News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Mihai Fifor : După 8 luni de guvernare PNL, pasajul rutier din Micălaca este un proiect abandonat

De aproape 8 luni la guvernare, PNL a îngropat definitiv pasajul din Micălaca. După discuții fără niciun rezultat cu administrația locală, constructorul a abandonat șantierul din lipsă de front de lucru și de soluții din partea autorităților liberale, spune senatorul social-democrat de Arad Mihai Fifor

Degeaba își spun Falcă şi Bibarţ tradiționalele poveşti nemuritoare prin presă, realitatea îi contrazice, pasajul rutier din Micălaca este un proiect abandonat, iar asta după 8 luni de guvernare PNL.

E corect să amintesc faptul că ne-am zbătut și ne-am achitat, conform promisiunilor făcute arădenilor, de finalizarea şi darea în folosinţă a pasajului de la CET. Și tot noi, cu eforturi contracronometru, am reluat lucrările la pasajul de la Micălaca. Abandonat acum de prietenii lui Falcă.

Te şi doare capul când vezi de câtă ipocrizie pot să dea dovadă cei de la PNL. Au guvern, au ministru, au europarlamentar și vicepreședinte național în partid şi totuşi nu se mişcă niciun fir de iarbă la pasajul din Micălaca de luni de zile.

Da, cunoaştem tema legată de exproprieri, dar Falcă și ai lui au avut suficientă vreme să lase poveștile cu greaua moștenire și să rezolve problema, să găsească soluţii.

Auzim doar scuze şi pretexte menite să mascheze incompetenţa liberală şi lipsa de respect faţă de arădeni. Soluții, zero. Cum, de altminteri, ne-au obișnuit în 16 ani de guvernare locală. Minciună, jaf și soluții 0. Rețeta preferată a cuplului Falcă-Bibarţ.”, afirmă senatorul PSD Arad Mihai Fifor.

Read more
Mihai Fifor: „PSD solicită imperativ președintelui Iohannis să respecte decizia CCR și să desemneze un nou premier“

Curtea Constituţională a României a stabilit, luni, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier. Conform unui comunicat, CCR a stabilit că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, astfel că șeful statului trebuie să facă o nouă propunere.

„Curtea Constituțională a confirmat astăzi ceea ce noi spunem de săptămâni bune și anume faptul că președintele Klaus Iohannis nu a ținut cont de consultările cu partidele parlamentare, în sensul identificării unei soluții pentru crearea unei majorități parlamentare care să susțină propunerea de premier. Iohannis era obligat să țină seama de propunerea PSD, singura care era susținută de o majoritate, fiind evident că orice altă propunere nu putea îndeplini această condiție de bază. S-a văzut însă, încă o dată, faptul că președintele Iohannis a privit tot acest mecanism de desemnare doar prin prisma interesului propriu, acela de a genera alegeri anticipate, fără a ține cont de prevederile constituționale.

Este foarte important de subliniat că nu a fost niciun vot împotrivă în rândul celor 9 judecători ai CCR care au luat această decizie, fiind doar două abțineri. Prin urmare, nici măcar membrii desemnați de Iohannis și PNL în acest for nu au considerat că desemnarea lui Orban ar fi avut temeiuri puternice pentru a fi declarată constituțională. În acest context, este inadmisibil modul în care Ludovic Orban atacă Curtea Constituțională. PSD respinge categoric atitudinea liderului liberal care înțelege să discrediteze o instituție fundamentală a statului român doar pentru că nu-i convine decizia pe care a luat-o. În orice stat democratic, deciziile Curții Constituționale sunt literă de lege pentru orice om politic responsabil și orice atac la hotărârile judecătorilor constituționali este un atac la democrație.

Revenind la decizia Curții Constituționale, aceasta îl obligă pe președintele Iohannis să-și reevalueze de urgență atitudinea față de Parlament și față de națiune. PSD solicită imperativ președintelui Iohannis să respecte decizia CCR, să revoce candidatura lui Ludovic Orban și să declanșeze în cel mai scurt timp consultări cu partidele parlamentare pentru identificarea unei soluții care să pună capăt acestei crize politice pe care România nu și-o permite“, declară președintele PSD Arad, senatorul Mihai Fifor.

Read more
Mihai Fifor: „Ministerul Culturii nu are nicio legătură cu ideea lui Falcă de a demola Piața Catedralei”

Ministrul Economiei, senatorul arădean Mihai Fifor, afirmă că reprezentanţii Primăriei Arad, în frunte cu Gheorghe Falcă, mint atunci când vorbesc despre vreo responsabilitate a Ministerului Culturii în ceea ce priveşte locul de amplasare a Monumentului Marii Uniri de la 1918.

 

„Monumentul Marii Uniri de la 1918 va fi amplasat în locaţia pe care o va decide Consiliul Local Municipal Arad, nu Ministerul Culturii. Faptul că domnul Falcă şi alţi aghiotanţi de-ai lui spun că Ministerul Culturii ar fi decis amplasarea în Piaţa Catedralei este o minciună sfruntată. Să ne aducem aminte că, în urmă cu ani de zile, Consiliul Local Municipal Arad a votat pentru amplasarea monumentului pe lacul de la Pădurice. Acum, Gheorghe Falcă s-a răzgândit, ca de obicei, și ar dori să demoleze Piaţa Catedralei şi să amplaseze acolo Monumentul Marii Uniri, având interese ascunse în acea zonă, unde vrea să aducă un supermarket. PSD Arad a fost şi va fi alături de producătorii şi comercianţii din Piaţa Catedralei şi ne vom opune unui astfel de demers. De altfel, au fost adunate peste 5.000 de semnături ale arădenilor care se opun demolării Pieţei Catedralei, iar noi avem de gând să respectăm dorința arădenilor. Acum, Gheorghe Falcă şi alţi reprezentanţi ai Primăriei Arad vor să scape de responsabilitate şi să pună totul pe umerii Guvernului. Guvernul României a plătit suma de 10 milioane de lei pentru acest monument, iar responsabilitatea privind amplasarea revine autorităţilor locale. Gheorghe Falcă a şi primit din partea Ministerului Culturii un document în care se solicită urgentarea stabilirii locaţiei în urma deciziei CLM Arad, astfel încât monumentul să fie amplasat până la 1 Decembrie 2017. Documentul arată că minciuna primarului Aradului are picioare scurte și faptul că Ministerul Culturii nu are nicio implicare în stabilirea locației în care va fi amplasat acest monument”, a declarat ministrul Mihai Fifor, senator PSD Arad.

Read more
Mihai Fifor : Promisiunile electorale ale lui Gheorghe Falcă, un balon de săpun care s-a spart demult

Senatorul de Arad, Mihai Fifor, consideră că este momentul demascării celui care a reușit să facă virtual, din imagini și cuvinte, Aradul frumos, dar fără orizont și cu multe probleme în realitate, una care îl contrazice, alături de cea mai mare parte a locuitorilor urbei.

După patru mandate, primarul Gheorghe Falcă nu mai dorește altceva de la arădeni decât adulația lor, iar acest lucru afectează întreaga comunitate și viitorul Aradului!

Mihai Fifor, liderul grupului parlamentar PSD, constată cu amărăciune că la un an după ce liderul local PNL a redevenit primarul Aradului, prezentul și viitorul municipiului stă sub semnul întrebării.

 “În campania electorală, cu fața la cameră și “cu spatele la oraș”, primarul promitea arădenilor un oraș frumos, un oraș al marilor evenimente, un oraș modern și, mai ales, ridicând miza, a promis că, împreună cu echipa sa, Aradul va deveni cel mai mare punct turistic din țară, cel mai mare pol economic din România.

Din păcate, promisiunile din campanie și comportamentul post-electoral ne arată un om care nu își mai găsește locul, când în administrației, când în politică, eșuând în ambele ipostaze! Perioada care a trecut ne-a adus și rezultatele unor competiții la care primarul a înhămat municipiul Arad și le-a pierdut.

Lauda de sine a continuat cu rezultatele economice ale orașului, afirmând că Aradul este între primele 10 orașe ale țării în privința celor mai importanți indicatori economici. Analizele făcute de instituții externe mediului infestat de minciunile lui Gheorghe Falcă îl contrazic și ne atrag atenția că managerii și oamenii de afaceri arădeni resimt lipsa sprijinului autorităților publice mai acut decât vecinii lor. Sentimentul de nemulțumire al mediului de afaceri față de sprijinul acordat de Primăria Arad este vizibil și acut!

Sloganurile au continuat pe tot parcusul primului an de mandat: Aradul curat, împreună pentru un oraș sănătos. Fiecare dintre aceste cuvinte a fost călcat în picioare de primarul Gheorghe Falcă și echipa sa, din administrația municipală și județeană! În tot acest an am văzut mega-strategii prezentate și adoptate: Planul de Dezvoltare al Sănătății în Municipiul Arad, Strategia Culturală a Municipiului Arad. Aceste strategii au presupus bani mulți pentru enunțarea unor obiective pe care Primăria Arad și le-a asumat pe hârtie și le-a renegat în fapt: orașul marilor evenimente a pierdut titlul de Capitală Culturală, sloganul “împreună pentru un oraș sănătos” a însemnat, în fapt, transmiterea tuturor clădirilor Spitalului Municipal în administrarea Spitalului Județean. Ne întrebăm atunci, pentru ce atâtea strategii? Dacă nu există nici asumare, nici dare de seamă!

Astăzi, din promisiunile electorale grandioase ne rămâne o radiografie administrativă deloc măgulitoare a vizionarului primar:

– Cetatea nu este preluată, din vina Primăriei, care a solicitat amânarea

– Stadionul UTA este în construcție, cu întârzieri, pe un plan care dezavantajează la toți parametrii această emblemă a Aradului

– Ștrandul este în paragină, fără vreun plan de redresare

– serviciile publice de importanță majoră pentru fiecare arădean în parte funcționează în regim de avarie: CET, CTP, Compania de Apă, serviciul de salubrizare, Filarmonica, Spitalul Județean. Sunt probleme în managementul fiecăriei instituții, subordonate Primăriei sau Consiliului Județean, în traducere liberă însemnând subordonate intereselor echipei PNL

– lipsa forței de muncă pentru a acoperi necesarul mediului de afaceri care dezvoltă economic Aradul fără sprijinul Primăriei, după cum arată studiile efectuate asupra mediului de afaceri arădean”, afirmă Mihai Fifor, senator PSD de Arad.

Read more
Mihai Fifor : “Oare trebuie să treacă Centenarul pentru ca Monumentul Marii Uniri să își găsească locul în Arad?”

Senatorul Mihai Fifor a avut, astăzi, o întâlnire cu ministrul culturii, Ioan Vulpescu. Senatorul de Arad a inițiat această întâlnire pentru a discuta despre motivele situației încă incerte a Monumentului Marii Uniri.

“Ministrul mi-a dat asigurări că monumentul este pregătit și că, în prezent, totul este la latitudinea municipalității arădene pentru ca acesta să fie amplasat în timp util pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Aradul a avut un rol istoric de cea mai mare însemnătate în pregătirea Marii Uniri, iar ideea realizării unui astfel de monument își are rădăcinile încă din anii interbelici, prin vocea arădenilor Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu. Astăzi, Gheorghe Falcă rămâne în istorie ca primarul care a privat Aradul de locul pe care îl merită în celebrarea Marii Uniri”, declară senatorul Mihai Fifor.

De mai bine de un deceniu, Primăria Municipiului Arad a tratat cu o neseriozitate fără margini acest deziderat al arădenilor. Senatorul #MihaiFifor consideră că atitudinea primarului Gheorghe Falcă este, la fel ca și în cazul preluării Cetății Aradului, una plină de „viziune”, dar lipsită de orice fel de realizări!

“Acuzând când ministerul, când sculptorul, când soarta, când politicienii de la București, #GheorgheFalcă își arată neputința managerială și în cazul amplasării Monumentului Marii Uniri. A avut tot concursul Ministerului Culturii, dar s-a împotmolit în propria viziune. Inundat de viziuni, acest primar secătuiește Aradul! Primăria Municipiului a alocat si cheltuit o grămadă de bani pentru acest proiect, dar după mai bine de zece ani, nu se vede nimic. Nu putem să nu ne aducem aminte că, în Lista Programului de investiţii pe anul 2011 au fost alocate fonduri pentru Studiu de fezabilitate, proiect tehnic, caiet de sarcini si detalii de execuţie, in valoare de 250.000 lei, documentaţie recepţionată şi aprobată încă din 2012.
De atunci, acest monument a fost plimbat, doar în imaginația vizionarului, în multe zone ale Aradului, iar astăzi, cu un an înainte de celebrarea Centenarului, monumentul nu își găsește locul. De ce, dacă tot a cheltuit bani publici pe documentaţii tehnice, primarul nu îşi asumă ce a recepţionat şi aprobat? De ce nu trece la finalizarea acestui proiect atât de aşteptat de arădeni? Monumenul este gata, documentaţia tehnică pentru amplasare a fost recepţionată din 2012. Ce se mai asteaptă, domnule primar? Gurile rele spun că tare ar mai face unul-două studii de fezabilitate din bani publici, specialitatea lui Gheorghe Falcă, până se hotărăşte unde si cum va fi amplasat acest simbol al Marii Uniri.
Din păcate, dincolo de toate acestea, se întrevede aceeași abordare de avarie din partea Primăriei și în cazul acestui monument atât de semnificativ pentru istoria Aradului”, susține senatorul Mihai Fifor.

Read more
Mihai Fifor : Programul PSD propune un parteneriat administrațiilor publice locale

Senatorul Mihai Fifor apreciază ca fiind foarte oportună reiterarea angajamentului conducerii PSD față de administrația publică locală.

“Astăzi, cu ocazia desfășurării Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis obiectivele pe care noi le avem în ceea ce privește îmbunătățirea cadrului legal în zona administrației publice locale. Primul pas a fost deja făcut, prin adoptarea măsurii de creștere a salariilor din administrația publică locală cu 20%. Astfel, primarul poate dispune de un aparat tehnic motivat și bine pregătit. De asemenea, Guvernul Grindeanu lucrează la Legea unică a salarizării care va reglementa și salarizarea primarilor. O așteptăm în Parlament pentru dezbatere și vot”, declară senatorul arădean, Fifor Mihai.

La reuniunea primarilor care a avut loc astăzi la Palatul Parlamentului, atât premierul Sorin Grindeanu cât și președintele PSD, Liviu Dragnea, au vorbit despre măsurile care vor veni în sprijinul administrației locale: salarii mărite, sporuri pentru absorbția de fonduri europene și clarificarea legislației.

“Noi ne propunem să oferim un cadru legislativ cât mai clar primarului și consiliului local. De aici și necesitatea distincției între legalitate și oportunitate în atribuțiile și responsabilitățile primarului. În ultimii ani au apărut multe blocaje în dezvoltarea comunităților locale din cauza “bogăției” legislative. Trebuie să fie un raport corect între salarizarea primarului și responsabilitățile pe care și le asumă. În prezent acest raport este găunos și produce dezechilibre. Oportunitatea trebuie să revină celor care au fost mandatați de cetățeni să îi reprezinte, adică primarului și consiliului local. Măsurile propuse de echipa PSD arată că ne dorim un parteneriat real cu administrațiile publice locale”, este de părere senatorul Fifor Mihai.

Read more
Senatorul Mihai Fifor cere publicarea organigramei și programul de investiții din bugetul Spitalului Județean Arad

„Rezolvarea problemelor din sistemul de sănătate arădean implică viziune, transparenţă şi analiză serioasă şi nu retorică goală de conţinut sau false îngrijorări, mimate pentru construcţia unei imagini publice”, este de părere senatorul PSD de Arad Mihai Fifor

În acest sens, liderul social-democrat a solicitat astăzi  printr-o adresă conducerii Spitalului Judeţean să facă publice o serie de aspecte privind organigrama de personal dar şi bugetul pe anul 2016 și proiectul de buget pentru anul 2017, din care să rezulte programul de investiții pentru anul în curs.Senatorul a făcut această solicitare în baza legii nr. 544/2001, care reglementează transparenţa publică.

„Rămân tot mai uimit în ultima vreme de tupeul unor politicieni din zona dreptei, precum Adrian Wiener sau Iustin Cionca care mimează o virginitate administrativă în ceea ce priveşte  implicarea în chestiunile ce vizează Spitalul Judeţean, sau mai grav sistemul de sănătate publică din Arad.O fac ca şi cum nu ar fi fost la butoane până în acest moment, Cionca la conducerea CJA iar Wiener în calitate de ex-manager al Spitalului Judeţean.Ah, nu ştiu arădenii cine este acest domn sau ce este USR  ? Mai dificil într-adevăr de reconstituit într-o perioadă atât de scurtă traseul cameleonic a lui Adrian Wiener, autoprocalmat reprezentant al societăţii civile, refugiat în vară în barca Monicăi Macovei (M10), pentru a schimba urgent macazul la alegerile generale pe megafonul zgomotos, dar călduţ, a lui Nicuşor Dan (USR).Acelaşi Wiener, care s-a visat primar şi apoi a prins drag de somnolenţa parlamentară de tip USR, completată însă de insolenţă, oportunism şi discurs dublu.Poate am uitat să menţionez că un alt ilustru om de dreapta, Nicolae Ioţcu (PD-PLD-PDL-MCL-PNL) îl numea în mai 2015, de la înălţimea funcţiei de preşedinte al CJA drept manager al Spitalului Judeţean.Problemele inerente nu le-a identificat atunci (adică nu a făcut nimic pentru a fi corecţi) ci doar acum după asocierea providenţială cu tripleta inspiraţională Nicuşor Dan-Clotilde et Cosette.Peste noapte au răsărit şi ideile, soluţiile şi mai ales linia accentuată împotriva reformelor din sănătate ale PSD, în condiţiile în care amendamentul avansat recent de USR la discutarea Bugetului de Stat nu întrunea condițiile minime procedurale, fiind propus fără a avea precizate sursele de finanțare.Cu alte cuvinte neseriozitate totală!

Interesant însă , dar în acelaşi timp regretabil este ceea ce se întîmplă acum la Spitalul Judeţean sub conducerea doamnei Corina Crişan şi mă refer, printre altele, la schema de personal, mult subdimensionată dar întreţinută ca atare încă de pe vremea elitistului şi preţiosului domn Wiener.De fapt, un alt robinet de recompensă al dreptei arădene pentru clientela politică, cu criterii de concurs doar de ei ştiute şi imaginate, cu un buget opac şi o mare neglijenţă şi lene în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei pentru achiziţia aparaturii medicale vitale funcţionării spitalului.

Sper că noua conducere va avea bunăvoinţa să îi informeze pe arădeni, în baza solicitării publice pe transparenţă pe care am depus-o astăzi, pentru a vedea cum stau lucrurile în zona personal, investiţii, criterii şi evident buget.Personal, consider că orice discuţie sau construcţie începe după aflarea adevărului, oricât de dureros ar fi acesta.Suntem datori cetăţenilor în primul rând cu sinceritate iar legea ne obligă evident la transparenţă”, afirmă senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD

Read more
Parlamentarii PSD de Arad lansează în această săptămână o invitaţie la dezbatere tuturor factorilor de răspundere din municipiu şi judeţ

Parlamentarii PSD de Arad rămân consecvenţi ideii că intrarea într-o stare de normalitate a societăţii se poate face doar prin dezbatere constructivă şi colaborare instituţională între puterea legislativă şi factorii de răspundere la nivel de municipiu şi judeţ.

Astfel, senatorul Mihai Fifor şi deputaţii Dorel Căprar, Florin Tripa şi Adrian Todor se ţin de cuvânt şi lansează în această săptămână o invitaţie la dialog adresată tuturor parlamentarilor de Arad precum şi conducerii Primăriei Municipiului şi Consiliului Judeţean Arad.Programată joi la ora 11.30 la Prefectura Judeţului Arad, dezbaterea publică iniţiată de parlamentarii social-democraţi îşi propune abordarea marilor teme investiţionale judeţene, pe linie de infrastructură, educaţie şi sănătate precum şi exprimarea punctelor de vedere legate de proiectul de buget pentru anul 2017 al Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Arad.Parlamentarii PSD de Arad consideră că asemenea întâlniri sunt absolut necesare pentru identificarea priorităţilor regiunii, reglementării unui echilibru bugetar şi cheltuirii corecte şi eficiente a banilor publici.Ele trebuie să capete un caracter permanent şi sunt esenţiale pentru colaborarea instiuţionlă şi menţinerea transparenţei publice a actului decizional.

Read more
Senatorul Mihai Fifor salută distingerea unor importante personalităţi arădene cu titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”

Senatorul Mihai Fifor, liderul grupului social democrat din Senat şi preşedinte al Consiliului Naţional PSD salută iniţiativa Consiliului Local Municipal de a recompensa personalităţile arădene care au marcat în mod decisiv viaţa urbei, având o contribuţie însemnată în diverse domenii de activitate.Anul acesta în cadrul Zilelor Aradului vor fi acordate trei titluri de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”, două titluri Pro Urbe şi opt titluri de excelenţă.

„Orice comunitate care se respectă trebuie să-şi onoreze valorile şi mă bucur că în această vară vom putea să ne arătăm în mod afectiv recunoştinţa faţă de trei dintre personalităţile marcante ale Aradului.Consilierii locali municipali PSD vor vota vineri fără niciun fel de reţinere proiectul de hotărâre care conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”, doamnei prof.univ.dr Lizica Mihuţ personalitate universitară şi culturală proeminentă, marelui fotbalist şi antrenor Flavius Domide şi nu în ultimul rând pastorului Pavel Riviş Tipei, fost președinte, timp de 20 de ani, al Cultului Creștin Penticostal din România.Astfel, sunt răsplătite printr-un gest simbolic dar extrem de necesar, excelenţa universitară şi academică, performanţa sportivă dar şi devotamentul şi credinţa unui important lider spiritual şi religios.Sunt trei personalităţi care de-a lungul carierei au avut o contribuţie fundamentală la creşterea prestigiului municipiului Arad în ţară şi străinătate.

Vom continua să sprijinim şi să girăm prin votul nostru, orice initiativă corectă în favoarea cetăţenilor, care duce la modernizarea oraşului, la europenizarea reală a comunităţii locale şi la creşterea nivelui cultural şi universitar al Aradului”, afirmă senatorul Mihai Fifor

Read more
Mihai Fifor: ”Culmea ironiei, să vorbești despre un Master Plan pe Transporturi, cu 4 luni înainte de încheierea mandatului guvernamental!”

Președintele Consiliului Național PSD și Lider al Grupului senatorial al social democraților, Mihai Fifor critică dezinteresul cu care executivul Ciolos a tratat, până acum, problema infrastructurii din România

„Este inadmisibil ca acum, cu 4 luni înainte să plece acasă, Guvernul de tehnocrați să își amintească de vestitul Master Plan pentru Transporturi. Degeaba atrage atenția premierul Dacian Ciolos noului ministru al Transporturilor, Sorin Buse, să vină cât mai repede, în Guvern, cu Master Planul pentru Transporturi și cu variantele pentru reforma Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Întrebarea care se ridică acum ar fi una extrem de simplă. De ce, în atâtea luni, de la prezentarea priorităților de guvernare și până acum, nu s-a făcut nimic în acest domeniu vital pentru România?”, precizează Mihai Fifor.

Social democratul atrage atenția că: „vestita critică, prin care, vinovat pentru toate era Guvernul condus de Victor Ponta, nu mai stă în picioare. Premierul Dacian Ciolos l-a schimbat deja, de la Transporturi pe Dan Costescu, înlocuindu-l cu Sorin Buse, dar acest lucru nu a garantat și că infrastructura românească va fi imbunătăţită”, mai adaugă președintele Consiliului Național PSD.

Mihai Fifor mai adaugă faptul că: „luni la rând, oficialii de la Transporturi au adus garanții că vor începe să pună în aplicare strategia, în domeniu, asumată de PSD. Totul pentru ca Master Planul să ajungă, mai apoi, și pe masa Parlamentului, pentru adoptare… dar până acum, nimeni nu a făcut nimic. Nici faptul că reprezentanții de la Ministerul Transporturilor au fost convocați la comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților nu a avut șansa, să-i convingă pe aceștia să pună lucrurile în miscare”.

Guvernul Ciolos promitea, cu luni în urmă, să înceapă o serie de proiecte strategice, pe transportul rutier, feroviar, maritim, naval, aerian- mai ales cele pentru care primim finanțare europeană (Rețeaua TEN T).
CNADNR își propunea, anul trecut, de 30 de ori mai mult decât a reușit în 2015…o misiune imposibilă cu 467 de km de autostradă planificați pentru a fi construiți în 2016, numai că povestea a rămas doar o promisiune.
Numai că termenele pentru Proiecte precum Autostradă Pitești-Sibiu, Autostradă Tg Mureș-Iași, Centura Bucureștiului, sau metroul de la Aeroportul Otopeni se amână la nesfârșit.
De asemenea, nu s-a făcut nimic, nici la CFR Marfă și nici la CFR Călători, deși se anunțaseră reforme. Nici la Tarom nu s-a găsit soluția optimă pentru a menține Compania la standarde ridicate. CNADNR-trebuia să treacă printr-o reforma profundă, restructurare, așa cum anunțase Programul de Guvernare al Guvernului Victor Ponta. Nu s-a întâmplat acest lucru.
Dar acum, Guvernul lui Dacian Ciolos își propune să facă tot Master Planul în vacanță parlamentară.

Read more