News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CAT DE EFICIENT ESTE SAPUNUL ANTIBACTERIAN?

Din ce în ce mai multe familii aleg să folosească acest tip de săpun din dorința de a se proteja de virusuri și germeni care le pot pune sănătatea în pericol. Însă, cât de eficient este săpunul antibacterian?

Săpun normal vs săpun antibacterian

Analizele au arătat că multe dintre săpunurile antibacteriene de pe piață sunt fabricate cam din aceleași ingrediente ca săpunurile normale. De asemenea, multe dintre substanțele prezentate ca antimicrobiene nu oferă o protecție mai ridicată decât ingredientele clasice din săpun.

Pot conține substanțe periculoase

Săpunurile antibacteriene conțin substanțe antiseptice și alte substanțe chimice care pot pune în pericol sănătatea, deoarece usucă excesiv pielea și pot provoca iritații sau chiar alergii. De asemenea, săpunurile antibacteriene conțin triclosan, o substanță care poate duce la dezechilibre hormonale. Mai mult, triclosanul poate scade imunitatea organismului și astfel corpul va fi mai vulnerabil la bacterii.

Ce poți să faci

Este recomandat să citești cu atenție eticheta produselor și să le eviți pe cele care au în componența lor triclosan. De asemenea, studiile au arătat că persoanele care folosesc exclusiv săpunuri antibacteriene pot căpăta o rezistență la bacterii, în sensul că antibioticele nu vor mai fi la fel de eficiente și nu vor putea să mai omoare bacteriile și germenii.

Când le poți folosi

Este recomandat să folosești produse antibacteriene ocazional, în special în sezonul rece, atunci când rata îmbolnăvirii cu viroze este mai ridicată. Spală mâinile cu apă și săpun ori de câte ori vii de afară, indiferent că ești acasă sau la locul de muncă.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Read more
PERCHEZITII LA PERSOANE BANUITE DE BRACONAJ CINEGETIC

 

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au efectuat, astăzi, 14 percheziţii în judeţul Arad, la persoane bănuite de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

          În urma activităţilor au fost ridicate 3 arme, 4 lunete, 76 de cartuşe, trofee, precum şi alte obiecte folosite la vânătoare.

 

La data de 16 decembrie a.c., poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au efectuat 14 percheziţii domiciliare în judeţul Arad, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept şi nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

 

În fapt, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea faptelor, percheziţiile fiind efectuate în cadrul unui dosar de cercetare penală, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, în care sunt cercetate 10 persoane.

În urma percheziţiilor au fost ridicate 2 arme confecţionate artizanal, 1 armă de fabrică, de tir sportiv cu glonţ, 2 cartuşe de vânătoare cal. 12 mm, 74 de cartuşe cal. 5,6 mm. cu capsele nepercutate, 1 trofeu lopătar, 5 trofee de căprior, 4 lunete, 1 dispozitiv de văzut pe timp de noapte, 1 cameră de supraveghere, 2 suporţi pentru prindere pe armă, mai multe plase monofilament şi setci de pescuit.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La activitate au participat şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

 

Read more
ISU ARAD A EXECUTAT 629 MISIUNI IN LUNA SEPTEMBRIE

În luna septembrie a anului 2015 subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au executat 629 misiuni, din care 444 gestionate doar de către structurile profesioniste, 181 de către serviciile voluntare iar 7 în cooperare.

Comparativ cu luna septembrie a anului 2014 numărul misiunilor a crescut cu 35%.

Au fost executate 35 misiuni de stingere a incendiilor, 536 intervenţii de acordare a asistenţei medicale de tip SMURD, 6 operaţiuni de descarcerare, 1 asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată, asistenţa persoanelor 19, alte intervenţii 23, deplasare fără intervenţie 2, întors din drum 7.

În timpul celor 536 misiuni de acordare a asistenţei medicale prespitaliceşti au fost asistate 600 persoane dintre care 530 adulţi şi 70 copii.

Din cele 181 misiuni ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă 173 sunt misiuni de acordare asistenţă medicală executate de modulele SMURD Nădlac şi Vinga.

Dispeceratul inspectoratului în cooperare cu dispeceratele subunităţilor au monitorizat 143 transporturi de substanţe periculoase.

În luna septembrie au fost planificate şi executate 7 exerciţii cu forţe şi mijloace în teren, fiecare subunitate executând un exerciţiu.

 

Read more