News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Zilele Tineretului Social Democrat Arădean – eveniment aflat la prima sa ediţie – se desfăşoară la nivelul municipiului Arad şi se doreşte a fi  un mix de activităţi adresate tinerilor, atât celor implicaţi politic cât şi celor pentru care politica nu reprezintă un domeniu de interes dar care doresc să îşi formeze o viziune de ansamblu asupra mecanismelor sale, asupra rolului său în societatea contemporană şi asupra modului în care viaţa lor de zi cu zi este influenţată de politică.

 În acest sens, pe parcursul următoarelor zile vor avea loc dezbateri pe marginea unor acte normative, proiecte şi iniţiative legislative ale căror domenii vizează în mod direct categoria de populaţie cu vârsta între 14 – 35 de ani, precum: proiectul de lege a educaţiei, legile tinerilor (Legea tineretului nr. 350/2005, Legea Consiliului Tineretului din România nr. 351/2006, Legea privind înfiinţarea centrelor de informare şi consiliere pentru tineri nr. 333/2006) şi proiectul de iniţiativă legislativă privind reglementarea şi controlul comercializării şi consumului produselor etnobotanice.

 De asemenea,  joi, 16 decembrie, între orele 10.00 – 18.00 Organizaţia Municipală de Tineret va găzdui Ziua Porţilor Deschise, eveniment în cadrul căruia tinerii social-democraţi îşi vor prezenta activităţile precum şi argumentele care i-au determinat să facă pasul spre un rol activ în politică. La prânz, tinerii social-democraţi  vor colinda pensionarii ce servesc masa la cantina CARP iar seara, la sediul TSD, vor urmări filme documentare referitoare la doctrinele politice.

 Tot cu prilejul Zilelor Tineretului Social Democrat Arădean, vineri, 17 decembrie, va avea loc Ziua Porţilor Deschise la PSD Arad, în intervalul orar 12.00 – 17.00, prilej pentru tineri dar şi pentru simpatizanţii PSD să viziteze biroul preşedintelui Dorel Căprar, sala de şedinţe a Comitetului Executiv Judeţean, Secretariatul Executiv şi Biroul de Presă, urmând a le fi prezentate activităţile curente desfăşurate în sediul PSD.  Ziua de vineri se va încheia cu o petrecere în Clubul Space – Red Party – iar sâmbătă va avea loc Cupa „Che Guevara” la paintball.

Duminică, 19 decembrie membrii TSD şi ai Ligii Studenţilor vor vizita mai multe Cămine de bătrâni, Case de tip familial pentru copii şi familii sărace, cărora le vor oferi, în prag de sărbători, un ajutor constând în alimente şi dulciuri iar seara va avea loc un turneu de fotbal în sală în cadrul căruia va fi disputat şi un meci „tineret” vs. „seniori”.  Şirul evenimentelor se va încheia luni, 20 decembrie, când vor avea loc şedinţele Biroului Executiv şi Consiliului Municipal TSD Arad cu prilejul sfârşitului de an.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *