News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CUM PUTEM FACE O MEDITATIE VINDECATOARE

De-a lungul vieţii, există momente când starea de bine e diminuată din cauza unui disconfort fizic sau pentru că a apărut o boală. Specialistul Click! în medicină tradiţională indiană, dr. Ovidiu Chiş, ne spune cum putem să ne vindecăm prin puterea emoţiilor.

De multe ori, “ceva” e depistat la analize, fără ca vreun simptom evident să existe. Medicina tradiţională (şi ramurile ei de medicină energetică) spune că problemele fizice sunt datorate unui dezechilibru emoţional şi nu invers, nu apare întâi boala şi odată cu ea emoţiile neplăcute.

Ce declanşează boala?

Stările prelungite de anxietate, teamă din motive foarte diverse, dar în realitate neimportante, stările de stres, de surmenaj mental şi emoţional, stările de tensiune şi nemulţumire, mintea într-o continuă agitaţie pentru lucruri care se dovedesc a fi neimportante, toate îşi lasă amprenta şi declanşează mai târziu probleme fizice. În realitate, aceste afecţiuni ne sunt date pentru a conştientiza că ceva nu facem bine în viaţa noastră şi că acest “ceva” trebuie să înceteze, pentru a fi din nou fericiţi şi armonioşi. De aceea, se spune că boala este o etapă prin care trebuie să trecem pentru a conştientiza şi a schimba ceea ce ne îndepărtează de natura noastră profundă. Natura noastră profundă este beatitudinea, o stare de fericire şi bucurie pură. Când ne îndepărtăm de această stare, Universul îşi ţese fire nevăzute pentru a ne aduce din nou în starea de împlinire şi de armonie originală. Pentru a ne vindeca de o boală sau de un disconfort fizic, pe lângă tratamentele naturale pentru a îmbunătăţi starea corpului fizic, trebuie să ne adresăm şi sufletului.

Cum începem vindecarea

Pentru a începe vindecarea emoţională trebuie să ne abandonăm şi să acceptăm situaţia în care suntem. De multe ori o traumă veche, un şoc emoţional sau o emoţie negativă menţinută prelungit trebuie să fie conştientizată, adusă la suprafaţă, înţeleasă şi acceptată. Odată cu acceptarea, trauma îşi micşorează influenţa, păleşte, iar emoţia ce o însoţeşte dispare. Atunci se produce vindecarea emoţională şi odată cu ea o transformare radicală, o înţelepciune, şi are loc învăţarea unei lecţii de viaţă. Este momentul vindecării emoţionale şi, atunci când facem acest pas, am reuşit deja jumătate din tratament, deci suntem foarte aproape de vindecare. Mai trebuie să ajutăm corpul cu câteva cure de detoxifiere şi să-i dăm remediile naturale pentru a se hrăni şi echilibra. Interiorizarea profundă, momentele de linişte interioară, de calm sufletesc, reflexia şi meditaţia fac să ne înţelegem natura profundă şi să ne cunoaştem treptat.

Cum să ne liniştim mintea

  • Abandonaţi obiceiul de a vă petrece orele serii în compania ştirilor tv sau a discuţiilor ce conţin nemulţumiri, polemici şi critici. Nu mai fiţi atenţi la viaţa altora, fiţi atenţi la voi!
  • Faceţi-vă timp câteva minute pe zi pentru a vă rupe de activităţile cotidiene şi a vă conecta cu natura profundă. Începeţi prin a vă interioriza ascultând o muzică de relaxare.
  • Este important să vă obişnuiţi să vă interiorizaţi, să aveţi momente de reflexie doar cu voi înşivă, în care să vă analizaţi acţiunile, cauzele şi consecinţele lor, pentru a vă înţelege mai bine. Mai important este să faceţi linişte în gânduri şi să vă conectaţi într-o pace deplină a minţii cu lumina divină, cu scânteia sinelui vostru. Aceasta se face în meditaţie, când mintea este lipsită de orice gând şi atenţia este în zona inimii pentru a simţi Lumina Sinelui care radiază din interiorul vostru.

Sursa: click.ro

Read more