News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

TERENURI AGRICOLE VANDALIZATE DE ANIMALE DOMESTICE. JANDARMII AU INTOCMIT DOSAR PENAL PROPRIETARULUI

Miercuri, 2 decembrie a.c., jandarmi ai Secției Sebiș din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au fost sesizați cu privire la un caz de distrugere.

Sesizarea a fost făcută de către un bărbat în vârstă de 32 de ani care a reclamat faptul că, pe un teren agricol, în zona localității Revetiș, au intrat mai multe animale domestice care i-au distrus o cultură cu porumb.

Jandarmii au identificat persoana căreia îi aparțin animalele, aceasta fiind un bărbat în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul într-un sat din comuna Dieci.

Proprietarul terenului a depus plângere și a solicitat evaluarea pagubei create.

Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Read more