News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Trei bărbaţi din localitatea Sintea Mare au furat în noaptea de 23 spre 24 ianuarie mai multe bunuri şi piese auto din patru autoturisme parcate pe raza localităţii Mişca. Pentru a comite furturile, hoţii au folosit maşina unuia dintre ei, autovehicul pe care acesta l-a declarat ca şi furat şi care a fost găsit abandonat în localitatea Satu Nou. „În urma cercetărilor şi a investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 23 spre 24 ianuarie trei bărbaţi din comuna Sintea Mare au furat mai multe bunuri şi piese auto din patru autoturisme, parcate pe raza localităţii. Totodată  s-a constatat că unul din suspecţi a înscenat furtul unui autoturism Dacia, pe care îl avea în folosinţă, autoturism care a fost folosit la comiterea celor patru furturi şi apoi abandonat pe raza localităţii Satu Nou”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Cei trei sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, poliţiştii urmând să extindă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora.

Mai citeste si:  Gașca Zurli vine în Arad! 20 de orașe sunt pe lista turneului!

bmxro

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *