News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

AI DATORII LA STAT? ASTA E PORTITA DE SCAPARE PENTRU SCURT TIMP

În Monitorul Oficial a fost publicat un nou ordin al Ministrului Finanţelor, care se referă la modaliteatea de aplicare a legii amnistiei fiscale, de care vor beneficia mai mulţi contribuabili cu datorii la stat. Iată ce trebuie să ştie toţi cei care vor să scape de datorii, în condiţiile în care actele trebuie depuse la Fisc până la data de 31 martie, potrivit Economica.net.

Procedura efectivă, formularele și modul în care autoritățile fiscale aplică prevederile amnistiei fiscale au fost aprobate prin OMFP nr. 3831/2015, act normativ ce suportă câteva modificări prin OMFP 316/2016, publicat în Monitorul Ofivcial joi.
Având în vedere că mai sunt 6 zile în care un contribuabil interesat poate să beneficieze de facilitățile fiscale, iată principalele prevederi aplicabile pentru amnistia fiscală respectiv noutățile aduse de recenta modificare. Un material realizat de consultantul fiscal Adrian Benţa

Contribuabilii persoane fizice sau juridice ce înregistrează obligații fiscale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 30 septembrie 2015, ce sunt achitate până la data de 31 martie 2016, beneficiază de anularea penalităților de întârziere respectiv de anularea unei cote de 54,2% din dobânzi.

Pentru a beneficia de această facilitate, contribuabilul interesat trebuie să depună o cerere la organul fiscal, să achite obligațiile curente respectiv să aibă depuse toate declarațiile fiscale aferente perioadei actuale.
La momentul acordării facilității amnistiei fiscale trebuie plătită diferența de dobândă de 45,8% iar cererea pentru anularea sumelor șterse se depune până în data de 30 iunie 2016.

Fac obiectul amnistiei fiscale și debitele stabilite prin decizie de impunere în cadrul unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență privind amnistia fiscală, respectiv data de 21 octombrie 2015.

Sursa: antena3.ro

Read more

bani

Scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie, în baza unei ordonanţe de urgenţă deja redactate de către Ministerul Finanţelor, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.

„Este o solicitare veche a mediului de afaceri, pe care, în sfârşit, o putem pune în aplicare de la 1 iulie”, a spus Ponta, prezent la semnarea unei înţelegeri pentru constituirea unei platforme de consultare între Guvern şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

La începutul acestui an, premierul Ponta a anunţat că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică. (mediafax.ro)

Read more