News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat zilele trecute o serie de tranzacţii şi operaţiuni comerciale fictive înregistrate în evidenţa financiar contabilă a unei societăţi comerciale din Arad care efectua comerţ cu cereale. În acest caz, reprezentantul legal al societăţii a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu total estimat la 1.339.355 de lei. „Comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat că societatea era folosită ca primă verigă într-un lanţ de societăţi creat în scopul fraudării bugetului consolidat al statului, prin efectuarea de înregistrări incomplete în evidenţa contabilă. Astfel, în perioada februarie – iulie 2011, agentul economic a efectuat ilicit achiziţii şi livrări de cereale, fără a înregistra veniturile aferente în evidenţele financiar-contabile”, a declarat Sorin Cirţi, comisar şef secţie al Gărzii Financiare Arad.

Read more

Un clasament dat recent publicităţii arată că preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, are unul dintre cele mai mici salarii dintre conducătorii judeţelor. Cu toate acestea, Nicolae Ioţcu se află pe locul cinci în topul preşedinţilor de consilii judeţene în ceea ce priveşte averea. PSD Arad i-a cerut lui Nicolae Ioţcu să explice modul în care şi-a realizat averea considerabilă: are peste 700 000 de euro în conturi, o vilă, terenuri, fără să aibă datorii către bănci. „Noi i-am cerut domnului Ioţcu să dea şi bugetarilor reţeta îmbogăţirii peste noapte, pentru că şi dânsul trăieşte din bani publici, ca şi ceilalţi bugetari. Dincolo de orice ironie, credem că Nicolae Ioţcu ar trebui să explice opiniei publice, dar şi instituţiilor abilitate, cum a reuşit să adune atât de mulţi bani într-un timp scurt. Nicolae Ioţcu nu este cunoscut ca un om de afaceri, se ştie că atunci când a intrat în politică nu avea nici bani, nici afaceri. Opinia publică merită o explicaţie, pentru că Nicolae Ioţcu, membru marcant al PDL, este unul dintre cei care au impus politici de austeritate românilor. În timp ce populaţia suferă în urma tăierilor de salarii, a impozitării pensiilor, a majorării TVA şi a altor taxe şi impozite, în timp ce se renunţă la subvenţia pentru energie termică şi se găsesc tot mai greu medicamente, Nicolae Ioţcu se îmbogăţeşte continuu. Este unul dintre exemplele care arată că pentru protipendada PDL nu există criză. Vom reveni în perioada următoare şi cu alte exemple similare. Până atunci, credem că domnul Ioţcu trebuie să răspundă solicitării noastre. Am aşteptat un răspuns în acest sens şi nu l-am primit încă” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more


Printr-un ordin de prefect s-au constituit la nivelul judeţului Arad echipe mixte pentru verificarea activităţilor de construcţii şi reabilitare a unităţilor de învăţământ, asigurării de fonduri pentru desfăşurarea activităţii şcolare de către consiliile locale, inclusiv asigurarea încălzirii cu combustibili, asigurării protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic, precum şi a condiţiilor igienico-sanitare din unităţile de învăţământ din judeţul Arad. „Controalele vor fi efectuate de reprezentanţi ai Prefecturii Arad, ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean. De asemenea, posturile de poliţie locală din localităţile controlate vor participa alături de reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale şi conducerile din şcoli, în vederea analizei modului de asigurare a protecţiei în unităţile şcolare”, a declarat Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad. Acesta a mai precizat că aceste verificări în teritoriu se vor desfăşura în perioada 1-8 septembrie.

Read more

Un scurt interviu cu deputatul Ciprian Luca, inaintea sesiunii parlamentare din septembrie 2011.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Începutul lunii septembrie, cu o lună înaintea deschiderii stagiunii, este marcat de două evenimente deosebite la Filarmonica de Stat Arad. Primul se referă la participarea filarmonicii, alături de Asociaţia Culturală „Musikforum Europa“, Centrul Cultural Judeţean, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad la cea de-a V-a ediţie a Galei de Operă Open Air. Cel de-al doilea eveniment se referă la participarea, în premieră, a Corului Academic al Filarmonicii de Stat la prestigiosul Festival Internaţional de Muzică „George Enescu“.
Participarea filarmonicii arădene la ediţia din acest an a Festivalului Enescu se va derula în cadrul unei colaborări între Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara şi a Corului Academic al Filarmonicii de Stat Arad. Vor avea loc trei concerte: primul la Timişoara, în data de 4 septembrie; la Arad în data de 5 septembrie, de la ora 19.00 în sala mare a Palatului Cultural, iar al treilea, cuprins în seria „Muzica secolului XXI“, în data de 7 septembrie, de la ora 19.30, la Ateneul Român din Bucureşti.
Festivalul, care se află la cea de-a XX-a ediţie, se desfăşoară în perioada 1-25 septembrie 2011 şi se bucură de înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător este Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, având sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Programul celor trei concerte susţinute de către Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara este identic şi cuprinde următoarele lucrări: Fraternité de Hans Werner Henze, Hölderlin Symphony de Peter Ruzicka şi Simfonia nr. 5 (orchestraţie de Pascal Bentoiu după schiţele compozitorului) de George Enescu. Dirijor va fi maestrul compozitor Peter Ruzicka, iar solişti Ştefan Ignat şi Marius Vlad Budoiu. Dirijorul corului este Daniel Robert Rădoiaş. Preţul unui bilet întreg pentru concertul extraordinar vocal simfonic susţinut la Arad este de 20 de lei.
Gala de Operă Open Air – Gala celor trei tenori
Prin tema aleasă, repertoriu şi solişti, ediţia din acest an a galei de operă are toate premizele să deţină titlul de cea mai populară gală. Concertul susţinut, conform tradiţiei, în Parcul Reconcilierii, duminică, 4 septembrie, cu începere de la ora 20.00, va avea ca solişti trei tenori. Este vorba despre Pablo Camesele (Argentina), Daniel Magdal (Germania) şi Karl Michael-Ebner (Austria). Cei trei tenori vor fi acompaniaţi de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Arad, condusă de maestrul austriac Wolfgang Groehs. Moderatorii evenimentului vor fi şi de această dată actorii arădeni Angela Varjasi şi Zoltan Lovas.
Pentru ca publicul arădean să se bucure cât mai mult de ariile, canţonetele şi zarzuelele celebre din seara de duminică, accesul la spectacol este gratuit. Fără a dezvălui toate surprizele de care va avea publicul parte, vă anunţăm doar că din programul muzical al serii nu vor lipsi lucrări celebre precum: Granada, Core’ngrato, Non ti scordar di me, Ah – mes amis din Fiica Regimentului de Gaetano Donizetti, La donna e mobile, E lucevan le stelle, Nessun dorma şi altele.

Read more

In weekend-ul ce abia s-a incheiat, pe plaja Strandului Neptun din Arad a avut loc si o competitie de baech-volley cu ocazia Zilelor Aradului. Datorita neobositului organizator de competitii si jucator celebru de volei pe plaja, Stefan Gog, a fost posibila organizarea acestei competitii care a fost un succes. „A fost o întrecere reuşită, având numeroşi concurenţi la toate probele, fiind prezenţi sportivi din partea de vest a ţării, dar şi din Ungaria şi Serbia. Cea mai interesantă finală a fost, poate, cea de la Under18 feminin, unde sătmărencele Rovas şi Pop au câştigat setul decisiv cu 16-14, după ce au fost conduse cu 11-14 de arădencele Szasz şi Sanislav. Interesant a fost duelul şi la seniori, unde s-a impus cuplul arădean Iulian Perpelici–Sergiu Gligor, urmat de Victor Duma-Marius Ioja şi Alin Sabău-Radu Lopătaru” ne-a comunicat Stefan Gog, care ne-a promis ca la anul vor fi mai multe echipe inscrise si spectacolul va fi garantat.

Read more

x-style

In perioada 25-27 august 2011 s-a desfasurat ,la Oradea, a IX-a editie a Festivalului concurs “Nymphea Dance” (cea mai importanta competitie nationala destinata formatilor de hip hop ).In

competitei au intrat 46 de formatii, reprezentative pentru cele mai apreciate scoli si cluburi de dans din Romania, care au concurat la 4 categorii: Juniors(7-12 ani), Varsity(13-17 ani),Adults(peste 18 ani) si Mega Show.

La fel ca in 2010 si in acest an Aradul a fost reprezentat de trupa X-STYLE, apartinand Asociatie “Doma Art Style”. Daca anul trecut X-STYLE a realizat o premiera, calificandu-se in finala competitie, anul acesta succesul a fost unul mult mai mare: locul 1 la sectiunea Mega Show.

Acest premiu vina ca o rasplata imensa pentru munca si devotamentul de care au dat dovada membrii formatiei: Belghir Stefania, Bistrian Denisa, Bochis Adelina, Bunaciu Andreea, Chindris Catalin, Ciupa Tobias, Farcut Darius, Krach Malvina, Manea Karina, Mocrjitchi Roxana , Moler Eliza, Morgociu Andreea, Nedescu Alexandra, Piros Andreea Ungurean Alvaro, Vereb Alexandru, Zimmermann Chantal si coregrafii Maura si Dorian Cosma.

 

Read more

Prefectura Arad, prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor, continuă şi în această săptămână demersul de preluare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, precum şi de eliberare a acestora prin intermediul unei staţii mobile care se deplsează săptămânal în judeţ.

Staţia mobilă este operativă în localităţile Lipova şi Sebiş. Astfel, cetăţenii din zona Sebişului sunt aşteptaţi joi, 1 septembrie, între orele 9,30-14.00, la Primăria Oraşului Sebiş fie pentru a depune cereri pentru eliberarea de paşapoarte, fie pentru a le ridica în cazul în care au depus deja actele. De asemenea, săptămâna viitoare, marţi, 8 septembrie, locuitorii de pe Valea Mureşului se pot prezenta la Primăria oraşului Lipova în acelaşi interval orar.

