News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UN BARBAT URMARIT INTERNATIONAL A FOST DEPISTAT DE JANDARMII ARADENI

În noaptea de 19/20 februarie a.c., în jurul orei 1.40, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a depistat, în Piața Gării din municipiul Arad, o persoană urmărită internațional.

La vederea echipajului de jandarmerie, persoana a prezentat un comportament ce a atras atenția, motiv pentru care jandarmii au procedat la legitimarea acesteia, în vederea stabilirii identității.

La verificările efectuate, a rezultat că persoana în cauză, Nicușor T. în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în județul Brăila, era dată în urmărire internațională, din luna noiembrie 2015, pe numele său existând un mandat de executare a pedepsei de patru ani și două luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Persoana a fost condusă la sediul poliției, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Read more
UN ROMAN URMARIT NATIONAL A FOST DEPISTAT LA FRONTIERA TURNU

La sfârşitul săptămânii trecute poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat un cetăţean român pe numele căruia era emis mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni pe teritoriul României.

 

În data de 31.01.2016, ora 14.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism marca BMW, cetăţeanul român Ovidiu O., în vârstă de 35 de ani din jud. Mureş.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emis un mandat european de arestare, acesta având de executat o pedeasă cu închisoarea de 2 ani şi 5 luni pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe de poliţişti din cadrul I.P.J Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
UN BARBAT URMARIT GENERAL A FOST DEPISTAT LA FRONTIERA NADLAC

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi reţinut un cetăţean român care figura în bazele de date ca fiind urmărit general, alertă emisă de autorităţile române, pentru infracţiuni de furt.

În data de 18.01.2016, ora 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pasager într-un autocar care circula pe relaţia Germania-România, cetăţeanul român Mihai I., în vârstă de 44 de ani, din judeţul Vaslui.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind “căutat pentru arestare şi predare sau extrădare”, alertă emisă de România, bărbatul având de executat o pedeapsă cu închisoare de 1 an şi 8 luni pentru infracţiuni de furt.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe de poliţişti din cadrul I.P.J Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
UN ROMAN URMARIT NATIONAL A FOST DEPISTAT LA FRONTIERA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac  – I.T.P.F. Oradea au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român care figura în bazele de date ca fiind urmărit general, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În data de 11.01.2016, ora 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autocar care circula pe relaţia Anglia – România, cetăţeanul român Neculai D., în vârstă de 40 de ani, din judeţul Galaţi.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era urmarit general, alertă introdusă de autorităţile române, acesta având de executat 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Lucrătorii noştri au întrerupt călătoria persoanei în cauză şi au predat-o unei echipe de poliţişti din cadrul I.P.J. Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
SUTE DE PACHETE DE TIGARI AU FOST CONFISCATE LA VAMA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul Poliţiei de Frontieră Nădlac au descoperit ascunsă şi nedeclarată sub bagaje într-un autoturism, cantitatea de 29.800 de ţigări, pe care un cetăţean român intenţiona să o introducă ilegal în ţară.

 

În data de 08.01.2016, în jurul orei 20.20, la P.T.F  Nădlac- Csanadpalota, s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Nicolae S., în vârstă de 30 de ani, din judeţul Arad, conducând un autoturism marca Volskwagen Passat înmatriculat în Germania. Împreună cu acesta mai călătorea şi cetăţeanul Laios G., în vârstă de 19 ani, proprietarul maşinii.

La controlul specific efectuat asupra autoturismului poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagaj, ascunsă sub bagajele personale, cantitatea de  29.800 de ţigări marca Ashima.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun, ţigările fiind ridicate în vederea confiscării.

Read more
UN BULGAR URMARIT GENERAL A FOST PRINS DE POLITISTII DE FRONTIERA

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean bulgar care figura în bazele de date ca fiind urmărit general, alertă emisă de autorităţile române, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţie.

 

În data de 10.01.2016, ora 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un microbuz marca Mercedes care circula pe relaţia România – Germania, cetăţeanul bulgar Martinov S.N., în vârstă de 38 de ani.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind “căutat pentru arestare şi predare sau extrădare”, alertă emisă de România, acesta având de executat o pedeasă cu închisoarea de 1 an şi 2 luni pentru săvârşirea de infracţini la regimul circulaţiei.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului în vederea predării acestuia unei echipe de poliţişti din cadrul  I.P.J.  Arad  în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
UN SOFER CU PERMISUL SUSPENDAT A FOST PRINS DE POLITISTII DE FRONTIERA

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat un cetăţean bulgar, care conducea un autoturism deşi avea permisul de conducere suspendat.

În data de 07.01.2016, ora 00.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar Serkan Z., în vârstă de 37 de ani, la volanul unui microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.
Cu ocazia controlului de frontieră, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere.
Acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care a fost condus la sediul sectorului pentru verificări.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că cetăţeanul bulgar deţine permis de conducere, dar acesta este suspendat din data de 26.10.2015.
Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit în cauză acte de cercetare penală pentru infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more
DOI ROMANI URMARITI GENERAL AU FOST DEPISTATI LA FRONTIERA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat şi reţinut doi cetăţeni români, care figurau în bazele de date ca fiind urmăriţi general, pentru săvârşirea de infracţiuni pe teritoriul României.

 

  • În data de 03.01.2016, ora 08.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un autocar care circula pe relaţia România – Germania, cetăţeanul român Irinel B., în vârstă de 38 de ani, din judeţul Bacău.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că autorităţile române emiseseră pe numele bărbatului o alertă, acesta având de executat 1 an şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei.

  • Câteva minute mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul român Florin D., de 25 de ani, din municipiul Bucureşti.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că autorităţile române emiseseră pe numele bărbatului o alertă de “căutare şi arestare în vederea extrădării”, acesta fiind căutat pentru săvârşirea unor infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice şi tentativă de omor.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura reţinerii persoanelor în cauză şi predării acestora unor echipe de poliţişti din cadrul I.P.J. Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
UN BARBAT URMARIT NATIONAL A FOST DEPISTAT LA FRONTIERA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat şi reţinut un bărbat, cetăţean român, care figura în bazele de date ca fiind urmărit de autorităţile române pentru infracţiuni de furt.

În data de 15.12.2015, ora 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul român Florin B., în vârstă de  21 de ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana în cauză era căutată de autorităţile române, pe numele ei fiind emis un mandat de arestare preventivă. Bărbatul este cercetat pentru infracţiunea de furt.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, bărbatul fiind predat unei echipe de poliţişti din cadrul I.P.J Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
TIGARETE DE CONTRABANDA DEPISTATE LA VAMA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Nădlac – I.T.P.F. Oradea au descoperit 4.000 de ţigarete şi 1,2 kilograme tutun pe care un cetăţean român a încercat să le introducă ilegal în ţară.

În data de 09.12.2015, în jurul orei 15.22, la Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad s-a prezentat la controlul de frontieră cetăţeanul român Ladislau B., în vârstă de 48 de ani, din judeţul Braşov, conducând un autoturism marca Volkswagen Turan înmatriculat în Olanda.

La controlul de frontieră în maşina persoanei în cauză s-a descoperit cantitatea de 4.000 ţigarete şi 1,2 kg tutun.

Bărbatul a declarat că ţigările le-a achiziţionat de la o persoană necunoscută dintr-o piaţă din Budapesta, contra sumei de 80.000 forinţi, iar tutunul a fost achiziţionat de la un magazin din Ungaria, contra sumei de 43.226 de forinţi şi erau pentru consum propriu.

Ţigările şi tutunul, în valoare de 1.800 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal a peste 1000 gr de tutun, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Read more