News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Nu se ştie cat „sânge” au în instalaţie, încep să mă mă gândesc dacă au ceva instalaţie, dar jandarmii arădeni s-au făcut de o adevărată cacao. Evident s-au speriat de „ţipetele” isterice a mai marilor pedelei autohtoni, isterie pornită din conştientizarea eşecului pe scena politică, strigături preluate de catre comandanţii unitătii jandarmice, speriaţi de ameninţarea tăierilor frumuşelelor salarii sau cu şomajul. Oameni buni de acolo până la a aresta un biet bătrân de 71 ani, ca să te poţi încorda sau să arăţi frumos în faţa superiorilor, arată de fapt  impotenţa, scuze incompetenţa, şi frica pierderii „scaunului cald”. Implicarea jandarmeriei în politic nu face decât închiderea cercului răzbunărilor politice, dragi comandanţi să nu credeţi că la schimbarea regimului veţi avea parte de clemenţă, nimic, poate injurii şi un picior în părţile dorsale. Nu mai visati cu ochii deschişi, opinia publică şi politică este cu ochii pe voi, nici nu ştiţi ce pierdeti! (foto:newsar.ro)

Read more
Şirul scandalurilor pare a nu se mai opri la BC ICIM, unde conducătorii Urban şi Moraru îşi permit să schimbe istoria şi retrag tricoul lui Anne Marie Părău amplasat la Sala Sporturilor „Victoria”.
Un personaj tot mai detestat în lumea baschetului, a târât Aradul într-un scandal din care nu se poate ieşi decât cu obrazul pătat. Susţinut surprinzător de profesorul Dan Moraru, managerul BC ICIM Arad, Marcel Urban a pus la punct două transferuri de la fosta contracandidata CSM Târgovişte, devenită între timp grupare prietenă, dovadă şi rezultatul de marţi seara, când BC ICIM a produs liderului prima înfrângere a sezonului, chiar în Dâmboviţa. Astfel, Givens şi Ciocan au ajuns să joace câteva zile la ICIM, „în interes naţional”, pentru ca formaţia din oraşul nostru să câştige Liga Europei Centrale. Cum nici aşa nu s-a reuşit adjudecarea trofeului, ci doar depăşirea echipei din „altă ţară” CSM Satu Mare, Urban a încercat să acopere lamentabila nereuşita declanşând un alt scandal – specialitatea casei -, în care o acuză pe ex-arădeanca Anne Marie Părău (acum la CSM Satu Mare) că a susţinut echipa Kara Trutnov în finala cu ICIM de la Wasserburg. Mai mult, actualii oficiali ai BC ICIM îşi permit să schimbe istoria şi reevaluează contribuţia lui Părău la performaţele din trecut ale BC ICIM, decizând să îi retragă tricoul amplasat pe panoul de onoare de la Sala Sporturilor, chiar înaintea meciului de sâmbătă cu CSM Satu Mare. Mâine, poimâine, ne trezim că nici Diana Ciupe, Carmen Nastor sau Laura Niţulescu nu mai sunt pe placul marelui manager şi vor rămâne fără tricoul de pe panoul de onoare. Loc unde, probabil, va atârna cel al lui Marcel Urban, cel care crede că el a transpirat serios pe parchetul Polivalentei. Halal!
În final se naşte o întrebare. Până când vor mai fi lăsate personajele amintite să târască o echipă cu performanţele remarcabile ale BC ICIM în asemenea scandaluri? (sportbonus.info)
Read more

Deputatul arădean PSD Ciprian Luca lansează membrilor PDL îndemnul la trezire, precum s-a întâmplat în cazul judecătorilor Curții Constituționale.

“Atitudinea magistraților Curții Constituționale față de subiectul comasării alegerilor demonstrează verticalitate din partea acestora. Sper că decizia nu are nimic de-a face cu oportunismul, date fiind manifestările din stradă, ci că demonstreză  “trezirea” judecătorilor față de abuzurile impuse de la Cotroceni. Mă bucur că în sfârșit reprezentanții Curții au avut curajul de a se împotrivi deciziei lui Traian Băsescu și au ținut cont de dreptate și nicidecum de dorința personală a unei grupări politice, aflate vremelnic la Putere”, apreciază deputatul Ciprian Luca.

Era timpul ca în judecata magistraților Curții să primeze dreptatea și nu interesele unei grupări politice preocupate doar de îmbogățirea peste noapte.  Spun asta pentru că nu o dată am luat atitudine față de modul subiectiv în care erau date deciziile Curții,   mulți  magistrați fiind susținuți în funcții de partidul de guvernământ, tocmai pentru ca Traian Băsescu să își poată în acest mod  “asigura spatele” măsurilor luate abuziv. Evenimentul de astăzi poate fi considerat un succes! O învingere, din partea dreptății, a abuzurilor PDL-iste.

E timpul ca și colegii din PDL să se trezească, să realizeze că mulți dintre ei sunt niște simple marionete în mâna șefului statului, interesat doar de distrugere. Privind spre atitudinea Curții Constituționale, fac un apel către ei, să se trezească. Să nu se mai lase manipulați și să conștentizeze răul  care, cu mâna lor, este făcut poporului nostru și implicit familiilor și mai ales copiilor noștri.