„Facem apel la cetăţenii de pe Valea Crişului Alb şi de pe Valea Mureşului care doresc să depună actele pentru paşaport electronic să facă acest lucru chiar la primăriile Sebiş şi Lipova să nu se mai deplaseze până în municipiu. Prin punerea în funcţiune a acestei staţii vrem să venim mai aproape de nevoile cetăţeanului”, a declarat Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad.

Documente necesare pentru eliberarea paşaportului

Documentele necesare pentru eliberarea paşaportului simplu electronic pentru cetăţenii români cu domiciliul în România sunt, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani: cartea/buletinul/cartea provizorie de identitate, în original; paşaportul anterior, dacă titularul a mai posedat paşaport; chitanţele CEC Bank reprezentând contra- valoarea paşaportului simplu electronic şi a taxei consulare.

Read more

Şoferul unei cisterne a provocat, luni dimineaţa, un accident rutier la ieşirea din localitatea Odvoş. Potrivit poliţiştilor, din cauza neatenţiei conducătorul auto a observat prea târziu trei autoturisme care staţionau pe marginea drumului. Pentru a evita impactul cu acestea, şoferul a tras brusc de volan, cisterna răsturnându-se în urma acestei manevre.
Traficul în zonă s-a desfăşurat timp de o jumătate de oră pe un singur sens de circulaţie. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad pentru a curăţa carosabilul de carburantul care s-a scurs în urma spargerii rezervorului cisternei. Reprezentanţii ISU Arad au declarat că nu a existat pericol de explozie pentru că cisterna în care se afla motorină nu a fost avariată, doar rezervorul acesteia.

Read more

În disperarea sa de a păstra puterea, PDL este dispus să încalce legea, democraţia şi bunul simţ. În stilul caracteristic, PDL se gândeşte să modifice regulile jocului electoral, în aşa fel încât să îşi creeze avantaje. Ultima găselniţă este comasarea alegerilor locale cu alegerile parlamentare. În viziunea celor de la PDL, baronii locali ai partidului, îmbogăţiţi prin alocările discreţionare al guvernului PDL, ar putea să facă uitată guvernarea dezastruoasă de după 2008. Decizia vine după ce a fost adoptată alegerea primarului într-un singur tur de scrutin.

Comasarea alegerilor locale şi a celor parlamentare este gândită în mod deliberat pentru a crea confuzie în rândul electoratului. O astfel de decizie, dacă ar fi adoptată, ar da o grea lovitură democraţiei în România. „Totul este gândit în aşa fel încât să fie induși în eroare cât mai mulţi oameni. Amestecarea temelor de politică locală cu cele de politică naţională nu este în interesul electoratului. Politicienii au datoria să dezbată cu claritate în faţa electoratului problemele specifice fiecărui tip de alegeri. Ceea ce propune acum PDL nu are nicio justificare. Se doreşte folosirea baronilor locali ai PDL pentru a nu lăsa spaţiu dezbaterilor cu privire la problemele naţionale: pensii, sănătate, învăţământ etc. PDL Arad a exersat acest tip de campanie electorală în 2008, când candidaţii partidului nu au fost lăsaţi să apară la confruntări electorale, când în locul lor a vorbit Gheorghe Falcă. Alegerile sunt organizate pentru ca cetăţenii să poată să decidă, în cunoştiinţă de cauză, asupra modului în care este condusă localitatea lor, judeţul şi politicile naţionale. Sunt teme care trebuie tratate separat, altfel riscăm ca oamenii să nu mai înţeleagă mare lucru din campania electorală”, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. Social-democraţii arădeni apreciază că baronii locali PDL vor primi tot mai mulţi bani de la ministerul Elenei Udrea şi prin ministerul propagandistic al lui Sebastian Lăzăroiu, dar aceşti bani nu vor ajunge la populaţie, ci vor fi folosiţi pentru campania electorală.

„PDL vrea probabil să concentreze mita electorală, acţiunile de forţă şi intimidare într-un singur tur. Nu se pot găsi milioane de euro pentru fiecare colegiu, ca şi în Neamţ! Baronii locali ai partidului au fost alimentaţi cu bani şi protejaţi de justiţie tocmai pentru a fi folosiţi ca şi colectori de voturi pentru PDL. Se merge totuşi mult prea departe. România ar fi singura ţară din lumea civilizată care organizează în acelaşi timp alegeri locale şi parlamentare. Cu oameni ca Traian Băsescu, România derapează spre o dictatură personală, în care politicienii nu mai vor să predea puterea. Tot în acest scop, se doreşte eliminarea pragului electoral. Mai multe partide în Parlament înseamnă mai puţine şanse de a se forma o majoritate parlamentară. Celor de la PDL nu le pasă că astfel se produce o fragmentare excesivă a Parlamentului. Traian Băsescu şi PDL încearcă astfel să păstreze puterea şi dacă vor pierde alegerile din 2012”, a afirmat Dorel Căprar.

Read more