News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Mişcarea Arădeană a anunţat că va participa joi, 10 martie 2011, de la ora 13, la marşul organizat de confederaţiile sindicale arădene Cartel Alfa, BNS, CNSRL Frăţia şi CSDR. Pe această cale, Mişcarea Arădeană îşi anunţă „sprijinul oficial pentru protestele organizate de sindicatele arădene împotriva guvernării Băsescu-Falcă-Boc”.
Mişcarea Arădeană face apel atât la membrii, simpatizanţii săi precum şi la societatea civilă să susţină aceste mişcări de protest. „Pe lângă problema de fond, forma codului muncii, avem de a face cu un atac fără precedent la sistemul democratic: partenerii sociali – patronatele şi sindicatele – sunt eliminaţi din procesul de luare a deciziei pe probleme fundamentale din punct de vedere economic şi social. Atragem atenţia primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, că interdicţia de staţionare pe platoul din faţa Palatului Administrativ este ilegală, inadmisibilă şi reprezintă un abuz grav. Se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor precum şi sentinţa Tribunalului Arad prin care s-a dispus desfiinţarea actului ilegal emis de primarul Falcă”, a declarat Claudiu Cristea, preşedintele Mişcării Arădene.

Read more