News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Ajuns preşedinte-nejucător într-un partid care promovează preşedinţii-jucători, Gheorghe Seculici vrea cu orice preţ să iasă în evidenţă. Profitând probabil de faptul că Gheorghe Falcă are o relaţie intensă cu judecătorii şi procurorii şi se jenează să dea ochii cu arădenii şi de faptul că parlamentarii PDL care au minţit copios electoratul şi-au rărit apariţiile publice, Gheorghe Seculici s-a gândit să iasă în faţă, dar o face greşit, fără logică. Acesta promovează o polemică goală de conţinut, care ignoră problemele reale, grave ale societăţii româneşti şi ale comunităţii locale din Arad.

Referirile pe care Gheorghe Seculici le face la alegerile locale din 2008 sunt neinspirate. Niciodată arădenii nu au regretat mai mult votul dat, ca şi în anul 2008. S-au lăsat atunci amăgiţi de promisiuni mincinoase, seduşi de o campanie electorală în care s-au pompat foarte mulţi bani, au fost seduşi de aparenţe înşelătoare. Rezultatele guvernării incompetente le vedem acum: nivelul de trai a scăzut dramatic, au fost reduse salariile bugetarilor dar şi cele din mediul privat, a crescut TVA, au explodat preţurile, a crescut şomajul, se desfiinţează spitale. Toate acestea, cu complicitatea PDL Arad, care a primit credit masiv din partea arădenilor, dar le-a înşelat încrederea. La nivel local, lucrurile stau la fel de rău. Avem şefi de administraţie locală care se îmbogăţesc, în timp ce arădenii sunt tot mai săraci (instituţiile abilitate ar trebui să cerceteze atent acest aspect). Aradul a devenit un oraş extrem de scump, cu taxe şi impozite la nivelul maxim prevăzut de lege. Lucrările publice sunt scumpe şi de proastă calitate. În loc să se refere la aceste probleme, Gheorghe Seculici vorbeşte de opoziţie şi de manipulare.

Ieşirile publice din ultima perioadă arată că aşa-numita eleganţă a domnului Seculici este o mască falsă. „În viaţă uneori poţi să fii sus, alteori poţi să fii jos, important este să ai responsabilitate şi să te comporţi cu demnitate. Am practicat sportul de performanţă şi am înţeles aceste lucruri. PDL Arad a fost un partid mic, care a primit în perioada 2004-2008 creditul arădenilor. A dezamăgit cumplit şi roata se învârte, de aici vine disperarea celor de la PDL. Pe domnul Seculici nu l-am văzut candidând, pentru că nu a fost lăsat de Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu. Din păcate, nu cred că îl vor lăsa nici la alegerile viitoare, deşi eu mi-aş dori să vină în faţa electoratului şi să primească lecţia meritată. În ceea ce ne priveşte, suntem pregătiţi să preluăm puterea politică atât la Bucureşti cât şi la Arad” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

În ceea ce priveşte „instituţii în care sunt cazaţi laolaltă” anumiţi oameni, Gheorghe Seculici ar trebui să îşi facă probleme pentru anturajul său foarte apropiat, cu grave probleme penale. În cazul acestor oameni, pentru surprize neplăcute ajunge un judecător imparţial!

PSD Arad nu a folosit şi nu va folosi Biserica, simbolurile religioase, credinţa ca instrumente politice. „Noi nu invadăm bisericile cu mesaje politice, nu folosim nunta sau botezul ca instrument de construire a relaţiilor politice. Le sugerăm celor de la PDL să facă acelaşi lucru. Mai devreme sau mai târziu, ipocrizia va fi sancţionată aşa cum se cuvine” a încheiat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more