News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UTA
Dorel Căprar: ”Falcă să lase jocurile politice și să finalizeze stadionul UTA”

Compania Națională de Investiții anunță, într-o adresă oficială, că nu poate să realizeze lucrările programate la stadionul UTA, din cauza Primăriei Arad. Reprezentanții CNI susțin că nici acum Primăria nu a predat amplasamentul, astfel încât să poată demara investițiile guvernamentale.

„Prin adresa primită de la Compania Națională de Investiții vedem că lucrurile nu stau deloc așa cum au fost prezentate de reprezentanții Primăriei Arad. Aflăm, practic, că primarul Gheorghe Falcă blochează o investiție guvernamentală, prin faptul că nu finalizează partea de lucrări ce ține de primărie. Nici până la această oră, amplasamentul nu a fost predat către CNI, tocmai datorită ritmului lent în care se lucrează.

Cei de la CNI ne-au transmis cât se poate de clar că nu pot să monteze nocturna, atâta timp cât nu s-a finalizat tribunele, la fel cum nu pot realiza noul gazon, atâta timp cât pe acel loc sunt utilajele care lucrează la tribune. Primăria Arad trebuie să finalizeze partea sa de investiție, să facă recepția acelor lucrări, după care să predea stadionul, liber de orice sarcini, către Compania Națională de Investiții, care va realiza din fonduri guvernamentale nocturna, gazonul, precum și zona media și studiourile TV.

Îi solicităm public primarului Gheorghe Falcă să lase deoparte jocurile politice, să nu mai încerce să folosească electoral cel mai important brand al Aradului și să finalizeze cât mai urgent partea de lucrări ce revine Primăriei Arad, pentru ca cei de la CNI să poată realiza investițiile. După mai bine de șase ani de promisiuni, e timpul ca Aradul să aibă în sfârșit un stadion modern“, declară deputatul PSD Arad Dorel Căprar.

 

Read more
Trei jucători au semnat cu UTA. Alți doi sunt în probe

Politica low-cost impusă de conducerea clubului încă din decembrie, și-a făcut rapid efectul la UTA. Astfel, într-un timp relativ scurt, toți jucătorii cu contracte mari au părăsit Bătrâna Doamnă, iar Todea și colaboratorii săi vor coordona din primăvară un lot tânăr, cu mulți jucători proveniți chiar din propria pepinieră.

Practic, singurul veteran și supraviețuitor al turului e căpitanul Curtuiuș, care a acceptat noile condiții salariale. Sunt și noutăți la nivel de lot: Bodea, Buia şi Petra. Primii doi vin de la Lunca Teuz Cermei, iar ultimul de la ASA Târgu Mureş, toți semnând înţelegeri cu UTA până la vară. În probe mai sunt Ghergu şi Dumbrăvean, ultimul cu mari şanse să semneze. Are 23 de ani, joacă pe un post descoperit la UTA, acela de fundaş central şi pare pe placul lui Todea. Dumbrăvean a evoluat ultima dată la ASA Târgu Mureş.
Se conturează lotul pentru retur
Primul amical al anului e programat pe 17 ianuarie, la Gyula, în compania echipei din Szeged, tot în aceeași zi urmând să se intre în cantonament, la Moneasa. Dacă nimic nu se va mai schimba, programul amicalelor e următorul: 17 ianuarie: Szeged – UTA; 27 ianuarie: UTA – Lunca Teuz Cermei; 31 ianuarie: UTA – Szeged; 3 februarie: UTA – Ripensia Timişoara; 7 februarie: UTA – Şoimii Lipova; 10 februarie: UTA – Şcolar Reşiţa; 14 februarie: UTA – Luceafărul Oradea; 17 februarie: UTA -Bekescsaba.

Read more
Marin Lupaș: ”Sunt deschis să găsim sprijin pentru UTA pe termen lung”

Pe 10 ianuarie 1998, Marin Lupaș prelua conducerea clubului UTA. Alături de colaboratorii săi a reuşit în scurt timp să redreseze clubul care se îndrepta vertiginos spre faliment şi Divizia C.

La 20 de ani de la acea dată, constatând problemele care subzistă în viaţa clubului UTA, Marin Lupaș îşi arată deschiderea şi dorinţa de a sprijini o propunere a suporterilor, conducerii clubului și administrației locale prin care se poate găsi o formulă legală de sprijin al clubului care să includă siguranţă şi sustenabilitate.

Îmi amintesc cu drag de acea vreme, când nici cei mai pasionali suporteri nu bănuiam că în scurt timp o să reușim să aducem clubul de la retrogradare la uşile primei ligi şi să creem o emulaţie extraordinară printre arădeni, cum poate numai cu ocazia marilor succese ale UTA-ei şi poate la Revoluţie am mai putut vedea. Am provocat deplasarea a peste 10 mii de arădeni la Alba Iulia pentru a asista a partida de baraj, iar în cele din urmă am reuşit cu foarte mari eforturi să promovăm pe teren în prima Ligă, în anul 2002, după un campionat în care am avut ca adversari echipe mult mai puternice financiar şi mai bine ancorate în politicile federale de la vremea respectivă. Am trecut prin foarte multe situaţii grele, am dedicat clubului aproape tot timpul meu. De aceea știu cât de greu este să construieşti un club pe baze puternice, şi cât de uşor se poate pierde toată munca asiduă. Ţinând cont de această experienţă pe care o am la conducerea clubului UTA, doresc să ajut şi acum, anunţându-mi disponibilitatea de a promova în Consiliul Local orice formă legală de sprijin prin care clubul simbol al oraşului nostru să poată avea siguranţa zilei de mâine şi a faptului că îşi păstrează acest statut”, declară Lupaș.

Consilierul local independent spune că în alte orașe situația este mai potrivită pentru sport și crede că în mod similar se poate construi și la Arad.

Sunt situații în țară în care se dau mai ușor bani de la adminsitrația publică pentru sport, recunoscându-se importanța acestor echipe în viața unei comunități. Din păcate, acum în Arad se aplică o formă care nu se pliază prea bine pe nevoile unui club profesionist, având multe limitări. Ţinând cont şi de faptul că, încă o dată din păcate, sprijinul privat pentru sport în Arad este la un nivel foarte scăzut, devine logică şi necesară susţinerea comunităţii locale pentru principalele branduri ale oraşului, acolo unde UTA „joacă” pentru locul fruntaş. Mi-ar plăcea să găsim cu toții o formă de sprijin care să includă siguranță și sustenabilitate pe termen lung. Sunt deschis unei discuții cu cei implicați pentru ca UTA să se concentreze pe performanța în teren. Este vital ca odată cu modernizarea, iarăşi din păcate – mult prea înceată – a infrastructurii sportive să găsim şi formule pentru a asigura funcţionarea clubului la un nivel mai înalt”, adaugă fostul președinte al UTA.

La două decenii după 10 ianuarie 1998, Marin Lupaș crede că locul UTA-ei este în Liga I, de aceea își reafirmă public deschiderea de a găsi soluția cea mai potrivită pentru a atinge acest țel.

Fotbalul nu este o ştiinţă exactă, de aceea trebuie să avem cât mai multe elemente în stare optimă, de la finanţare la infrastructură, astfel încât clubul să se dezvolte sustenabil, să se menţină la un nivel ridicat care să ne dea speranţe că vom reveni curând la gloria de altă dată. Îmi reafirm public sprijinul şi voi iniţia discuţii cu părţile amintite pentru a-mi prezenta şi în mod direct intenţiile”, concluzionează Lupaș.

Read more
Mihai Fifor : “Minciunile lui Falcă legate de Stadionul UTA au picioare scurte”

Senatorul de Arad Mihai Fifor, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, demontează minciuna uriaşă legată de Stadionul UTA, vehiculată în media de nimeni altul decât groparul sportului arădean, Gheorghe Falcă. Liderul social-democrat vine cu argumentaţia precisă şi corectă, demontând punct cu punct tentativa primarului de Arad de a împinge cu laşitate propriul eşec în curtea Guvernului.

„Ca în multe alte cazuri, Falcă dă dovadă şi în această situaţie de lipsă de responsabilitate şi bărbăţie politică. Cred că este esenţial ca arădenilor să li se spună adevărul până la capăt şi să li se explice cu exactitate cum stau de fapt lucrurile legate de construcţia Stadionului UTA. Dar haideţi să o luăm metodic şi să vedem cum şi unde nu şi-a făcut primarul treaba, încercând, ca de obicei, să paseze responsabilitatea în goana după capital politic. Acesta se victimizează în presă că Guvernul, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) nu îi dă banii promişi pentru finalizarea stadionului. Fals ! Ceea ce omite cu bună ştiinţă acesta sunt paşii pe care trebuia să îi parcurgă şi pe care îi mai are de urmat administraţia locală pentru ca CNI-ul să poată prelua proiectul. Din capul locului trebuie precizat că stadionul UTA este inclus în finanţările CNI, printre obiectivele subprogramului „Complexuri sportive” din Programul Naţional de construcţii de interes public sau social. Adică, exact ceea ce s-a cerut. Doar că după cum se precizează chiar în nota de fundamentare din 2016, trimisă ministerului, primăria Arad a semnat în 2013 un contract de lucrări cu firma Tehnodomus, lucrare care cuprinde şi proiectarea pentru structura de rezistenţă, gradene şi acoperiş. Româneşte, Falcă solicită CNI-ului finanţare pentru lucrări ce prevăd modernizări la gazon şi sistemul acestuia de irigare, la instalaţia de nocturnă şi la un gard împrejmuitor. Cu alte cuvinte manopere ce trebuie executate după ridicarea stadionului şi nu înainte.

Dar, haideţi să vedem stadiul în care se află contractul în derulare al primăriei cu Tehnodomus. Sunt oare lucrările finalizate sau se află într-un punct avansat ? Nici vorbă. Iar asta se fereşte să ne spună  Falcă, cel care i-a umilit constant pe suporterii UTA, care îi ţine pe microbişti fără stadion şi obligă echipa să joace în condiţii total improprii, să ne amintim doar episodul dureros şi imaginea acelei arene inundate de apă. Cum poate oare primarul să solicite bunăoară modernizarea sistemului de iluminat, când în realitate este în urmă cu toate lucrările.

Doar că noi, în ciuda propagandei toxice a primarului, ne dorim cu adevărat ca arădenii să aibă un stadion modern şi conform tuturor normelor, unde echipa fanion a oraşului să atingă performanţele sportive pe care le visăm cu toţii. Pentru asta însă trebuie să revenim la momentul adevărului, a rigorii şi clarităţii administrative şi pentru ca CNI să realizeze acea investiţie în mod practic, trebuie parcurşi mai mulţi paşi.

Totul porneşte cu finalizarea lucrărilor cuprinse în contractul în curs, semnat de către Primăria Arad şi firma Tehnodomus, urmată de recepţia la terminarea lucrărilor. Faza a doua prevede predarea de către constructor a obiectivului către Primărie. După aceea, Primăria Arad trebuie să intabuleze noua construcţie, să scoată un nou extras de Carte Funciară, în baza căruia predă amplasamentul către Compania Naţională de Investiţii. De abia atunci, Compania Naţională de Investiţii demarează o procedură de achiziţie publică pentru întocmirea studiului de fezabilitate, care va sta la baza avizării indicatorilor tehnico- economici.

Aşa că aceasta este tema de casă a lui Gheorghe Falcă, una pe care trebuie să şi-o asume, la fel ca şi responsabilitatea pentru minciunile spuse arădenilor, pentru disconfortul imens creat microbiştilor şi eşecul nefinalizării lucrărilor până la această dată.”, afirmă senatorul PSD de Arad Mihai Fifor

 

Read more
UTA şi FC Argeş se ciocnesc în duelul fostelor campioane

Fostele campioane ale României, UTA şi FC Argeş, se ciocnesc la Şiria, în ultima etapă a turului Ligii a II-a.

Ajunse în anonimat în actuala stagiune, după o prestaţie dezamăgitoare, cele două formaţii încearcă să mai şteargă impresia negativă lăsată în această toamnă.

E mai ales cazul UTA-ei, care din candidată la promovare, a ajuns să tremure în zona de subsol a clasamentului, unde s-a aflat la un moment dat chiar pe loc retrogradabil.

„Roş-albii” promit, însă, să evadeze cât mai repede din partea a doua a clasamentului, iar o victorie în faţa argeşenilor e obligatorie, mai ales că UTA are doar o victorie acasă, şi aceea obţinută în faţa codaşei Miroslava.

O veste bună pentru Cristi Todea e că îi va avea la dispoziţie, pentru prima oară într-un meci pe teren propriu, pe ambii atacanţi, Florea şi Curtuiuş, cei doi fiind decisivi în multe rânduri.

Singurul absent e Păcurar, suspendat, în rest lotul fiind valid. Meciul e programat sâmbătă, la matineu şi nu va fi televizat.

Liga a II-a, etapa a 19-a (ultima a turului):

Miroslava – Ripensia, vineri, ora 14

Balotești – Mioveni, sâmbătă, ora 11

Afumați – Clinceni, sâmbătă, ora 11

Satu Mare – Târgoviște, sâmbătă, ora 11

UTA – FC Argeș, sâmbătă, ora 11

Suceava – Luceafărul, sâmbătă, ora 11

Pandurii – Brăila, sâmbătă, ora 11

ASU Poli – Târgu Mureș, sâmbătă, ora 12 (Digi Sport 1)

Călăraşi – Metaloglobus, sâmbătă, ora 12

Hermannstadt – Snagov, sâmbătă, ora 14 (Digi Sport 1)

Balotești – Mioveni, duminică, ora 14.

Clasament

1.Călărași 18 12 4 2 35-15 40

2.Hermannstadt 17 12 4 1 29-9 40

3.Târgoviște 18 10 6 2 39-9 36

4.Clinceni 18 9 5 4 30-23 32

5.Târgu Mureș 18 9 4 5 38-28 31

6.Afumați 18 9 4 5 21-13 31

7.ASU Poli 18 9 3 6 24-20 30

8.Snagov 18 7 5 6 16-13 26

9.FC Argeș 18 6 7 5 20-15 25

10.Mioveni 17 6 5 6 25-24 23

11.Ripensia 18 5 6 7 36-23 21

12.UTA 18 5 6 7 24-24 21

13.Satu Mare 18 6 2 10 18-30 20

14.Metaloglobus 18 5 4 9 17-26 19

15.Brăila 18 4 5 9 40-39 17

16.Pandurii 18 3 8 7 23-28 17

17.Luceafărul 18 4 5 9 24-31 17

18.Balotești 18 4 5 9 23-36 17

19.Suceava 18 4 2 12 12-59 14

20.Miroslava 18 3 4 11 16-45 13

Read more
Barajul UTA – Poli, e vremea bătăliei finale pentru Liga 1!

Joi, 15 iunie 2017, ar putea fi ziua în care UTA revine după atâţia ani de aşteptare în elita fotbalului românesc.

