News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Vineri, 30 martie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au avut loc manifestări dedicate aniversării Zilei Jandarmeriei Române. La eveniment au participat: subprefectul judeţului Arad, domnul Levente Horvath, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, domnul Cristian Drăgan, alături de reprezentanţi ai instituţiilor publice locale cu care inspectoratul de jandarmi colaborează şi cooperează.

La începutul manifestărilor a fost intonat imnul de stat al României iar în continuare a avut loc o slujbă religioasă de pomenire a eroilor jandarmi. Inspectorul şef, domnul colonel Bîcleşanu Adrian, a dat citire mesajelor transmise din partea conducerii ministerului, a conducerii Jandarmeriei Române şi alte mesaje sosite cu acest prilej.

Pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, un ofiţer şi un subofiţer au fost înaintaţi în gradul următor, înainte de termen. De asemenea, au fost acordate diplome de merit, iar jandarmii care au obţinut locurile pe podium, la concursurile sportive organizate, au primit ca recompense diplome şi cupe.

Manifestările vor continua la începutul săptămânii viitoare când arădenii se pot întâlni cu jandarmii la punctul de informare ce va fi organizat luni 2 aprilie, începând cu ora 11.00, în Piaţa Avram Iancu din municipiu şi de asemenea, la Ziua Porţilor Deschise ce va avea loc marţi, începând cu ora 11.00, la sediul inspectoratului.

Mai citeste si:  Casieriile Enel nu lucreaza de 1 decembrie

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *