News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

FARA VIZA DE FLOTANT PENTRU INSCRIEREA LA SCOALA

Unul dintre cele mai căutate licee din Timişoara a renunţat la criteriul de înscriere a elevilor în funcţie de zona în care locuiesc. Pentru că tot mai mulţi părinţi erau nevoiţi să-şi facă viză de flotant ca să îşi poată duce copiii la cele mai bune şcoli, Ministerul Educaţiei a decis ca liceele pedagogice să aibă posibilitatea de a elimina acest criteriu. Profesorii urmează să stabilească acum noile reguli pentru înscriere.

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara are şi cursuri pentru clasa pregătitoare. Este şi motivul pentru care este printre cele mai căutate. Iar până acum, conducerea a încercat să onoreze cât mai multe cereri şi a înfiinţat şase astfel de clase. Anul acesta s-a decis renunţarea la criteriul domiciliului.

Sunt în jur de 150 de elevi care urmează acest program. Datorită numărului mare de clase pregătitoare şi faptul că nu putem controla fenomenul de înscriere la clasa pregătitoare, acestea au generat situaţia de fapt. Suntem convinşi că vom reuşi să funcţionăm fără circumscripţie, pentru că permite legislaţia, şi în acest fel să facem ca numărul de clase pregătitoare să fie acela pe care îl propunem noi”, a declarat Nicolae Seimeanu, director adjunct Liceul Pedagogic Timişoara.

Astfel, pentru anul şcolar 2016 – 2017 va fi diminuat numărul de clase. Decizia vine şi după ce mai mulţi părinţi şi-au făcut viză de flotant pentru zona respectivă.

Unitatea de învăţământ să îşi întocmească un plan de şcolarizare realist şi să solicite pentru anul 2016-2017 un număr de două clase faţă de cele șase pe care le-au primit anul trecut ca urmare a faptului că s-a făcut dovada că toţi solicitanţii aparţineau circumscripţiei şcolare”, spune Aura Danielescu, inspector şcolar general, Timiş.

Schimbarea domiciliului prin viză de flotant a ajuns un fenomen la Timişoara. Părinţii obţin documentul pentru a-şi înscrie copiii la şcoala dorită şi astfel unele unităţi sunt supraaglomerate, iar altele au clase goale.

În luna ianuarie, aproape 600 de persoane au solicitat viză de flotant, iar peste 440 au şi obținut-o. Angajaţii de la Evidenţa Persoanelor Timişoara, spun că numărul solicitărilor va creşte luna aceasta, pentru că la finalul lui februarie încep înscrie pentru clasa pregătitoare.

Sursa: digi24.ro

Read more