News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Național Sebiș speră să fie liderul de toamnă

Învinsă etapa trecută la Ighiu cu 3-1, Naţional Sebiş ar putea câştiga, totuşi, la “masa verde”, clubul de pe malul Crişului Alb contestând dreptul de joc al senegalezului Keita, pe motiv că legitimarea acestuia ar fi fost neregulamentară.

Contestaţia va primi un răspuns final abia săptămâna viitoare, astfel că deşi ultima etapă a turului se joacă în acest sfârşit de săptămână, numele campioanei de toamnă ar putea suporta o mică amânare, în funcţie de rezultate.

Lăsând la o parte “speţa Keita”, Sebişul e conştientă că doar cu o victorie ar putea emite pretenţii la fotoliul de lider, în care vrea să ierneze. Numai că formaţia lui Călin Cojocaru primeşte vizita ambiţioasei şi valoroasei echipe din Lugoj, unde evoluează şi ex-sebişeanul Bozian, fost căpitan şi golgheter al Naţionalului. Bozian întoarce pentru a doua oară armele împotriva fostei echipe, după ce a evoluat şi în tricoul Corvinului.

De meciuri grele au parte şi celelalte două reprezetante ale judeţului în Liga a III-a: UTA II se deplasează pe terenul revelaţiei Industria Gâlda, iar Cermeiul joacă la Alba Iulia, în singurul meci al etapei programat sâmbătă, de la ora 14. Restul partidelor se joacă vineri, de la aceeaşi oră, 14.

Liga a III-a, etapa a 13-a, ultima a turului:

Millenium Giarmata – Performanţa Ighiu

Naţional Sebiş – CSM Lugoj

Pandurii II Tg.Jiu – Ripensia Timişoara

Poli II Timişoara – Şcolar Reşiţa

Industria Gâlda – UTA II Bătrâna Doamnă

Mama Mia Becicherecu Mic – Cetate Deva

Unirea Alba Iulia – Lunca Teuz Cermei.

Clasament

1.Şcolar Reşiţa 12 8 1 3 22-11 25

2.Naţional Sebiş 12 8 0 4 22-15 24

3.Ripensia Timişoara 12 6 5 1 22-11 23

4.CSM Lugoj 12 6 4 2 19-15 22

5.Industria Gâlda 12 6 3 3 22-14 21

6.Cetate Deva 12 6 1 5 18-22 19

7.Performanţa Ighiu 12 5 3 4 23-19 18

8.Poli 2 Timişoara 12 5 2 5 22-25 17

9.Lunca Teuz Cermei 12 4 3 5 15-15 15

10.Pandurii 2 Tg Jiu 12 4 0 8 16-18 12

11.Unirea Alba Iulia 12 3 3 6 12-16 12

12.Giarmata 12 3 3 6 14-21 12

13.Becicherecu Mic 12 3 1 8 12-25 10

14.UTA 2 BD 12 2 1 9 6-18 7

Read more
Ultimele stiri despre favoritele de la Campionatul European de Fotbal din 2016

Meciurile amicale, forma unor jucatori sau inspiratia antrenorilor pot reaseza ordinea favoritelor la titlul european al echipelor nationale, Euro 2016. Favoritele la castigarea trofeului isi fac ultimele calcule, ajusteaza loturile, testeaza jucatori si vor sa aiba totul sub control pentru a-si maximiza sansele de a triumfa in vara.

 

Comunitatea pariorilor din Romania analizeaza indeaproape tot ceea ce se petrece in jurul turneului final, si chiar a pregatit o sectiune special dedicata mult asteptatului eveniment: Campionatul European de Fotbal. Pe langa ultimele stiri si avancronici, acolo veti gasi si cele mai bune ponturi pentru meciurile de la Euro 2016, care vor fi oferite de catre cei mai experimentati tipsteri din tara.

 

Iata tot ce trebuie sa stii despre cele mai bune formatii care vor juca in Franta in lunile iunie si iulie:

Franta – spectacol garantat cu gazda competitiei!

