News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

pista biciclisti

Am ieşit din bârlog, cu chiu cu vai, ursuz fiind, să văd oraşul într-un apus de soare, de vară, şi ce-mi văd ochilor, a apărut noua pistă de biciclete din era Falcă.
După mai bine de un an de reparaţii pe podul Micălaca, s-au definitivat lucrările, s-au tăiat şi panglicile şi am obţinut ce am vrut: pista de biciclişti. La inceput m-am gândit că s-a lucrat la exterior, adică am crezut că se exectuau lucrări de lărgire a podului, ce dobitoc, podul e unu şi nu poate fi remodelat. Şi dupa ce am mers pe el mi-am dat seama, Falcă ne-a făcut pistă de biciclete!
Cinjdă’metri în sus şi douăjdă’metri în jos, e drept pe ambele sensuri, betonat,asfaltat, si cu borduri faină, că doar nu poţi să dai cu gura’n plastic. Am bifat inca o realizare, marca Falca, pe domeniul administrativ şi mai ales în punctul fierbinte, proiecţia şi viziunea drumurilor. Cum podurile au rămas la aceeasi dimensiune laterală s-a lucrat la dimensiuni interioare, specialitatea casei, vezi Renaşterii cu un biciclist. Formidabil, din pix s-au făcut mai multe bezni de circulaţie, parcă
erau benzi animate, pietoni, două benzi de trafic vehicul, pe sens, şi mult râvnita pistă de biciclete. Mică, timidă, da cu nerv, a muşcat din surorile sale mai mari, banda 1 şi banda 2 de autovehicule,.

– Ce daca s-au ingustat înspre limită, sânt şi eu pista biciclista şi aştept clienţii.
Sânt mai multe probleme de lămurit aici, în afară de faptul  că nu găseşti biciclisti pe pistă, oare cum ajung ei până la banda de biciclete, o i-au în spate pe trânsa şi fug pana la faimoasa  banda? Mi se par crud şi modul de întrerupere al benzii destinate cicliştilor, direct în coborâre, chiar în faţa semaforului şi în faţa roţilor tramvaiului.

Normal, vi se pare un antrenament mai bun decât pista de la Traian la Bou Roşu, aici nu sânt felinare!

Pe cand mai adaugăm şi pista de canotaj pe pod, hai că mai avem puţin loc, doar n-om lovi doar un biciclst, vrem şi toţi sportivii!

uslasul_perit

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *