News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CELE MAI CIUDATE ALERGII DIN LUME

Alergie la polen, la unele mâncăruri sau la praf: sunt câteva dintre cele mai comune alergii. Însă există în lume şi persoane care au alergii ciudate, chiar şi la apă. Iată despre ce este vorba!

Alergie la toate alimentele

Sunt frecvent întâlnite alergiile la un aliment specific, precum alunele, însă există persoane, în special copii, care au alergie la absolut toate alimentele. Apa este singura la care nu au nicio reacţie alergică.

Kaleb Bussenschutt, un băiat de şase ani din Australia, are aceasta alergie. El poate să bea doar apă şi un anumit tip de limonadă.

Un sărut poate fi fatal

Un gest atât de intim şi de frumos, sărutul, poate fi fatal pentru unele persoane care sunt alergice la un anumit aliment sau medicament. Dacă în saliva persoanei cu care se sărută se găsesc particule provenite de la un alergen, este suficient să se declanşeze alergia.

Alergia la telefon

Pentru aproximativ 3% dintre femei şi 17% dintre reprezentanţii sexului puternic din lume, telefonul mobil este un obiect interzis. Alegia se declanşează din cauza nichelului, metal care intra în componenţa butoanelor, a ecranului ori a căştilor anumitor modele de telefoane.

Când folosesc telefonul, acestor persoane le apar pete roşii pe obraji şi în zona urechii, însoţite de mâncărimi.

Alergia la apa

În ciuda faptului că organismul nostru este alcătuit în proporţie de 60% din apă, există persoane care sunt alergice la acest lichid. În lume se întâlnesc aproximativ 40 astfel de cazuri.

Afecţiunea este cunoscută sub denumierea de urticarie acvagenă. Simptomele sunt petele roşii pe corp, însoţite de mâncărimi, în momentul în care persoana ia contact cu apa, inclusiv cu propriile lacrimi şi cu transpiraţia.

Alergia la spermă

O alergii rară, care afectează un procent de 12% din femei, la nivel mondial, este cea la spermă. Mai este cunoscută şi sub denumirea de hipersensibilitate la plasma seminală umana (HPS).

În cazuri foarte rare unele femei afectate pot să intre în şoc anafilactic. Cele mai întâlnite simptome sunt senzaţia de arsură şi mâncărime, dar şi inflamaţiile organelor genitale.

Sursa: clicksanatate.ro

Read more