News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

NUMARUL MEDIU DE PENSIONARI A SCAZUT LA 5, 273 MILIOANE PERSOANE, IN PRIMUL TRIMESTRU

Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 16.000, la peste 5,273 milioane persoane, în primele trei luni ale anului, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis, luni, AGERPRES.

Pensia medie lunară a fost de 942 lei, mai mare cu 5,4% față de trimestrul precedent, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 930 lei, raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare și câștigul salarial mediu net a fost de 56,4% (comparativ cu 54,0% în trimestrul precedent), iar indicele pensiei medii reale față de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale și indicele prețurilor de consum a fost de 106,2%, spune INS.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariați în municipiul București la 17 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă depășind 400 de lei (748 lei în județul Giurgiu față de 1.179 lei în municipiul București). Pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 88,8% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (74,6%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinși în categoriile de pensii anticipată și anticipată parțial au reprezentat 2,0%, precizează INS.

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual — indemnizație socială), în trimestrul I 2016, a fost de 563.100 persoane, din care 451.200 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 9,6% din totalul pensionarilor din această categorie și 111.900 persoane din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 25,7% din totalul acestora.

Sursa: agerpres.ro

Read more
INS: NUMARUL MEDIU DE PENSIONARI A SCAZUT CU 51.000 IN 2015 FATA DE 2014, INSA PENSIA MEDIE A CRESCUT CU 5,4%

Numărul mediu de pensionari a scăzut, în 2015, cu 51.000 de persoane față de anul precedent, până la 5,306 milioane, în schimb pensia medie lunară a crescut cu 5,4%, la 892 lei, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS) transmis, luni, AGERPRES.

‘În anul 2015, numărul mediu de pensionari a fost de 5,306 milioane de persoane, în scădere cu 51.000 de persoane față de anul precedent; raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 10 la 10; pensia medie lunară a fost de 892 lei, mai mare cu 5,4% față de anul precedent’, se menționează în comunicat.

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariați în Municipiul București la 17 la 10 în județul Giurgiu.

În aceeași perioadă, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 886 lei, iar raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și fără contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 57,8% (comparativ cu 60,6% în anul precedent).

Și pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă depășind 400 de lei (711 lei în județul Giurgiu față de 1.122 lei în Municipiul București).

Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 88,3% în total, iar pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (73,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinși în categoriile de pensii anticipată și anticipată parțial au reprezentat 2,1%.

‘Indicele pensiei medii reale față de anul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale și indicele prețurilor de consum a fost de 105%’, se subliniază în comunicatul citat.

Pe de altă parte, numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual — indemnizație socială), în anul 2015, a fost de 608.200 de persoane, din care: 478.200 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 10,2% din totalul pensionarilor din această categorie; 130.000 de persoane din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 28% din totalul acestora.

Sursa: agerpres.ro

Read more
PESTE 500.000 DE PENSIONARI, SCUTITI DE PLATA CONTRIBUTIILOR DE SANATATE

Mai mult de 500.000 de pensionari vor fi scutiţi de plata contribuţiilor de sănătate. Este vorba despre cei care beneficiază în acest moment de pensii cuprinse între 740 şi 872 de lei.

Guvernul a majorat plafonul pensiilor pentru care nu se calculează contribuţia, pentru că a crescut punctul de pensie. Aceşti 500.000 de pensionari se adaugă celor aproape două milioane de persoane care aveau şi până acum de această scutire.

„Este vorba de punerea în concordanţă a noului Cod fiscal cu legea reformei din sănătate. Ca urmare a creşterii punctului de pensie la 872 de lei, se punea problema scutirii sau preluării impozitării pentru serviciile de sănătate sub cifra nouă indicată de 872 lei. Vechea prevedere considera că doar pensiile sub punctul de pensie în 740 de lei sunt scutite de contribuţii la asigurări de sănătate. Noul plafon de scutire de contribuţii este de 872 de lei, ca urmare a majorării punctului de pensie.”, a declarat Dan Suciu, purtatorul de cuvânt al Guvernului.

