News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

În acest weekend se organizează Târgul de Fete de pe Muntele Găina

Tradiţionala sărbătoare etnografică „Târgul de Fete de pe Muntele Găina” se va desfăşura, în acest an, în perioada 16 – 17 iulie. Ca în fiecare an, organizatorii au pregătit diverse surprize. Astfel, pe scena special amplasată la poalele muntelui, vor avea loc spectacole folclorice susţinute de tulnicăresele din Avram Iancu, Orchestra “Augustin Bena” din Alba şi solişti vocali de renume. De asemenea, pe scenă vor urca formaţii de dansuri populare din judeţele Alba, Arad, Bihor şi Hunedoara. Ansamblul folcloric “Doina Mureşului” din Arad, îndrumat de coregraful Viorel Nistor, va susţine un spectacol duminică, 17 iulie, începând cu ora 11.00, iar din program amintim: Cântecul Nedeii de la Tăcăşele, Suită de jocuri moţeşti din localitatea Avram Iancu, Suită de jocuri din Câmpia Crişului Alb, Suită de jocuri din Ineu, ş.a. Tot duminică, 17 iulie, vor avea loc şi depuneri de coroane de flori la Crucea lui Avram Iancu. La fel ca în anii trecuţi, cei care merg la “Târgul de Fete” vor putea vizita, pe parcursul celor de zile, Târgul Meşterilor Populari la care participă reprezentanţii celor cinci judeţe moţeşti: Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara.

Read more