News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Toate casieriile Enel Energie din judeţul Arad vor fi închise luni, 19 iulie 2010 urmând ca activitatea să fie reluată conform programului obişnuit de lucru, marţi 20 iulie 2010.

Această măsură survine ca urmare a desemnării Zilei Energeticianului ca zi liberă, potrivit acordului semnat cu sindicatele din sistemul energetic şi a prevederilor contractului colectiv de muncă.

Anul acesta, pentru o fluidizare a programului de lucru, ziua de 20 iulie – Ziua Energeticianului a fost decalată pentru luni, 19 iulie 2010.

Ziua Energeticianului este de altfel şi una dintre puţinele sărbători păstrate şi respectate în rândul breslelor din România.

Clienţii Enel Energie care doresc să îşi achite factura de energie electrică, în această perioadă, pot utiliza modalităţile alternative de plată şi anume:

  • NUMERAR

– la magazinele şi supermarketurile care au afişată sigla PayPoint şi PayZone, pe baza facturii;

– la oficiile poştale;

– la ghişee şi la maşinile automate de încasare ROBO ale BRD-Groupe Société Générale;

– la ghişee şi la maşinile automate de încasare BNA ale Unicredit Ţiriac Bank;

– la ghişeele CEC Bank, Bancpost, Creditcoop;

– Westaco – încasare în numerar la ghişeele benzinăriilor OMV;

– pentru clienţii din medial rural, la domiciliu, cu plata la factorul poştal;

  • DIRECT DEBIT – pentru clienţii ING Bank, BCR, BRD, CitiBank, CEC Bank, Raiffeisen Bank, Alpha Bank Romania, Bancpost, Banca Transilvania sau Unicredit Ţiriac Bank;
  • REŢEAUA DE ATM –uri (bancomate)

– BCR – pentru deţinătorii de card BCR;

– BRD – pentru deţinătorii de card BRD precum şi la ROBO – maşinile automate de încasare amplasate în agenţiile BRD;

– Unicredit Ţiriac Bank – pentru deţinătorii de carduri emise de orice bancă din România precum şi la BNA – automate de încasare amplasate în agenţiile Unicredit Ţiriac;

– ING Bank – pentru deţinătorii de card ING Bank;

– CEC Bank – pentru deţinătorii de card CEC Bank;

– BANCPOST – pentru deţinătorii de card Bancpost;

  • BCR – Internet Banking, BRD – BRD-NET şi BRD@office, Unicredit Ţiriac Bank – Online Banking şi BusinessNet, ING Bank – Home Bank, Citibank – Citibank Online, CEC Bank – Internet Banking, Bancpost – Internet Banking, orice bancă din România care oferă acest serviciu;
  • SELF BANK şi EXPRESS PAYMENTS – pentru clienţii ING Bank;
  • ORDIN DE PLATĂ – în unul din conturile Enel Energie deschise la: Citibank România, BRD, CEC Bank, ING Bank, BCR, Bancpost, Raiffeisen Bank şi UniCredit Ţiriac Bank.

Precizăm că, pentru ziua în care nu este prevăzut program cu publicul, nu se fac deconectări de la reţeaua de energie electrică. Serviciul Telecitire va fi funcţional. Biroul de presa ENEL

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *