News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

An de an, sume uriaşe se dislocă de la bugetul de stat şi se împart netransparent autorităţilor locale, în funcţie de orientările politice ale acestora.

Deşi ar trebui să acopere doar intervenţiile de urgenţă sau investiţii în dezvoltarea infrastructurii, Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului şi Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală (PNDL) au devenit un fel de puşculiţă de partid. În special prin aceste două programe, peste 7,5 miliarde de lei au fost alocate în ultimii patru ani netransparent şi discreţionar, potrivit unui raport intitulat „Clientelismul politic 2012 – 2016”, lansat ieri de Expert Forum (EFOR).

Nimeni nu a verificat modul în care au fost cheltuiţi aceşti bani. Numai în 2014, de pildă, an cu mize electorale uriaşe, Fondul de Rezervă a fost majorat de 15 ori faţă de suma iniţială, un indicator că acești bani au fost folosiți ca metodă de susținere a primarilor, dar și de finanțare a partidelor politice. „Sunt bani care vin pe criterii clientelare, care trebuie consumaţi rapid şi de aceea sunt cheltuiţi prost”, a declarat Sorin Ioniţă, preşedintele EFOR.

Sursa: evz.ro

Read more