News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

BAUTURA CU PIPER CARE TE AJUTA SA SLABESTI

Vrei să slăbești fără să urmezi o cură de slăbire clasică? Nimic nu-i imposibil. Încearcă o băutură miraculoasă pe bază de piper!

Vei da jos rapid colăcei din zona abdomenului, iar silueta ta se va apropia rapid de cea la care visezi.

Tratează diabetul și întărește sistemul imunitar

Această licoare s-a dovedit eficientă pentru întărirea sistemului imunitar, dar şi pentru tratarea unor boli precum diabetul. Dar asta nu e tot! Te ajută să scapi și de kilogramele în plus care îți dau mari bătăi de cap și nici nu trebuie să te înfometezi.

Cum se prepară

Licoarea-minune care te scapă de kilogramele în plus se prepară astfel: ai nevoie de un pahar cu apă plată, 2 linguriţe de piper negru boabe şi un praf de sare. Aceste ingrediente îți ajung pentru o singură porție.

Apoi, trebuie să pui apa și piperul la fiert, iar atunci când dă în clocot, adaugi sarea şi opreşti focul. Strecori apa şi o bei cât încă este călduță.

Câte zile trebuie băută și cât te ajută să slăbești

Trebuie să faci acest lucru o dată pe zi, timp de 30 de zile și vei da jos între 5 și 8 kilograme. Ea are proprietatea de a accelera metabolismul. În plus, deși îți topește grăsimea, nu te vei simți deloc slăbit. Această băutură are și efect energizant.

Ce boli previne

Beneficiile acestei licori nu se opresc aici. Ea te ține departe de afecțiuni cum este constipația și reglează tranzitul intestinal.

Sfaturi utile

Pe perioda acestei cure, este esențial să te hidratezi bine. Asta înseamnă să bei 2 l de lichide pe zi, dintre care jumătate apă. Restul din cantitatea zilnică necesară poate fi procurat din supă, ciorbă, compoturi, ceaiuri.

Sursa: clicksanatate.ro

Read more
CONSUMUL REDUS DE SARE NE PRELUNGESTE VIATA

Consumul moderat de sare este un tonic pentru sănătate. Mai mult, persoanele care respectă această indicaţie medicală, chiar îşi salvează viaţa. Concluzia acestui important studiu britanic a fost publicată în revista „BMJ Open”.

Timp de nouă ani, echipa de cercetători a studiat obiceiurile alimentare ale unui număr impresionant de subiecţi: 31.500 persoane. Pe parcursul cercetării, aportul de sare al subiecţilor a fost redus cu 15%, iar  concluzia studiului a fost impresionantă: accidentele vasculare cerebrale au scăzut cu 42 %, iar coronopatiile şi maladiile vasculare au scăzut cu 40%. Autorii studiului menţionează că, deşi rezultatele acestui studiu sunt încurajatoare, la acest capitol munca de convingere a medicilor nu este uşoară. De ce? S-a constatat că opt bărbaţi şi şase femei din zece continuă să consume prea multă sare și depășesc  cantitatea ideală de sare, de 5 grame pe zi, recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Sursa: click.ro

Read more
ASA ITI REPARI PARUL DETERIORAT DE MARE SI SOARE!

Orele prelungite la soare pot avea efecte negative nu doar asupra pielii, ci și a părului. Ca să obții un bronz frumos, ai nevoie de mai multe sesiuni de plajă, însă acestea pot dăuna sănătății podoabei capilare. Te sfătuim să porți pălărie cât de des poți.

Radiațiile UV, apa sărată și clorul din piscine deteriorează pielea și părul. Așa cum îți protejezi pielea cu loțiuni cu SPF, așa trebuie să ai grijă și de podoaba capilară. Altfel, dacă stai mult în soare riști să apară fire tocite, iar părul să-și piardă strălucirea. Mai mult, apa sărată sau cu clor distruge părul și, unele cazuri, începe să cadă masiv.

De ce? Pentru că clorul „spală“ învelișul protector uleios al firului de păr, îl usucă, iar acesta devine fragil și casant. La fel și apa sărată, care usucă părul și produce afecțiuni la nivelul scalpului.

Ai grijă să fie hidratat!

„Hidratat“ la maximum cu apă, asemenea unui burete îmbibat, părul ar putea fi protejat de radiațiile nocive ale soarelui și de substanțele din apă care deteriorează părul.

Folosește balsam

Părul va fi mai protejat de radiațiile ultraviolete și de compușii nocivi din ape, dacă aplici pe toată lungimea lui un balsam hrănitor. De asemenea, pulverizează pe păr și balsam de tip spray, ca să creezi un scut mai eficient împotriva soarelui puternic. În momentul când radiațiile, clorul sau sarea vor ataca părul, vor trebui să treacă mai întâi de stratul de balsam.

Poartă cască de baie

Când mergi la ștrand sau la piscină, chiar și la mare poți purta o cască de baie, ca să protejezi părul de apa „agresivă“, cu nivel ridicat de clor sau de sare. Dacă situația nu-ți permite și riști să arăți ridicol, prindeți părul în coc, pe durata șederii la soare și în apă.

Clătește-te bine!

După baia în mare sau în psicină, ideal este să faci duș cu apă curată. Nu trebuie să te speli cu șampon sau cu săpun, ci pur și simplu să îndepărtezi excesul de sare și de clor de pe piele și păr. Dacă nu te speli aproape imediat ce ai ieșit din mare, în urma vaporilor de apă sărată va rămâne pe piele doar sarea, care usucă piela și o deteriorează.

Sursa:clickpentrufemei,ro

Read more
STUDIU: RENUNTAREA LA SARE AR PUTEA SALVA VIETILE DIABETICILOR

Potrivit CSID, OMS recomandă consumul a maximum 5 grame de sare pe zi persoanelor de peste 51 de ani.

Un nou studiu publicat în jurnalul medical Hypertension arată că reducerea cantităţii de sare la doar jumătate de linguriţă pe zi ar putea salva vieţilor multor persoane care suferă de diabet, potrivit CSID

Reducerea cantităţii de sare consumată zilnic cu 2 grame duce la o scădere semnificativă a tensiunii arteriale pentru persoanele diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 şi cele cu intoleranţă la glucoză. Această schimbare ar scădea şansele de a suferi un accident cerebral vascular, infarct miocardic sau afecţiuni ale rinichilor pentru cei care suferă de diabet zaharat de tip 2 în stadiu incipient.Cantitatea pe care ar trebui să o reducă este echivalentul unei conserve de supă de roşii, a două felii de pâine albă sau jumătate de pizza cu salam picant.

„Cercetarea demonstrează clar că reducerea cantităţii de sare consumată zilnic este eficientă în reducerea tensiunii arteriale la pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2 sau cei intoleranţi la glucoză”, susţine Graham MacGregor, expert în boli cardiovasculare la Queen Mary, Universitatea din Londra.

Profesorul adaugă că „Este prima dată când s-a demonstrat atât de concludent această legătură şi este important ca acum toţi pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 sau intoleranţă la glucoză să fie sfătuiţi să ia în considerare reducerea consumului de sare. Este vital să convingem industria alimentară să scadă cantităţile uriaşe şi inutile de sare din alimentele pe care le pun pe piaţă”.

Potrivit CSID, OMS recomandă consumul a maximum 5 grame de sare pe zi persoanelor de peste 51 de ani. Celor care suferă de hipertensiune arterială, de diabet zaharat sau de boli de rinichi, recomandarea fiind de 1,5 grame de pe zi. În acest sens este nevoie de moderaţie deoarece media populaţiei consumă astăzi 9-12 grame de sare pe zi, dublu faţă de cantitatea maximă recomandată.

Este indicată menţinerea unui aport de maximum 6 g/zi sare (pentru persoanele tinere şi sănătoase), consumul de sare nerafinată (sare de Himalaya, sare de mare) şi reducerea aportului de alimente foarte sărate: chips-uri, snacks-uri, conserve de carne şi peşte, mezeluri, sosuri ambalate sau unele brânzeturi ca telemeaua, brânza feta, caşcavalul.

Sursa:descopera.ro

 

Read more
4 METODE SA PREVENIM BOLILE DE INIMA

Prima cauză de mortalitate la nivel mondial, bolile cardiovasculare au început să ”atace” persoane tot mai tinere. Pentru că media de vârstă la care sunt depistate aceste afecţiuni a scăzut la 35 de ani, specialiştii ne dau câteva sfaturi.