 

Echipa Frantei este intr-o forma foarte buna si are avantajul de a fi gazda competitiei. La Euro 2016 vei vedea o echipa a Frantei mai puternica si mai motivata. Lotul a fost intinerit cu jucatori foarte buni care joaca la formatii de top din Europa. Cativa dintre sunt Hugo Lloris, Laurent Koscielny, Blaise Matuidi, Paul Pogba, Antoine Griezmann, Anthony Martial si Ngolo Kante. Toti sunt obisnuiti cu duelurile tari din cele mai bune campionate ale Europei si vor da, cu siguranta, totul pe teren pentru a confirma asteptarile.

Germania – atentie, vine campioana mondiala!

 

Nemtii vin in Franta din postura campionilor mondiali, titlul cucerit in Brazilia in 2014. La nationala Germaniei poti spune chiar ca e inflatie de vedete atunci cand privesti lotul de jucatori pe care nemtii il au la dispozitie. Campionatul Germaniei, dar si alte competitii interne din Europa furnizeaza multi fotbalisti de top echipei nationale, ei fiind formati in meciuri grele si acumuland experienta necesara care le poate garanta succesul in orice confruntare. Multi fotbalisti germani sunt in varful carierei lor. Cei care vor paria pe ei privesc si cu neincredere spre forma echipei deoarece nemtii au fost infranti de Polonia si Irlanda in calificari.

 

Iata ca nici macar Germania nu are echipa perfecta. Doi dintre jucatorii lor exponentiali, Mario Gomez si Lukas Podolski, joaca acum in Turcia, la Besiktas si Galatasaray. Poti spune ca nu e de dorit sa iti mizezi banii pe o echipa care nu mai are chiar acelasi lot ca la Campionatul Mondial din 2014, insa Germania ramane cu multe optiuni foarte bune in lot.

Spania – reinvie tiki-taka?

 

Spania ne va da mari emotii la acest campionat European de Fotbal. La Euro 2016 vei vedea ori o echipa magistrala, care va arata precum formatia legendara ce a impus tiki-taka la nivel mondial, ori ca o formatie in tranzitie spre o noua generatie de fotbalisti. Eliminata rusinos din Brazilia, in 2014, Spania este dornica de revansa. Vicente del Bosque e pus in fata unor intrebari grele si alegeri dificile. Cativa jucatori care au adus glorie acestei echipei sunt la apus de cariera: Iker Casillas, Cesc Fabregas sau David Silva.

 

Din urma vin tare contracandidatii lor: David De Gea, Koke si Thiago Alcantara promit sa readuca Spaniei gloria de altadata. Resursele Spaniei nu lipsesc, dar motivatia jucatorilor si oboseala acumulata in meciuri grele intr-un sezon intreg pot face diferenta intre esec si succes.

Anglia – eterna speranta sau surpriza de la Euro 2016 ?

 

Anglia nu a confirmat asteptarile de mult timp si a ramas doar la stadiul de eterna speranta si favorita care nu reuseste sa castige o competitie majora. La Euro 2016, englezii spera sa rupa aceasta “traditie” negativa. Premier League, competitia lor interna, este pe val, iar noile vedete, asa cum sunt Kane si Vardy, vin cu entuziasmul si energia debutantilor la o competitie de mare anvergura.

 

Anglia este capabila de surprize majore, dar si de eliminari rusinoase. Din prima categorie fac parte meciuri precum cel recent, amical, cu Germania. Dupa ce au fost condusi cu 2-0, englezii au reusit sa infranga la ea acasa chiar campioana mondiala, Germania.  Rooney, Sturridge, Delle Alli sau Wilshere sunt dornici de revansa si afirmare la o astfel de intrecere fotbalistica.

Belgia – o formatie pe val

 

Antrenorul Marc Wilmots are la dispozitie un lot extraordinar de jucatori. Totusi, talentele individuale nu reusesc sa se coaguleze inca intr-o echipa care sa faca performanta si sa impresioneze. Echipa Belgiei merita urmarita cu atentie, iar vedete ca Hazard sau Lukaku pot deveni liderii unei echipe nationale care sa arate la campionatul din aceasta vara ca are un cuvant de spus la nivel european.

 

Italia – poate face minuni Antonio Conte?

 

Antonio Conte va pregati Italia la aceasta competitie, insa el va renunta in vara la functia de antrenor el echipei sale nationale pentru a merge, cel mai probabil, la Chelsea. Echipa Italiei pare in scadere de forma acum, iar Conte nu are prea multe variante din care sa poata alege. Apararea ramane punctul forte al Italiei la Euro 2016. Defensiva condusa de Leonardo Bonucci poate sa faca fata oricarui adverar si are puterea de a da Italiei imboldul necesar pentru ca echipa sa mearga cat mai departe la acest Campionat European. Multi iubitori ai fotbalului nu ar miza pe Italia, insa surpriza poate veni chiar din partea lor, asa cum a venit si in 2016.

Portugalia – mai este in stare Cristiano Ronaldo de performanta?

 

Vedeta lui Real Madrid pare incapabila sa propulseze Portugalia spre laurii europeni. Chiar daca nu mai are aceeasi energie din trecut, acum la 31 de ani, Ronaldo vrea, cu siguranta, sa foloseasca aceasta ocazie de a castiga o competitie majora cu echipa sa nationala. Din urma vin tare tinerii care au castigat Campionatul European Under-21 anul trecut. Printre ei se numara William Carvalho, Bernardo Silva si Raphael Guerreiro.

 

Toate aceste favorite la castigarea titlului Euro 2016 au de luat revanse importante, sunt dornice de afirmare sau vor sa isi confirme statutul. Duelurile de la Campionatul European de Fotbal din Franta vor fi incinse, aici vei putea vedea cei mai buni jucatori din Europa, iar echipa noastra nationala va deschide competitia pe 10 iunie impotriva Frantei.

 

Gazdele s-au pregatit intens pentru organizarea competiei, au renovat stadioanele, au construit unele noi si au facut investitii mari in infrastructura. Franta stie cum sa organizeze un asemenea campionat, astfel incat sa impresioneze intreaga lume fotbalistica. Calitatea fotbalului, surprizele inevitabile facute de unele formatii si adversitatile dintre marile echipe ale continentului sunt elemente ale unei retete de succes la care vom fi martori incepand cu 10 iunie.

Read more
U Cluj riscă excluderea din campionat!

Comisia de Disciplina a FRF a amendat pe U Cluj cu 80.000 de lei in doua litigii cu doi fosti angajati, antrenorul Ionel Ganea si portarul Emilian Dolha. Daca nu se vor achita de datorii, „sepcile rosii” risca excluderea din campionat.

„In temeiul art. 79.12 din RD al FRF in cazul in care nu achita penalitatea sportiva in termenul de 30 de zile de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Clubului Universitatea Cluj i se aplica sanctiunea cu neprogramarea la jocurile oficiale pana la executarea la obligatiilor referitoare la debitele neachitate si penalitatea sportiva aplicata”, se arata in decizia Comisiei de Disciplina.

Daca se va ajunge la neprogramare, echipa va fi exclusa din campionat dupa neprezentarea la doua partide.

U Cluj ocupa locul 9 al clasamentului Seriei a II-a din Liga a II-a. Echipa este in insolventa si risca falimentul.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/un-club-de-traditie-din-romania-aproape-de-disparitie-risca-excluderea-din-campionat_277506.html#ixzz41dmdDwDf

Read more
Marin Lupaș: ”Aradul nu are o bază sportivă pentru pregătirea unei echipe de fotbal de liga a doua !

Consilierul municipal Marin Lupaş consideră că suporterii echipei UTA au tot dreptul să fie revoltaţi de starea bazelor sportive din Arad.

“Este absurd că un oraş ca Aradul nu are măcar o bază sportivă pentru pregătirea unei echipe de fotbal de liga a doua şi un teren decent pentru organizarea meciurilor de fotbal. Sigur, suporterii au dat dovadă de diplomaţie şi nu l-au acuzat direct pe primarul Falcă, dar cred că este momentul să ne întrebăm ce a făcut, timp de 12 ani, pentru sportul din Arad? Avem stadioane demolate şi un stadion în reconstrucţie cu mari întârzieri. În schimb, domnul primar lansează videocplipuri caraghioase cu evenimente sportive cu care nu are nicio legătură şi pentru care nu are nicio responsabilitate. Oare de ce nu s-a filmat domnul primar la stadionul Motorul? Realitatea este că sportul de performanţă este în mare suferinţă la Arad. Exemplele de la nivel naţional ne arată că sportul de performanţă se poate face acolo unde administraţia locală iubeşte sportul şi îl integrează în strategia de imagine a oraşului. La Bucureşti, Cluj, Ploieşti, Craiova se investeşte serios în bazele sportive, la noi nu! Administraţia locală este cea care poate aduna acele forţe economice care să susţină sportul de performanţă. În ultimii 12 ani, sportul de performanţă s-a prăbuşit la Arad şi acest lucru nu este străin de administraţia Falcă. Îi cer primarului Aradului să intervină urgent pentru reabilitarea bazelor sportive şi pentru un climat potrivit performanţei sportive la Arad”, a spus consilierul municipal PSD Marin Lupaş.

Read more
Arădeanul Flavius Cuedan va juca în Liga 1

După cel de-al doilea cantonament al FC Botoşani din Turcia, conducerea tehnică a luat decizia de a nu-l păstra în lotul cu care va aborda confruntările din ultimele trei etape ale acestui sezon regulat şi din play-out pe Jamali. În rest, ceilalţi jucători care au fost în probe, în cele două cantonamente, Flavius Cuedan (n.n. care a evoluat în tur pentru Şoimii Pîncota) şi Tomozei au convins conducerea tehnică şi vor semna angajamente cu gruparea locală, urmând face parte din lotul FC Botoşani, cei doi alăturându-se astfel jucătorilor care semnaseră angajamente cu gruparea locală înainte de stagiul din Turcia, respectiv Matulevicius, Carralero, Cassado, Bujor, Ichim şi Muşat.

 

Read more

newsarad stiri arad

Fotbal Club  UTA Arad anunta suporterii ca incepand  de vineri, 23 noiembrie, intre orele 9 si 16, sambata intre orele 10 si 16, respectiv duminica, in ziua confruntarii, incepand cu ora 10, se vor pune in vanzare  biletele pentru  meciul din etapa 14 a Campionatului National 2012-2013 al Ligii a 2-a, dintre FC UTA Arad si FC Bihor Oradea. Partida se va disputa duminica, 25 noiembrie 2012, de  la ora 13.30, pe stadionul Francisc Neuman.

Pretul biletelor este dupa cum urmeaza :

     – la tribuna I – 15 lei

     – la tribuna a II-a, sectorul J – 15 lei

     – la tribuna a II-a – 12 lei

     – la peluza – 6 lei
Copiii cu varste pana la 14 ani si femeile beneficiaza de intrare libera.

Read more

Echipa patronată de Pavel Piroş, Şoimii Pîncota a părăsit cu greu, ce-i drept Cupa României, după ce a cedat în faţa Concordiei Chiajna, scor 2-3 (0-2), jucătorii lui Dan Cuedan au arătat că sunt fotbalişti oferind publicului spectator o lecţie de ambiţie şi dăruire la un nivel mult mai ridicat faţă de poziţia unde se regăsesc acum.

Partida din şaisprezecimile competiţiei a adus pe stadionul din Pîncota una din grupările în formă ale primei ligi, o echipă tânără, avidă de performanţă, clasată pe locul şase în primul eşalon al fotbalului românesc.