Sursa: evz.ro

Read more

Pensiile vor fi achitate înainte de Sărbătorile de iarnă, iar plata drepturilor băneşti care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii se realizează începând de luni, potrivit unui comunicat al Casei Naţionale de Pensii Publice.

Instituţia anunţă că toate pensiile care se distribuie prin intermediul C.N. Poşta Română SA vor fi achitate în intervalul 14 decembrie – 24 decembrie, inclusiv. În acest scop, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost modificate.

CNPP precizează că dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată de ghişeele subunităţilor poştale până la data de 30 decembrie, în cazul celor avizaţi la domiciliu.

De asemenea, Casa menţionează că drepturile băneşti care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la termenele stabilite în convenţiile pe care instituţia le are încheiate cu aceste bănci. (agerpres.ro)

Read more

claudia_boghicevici3

PNL condamnă modul în care Guvernul PSD manipulează opinia publică, prin acuzaţiile pe care le aduce ca urmare a contestării de către grupurile parlamentare ale PNL și PDL din Camera Deputaților și Senat a Legii privind bugetul de stat pe anul 2015, adoptată de Parlamentul României.

„Se pare că pentru PSD şi Victor Ponta campania electorală nu s-a încheiat şi încă nu sunt capabili să îşi asume responsabilitatea pentru incompetenţa de care au dat dovadă în ceea ce priveşte Legea bugetului de stat pe anul viitor. În loc să iasă public şi să îşi recunoască greşelile, PSD minte că îi va fi imposibil să crească pensiile şi salariile, aşa cum a promis, aruncând vina asupra PNL că întârzie aplicarea acestor majorări, ca urmare a depunerii excepţiei de neconstituţionale cu privire la bugetul pe 2015. La fel ca în timpul campaniei, PSD şi Ponta folosesc pensionarii şi salariaţii ca masă de manevră electorală, cu promisiuni neacoperite şi minciuni. Pe lângă faptul că nu îşi asumă responsabilitatea pentru întârzierea bugetului pe anul viitor, PSD continuă manipularea şi minciuna grosolană din campania electorală”, a afirmat Claudia Boghicevici, deputat PNL de Arad.

Boghicevici atrage atenţia asupra faptului că majorările de pensii şi salarii invocate de PSD în acuzaţiile la adresa PNL nu sunt legiferate prin Legea bugetului de stat pe anul 2015, ci existau dinainte ca aceasta să fie aprobată, aşadar sunt în vigoare, indiferent de data la care este aprobat bugetul.

Astfel, creşterea salariului minim promisă de PSD e legiferată prin HG nr. 1091/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014, care arată că, începând cu 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plata va creşte de la 900 de lei la 975 lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră. De asemenea, potrivit aceluiaşi act normativ, de la 1 iulie 2015, salariul minim va creşte cu încă 75 de lei, la 1.050 lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună in anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.

În ceea ce priveşte majorarea pensiilor, aceasta este prevăzută de OUG nr. 83/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, care, la articolul 30 prevede faptul că prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2015 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5% şi este de 830,2 lei.

În opinia deputatei PNL, faptul că bugetul pe anul 2015 nu va fi în vigoare la 1 ianuarie, şi aceasta din cauza întârzierii PSD, care avea obligaţia legală să îl depună cel târziu la 15 noiembrie 2014, nu este o scuză.

„În plus, în loc să joace rolul expertului în buget şi aplicarea legii, Victor Ponta ar trebui, înainte de toate, să cunoască legea aplicabilă bugetului”, precizează deputata PNL. Astfel, Legea finanţelor publice prevede în mod explicit modul în care sunt tratate, din punct de vedere al aplicării, măsurile cu implicaţii bugetare promovate de Guvern. Articolul 37 din Legea 500/2002 cu modificările şi completările ulterioare prevede, la alineatul 2, că instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

„Victor Ponta minte din nou populaţia, la fel ca în timpul campaniei electorale, vorbind despre pericolele care îi pasc pe pensionari din cauza PNL. Însă, în locul manipulării şi demagogiei, în loc că arunce din nou vina pe PNL pentru propria incompetenţă şi iresponsabilitate, PSD şi Victor Ponta ar face bine să îşi asume responsabilitatea pentru un buget nu numai întârziat, dar şi neconstituţional, încropit pe genunchi, ilegal, bazat pe cifre ireale,” a reiterat deputata PNL, Claudia Boghicevici.