Cunosc îndeaproape mulți colegi parlamentari (și nu numai), membri PDL,  saturați de mizeriile care se întâmplă în interiorul partidului, de dicutatura lui Traian Băsescu! Același lucru se întâmplă și la Arad, aici fiind vorba despre o dictatură a lui Falcă. El este cel care “taie și spânzurăîn interiorul partidului și ceilalți nu își permit să crântească în fața lui. De aceea revin și spun că e  timpul să vă treziți. Nu vă mai lăsați manipulați de acești oameni cu suflet hain, interesați doar de îmbogățire pe spatele atâtor milioane de oameni care nu au bani să își cumpere o pâine. Gândiți-vă la părinții voștri care s-au ales cu pensiile tăiate, la părinții voștri care pot ajunge în spitale și trebuie să își cumpere orice medicament din prorpiul buzunar pentru că sistemul de sănătate este falimentat. Uitați-vă în jur și realizați abuzurile acestor oameni dominați de răutate și aveți curajul de a vă opune lor. Doar așa putem salva România, doar așa ne putem salva viitorul”, susține deputatul Ciprian Luca.

Read more

Pentru a lămuri situaţia, pentru domnul Fleşeriu în special, jucătoarelor Cristina Ciocan şi Chrissy Givens, conducerea celor de la CSM Târgovişte a emis un comunicat în care se specifică că cele două sunt jucătoarele ICIM-ului până în data de 9 februarie:

Cristina Ciocan și Chrissy Givens au fost transferate la Baschet Club ICIM Universitatea Vasile Goldiș Arad pe o perioadă determinată, de 30 de zile, respectiv între 10 ianuarie și 9 februarie, procedură perfect legală ce respectă statutul Federației Române de Baschet și normele FIBA. Decizia a fost luată pentru binele sportului românesc, pentru a ajuta echipa din Arad în confrunarea finală din CEWL, chiar dacă deznodământul nu a fost cel așteptat. Ca atare, cele două jucătoare fac încă parte din lotul echipei din Arad și nu al CSM TârgovișteÎn altă ordine de idei, facem cunoscută şi poziţia clubului nostru, care nu a agreat niciodată varianta ca cele două baschetbaliste amintite mai sus să evolueze împotriva unei alte echipe din România în actuala ediţie a CEWL Cup”, se menţionează în comunicatul dat publicităţii de CSM Târgovişte. În aceste condiţii, Ciocan şi Givens ar putea evolua din nou în teren pentru ICIM, împotriva celor de la CSM Satu Mare, în meciul de campionat programat sâmbătă la Arad.

 

Read more

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a anunţat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria.

Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. Principala soluţie normativă cuprinsă în cadrul acestui proiect de interes pentru opinia publică şi sistemul judiciar este data de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă. Potrivit deciziei de astăzi a Guvernului, noi vom propune Parlamentului, prin proiect, data de 1 iunie 2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Proiectul de lege adoptat astăzi cuprinde şi o regulă de drept tranzitoriu. Astfel, cererile şi executările silite începute înainte de data punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă vor continua pe procedura care era în vigoare la momentul începerii acestor cereri, iar cererile şi executările silite iniţiate după data punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă, vor fi soluţionate potrivit noului Cod. “Noi am optat pentru această regulă şi tehnică de drept tranzitoriu, pentru a fi cât mai clari cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor în curs”, a explicat ministrul Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiţiei a afirmat că  o serie de prevederi din noul Cod de procedură civilă privind competenţa, privind citarea părţilor, au fost deja puse în aplicare prin Legea micii reforme, apreciind că această punere în aplicare, înaintea noului Cod de procedură civilă, s-a dovedit a fi o idee bună, pentru că semnalele primite au fost în sensul celor anticipate”.

Noul Cod de procedură civilă reprezintă continuarea firească a reformei sistemului judiciar românesc, o consecinţă raţională a intrării în vigoare a noului Cod civil (Legea nr. 287/2009). Reforma de substanţă adusă dreptului material a impus crearea unui nou instrument juridic în materie procedurală, care să corespundă exigenţelor unei justiţii moderne, rapide şi eficiente. Noul Cod de procedură civilă a creat ,astfel, cadrul de valorificare ,pe calea justiţiei ,a noilor norme de drept material, stabilind organele, formele şi mijloacele procedurale necesare aplicării acestora.

Intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, alături de celelalte trei coduri, civil –intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 –, penal, procedură penală, reprezintă obiectivul fundamental al reformei iniţiate de Guvern. Importanţa acestui obiectiv depăşeşte graniţele sistemului justiţiei, constituind un reper nu doar pentru reforma instituţiilor dreptului şi a justiţiei din România, ci şi pentru societatea românească în ansamblul ei.

Proiectul a fost avizat de toate celelate ministere şi/sau instituţii cu atribuţii în domeniul de aplicare, precum şi de Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Economic şi Social.

