News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

În acest sfârşit de saptamână, în zilele de 10-11 iulie, s-au desfăşurat „Zilele satelor Zerind şi Iermata Neagră”, ediţia a VII-a. Au fost două zile pline, de dimineaţa până târziu în noapte. Sâmbătă, participanţii au avut de ales între concursul de atelaje şi cel de ceaune, îndemânare autoturisme, show BMX şi motor-show. Seara s-a încheiat cu concert şi discotecă în aer liber și focuri de artificii. Duminică dimineaţa locuitorii au fost treziţi de fanfara din Szarvas (Ungaria) iar apoi au participat la târgul produselor tradiţionale în frumoasa piaţă din centrul localităţii. Pe terenul de sport s-au întrecut echipele de fotbal din satele din zonă, dar şi formaţiile de cântece şi dansuri populare din localităţi vecine şi din Ungaria. Copiii s-au întrecut în cadrul programului special alcătuit pentru ei la desene pe asfalt, dar şi la concursul de machete al viitorului parc de joacă din comună.

Un punct important l-a constituit inaugurarea Uzinei de apă şi a staţiei de epurare în comună. Astfel, Zerindul dispune în acest moment de staţie de tratare, reţea de apă şi canalizare şi staţie de epurare a apelor uzate la standarde europene, obiectiv prioritar al primarului Şimandi Alexandru şi al Consiliului Local Zerind. Reţeaua de apă are 12 km lungime, cea de canalizare 4 km, iar staţia de tratare reechipată permite eliminarea fierului, manganului şi arsenului, fiind printre puţinele din vestul ţării care permite încadrarea în limitele normale la toţi parametrii necesari. Lucrarea a fost finanţată ca urmare a proiectului câştigat pe programul guvernamental privind infrastructura apă-canalizare la sate (O.G. 7), prin care Primăria Zerind a beneficiat de peste 3,3 milioane lei (33 miliarde lei vechi).

Sărbătoarea s-a bucurat de participarea a sute de localnici şi oaspeţi din satele vecine şi Ungaria, dar şi a numeroase oficialităţi: Călin Bibarţ-prefectul judeţului, Nicolae Ioţcu- preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iosif Matula- europarlamentar, Marius Gondor- deputat, Levente Bognar- viceprimar al municpiului Arad, Tiberiu Haasz- primar Mişca, Aurel Bondor- primar Apateu.

Au participat oficialităţi şi din Ungaria, de altfel duminică semnându-se Înţelegerea de Colaborare dintre Consiliul Local Zerind şi Kotegyan.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *