News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

USL Arad consideră demagogic şi jignitor răspunsul primarului Gheorghe Falcă la solicitarea de a prezenta împrejurările în care a dobândit gradul de maior. „De două ori în comunicatul său, Gheorghe Falcă spune că sunt anonim. Îi amintesc în primul rând că zeci de mii de anonimi l-au ales primar, aproximativ 140 000 de anonimi trăiesc la Arad, plătesc taxe şi impozite. Dânsul ar trebui să înţeleagă că trebuie să respecte fiecare arădean, indiferent de opţiunea politică a acestora, pentru că este primarul tuturor. În ceea ce mă priveşte, nu sunt un anonim pentru domnul Falcă: eu sunt cel pe care l-a ameninţat de două ori, o dată m-a sunat la telefon după o postare pe Facebook, a doua oară într-un studiou de televiziune” a spus Ilie Cheşa, vicepreşedinte USL Arad.

            Răspunsul agresiv al lui Gheorghe Falcă, în care a implicat persoane fără nicio legătură cu gradul său de maior, are un scop bine definit: fuga de subiect. „Maiorul Falcă, dacă îşi merită gradele, trebuie să le apere. Dintre toţi cei aflaţi pe lista ruşinii naţionale, dânsul este singurul care a spus că merită gradul pentru că a participat la concentrări. I-am cerut să demonstreze acest lucru şi aşteptăm în continuare! Gheorghe Falcă nu este în compania onorantă a echipei Steaua din 1986, acei sportivi au câştigat cel mai important trofeu european pentru o echipă românească, echipă care reprezenta Armata. Dânsul este în categoria politrucilor care au obţinut – până la proba contrarie – pe nemerit grade militare. Aşa cum se află şi în categoria ruşinoasă a primarilor judecaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave” a spus Ilie Cheşa.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *