News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, Centrul Judetean Arad anunţă că în data de 27.12.2011  a virat in conturile celor 319 de fermieri suma de 3.838.412 lei. Aceasta suma reprezinta ajutorul de stat acordat sub forma de rambursare a diferentei dintre acciza standard si acciza redusa pentru motorina utilizata la efectuarea lucrarilor agricole din trimestrul III din anul 2011.

Cantitatea totala de motorina cu acciza redusa utilizata la efectuarea lucrarilor agricole in trimestrul III din anul 2011, pentru care a fost acordata aceasta suma, este de 3.388.429 litri din care in sectorul vegetal 3.189.916 litri si 198.513 litri in zootehnie.

In cursul lunii ianuarie 2012 fermierii care detin acord prealabil pentru anul 2011 pot depune la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura , Centrul Judetean Arad, cereri pentru rambursarea diferentei dintre acciza standard si acciza redusa pentru motorina utilizata la efectuarea lucrarilor agricole din trimestrul IV din anul 2011.

Read more

Deputatul Ciprian Luca își exprimă îngrijorarea față de cursul pe care îl va lua România în acest an. “Va fi un an al extremelor. Se va lua de la oamenii simpli și se va da în exces celor  care pot atrage voturi pentru PDL. Iar când vorbim de tăieri mă refer în special la sistemul sanitar, sistem cu impact deosebit în viața oamenilor”  afirmă deputatul Ciprian Luca.

Într-un an electoral românii vor fi la mijloc. Pe de o parte greutățile financiare zilnice, iar pe de altă parte banii sau foloasele, oricum limitate, pe care le-ar putea primi de la actuala Putere în schimbul votului. Acesta este unul din planurile PDL. Strâng cureaua cât de mult se poate, tocmai pentru că merg pe premiza că oamenii cu situații materiale precare sunt mai ușor de cumpărat și implicit, de manipulat.

În acest sens, în an electoral, PDL intensifică procesul de distrugere a oricărei urme de sistem coerent din România. “Să privim spre sistemul sanitar, unde, din nou, acesta este transformat într-un câmp de experiment pentru practicile PDL-site. Poate se gândesc că și așa suntem prea mulți, și cu cât sunt  mai slabe servicii medicale,  cu atât am putea deveni mai puțini, fără prea multe bătăi de cap din partea lor. Josnic! Mizerabil! Fără urmă de conștiință! Așa au gândit noua strategie din Sănătate “specialiștii” Puterii.”

Așa au ajuns să ia decizia desființării Caselor de Sănătate, transformându-le în unități private. Așa au decis obligativitatea unei coplăți pentru orice serviciu de care beneficiază un român, indiferent dacă vorbim despre o banală răceală sau o afecțiune gravă. Așadar dacă au temperatură și nu au 10 lei să se prezinte la medicul de familie, e problema lui, nu e problema statului!  Asta in opinia actualei Puteri, deoarece în realitate,  aceste probleme SUNT  în grija statului, pentru că vorbim de siguranța cetățeanului sarcină ce revine în atribuțiile celor aleși să conducă țara nu să o distrugă”, susține deputatul Ciprian Luca.

Demnitarul arădean atrage atenția de asemenea asupra altor modificări aduse de 2012. “ După ce au desființat mai multe unități sanitare de importanță majoră pentru cetățenii din anumite zone mai indepărtate de reședințele de județ, acum, PDL urmărește privatizarea lor. Logica lor e clară. Vor să scape de răspundere, pe de o parte, dar pe de altă parte orice atribuire de contract, orice licitație câștigată ar putea reprezenta un câștig pentru ei. Câștig pentru ei, însă pierdere pentru români!, a conchis Ciprian Luca.

Read more

Conducerea echipei UTA este deocamdată în stand-by în ceea ce priveşte semnarea contractului cu atacantul Cătălin Bucur, toate acestea până la aflarea situaţiei jucătorului. Acesta ar putea fi declarat jucător liber de contract în cazul în care echipa Arieşul Turda decide să se retragă din campionat.
După ce s-au antrenat în ultima perioadă sub comanda lui Roland Nagy şi Dan Stupar, situaţia jucătorilor Manea şi Dubeştean de la Gloria Arad, ar putea fi rezolvată în această iarnă. Ei au primit undă verde de la antrenorul bătrânei doamne, negocierile urmând să fie făcute între oficialii celor două grupări arădene.

 

Vacanţa se încheie

Lotul echipei UTA se va reuni pe data de 9 ianuarie la ora 10.30, după care vor urma 2 săptămâni de pregătire pe plan local cu 2 meciuri amicale stabilite pe data de 14 şi 21 ianuarie. De asemenea,  în zilele de 12 şi 13 ianuarie va avea loc si vizita medicală a sportivilor. În data de 22 ianuarie se va pleca în cantonamentul de iarnă de la Moneasa. UTA se va caza conform tradiţiei la Hotel Parc, unde fotbaliştii vor beneficia de cele mai bune conditii de cazare si refacere. Revenirea la Arad va avea loc dupa 12 zile, in data de 3 februarie 2012. Vor urma o serie de meciuri de verificare din 2 in 2 zile.

