News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Miercuri, 03 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, o patrulă de jandarmerie din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere şi Intervenţie Pecica, executând o acţiune punctuală în zona centrală a oraşului Pecica din jud. Arad, a prins în flagrant o persoană care îi aplica mai multe lovituri unui tânăr.

Jandarmii au intervenit imediat, iar în urma legitimării l-au identificat  pe I. Paul în vârstă de 23 de ani din Pecica, care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi în urma unor neînţelegeri avute cu persoana vătămată B.Mihai, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri în zona feţei, provocându-i  mai multe leziuni traumatice şi rupându-i doi dinţi.

Persoana vătămată a depus o plângere prealabilă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de I. Paul pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.

Mai citeste si:  BRACONIER PRINS DE JANDARMI CU UNELTE DE PESCUIT INTERZISE PRIN LEGE ÎN VALOARE DE 2.500 DE LEI

Jandarmii i-au întocmit tânărului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.

Dosarul cu actele premergătoare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Cetăţenii care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale ( furturi, tâlhării, loviri, ameninţări etc.) sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor la orice oră din zi şi din noapte, apelând numărul unic de urgenţă 112, sau direct la dispeceratul  Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257/514900.

bmxro

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *