News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Organizaţia Tineret a Partidului Social Democrat Lipova a organizat prima ediţie a Cupei TSD la fotbal găzduită de oraşul de pe Mureş, competiţie care a reunit 15 echipe din 14 organizaţii de tineret.

Cupa desfăşurată sâmbătă în oraşul Lipova este la prima ediţie şi se constituie ca o etapă a Turneului “Cupa TSD Arad”, trofeu care se dispută anual, fiecare echipă înscrisă în competiţie fiind, pe rând, gazda unei etape. Astfel, TSD Lipova a preluat “ştafeta” de la Organizaţia TSD Bata, unde a avut loc o competiţie similară în cursul lunii septembrie iar următoarea ediţie, aferentă lunii noiembrie, va fi organizată de tinerii social-democraţi din oraşul Sebiş.

 Meciurile programate sâmbătă s-au disputat în sala de sport a oraşului Lipova în prezenţa unei „brigăzi de arbitrii” condusă de preşedintele PSD Arad Dorel Căprar, asistat de secretarul executiv Sabin Mariş, competiţia finalizându-se cu victoria TSD Lipova 1, cea mai disputată repriză fiind însă repriza a treia. „Aşa cum ne-am propus, am reuşit să punem bazele unui turneu ce se desfăşoară la nivelul întregii organizaţii judeţene de tineret a PSD Arad. La sfârşitul fiecărei luni, în ultima zi de sâmbătă din lună, ne întâlnim cu toţii şi, dincolo de miza câştigării turneului, este un bun prilej pentru noi de a întări legăturile dintre membrii TSD cât şi cele dintre organizaţiile noastre din judeţ. Până în luna aprile vom continua aceste Cupe ale localităţilor iar cu prilejul Zielei de 1 Mai vom trage linie şi vom afla câştigătorii. Tot atunci, echipa clasată pe primul loc va avea prilejul să îşi încerce forţele într-un meci în care va avea ca şi adversar Biroul Permanent Judeţean al Organizaţiei de seniori” a declarat preşedintele TSD Arad Adrian Coslilcov.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *