News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

USL Arad îi îndeamnă pe arădeni să voteze la referendumul pentru demiterea preşedintelui, indiferent care este opţiunea acestora: DA, pentru demiterea lui Traian Băsescu sau NU, împotriva demiterii lui Traian Băsescu. „Votul este o instituţie de bază a democraţiei. U n cetăţean responsabil uzează de acest drept, nu îi lasă pe alţii să voteze în locul său. În iarnă, în zeci de localităţi din ţară, sute de mii de oameni au cerut demiterea lui Traian Băsescu. Duminică, au ocazia să se pronunţe cu privire la soarta lui Traian Băsescu. Cea mai proastă situaţie posibilă, care ar prelungi criza politică, este invalidarea referendumului pentru lipsă de cvorum, în condiţiile unui vot masiv împotriva lui Traian Băsescu. De aceea, este important ca arădenii, românii să se prezinte la vot” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

USL Arad condamnă orice încercare de intimidare a celor care doresc să voteze. „Avem informaţii cu privire la faptul că PDL formează echipe la intrarea în secţiile de votare, pentru a-i monitoriza pe cei care merg la vot. De asemenea, avem informaţia că observatorii trimişi de PDL vor nota oamenii care participă la vot. Credem că astfel de acţiuni sunt tentative de intimidare a electoratului şi o violare a regulilor care enunţă secretul votului. Le cerem celor din PDL să renunţe la aceste practici nedemocratice. Arădenii trebuie să ştie că dreptul de a vota este un drept constituţional şi nimeni nu îi poate pedepsi pentru că şi-au exprimat opţiunea” a spus Dorel Căprar.

Dorel Popa a îndemnat arădenii creştini să meargă la vot. „Creştinismul a stat dintotdeauna la baza principiilor democratice. Abraham Lincoln a declarat odată că este imposibil să înrobeşti un popor care cunoaşte Biblia. Eu sunt unul dintre reprezentanţii creştini convins de faptul că dreptul meu la vot nu poate fi obstrucţionat de nimeni vreodată. În aceste zile se transmit mesaje indirecte liderilor religioşi să-şi convingă oamenii să nu meargă la vot, ceea ce este nedemocratic şi nebiblic. Libertatea de conştiinţă este un principiu profund creştin. Transmit tuturor creştinilor din zona noastră îndemnul de a merge la vot şi de a-şi exprima convingerile aşa cum cred ei vis-a-vis de obiectul referendumului. Îmi exprim dezacordul profund faţă de cel ce spune astăzi «mergeţi toţi la vot» şi după două zile le spune aceloraşi oameni «nu mai mergeţi la vot». Această abordare nu are nimic comun cu creştinismul” a spus Dorel Popa.

Liderii USL îi invită pe arădeni la un spectacol pentru încurajarea participării la vot astăzi, începând cu ora 19, în piaţa Avram Iancu (în spatele Teatrului). Vor concerta formaţii de muzică populară şi formaţia Vank.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *