News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UN AUTOTURISM FURAT DIN FRANTA A FOST GASIT LA VAMA NADLAC UN AUTOTURISM FURAT DIN FRANTA A FOST GASIT LA VAMA NADLAC
Please follow and like us:
Pin Share

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II  – Csanadpalota au depistat un autoturism Opel Corsa, în valoare de 9.000 euro, care figura ca fiind furat din Franţa.

În data de 16.05.2016, ora 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Sergiu S., în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul în Republica Moldova, conducând un autoturism marca Opel Corsa, înmatriculat în Franţa.

La control, şoferul a prezentat pentru autoturism un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile franceze şi o declaraţie de cesiune, semnată de un cetăţean R. Moldova în favoarea persoanei prezente la control. În urma verificărilor specifice s-a constatat că autoturismul figurează ca fiind furat, alertă introdusă de autorităţile din Franţa în data de 17.04.2016.

Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că a fost rugat de un conaţional să aducă autoturismul din Paris în R. Moldova, neştiind că acesta este furat.

Autoturismul an de fabricaţie 2013, în valoare de aproximativ 9.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor, în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

 

 

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *