News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Report de 5,77 milioane de euro la Joker şi de peste 2,67 milioane de euro la Loto 6/49

Un report de peste 28,45 milioane de lei (peste 5,77 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în cadrul extragerilor loto care au loc joi, iar la Loto 6/49, categoria I, este în joc o sumă de peste 13,17 milioane de lei (peste 2,67 milioane de euro), informează Loteria Română.

La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,61 milioane de lei (peste 327.000 de euro), iar la Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 85.600 de lei (aproximativ 17.400 de euro).

Joi, 27 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 35.200 de câştiguri în valoare totală de peste 2,78 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, la tragerea Loto 5/40 de duminică, 23 mai, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 1.188.462,80 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Oradea şi a fost completat cu patru variante simple Loto 5/40 şi cu o varianta la Super Noroc. La aceeaşi tragere, s-a câştigat şi premiul de categoria a II-a în valoare de 60.994,80 lei, iar biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Toplita, judeţul Harghita şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 5/40.

De asemenea, la tragerea Noroc de duminică, 23 mai, s-a câştigat premiul de categoria a III-a în valoare de 84.323,34 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Braşov şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi cu opt variante la Noroc. AGERPRES

Read more
Pe 13 aprilie va avea loc Loteria Bonurilor Fiscale

Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul a inițiat un proiect de Ordonanță privind instituirea Loteriei Bonurilor Fiscale (LBF), inițiativă menită să contribuie la combaterea evaziunii fiscale, și adaugă că prima extragere ocazională va fi organizată pe 13 aprilie 2015, cu un fond de premiere de un milion de lei.

„Loteria Bonurilor Fiscale — o inițiativă extrem de binevenită, care, la fel ca în alte state în care s-a aplicat, va ajuta la combaterea evaziunii fiscale. Vom începe Loteria Bonurilor Fiscale pe 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paști), când se va programa prima extragere ocazională, având un fond de premiere de un milion de lei”, a scris premierul pe pagina de Facebook.

Victor Ponta precizează că proiectul de Ordonanță este postat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Conform proiectului, „organizarea Loteriei bonurilor fiscale, denumită în continuare Loterie”, se organizează „ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale și reducerea economiei subterane”.

„Loteria constă în extragerea aleatorie de numere, în vederea acordării de premii în bani, persoanelor fizice rezidente și nerezidente în România, care dețin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României”, potrivit proiectului de act normativ.

La Loteria care este organizată lunar pot participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii. Totodată, LBF se poate organiza și ocazional. Extragerile sunt organizate de către Compania Națională „Loteria Română”—S.A. și sunt publice. (agerpres.ro)

Read more