“Conform datelor oferite de către Ministerului Sănătătii, în 2014, la medicii de familie au fost semnalate peste 1.000.000 de cazuri noi de diverse afecţiuni cardiovasculare. De asemenea, incidenţa bolilor cardiovasculare în rândul tinerilor a crescut, media de vârstă la care sunt depistate acestea scăzând la 35 de ani”, afirmă dr. Oren Iancovici, medic specialist cardiolog. Iată ce ne sfătuieşte specialistul.

Alimentaţia

În ceea ce priveşte sănătatea inimii, factorii de risc precum vârsta şi istoricul familiei nu pot fi controlaţi. Cu toate acestea, în cazul în care nu este vorba despre o predispoziţie genetică, mulţi factori de risc ai bolilor cardiovasculare pot fi evitaţi prin modificarea şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Spre exemplu, cu ajutorul unei alimentaţii sănătoase, bazate pe legume, fructe şi cereale integrale, se reduce nivelul LDL (lipoproteinei –colesterolului) şi se produc nutrienţi care ajută la prevenirea apariţiei bolilor cardiovasculare. Consumul unor alimente cu conţinut ridicat de acizi graşi omega-3 scade tensiunea arterială, reduce riscul unui atac de cord, ajutând astfel la prevenirea formării cheagurilor de sânge. De asemenea, în ceea ce priveşte grăsimile, cele saturate ar trebui înlocuite cu grăsimi mononesaturate şi polinesaturate care scad nivelul colesterolului rău. Aportul de sare trebuie redus considerabil la persoanele hipertensive, iar, în general, aportul caloric trebuie ţinut sub observaţie pentru a preveni excesul ponderal.

Controale  cardiologice  regulate

Începând cu vârsta de 45 de ani, pacienţii trebuie să se prezinte la medic, o dată pe an, pentru un examen cardiologic complet. Până la această vârstă, un control cardiologic se poate efectua o dată la cinci ani. Consultaţia cardiologică, electrocardiograma şi ecocardiograma reprezintă unele dintre analizele esenţiale pentru verificarea sănătăţii inimii.

Exerciţiile fizice  constante

Sportul practicat regulat, minimum 45 de minute pe zi, şi menţinerea unei greutăţi în limite normale măresc şansele de prevenţie a afecţiunilor cardiovasculare, atât în rândul tinerilor, cât şi în ceea ce priveşte persoanele cu o vârstă înaintată.

Renunţaţi la fumat!

Atât fumatul pasiv, cât şi cel activ afectează în mod real aparatul cardiovascular, crescând riscul apariţiilor bolilor coronariene sau atacurilor de cord.

Sursa: click.ro

Read more
TRUCURI PENTRU A REDUCE CONSUMUL DE SARE

Îţi imaginezi mâncarea fără sare? Sigur că nu. Totuşi, în exces, duce la probleme de sănătate precum hipertensiunea. Află din numărul de februarie al revistei “Click! Sănătate” ce sfaturi să urmezi pentru a reduce consumul de sare!

Consumul de sare nu este ceva nociv, clorura de sodiu având rolul lui bine definit. Se poate chiar spune că acest element chimic este vital pentru buna funcţionare a organismului. Ceea ce este dăunător este excesul. Doza zilnică recomandată de sare pentru adulţi este de 6 grame. Un consum exagerat atrage o serie de pericole pentru sănătate. Primul este creşterea valorii tensiunii arteriale. Iar de la hipertensiune până la probleme cardiace nu este decât un pas.

Cercetări recente au arătat că sarea în exces poate fi vinovată şi de apariţia osteoporozei, din cauza faptului că favorizează eliminarea unei cantităţi mari de calciu în urină, ceea ce conduce la fragilizarea oaselor.

Atenţie la sarea ascunsă!

  • Dacă ţi-ai propus să reduci consumul de sare, înainte de orice trebuie să ştii de ce alimente să te fereşti.
  • Sosuri din conserve – mai ales cel de roşii (pe care îl consumi fără zgârcenie la paste sau pizza). Îţi pare dulce la gust, dar dacă ai şti câtă sare ascunde… Valabil şi pentru muştar;
  • Sticksurile, chipsurile, alunele, covrigeii;
  • Supele instant;
  • Mezelurile şi peştele afumat;
  • Pâinea ne furnizează 7% din totalul zilnic de sare.
  • Mizează pe mirodenii

    Consumul crescut de sare este „boala” omului modern şi asta pentru că, din lipsă acută de timp, ne dăm în vânt după produse procesate, cu conţinut mare de sodiu. Uităm că alimentele conţin sare în stare naturală (inclusiv legumele) şi facem greşeala de a o mai adăuga şi la prepararea mâncărurilor. Iar acest obicei atât de prost are la bază un mit: că fără sare mâncarea nu ar avea nici un gust. Greşit! Există o mulţime de mirodenii care pot da gust mâncării: chimenul, ienibaharul, cimbrul, leuşteanul, mărarul, pătrunjelul, tarhonul şi foile de dafin.

    Poate părea destul de greu la început dacă te decizi să reduci cantitatea de sare consumată. Dar nutriţioniştii ne dau asigurări că papilele gustative sunt capabile să se readapteze în doar 3 săptămâni. Mai mult, nu doar că te vei obişnui cu noile gusturi şi îţi vor plăcea, dar dacă cineva îţi va oferi un preparat în care a pus sare cum o făceai tu înainte, ţi se va părea de neconsumat!

Sursa: click.ro

Read more
INGREDIENTUL CEL MAI PERICULOS PE CARE IL ADAUGI IN ORICE MANCARE

Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor corporale, joacă un rol important în transmiterea impulsurilor electrice către terminaţiile nervoase şi contribuie la absorbţia nutrienţilor în celule.

Excesul de sodiu face ca organismul să reţină prea multă apă, aşa încât creşte volumul fluidelor corporale. Mulţi specialişti consideră că sarea duce la hipertensiune arterială, care, la rândul ei, duce la boli coronariene şi accidente vasculare cerebrale. În mod normal, un adult poate să elimine excesul de sodiu prin urină, dar dacă nu are rinichi sănătoşi, sarea poate dăuna, potrivit doctorulzilei.ro.

Specialiştii recomandă să nu consumăm mai mult de şase grame de sare pe zi, adică puţin mai mult de o linguriţă. Dacă am reuşi să ne limităm la cantitatea indicată, am putea preveni câteva sute de mii de infarcturi şi accidente cerebrale pe an.

Sarea pe care o adăugam în mâncare nu depăşeşte 10-15% din consumul zilnic. Astfel, problema nu este în cele două-trei grame de sare, ci în cantităţile mari de sare care fac parte din compoziţia alimentelor procesate. Aproximativ 80% din sarea pe care o consumăm vine din alimentele procesate – mezeluri, conserve, pâine. Studiile au arătat că oamenii nu pot face diferenţa între un produs din carne bogat în sare şi unul mai sărac.

Sarea este adăugată în alimentele procesate şi pentru gust, dar şi pentru a ajuta la conservare. Adevărata problemă nu este sarea de masă, cea pe care o punem noi în mâncare, ci aditivii alimentari care se folosesc la producerea alimentelor procesate. Unii dintre aceştia conţin sodiu foarte mult. Chiar se estimează că 70% din sodiul pe care îl consumăm provine din alimentele procesate. Putem limita cantitatea consumată numai dacă evităm mâncarea procesată. Cei de la OMS estimează că, la nivel mondial, peste patru milioane de decese ar fi evitate, în fiecare an, dacă am învaţa să ne limităm la cele 5 grame de sare pe zi. Cei care nu fac asta riscă un atac vascular cerebral sau boli cardiovasculare grave.

Sursa:stiripesurse.ro

Read more
CUM SA-TI INTARESTI IMUNITATEA ORGANISMULUI IN 10 ZILE

La trecerea dintre sezoane, imunitatea organismului nostru are de suferit. Ne confruntăm adesea, în aceste perioade, cu viroze, cu erupții cutanate, cu amețeli sau alte probleme de sănătate. Tocmai de aceea, e important să avem grijă de sistemul nostru imunitar. Iată cum îți poți întări imunitatea organismului în doar 10 zile!

Întărește-ți imunitatea cu sport

Prima regulă a unui stil de viață sănătos, dar și a unui sistem imunitar rezistent este legată de activitatea fizică. Nu e musai să faci sport multe ore pe săptămână, dar e obligatoriu să faci suficientă mișcare în fiecare zi. Chiar și 20 de minute de exerciții fizice pe zi îți pot ajuta organismul, așa că nu mai amâna momentul și pune-te pe treabă! Poți alerga, poți face exerciții acasă sau poți ieși în fiecare seară la o plimbare mai lungă în zona în care locuiești.

Mănâncă sănătos

Renunță la alimentele care nu fac altceva decât să-ți țină de foame pentru o perioadă scurtă de timp – pizza, covrigi, fast-food – și alege alimente cu adevărat hrănitoare!

Mănâncă un mic dejun sănătos în fiecare zi, alege ciorbele sau preparatele din multe legume pentru prânz, mănâncă o cină ușoară, cum ar fi o salată cu niște carne slabă la grătar, și nu sări niciodată nici peste gustări.

Include chiar de azi în alimentația ta fructe și legume proaspete, preparate și gătite cât mai natural, fără mult ulei sau sare, consumă nuci și semințe, lactate și carne din surse sigure, cât mai ecologice.

În ziua de azi majoritatea avem obiceiuri nesănătoase, care ne distrug imunitatea, dar micile schimbări din modul de viață chiar pot face diferența!

Mergi la medic regulat

Suplimentele alimentare sunt și ele o opțiune bună atunci când vine vorba de imunitate – vitamina C, propolisul, echinacea, toate te pot ajuta să te menții în formă. Totuși, e indicat să nu iei aceste suplimente fără recomandarea unui medic. Tocmai de aceea, noi te sfătuim să mergi la medic regulat, de două ori pe an.

Nu există o rețetă a succesului, pentru o imunitate de fier. Dar cu sport, mâncare bine aleasă, multe fructe și legume proaspete și poate câteva suplimente alimentare, îți poți întări imunitatea chiar și în 10 zile!

Sursa: unica.ro

Read more
CURATA STICLELE CU SARE GRUNJOASA!

De cele mai multe ori, aruncăm la gunoi sticlele şi borcanele murdare pentru că ne este lene să le curăţăm. Procesul poate fi dificil, mai ales dacă recipientele sunt înalte şi înguste. Nu mai spunem că ai nevoie de timp, răbdare şi ustensile speciale: o perie sau un pămătuf. Iată un truc la care să apelezi şi care îţi va face munca mai uşoară!

Sticle înalte, borcane, pahare, vaze de flori şi alte recipiente de acest gen pot fi curăţate în interior în doar două minute. Prmul lucru pe care trebuie să-l faci este să le umpli cu apă firbinte, pentru ca murdăria şi depunerile să se înmoaie. Apoi, toarnă câteva picături de detergent de vase, una, două linguri de apă şi sare grunjoasă. Agită bine recipientul! Sarea este abrazivă şi va curăţa perfect interiorul sticlei care va rămâne imaculat. Clăteşte apoi cu apă rece pentru a elimina detergentul. Atenţie! Este recomandat să te grăbeşti şi să te mişti repede în aşa fel încât sarea să nu apuce să se dizolve.

Sursa: click.ro

Read more
SOSEAUA CARE SE DEZGHEATA SINGURA. INVENTIE REMARCABILA A OAMENILOR DE STIINTA

 

Pornind de la un formiat de potasiu, cercetatorii au amestecat polimerii de stiren-butadien-stiren cu amestecul de bitum (o componentă majoră a asfaltului). Atunci când a fost testat în laborator, s-a observat „întârzierea, în mod semnificativ, a formării startului subţire de gheaţă în comparaţie cu o suprafaţă obişnuită de drum, iar suprafaţa drumului nu a suferit nici o modificare”, a raportat într-un articol echipa de cercetători.
Amestecul a eliberat sare constant, timp de două luni, fapt care a împiedicat îngheţarea drumului. Aceste efecte ar putea dura mai mult dacă compusul va fi utilizat pe drumuri reale.

Datorită presiunii pe care automobilele şi camioanele le exercită asupra suprafeţei drumului, amestecul de sare şi polimer, răspândit uniform pe suprafaţa asfaltului, va putea fi eliminat constant pentru a păstra suprafaţa de drum fără gheaţă. Acest lucru va putea fi extins de la două luni la câţiva ani.

„Sarea poate fi uşor îndepărtată prin ploaie sau de cauciucurile automobilelor şi, din această cauză, necesită o răspândire regulată pe drumuri. În afară de considerentul economic, substanţa anti-îngheţ poate compromite proprietăţile mecanice ale asfaltului şi au un impact negativ asupra organismelor vii şi a mediului atunci când sunt utilizate în cantităţi mari”, declară echipa de la Istanbul.
Sursa: antena3.ro
Foto: antena3.ro
Read more