News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Turul României 2020 va fi transmis în direct de Televiziunea Română Turul României 2020 va fi transmis în direct de Televiziunea Română
Please follow and like us:
Pin Share

Federația Română de Ciclism anunță semnarea parteneriatului cu Televiziunea Română pentru difuzarea Turului României. Astfel, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, organizată de FRC alături de Ministerul Tineretului și Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, va fi transmisă în direct pe TVR1 și TVR3.

Pentru prima dată în istoricul competiției, Televiziunea Română va difuza în direct momente din toate cele 5 etape din Turul României. Astfel, în perioada 8 -13 septembrie pasionații de ciclism, și nu numai, vor putea urmări zilnic cele mai importante momente ale competiției, conform următorului program:

  • 8 septembrie,TVR 1, începând cu ora 12:00 – transmisiune în direct de la Timișoara, din timpul ceremoniei de prezentare a echipelor, iar de la ora 19:30 un rezumat al cursei prolog.
  • 9 – 12 septembrie, 16:00-17:00, TVR 3 – ultima oră a fiecărei etape transmisă în direct
  • 9 – 12 septembrie, 17:00, TVR 1 – festivitatea de premiere a fiecărei etape, iar de la ora 19:30 – rezumatul zilei.
  • 13 septembrie, 15:30, TVR1 – finalul etapei din București și festivitatea de premiere

Cea de-a 53-a ediție din Turul României va debuta pe 8 septembrie la Timișoara, cu o cursă prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape: Timișoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana, Brașov – (Transfăgărășan) – Curtea de Argeș, etapa finală desfășurându-se pe 13 septembrie, la București. În total, caravana ciclistă va parcurge un traseu de peste 800 km, conturat în jurul unora dintre cele mai spectaculoase zone ale țării.

Cu un pluton format din circa 100 de cicliști care se vor lupta pentru celebrul tricou galben, Mica Buclă promite să fie un eveniment menit să promoveze ciclismul, ca sport practicat la nivel de performanță, dar și mersul pe bicicletă în rândul populației, frumusețile României și turismul românesc.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *