News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

TICHETE DE MASA PENTRU FAMILIILE SARACE, CA SA-SI DEA COPIII LA GRADINITA TICHETE DE MASA PENTRU FAMILIILE SARACE, CA SA-SI DEA COPIII LA GRADINITA

În fiecare an, peste 100.000 de copii nu merg la grădiniţă.

Cei mai mulţi dintre ei locuiesc în zone rurale şi provin din familii sărace. Anul trecut, însă, a fost aprobată o lege care prevede acordarea de ajutoare sociale sub formă de tichete valorice, pentru a-i încuraja pe părinţi să îşi înscrie copiii în învăţământul preşcolar.

Tichetele, care vor fi date lunar părinților prin direcțiile de asistență socială din localitățile unde locuiesc legal, au valoarea de 50 de lei. Beneficiarii sunt familiile care au copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. O condiţie esenţială este, însă, ca micuţii să meargă regulat la grădiniţă, nefiind admise absenţe nemotivate mai multe de 3 zile pe lună. Prin Legea 248/2015 se acordă tichete doar famiilor care au venitul lunar pe membru de până la 284 de lei.

Mai citeste si:  PRIMARUL GHEORGHE FALCA AR PUTEA FI PUS SUB ACUZARE DE PROCURORII DNA PENTRU CONFLICT DE INTERESE. CE RISCA EDILUL

Dosarele se depun de luni, 22 februarie

Ca să primească ajutoare, familiile vor trebui să completeze mai întâi o cerere tip şi o declaraţie pe proprie răspundere şi să aducă un dosar care să cuprindă, printre altele, adeverinţele de venit sau de salariu, dovada înscrierii la grădiniţă a copilului, precum şi copii după certificatul de naştere al micuțului și alte acte. Dosarele vor fi depuse la direcțiile de asistență socială, din 22 februarie până pe 30 aprilie. Tichetele vor putea fi utilizate doar pentru achiziționarea produselor alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și a rechizitelor.

Sursa: evz.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *