News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Vizita franceza la Covasant

Local 20 iulie 2010 admin 0

Please follow and like us:
Pin Share

În perioada 16-20 iulie 2010, o delegaţie formată din 37 de persoane, din Chateu-Renault Franţa, oraş înfrăţit cu Covăsânţ încă din 1989, a vizitat comunitatea locală. Organizatorii evenimentului, Traian Balint, primarul comunei, Raul Paşcalău, directorul Direcţiei Judeţene de Tabere şi Cristian Drăgan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, s-au pregătit în mod deosebit pentru primirea oaspeţilor. Programul a fost unul diversificat, care a inclus în prima zi o vizită la Moneasa, urmată de o deplasare la Căsoaia, o degustare de vinuri la Pâncota şi o masă tradiţională. În cea de-a doua zi, francezii au vizitat oraşul Timişoara. Vicepreşedintele CJA, Cristian Drăgan, le-a arăta oaspeţilor şi Consiliul Judeţean, unde le-a prezentat proiectele pe care administraţia judeţului le are în derulare. Raul Paşcalău le-a arătat francezilor Centrul de tineret din Covăsânţ, „sigurul centru de tineret din judeţ”. Oaspeţii au fost impresionaţi, drept pentru care au făcut o donaţie în valoare de 800 de euro pentru achiziţionarea de calculatoare la centru, astfel încât legătura dintre cele două localităţi să poată fi realizată şi prin intermediul Internetului. De asemenea, francezii au donat şi 200 de euro pentru echipa de fotbal, pentru cumpărarea de echipament şi mingi. În program a mai fost inclusă şi o vizită la biserica ortodoxă din Covăsânţ, unde părintele Blaj i-a însoţit pe participanţi la muzeul etnografic din curtea bisericii şi la tabăra creştin ortodoxă fondată de părintele preot. „A fost o vizită care ne-a făcut plăcere şi pentru organizarea căreia am muncit mult. Francezii au apreciat eforturile noastre şi s-au declarat impresionaţi de programul pe care l-am pregătit pentru ei”, ne-a declarat Raul Paşcalău. Vicepreşedintele CJA, Cristian Drăgan, a subliniat faptul că, anul acesta, oaspeţii au fost cazaţi individual, la câte o familie din Covăsânţ, astfel încât legăturile să fie mult mai strânse şi prieteniile să se lege mai uşor. „Francezii vin la noi o dată la patru ani, iar noi mergem la ei o dată la doi ani. Toţi au fost impresionaţi de ritmul în care evoluează lucrurile aici, de schimbările care s-au realizat în cei patru ani”. Colaborarea cu francezii va continua în perioada următoare prin câteva proiecte care urmează a fi discutate şi puse în aplicare. Este vorba despre un schimb de tineri şi o prezentare de produse tradiţionale din Covăsânţ în Franţa. Chiar dacă oaspeţii francezi au plecat ieri din Covăsânţ, vizita prin România, organizat de directorul taberelor arădene, a continuat. Francezii vor mai petrece două zile la Braşov şi trei zile la Bucureşti, unde vor vizita obiective turistice cunoscute.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *