News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

SOLDUL CREDITULUI ACORDAT FIRMELOR SI POPULATIEI, IN SCADERE CU 0,1% IN IUNIE, LA PESTE 217, 59 MILIARDE LEI

Soldul creditului acordat firmelor și populației a scăzut cu 0,1% în iunie față de luna precedentă și a crescut cu 1,2% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeași lună din 2015, până la 217,59 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al Băncii Naționale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES

„Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în luna iunie 2016 cu 0,1% (zero la sută în termeni reali) față de luna mai 2016, până la nivelul de 217,594 miliarde de lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,2% (1,4% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 1,7% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,9%). La 30 iunie 2016, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 1,2% (1,9% în termeni reali) față de 30 iunie 2015, pe seama majorării cu 16,2% a componentei în lei (17,0% în termeni reali) și a diminuării cu 12,5% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 13,4%)”, se arată în comunicat.

Creditul guvernamental s-a majorat în luna iunie 2016 cu 0,1% de luna mai 2016, până la 90,992 miliarde de lei. La 30 iunie 2016, creditul guvernamental a crescut cu 3,7% (4,4% în termeni reali) față de 30 iunie 2015.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii iunie 2016 un sold de 295,067 miliarde de lei. Față de luna mai 2016, aceasta a crescut cu 1,5% (1,7% în termeni reali), iar în raport cu iunie 2015 masa monetară s-a majorat cu 13,1% (13,9% în termeni reali).

Sursa: agerpres.ro

Read more
SOLDUL CREDITULUI ACORDAT DE INSTITUTIILE DE CREDIT FIRMELOR SI POPULATIEI A CRESCUT CU 1,6%, IN NOIEMBRIE

Soldul creditului acordat de instituțiile de credit firmelor și populației a crescut în luna noiembrie cu 1,9% (1,6% în termeni reali), față de luna anterioară, la peste 218,5 miliarde lei, informează un comunicat al Băncii Naționale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES.

Creditul acordat populației a depășit 51,9 miliarde lei, în creștere cu 2,1% față de luna anterioară, și cu 30,3% raportat la noiembrie 2014.

‘Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna noiembrie 2015 cu 1,9% (1,6% în termeni reali) față de luna octombrie 2015, până la nivelul de 218.507,1 milioane lei. Creditul în lei a crescut cu 2,2% (1,9% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 1,6% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,3%). La 30 noiembrie 2015, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 2,3% (3,4% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2014, pe seama majorării cu 18,7% a componentei în lei (20,1% în termeni reali) și a diminuării cu 10,6% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 11,0%)’, informează BNR.

Creditul guvernamental a crescut în luna noiembrie 2015 cu 2,4% față de luna octombrie 2015, până la 86,438 miliarde lei. La 30 noiembrie 2015, creditul guvernamental a înregistrat o creștere de 4,9% (6,1% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2014.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii noiembrie 2015 un sold de peste 269,76 miliarde lei, în creștere cu 1,7% (1,4% în termeni reali) față de luna anterioară și în urcare cu 8,2% (9,5% în termeni reali) în raport cu noiembrie 2014.

Sursa: agerpres.ro

Read more