“Roş-albii” se află în faţa unui moment unic în istoria clubului, iar o victorie în barajul cu Poli ar rămâne cu siguranţă întipărită în memoria oricărui suporter al Bătrânei Doamne. Învinsă cu 2-1 în manşa tur, de la Timişoara, UTA trebuie să demonstreze că vrea şi poate să promoveze în Liga 1, dar pentru asta are nevoie de o cu totul altă atitudine şi prestaţie decât cea de luni seara, când doar ratările celor de la Poli a salvat-o de la o înfrângere clară. La cum a jucat, UTA a obţinut aproape rezultatul perfect pe “Dan Păltinişanu”, iar golul lui Strătilă ţine aprinsă flacăra speranţelor arădenilor, de a vedea pe viu, din acest an, meciuri de primă divizie la Arad. Toate drumurile duc joi spre cetatea Şiriei, unde mica şi cocheta arenă “Otto Greffner” va găzdui probabil cel mai important meci din istoria sa, un duel UTA – Poli de gradul 0! Cu doar 2.000 de locuri omologate, conducerea clubului arădean făcând eforturi ca toţi spectatorii să beneficieze de scaune, pentru a urmări comod meciul, stadionul din Şiria va fi pentru două ore un adevărat “cazan” în fierbere. Se anunţă un derby al vestului foarte aprins şi disputat, cu un Ionuţ Popa inamic număr 1, după ce la finalul meciului tur a provocat un adevărat scandal. Cu un comportament nedemn de un asemenea duel şi cu declaraţii incendiare la adresa suporterilor UTA-ei, antrenorul lui Poli şi-a pus practic tot Aradul în cap, iar azi după-amiază va avea viaţă grea la Şiria.
Toate drumurile duc în cetatea Şiriei! 

Popa e sigur însă de echipa sa, promiţându-le utiştilor că le va da multe goluri în retur, pentru a demonstra cine e şeful. Foarte motivaţi şi deranjaţi de atitudinea lui Popa, jucătorii lui Laurenţiu Roşu, în frunte cu Adrian Petre şi Strătilă, au declarat însă că Poli va avea mari surprize şi că la final, Aradul va declanşa fiesta. E clar că totul se va decide în iarbă, acolo unde Poli s-a dovedit superioară în primul meci, fără însă a tranşa soarta barajului. Ajutaţi şi de două decizii de arbitraj şi neinspiraţi în faţa porţii în tur, timişorenii speră să scape cu bine din infernul arădean, pe care fanii UTA-ei i-l pregătesc. Revenind la aspectul strict fotbalistic, Roşu ar putea schimba în formula de start, destul de neinspirată pe “Marele Oval”, cele mai mari bătăi de cap fiind la mijlocul terenului, zonă unde Tănase, Jorza sau Vîlceanu emit pretenţii la tricoul de titular. Apărarea a avut mari probleme la Timişoara, dar linia defensivă pare să fie bătută în cuie, cu Manea strângând totuşi din dinţi, în timp ce în atac tandemul Curtuiuş – Petre va trebui să producă infinit mai mult. De cealaltă parte, Poli e bună la fazele fixe, cu fotbalişti masivi şi bine dotaţi fizic, puşi în valoare de un Croitoru esenţial la ultima pasă, dar periculoasă şi pe benzile laterale, unde viteza unui Bărbuţ sau Mailat poate surprinde.
Meciul, aproape sigur netelevizat
Poli îşi face temele şi pune presiune şi pe arbitri, făcând memoriu la CCA după prestaţia lui George Găman, astfel că un rol important, dar sperăm noi nu decisiv, îl va avea brigada care va împărţi dreptatea la Şiria. Orice detaliu va fi important în duelul de azi, în care UTA va trebui să dea totul şi să creadă până în ultima secundă în promovare. Din păcate, există şanse mari ca meciul să nu fie televizat, dar clubul arădean face eforturi să transmită în regim intern partida, intenţionând să amplaseze un ecran mare în centrul Aradului, cel mai probabil în Piața Avram Iancu. Vom reveni, în acest sens, cu detalii. Manşa retur a barajului de promovare/retrogradare în Liga 1, dintre UTA şi ACS Poli, se joacă joi, ora 17:30, la Şiria.
Foto: uta-arad.ro

Read more
Puskas Ferenc revine la Arad, acum printr-o expoziție comemorativă

Institutul Puskás din Felcsút, Ungaria, în colaborare cu UDMR Organizația județeană Arad, va prezenta la Arad, în perioada 13-28 aprilie expoziția itinerantă „Puskás Ferenc 10”.