Read more

Vineri, 27 ianuarie, va avea loc finala competiției TeenFest Junior, finală în care se vor lupta pentru locul I șase echipe, după cum urmează: Școala Generală „I. Moldovan”, Școala Generală „A. Iancu”, Școala Generală „V. Iovănaș” Șofronea, Liceul Pedagogic „D. Țichindeal”, Școala Generală Șagu și Școala Generală „A.M. Guttenbrunn” Zăbrani.

Competiția va debuta la ora 9.00, în sala de sport a Liceului Pedagogic „D. Țichindeal” cu dansul majoretelor, urmând apoi ca echipele să se deplaseze spre Atrium Mall, gazda noastră, locul de desfășurare al celorlalte probe, începând cu ora 11.00.

Le dorim mult succes tuturor participanților și sperăm ca și vineri, competiția să se desfășoare sub semnul fair play-ului, așa cum ne-am obișnuit deja la toate competițiile marca TeenFest.

Read more

După ce zilele trecute şi-a trimis mama şi sora incognito în Piaţa Universităţii pentru a putea pretinde că familia Ponta e în bune relaţii cu poporul, co-preşedintele USL şi-a făcut curaj şi a ieşit şi el în lume. Nu am altă explicaţie pentru acest gest decât aceea că Victor Ponta chiar a început să creadă în sondajele măsluite, în procentele uriaşe de simpatie cu care se amăgeşte pe la televizor.

Astfel, îmbărbătat de Antene, Victor Ponta, s-a dus să facă o baie de mulţime la Focşani, într-un mediu pe care îl credea securizat de proteste. Însă, cu toată organizarea pesedistă,co-președintele USL a fost întâmpinat cu huiduieli. Surprins de reacţia oamenilor, Ponta şi-a înghiţit pe loc discursul populist şi, vitejeşte, nu a mai spus nimic.

Este o lecţie usturătoare pe care o primeşte Victor Ponta, căruia îi va fi greu de acum înainte să mai mintă că protestele sunt îndreptate numai împotriva puterii. Protestele vizează întreaga clasă politică, iar Opoziţia trebuie să înţeleagă acest lucru, să lase demagogia deoparte şi să adopte o atitudine responsabilă. Oamenii nu uită că şi liderii USL au fost la guvernare, că au ocupat poziţii importante în statul român şi au arătat cu prisosinţă nimicul de care sunt în stare. Din acest motiv, încercările socialiştilor de a poza în alternativă sunt sortite eşecului.

Read more

Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad, nu a fost surprins de faptul că deputatul liberal Mihai Calimente şi-a fluturat public demisia din Parlamentul României. „Suntem obişnuiţi cu astfel de ieşiri demagogice ale domnului Calimente, făcute să «ia ochii lumii». De fapt, dacă ar fi să numărăm voturile şi să respectăm «vocea străzii», adică voinţa electoratului, domnul Calimente nici n-ar trebui să-şi prezinte demisia. Mandatul pe care ni-l tot flutură public este unul scos cu forcepsul, deputatul liberal fiind «ales» de pe locul trei din colegiul în care a candidat. Practic, vrea să demisioneze dintr-o funcţie pe care moral n-ar fi trebuit să o ocupe”, a afirmat Adrian Ţolea.

Secretarul general al PDL Arad subliniază că deputatul Calimente invocă acum voinţa electoratului, adică o competiţie în care niciodată nu a obţinut locul întâi. „Cu o excepţie, în 2004, când negocierile politice l-au plasat pe primul loc pe lista pentru Camera Deputaţilor, într-o construcţie politică ce îi avea ca lideri naţionali pe Traian Băsescu şi Theodor Stolojan, adică tocmai oamenii pe care azi îi ponegreşte pe unde-apucă. Acesta este Calimente”, a completat Adrian Ţolea.

Read more

Centrul judeţean APIA Arad anunţă că în conformitate cu prevederile art.9 din H.G. 755/2010 cu modificările şi completările ulterioare, în perioada imediat următoare, respectiv până la data limită de 20.03.2012, denumită perioadă de retenţie, va efectua verificări la faţa locului, în teren, privind existenţa reală a efectivului de vaci de lapte înscrise de solicitanţi în cererea de plată şi în documentele anexate la cererea de plată, depusă la APIA Arad în anul 2011.

Venim în întâmpinarea producătorilor agricoli înainte de declanşarea controlului, informându-i asupra condiţiilor de acordare a ajutorului specific, asupra neregulilor care vor fi sancţionate şi obligaţia respectării termenelor şi prevederilor sanitar-veterinare cu privire la identificarea, înregistrarea şi actualizarea datelor în Registrul Naţional al Exploataţiilor.

Read more

Comasarea alegerilor este neconstituţională, a decis Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională a României a reluat astăzi, pentru a treia oară, dezbaterile pe legea comasării alegerilor. Şedinţa CCR s-a încheiat în urmă cu puţin timp.

Săptămâna trecută, Curtea a amânat luarea unei decizii pe motiv că trebuie să ceară Guvernului mai multe detalii.

Sesizarea referitoare la comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale a fost depusă de Uniunea Social Liberală pe 22 decembrie 2011. (antena3)

Read more