News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Executivul a adoptat miercuri, 26 octombrie a.c., ordonanța de urgență privind desemnarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara ca operator medical al unui elicopter aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. “Prin aprobarea acestei ordonanțe, care dă undă verde noului punct SMURD de la Arad, am reușit să acoperim o necesitate a comunităților din cele cinci județe” declară ministrul de interne, Constantin Traian Igaș.

Experienţa celor şapte ani, de când structura de aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor execută acest gen de misiuni a demonstrat necesitatea existenţei unui număr mai mare de puncte de operare aeromedicală dedicate acestui tip de misiuni umanitare. “Având în vedere rezultatele remarcabile în salvarea vieţii obţinute până în prezent, prin această reglementare se extinde aplicarea acestui sistem şi în zona de vest a României, respectiv judeţele Arad, Timiş, Bihor, Hunedoara şi Caraş Severin, zonă în care, datorită configuraţiei geografice, accesul în mediul rural pentru salvarea vieţii şi pentru intervenţiile de urgenţă este foarte dificil” este de părere Traian Igaș.

Aceste misiuni umanitare de salvare a vieţii vor fi executate cu un elicopter echipat medical aflat în administrarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor, fără să fie afectate celelalte misiuni specifice. “Putem, la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, să executăm aceste misiuni umanitare cu unul dintre elicopterele echipate medical pe care le avem în administrare” afirmă ministrul de interne. “De asemenea, pe lângă acoperirea zonei de vest a României, se degrevează elicopterul aflat la Tîrgu Mureş de parcurgerea unor distanţe mari şi micşorarea timpului de intervenţie pentru salvarea vieţii şi pentru a veni în sprijinul comunităţii, astfel că efectul este unul mai mult decât benefic și pentru noi, locuitorii zonei de vest cât și pentru locuitorii zonei deservite de punctul SMURD din Târgu-Mureș” încheie Igaș, ministru de interne și senator în colegiul 3, Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *