News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Ca urmare a criticilor aduse de societatea civilă, reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad fac precizări cu privire la tăierea mai multor plopi din Parcul Eminescu. Într-un comunicat de presă remis luni, se arată că în urma solicitărilor repetate din partea cetăţenilor şi a verificărilor efectuate în cursul anului 2010 împreună cu reprezentanţii Inspectoratului silvic teritorial (ITRSV), Primăria Municipiului Arad (prin operatorul specializat de întreţinere spaţii verzi) a realizat tăieri de necesitate în parcul Eminescu.
Au fost vizaţi 28 de plopi cu vârsta între 60-70 de ani în stare avansată de degradare (uscaţi, cu scorburi mari) care prezentau pericol de prăbuşire peste aleile şi locurile de joacă pentru copii.
Intervenţia a avut două etape, în prima fază intervenindu-se în toamna anului 2010 la reducerea înălţimii pentru eliminarea riscurilor de rupere în caz de intemperii pe perioada de iarnă, respectiv faza  a doua – tăierea tunchiurilor şi extragerea rădăcinilor, operaţiune derulată în luna martie 2011. Tăierile s-au efectuat la exemplarele marcate de inspectorii silvici şi cu avizele emise de ITRSV. 
În perioada următoare, plopii extraşi din parcul Europa vor fi înlocuiţi cu copaci cu valoare peisagistică şi ecologică ridicată, nealergeni, din specii adaptate pentru parcuri: arbori cu lalele, arbori de ambră, magnolii, stejari, conifere, etc.
„Reamintim că în cursul anului 2010 au fost plantaţi 250 de arbori în parcul Europa, din păcate o mare parte din materialul plantat a fost furat sau vandalizat (furturi constatate: 13 magnolii, 23 de gutui japonezi, etc).”, se mai precizează în comunicatul de presă. (news-ar)

Read more