Expoziția a fost lansată în ziua de 25 noiembrie 2016, la aniversarea a 63 de ani de la „meciului secolului” (Anglia-Ungaria 3:6, în stadionul Wembley), în amintirea trecerii unui deceniu de la decesul renumitului fotbalist maghiar de clasă mondială, care la 1 aprilie 2017 ar fi împlinit 90 de ani.

Expoziția prezintă capitole importante din viața și cariera lui  Puskás „Öcsi”. Printre exponate se vor afla medaliile de aur câștigate cu echipa Budapesti Honvéd, trofeele obținute cu Real Madrid (multiplu golgheter și câștigător a Cupei Campionilor Europei), dar și obiecte personale ai membrilor Echipei de Aur a Ungariei.

De exemplu, medalia de aur al lui Lóránt Gyula, obținută cu naționala Ungariei la Cupa Europei din 1953 (3–0 în finala cu Italia, la inaugurarea Stadionului Olimpic din Roma). Un fapt mai puțin cunoscut este că fundașul central a naționalei maghiare și a echipei Honvéd, în 1947 era membru a echipei ITA (ulterior #UTA), înființat de baronul Neuman Ferenc, echipă care a cucerit primul titlu de campion a României.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 13 aprilie, la sediul UDMR din Arad (Str. Episcopiei, nr. 32.) de la ora 16.

Read more
Asociația Județeană de Atletism critică mutarea UTA-ei pe stadionul Gloria

Venirea UTA-ei pe “Gloria” scoate arena arădeană din omologarea pentru competiţiile internaţionale de atletism, ceea ce, spun atleţii, este o mare lovitură pentru Arad.

Întrunită într-o primă ședință din 2017, Asociația Județeană de Atletism și-a manifestat nemulțumirea vizavi de decizia luată de Primărie, şi anume darea în folosință a stadionului Gloria, din primăvară și echipei de fotbal UTA.

Reprezentanţii atletismului arădean, în frunte cu preşedintele Ioan Marconi şi cu vicepreşedintele Constantin Miclea, se simt daţi la o parte şi trataţi cu indiferenţă, mai ales că la această decizie nu au fost consultaţi. Antrenorii de atletism atrag atenţia că există un calendar competiţional pentru lunile aprilie și mai, când UTA ajunge pe Gloria, iar acesta nu poate fi modificat din pix. Astfel, în ziua în care UTA urmează să o întâlnească pe Sepsi Sfântu Gheorghe, 14 aprilie, pe arena de la Bou’ Roșu ar trebui să aibă loc faza interjudețeană (zona) la tetratlon și pentatlon rezervată elevilor de gimnaziu și liceu!

Având de partea lor şi rezultatele, în special ale lui Andrei Gag – desemnat în 2016 cel mai bun atlet român dar şi cel mai bun sportiv al Aradului – reprezentanţii Asociaţiei Judeţene cer demisia lui Alexandru Meszar din fruntea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret:
Miclea: “Meritam să fim măcar consultaţi”
Nimeni nu ne-a chemat la o discuție prealabilă, suntem puși în fața faptului împlinit. L-am văzut pe domnul Meszar lângă viceprimarul Aradului vorbind doar despre fotbal. Măcar să fi fost la fel de vocal și implicat și când s-au dărâmat cele trei mari stadioane în Arad: Vagonul, Strungul și Telecom. Eu știu că în calitate de director al Direcției Județene de Sport și Tineret, ar trebui să ne trateze egal pe toți. Cred că meritam măcar să fim măcar consultați cu privire la singurul stadion omologat pentru competiții internaționale de atletism din vestul țării. Nu reprezintă toate sporturile din Arad, îi cerem demisia din fruntea Direcției”, spune Constantin Miclea.

Read more
UTA s-a reunit, pe Motorul, cu gândul la promovare

UTA s-a reunit, în această dimineaţă pe stadionul Motorul, în formulă aproape completă.

Noutăţile din lotul echipei arădene sunt fostul golgheter şi căpitan al Olimpiei Satu Mare, Dumitru Muntean şi Adili Mevdan, fundaş central adus din prima ligă macedoneană. În schimb, au absentat motivat Tănase, cu două degete fracturate la mână şi Filaret, răcit. Miron, Barna, Mara – Polgar, David, Manea, Gligor, Celea, Burlă, Strătilă, Chindriș, Jorza, Andor, Copil, Vlad, Curtuiuș, Petre, Covaci, Stahl, Costin, Copaci, Wild, Tarcea, plus nou-veniții Adili și Muntean au fost la prima mișcare a anului.

Revine Cipri Rus?!

Laurenţiu Roşu nu are încă la antrenamente atacantul mult dorit, dar speră ca cei din conducere să îi pună la dispoziţie unul cât mai rapid. În acest sens, se negociază readucerea lui Ciprian Rus, care cel mai probabil îşi va rezilia contractul cu ASA Tg. Mureş. O veste bună e că golgheterul Adrian Petre rămâne să pună umărul la promovare.

“Motorul”, un dezastru

Singura mare problemă rămâne în continuare gazonul de pe Motorul, îngheţat la orele dimineţii. Utiştii se vor antrena pe teren sintetic, în Arad, Roşu dorind să lucreze şi cu mingea în următoarele zile. UTA se va pregăti pe plan local două săptămâni, urmând ca în perioada 29 ianuarie – 12 februarie să susţină un cantonament în Spania, la Oliva Nova.

Obiectiv, promovarea!
Nu a plecat nimeni, eu sunt mulțumit de toți jucătorii care au fost până acum la prima echipă, sper ca în continuare să dea același randament și să mergem pe aceeași linie. Au demonstrat că putem câștiga meciurile cu ei. Am început perioada de pregătire, avem parte de alergări și încărcări, dar vom scoate și mingea, chiar de azi, la al doilea antrenament al zilei, pe teren sintetic. Vreau să facem o pregătire cât mai bună, sper să ne ajute puțin și vremea. Nu mă gândesc la ce se întâmplă cu celelalte echipe, ci la ce avem noi de făcut aici, vrem să facem lucrurile cât mai bine. Lotul e aproape complet, mai căutăm un atacant. Dorim să ne menținem în primele două locuri, e obiectivul propus de la început”, a anunțat Laurențiu Roșu.

Roşu, despre transferuri
Antrenorul principal al UTA-ei s-a referit și la proaspetele transferuri ale UTA-ei: “Adili e un jucător interesant, care ne poate ajuta. E și o soluție de viitor, sper să se integreze cât mai repede, să se adapteze la viața din Arad și la ce lucrăm noi aici. Iar partea bună la Muntean e că poate juca și mijlocaș și fundaș, atât dreapta cât și stânga. În funcție de nevoile pe care le avem în meciurile oficiale, vom decide care e soluția cea mai bună pentru el și pentru echipă. Avem un plus cu aducerea celor doi.

Foto: uta-arad.ro

Read more
S-au epuizat biletele la barajul UTA-Voluntari

„S-au epuizat, într-un timp record, toate biletele disponibile pentru meciul de duminică, UTA – FC Voluntari. Ne-am fi dorit să satisfacem toate cererile, însă capacitatea stadionului ne limitează. Solicitarea este aproximativ de cinci ori mai mare decât locurile de pe ”Motorul”. Vă mulțumim tuturor pentru devotamentul incredibil și sperăm într-o nouă zi memorabilă!
Haide UTA, haide Aradul!”, este anunţul făcut de clubul UTA, pe site-ul său oficial, uta-arad.ro.

Read more