Băieţii lui Dan Cuedan au intrat dezinvolţi în teren, iar marile ocazii ale primului act le-au aparţinut. Din păcate, Bulzan (min. 20) şi Huţanu (min. 37) nu au reuşit să finalizeze, deşi l-au avut în faţă doar pe goal-keeper-ul gazdelor, Niţă. Şansa le-a surâs însă oaspeţilor care au reuşit să înscrie de două ori, din faze care, practic, nu anunţau nimic. Primul gol a venit în min. 35, atunci când D. Stan, fiul antrenorului, a trimis o minge în careu din lovitură liberă laterală, de unde Lengyel, presat de Fl. Ilie, a deviat nefericit în plasă, pe lângă Irimia, 0-1. Finalul primei reprize a consemnat o nouă reuşită pentru ilfoveni. Purece a executat bine o lovitură liberă din lateral dreapta, Irimia a respins, însă doar până la Simion, care a trimis mingea în plasă din careul mic, 0-2.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru arădeni, cel de-al doilea mitan arătând o echipă gazdă mult mai motivată şi în acelaşi timp inspirată. Nou intratul Uibariu a centrat perfect în min. 71, lovitura de cap a lui Alin Mihai dovedindu-se imparabilă, 1-2. Iar în min. 82 a venit reuşita lui Leucuţa, care, bine servit de Mitu, a trimis imparabil pe lângă Niţă, 2-2.

Aşa a fost să fie! Când toată lumea aştepta, cu speranţe, prelungirile, Chiajna a profitat din nou de o fază fixă, Florin Ilie reuşind să trimită mingea în plasă după o lovitură de colţ, 2-3. Era min. 90+2 şi după doar un minut Şoimii Pâncota spunea “Adio” Cupei României.

Repet nu a făcut-o oricum, ci în aplauzele, generoase, ale celor peste 2.000 de spectatori, care au răsplătit, evoluţia excelentă, ambiţia şi dăruirea aceste echipe numite “Şoimii Pîncota”!

Bravo Şoimii Pîncota!

Pîncota: Irimia – Românu, Lengyel, Suciu, Nistor (min. 79 Leucuța) – Huțanu (min. 61 Uibariu) Mitu, Pavel, Bulzan (min. 73 Filaret) – Mihai, Burian.

Chiajna: Fl. Niță – Belu, Belica, Fl. Ilie, Damian – Leca, D. Stan (min. 84 S. Pană), Purece (min. 66 Ciupitu), Popovici – Zuluf (min. 73 Serediuc), V. Simion.

Au arbitrat: Dorian Micloșină – Ciprian Danșa, Iulius Timar. Observatori: Octavian Ștreng, Iosif Vigu.