 

Read more

Începând cu 2012, cei care vor să cumpere o maşină înmatriculată în Romania înainte de 1 ianuarie 2007 trebuie să plătească o taxă de poluare al cărei cuantum se stabileşte în funcţie de capacitatea cilindrică, vechimea maşinii şi coeficientul de poluare. Noua taxă, aşa cum a fost stabilită prin lege de Parlament, se aplică atât maşinilor cumpărate din străinătate, cât şi celor înmatriculate în România înainte de 2007.

Proiectul de lege privind punerea în aplicare, în 2012, a unei noi taxe auto a fost aprobat de Camerei Deputaţilor, decizională în acest caz, încă de la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, şi aflat acum la promulgare.

Noua taxă auto va intra în vigoare în 30 de zile de la publicarea proiectului de lege în Monitorul Oficial, scrie Gandul.info.

Care sunt principalele modificări aduse vechii taxe

În cadrul proiectului de lege se prevede< *scăderea taxei de poluare cu maximum 25%> *persoanele care vor cumpăra un automobil pentru care nu a fost plătită taxa auto vor avea posibilitatea de a o achita în momentul în care se vor hotărî să îl vândă> * taxa va fi plătită atât pentru automobilele noi, cât şi pentru cele cumpărate la mâna a doua, care nu au mai fost înmatriculate până acum în România> *taxa se va aplica şi în cazul maşinilor înmatriculate înainte de 2007, în momentul în care proprietarii vor vrea să le vândă.

Noua taxă poate ajunge în unele cazuri chiar şi la 32.000 de lei. Cei mai afectaţi sunt proprietarii maşinilor vechi. De exemplu, pentru o Dacia 1310, fabricată înainte de 1997, care nu valorează mai mult de 1.000 de euro, taxa de poluare ar putea fi chiar şi de 3.000 de euro.

Noul an ar putea aduce şi noi sancţiuni în domeniu. Cei care îşi vând maşina vor fi obligaţi să notifice autorităţile statului în termen de 15 zile, anunţă Realitatea TV.

Iar cumpărătorii au la dispoziţie 20 de zile. În caz contrar, amenda poate ajunge la 800 de lei. Prevederile apar în proiectul de modificare a codului rutier, avizat pozitiv de comisia juridică a Camerei Deputaţilor. (informatia-zilei.ro)

 

Read more

Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, apreciază că demisia lui Gheorghe Falcă din funcţiile de conducere deţinute în PDL Arad reprezintă un nou episod din lupta fără scrupule dintre grupurile de interese aflate la guvernare. „Am spus de mai multe ori că luptele oarbe pentru putere şi interese se dau în PDL Arad. Se confruntă de fapt grupări economico-politice care nu au niciun fel de principii şi nicio legătură cu arădenii. Vizează exclusiv puterea de a spolia banul public. Miza este atât de mare, că nu se mai ţine cont de nimic, nici măcar de familie. Este suficient să urmărim declaraţiile de avere ale liderilor PDL, să înţelegem că miza o reprezintă sute de mii, milioane de euro, care sunt distribuite clientelei politice PDL, de unde se întoarce spre oamenii politici”, a spus Dorel Căprar.

Social-democraţii arădeni consideră că din evoluţia conflictului din cadrul PDL se pot desprinde câteva concluzii:

  1. Preşedinţia Consiliului Judeţean este percepută de PDL ca o miză în primul rând economică, un distribuitor de contracte generoase. Conflictul dintre tabăra Falcă-Ioţcu şi tabăra Seculici pleacă de la bani foarte mulţi, ceea ce explică radicalizarea conflictului. Nemulţumirea lui Gheorghe Seculici pleacă de la faptul că tabăra sa a fost exclusă de la dirijarea discreţionară a banilor publici, monopolizaţi de gruparea Falcă-Ioţcu.

  2. Mandatul de preşedinte al lui Nicolae Ioţcu nu este apreciat favorabil nici de către o majoritate a conducerii judeţene PDL. Dacă rezultatele ar fi atât de grozave pe cât le prezintă propaganda dirijată de Nicolae Ioţcu, acesta nu ar mai fi avut probleme în a se impune ca şi candidat al PDL. Corupţia, încălcarea legii şi calitatea proastă a lucrărilor publice executate cu fonduri foarte mari sunt mărcile distinctive ale mandatului lui Nicolae Ioţcu la conducerea CJA.

  3. Este a doua oară când PDL pregăteşte debarcarea unui preşedinte al CJA prezentat opiniei publice în termeni favorabili, după ce Nicolae Ioţcu l-a îndepărtat şi nu l-a lăsat să candideze pe Iosif Matula, în anul 2008. Opinia publică nu a primit un răspuns favorabil pentru aceste maşinaţiuni nici atunci, nici acum.

  4. Gheorghe Seculici este un lider de paie, de faţadă pentru PDL Arad. Împins de o grupare din interior să preia din nou frâiele partidului din mâna lui Gheorghe Falcă, se vede confruntat deschis de adevăratul lider al partidului. PDL Arad este un partid şantajabil de către Gheorghe Falcă, primarul incuplat al Aradului.

  5. Sondajele de opinie invocate de PDL Arad sunt minciuni grosolane: nu există niciun argument logic ca votul politic şi cel dat pentru candidaţii PDL să depăşească semnificativ nivelul din 2008. Toate celelalte sondaje de opinie au arătat că PDL este în declin major, inclusiv la nivelul judeţului Arad.

Read more