 

Read more

poză comunicat eroi

Deputatul Claudia Boghicevici, coordonatorul portofoliului Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Alternativă PDL, a explicat astăzi, într-o conferință de presă la Arad, de ce actualul guvern Ponta intoxică opinia publică atunci când își arogă merite pentru creșterea a 234 de mii de pensii. Deputatul PDL s-a întâlnit în aceeași zi cu cei 3 pensionari arădeni care au determinat Curtea Constituțională să respingă modul guvernului Ponta de calcul al pensiilor, mulțumindu-le pentru curajul și implicarea lor.

”Guvernul Ponta nu face altceva decât să își mascheze impotența și incompetența, intoxicând opinia publică cu nenumărate fumigene. Despre asta e vorba și în anunțul lui Ponta și al Rovanei Plumb conform căruia pensiile se majorează cu 63 de lei în medie. Am avut marea plăcere și onoare să mă întâlnesc cu cei 3 pensionari arădeni care practic au obligat guvernul Ponta să dea înapoi banii furați prin folosirea unui indice de corecție greșit. Este vorba de domnii Gheorghe Gârbovan, Aurel Barz și Adrian Nicolae Ghilea, cei care au avut curajul să se lupte cu sistemul USL-ist de la acea vreme și care au determinat Curtea Constituțională să cenzureze guvernul incompetent Ponta. Acești 3 arădeni sunt adevărații eroi ai recalculării în plus a celor 234 de mii de pensii, și nu eroii de tinichea Ponta și Plumb! Le-am mulțumit pentru demersul și curajul lor și i-am asigurat că vor avea în mine în continuare un sprijin. Cu această ordonanţă 1 din 2013, declarată neconstituțională de CCR,  guvernul Ponta a încercat pur şi simplu să îi înşele pe pensionari. Decizia CCR la sesizarea celor 3 pensionari arădeni a denunţat astfel populismul şi cinismul de proporţii ale acestui Guvern faţă de pensionari”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL a anunțat și depunerea unui nou proiect legislativ prin care care propune înlăturarea obligativităţii pensionarilor de a returna sumele suplimentare primite, ca urmare a erorilor de calcul al pensiilor. ”Nu puţini pensionari au avut neplăcuta surpriză să constate că, din diverse motive neimputabile lor, datorează bani Casei Naţionale de Pensii Publice. Cum s-a ajuns la această situaţie? Ca urmare a erorilor de calcul ale angajaţilor, erori pe care statul vrea să le recupereze tot de la pensionari care, deşi nu au nicio vină, sunt nevoiţi să plătească. Este o bătaie de joc la adresa pensionarilor care sunt folosiţi ca masă de manevră electorală după bunul plac al premierului Ponta. Decizia de a imputa aceste sume pensionarilor este inadmisibilă, având în vedere că unii dintre aceştia au primit înştiinţări cu privire la faptul că sunt obligaţi să restituie sume chiar şi de peste 7.000 de lei individual, în condiţiile în care pensia pe care o primesc lunar este de peste 10 ori mai mică decât suma pe care o au de restituit. Aşadar, premierul Ponta se laudă pe de o parte că dă bani pensionarilor, dar pe de altă parte le ia înzecit, atât prin aplicarea unui indice de corecţie greşit, cât şi prin erorile la calculul pensiilor. Este o sfidare la adresa seniorilor noştri, mai ales că există situaţii în care pensionarii care au primit sume calculate greşit au vârste destul de înaintate, astfel că până la sfârşitul vieţii nu vor reuşi să achite integral sumele imputate. De aceea, împreună cu colegii din PDL, am înaintat o iniţiativă legislativă prin care am propus ca cei care nu au nicio culpă să nu fie victime ale erorilor comise în sistemul de stat. ”, a explicat deputatul PDL.

Read more