Read more

galerie uta

În cursul dupăamiezii de sâmbătă UTA a disputat la Mako o partidă amicală în compania echipei Honved Budeapesta. Din păcate atât oficialii clubului cât şi suporterii care au făcut deplasarea au fost agresaţi verbal şi fizic de către un grup de huligani. Incidentul este regretabil însă dorim să scoatem în evidenţă faptul că acesta nu ar fi avut loc dacă partida s-ar fi desfăşurat, conform programării iniţiale, la Arad. Aşa după cum se ştie, clubul UTA a trebuit să identifice o altă locaţie pentru acestă partidă deoarece toate terenurile din Arad erau impracticabile.
Am constatat cu stupoare că şeful Serviciului Administrare Baze Sportive şi Agrement din cadrul Primăriei Arad a declarat într-un interviu că nu are ce să îşi reproşeze în legătură cu această deficienţă, pe care noi o considerăm însă inadmisibilă pentru un oraş european al secolului XXI. Situaţia este cu atât mai hilară cu cât impracticabil a fost şi terenul sintetic Şega, al cărui rost este chiar acela de a asigura o bază de pregătire chiar şi în condiţii de vreme nefavorabilă. De altfel, domnul Dugăeşescu se contrazice şi chiar se autoacuză în acelaşi interviu când declară: „poate, la anul va fi mai bine, cu menţiunea că va trebui să ne dotăm cu utilajele corespunzătoare”.
Noi ne întrebăm de ce trebuie să aşteptăm iarna următoare şi de ce domnul Dugăeşescu în calitatea sa nu a luat din start măsurile necesare pentru a asigura condiţii normale de pregătire echipelor arădene. De altfel domnul Dugăeşescu dezinformează în continuare în acelaşi material când afirmă că a încercat să „rezolve problema cu un tractoraş”. Utilajul respectiv a intervenit însă în urma demersurilor făcute de suporterii care au participat la acţiunea de deszăpezire a terenului de pe stadionul Francisc Neumann, acţiune la care cei responsabili de întreţinerea bazelor sportive din municipiul Arad nu au participat în niciun fel.
Situaţia creată este ultima dintr-un şir destul de lung în care domnul Marin Dugăeşescu a arătat că nu se ridică la nivelul cerinţelor postului pe care îl ocupă. UTA nu este prima dată în situaţia de a nu avea unde se antrena, tabela de marcaj a stadionului funcţionează defectuos deşi s-au cheltuit numeroşi bani publici pentru achiziţionarea ei, asta ca să nu mai amintim de atitudinea arogantă a acestui domn care afirma recent într-un dialog cu părinţii grupelor de copii ai clubului că pe el nu îl interesează echipele ci terenurile.
Dorim să-i reamintim domnului Dugăeşescu faptul că menirea terenurilor este aceea de a fi folosite de cluburile sportive. De asemenea dorim să-i reamintim aceluiaşi domn că este plătit din bani publici iar în faptele şi declaraţiile sale este obligat să urmărească interesul comunităţii. În sfârşit sperăm că superiorii domnului Dugăeşescu vor lua act de aceste deficienţe semnalate şi vor lua măsuri ca activitatea de administrare a bazelor sportive să fie gestionată competent şi cu respect faţă de cei care le utilizează. Ar fi păcat ca infrastructura sportivă pusă la dispoziţie de administraţia locală arădeană pentru cluburile ce promovează imaginea Aradului să nu poată fi utilizată din cauza incompetenţei şi neseriozităţii unui angajat.
Comunicat Suporter Club UTA

 

Read more

Lotul echipei FC UTA de fotbal feminin a beneficiat în perioada 13-18 februarie de un cantonament de pregătire în staţiunea Moneasa.

Preşedintele AJF Arad şi managerul echipei, Vasile Rad, au asigurat  fetelor pregatite de Gheorghe Cameniţă şi prof.Adriana Inăuan  condiţii excelente de cazare la hotelul Parc din staţiunea arădeană.

Patru antrenamente zilnice prin nămeţi uriaşi, program impus de cei doi tehnicieni a constituit ceva neobişnuit pentru majoritatea dintre fotbaliste, aşa că , în ultimele trei zile cel de-al patrulea antremanent  fizic s-a transformat în pregătire teoretică.

Cel mai aşteptat moment al fiecărei zi a fost clipele petrecute în bazinul de recuperare şi sauna din incinta hotelului.

Din păcate , din cauza vremii, nu a fost posibilă folosirea terenului de fotbal din comună,urmand ca până la începerea returului, la revenirea în Arad, pregătirea să continue pe terenul sintetic Sega.

La Moneasa au urcat: Doroti,Magocs,Anutescu,Pirv,Haida,Chis,Lihet,Banda,Danciu,Crisan,Sala,Szas,Koppandi,Haica, Lauruc si Mihutiu.

Din lot mai fac parte,Meszaros,Lupsa,Mladin,Balaj, Vosloban si Bulz, acestea ,din motive diferite, neputand beneficia de cantonamentul de la Moneasa

Read more