News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

În M.O. nr. 79 din 31.01.2012 a fost publicată O.U.G nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Actul normativ aduce o serie de precizări, precum:
1. Suspendarea, pe perioada 31.01.2012 – 01.01.2013 a prevederilor referitoare la calculul şi plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule datorată în cazul primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat. Se înlătură astfel restricţiile la vânzarea autovehiculelor înmatriculate în România înainte de 01 ianuarie 2007;
2. Suspendarea implicită, pe aceeaşi perioadă, a prevederilor privind solicitarea de către contribuabil şi eliberarea de către administraţia finanţelor publice, a unei adeverinţe prin care se atestă restituirea/nerestituirea taxei de poluare/taxei speciale pentru un autovehicul înmatriculat după 1 ianuarie 2007 până la intrare în vigoare a Legii 9/2012. Aşadar, în cazul în care se solicită prima transcriere a dreptului de proprietate în România pentru un autovehicul înmatriculat după 1 ianuarie 2007, cumpărătorul nu mai trebuie să solicite niciun document de la Fisc, ci doar să demareze procedurile de transcriere ca şi până acum.

Read more

Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad a afirmat că-i apreciază pe protestatarii care şi la -15°C au ieşit în stradă pentru a cere demisia preşedintelui Băsescu şi a guvernului incompetent condus de Emil Boc
Un adevarat atac a fost lansat catre Consiliul Judetean si in special la adresa presedintelui Nicolae Iotcu fata de impartirea bugetara in care comune ca si Tarnova a primit suma de 100 milioane lei vechi, sau 10 mii lei noi sau si mai simplu ceva la un 2.500 euro.
Conferinta de azi a continuat cu problemele parlamentare larg dezbatute de catre deputatul Mihaita Calimente, mai mult video.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Miercuri, 1 februarie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii cerşetoriei.
În acţiunea desfăşurată, în parcarea unui complex comercial situat la ieşirea din municipiul Arad spre Lipova, jandarmii au surprins un grup de patru persoane care solicitau trecătorilor diferite sume de bani sub pretextul colectării unui ajutor bănesc pentru o rudă cu grave probleme de sănătate. După verificările efectuate, a rezultat că de fapt cele patru persoane profită de mila şi naivitatea oamenilor şi, sub un motiv fals, reuşesc să adune sume de bani.
Persoanele în cauză, trei bărbaţi şi o femeie, au vârsta între 20 şi 36 ani şi sunt din judeţele Olt, Teleorman şi Gorj. Ele au fost sancţionate de către jandarmi iar valoarea amenzilor este de 4500 lei.
Jandarmii arădeni îi sfătuiesc pe cetăţeni să nu încurajeze astfel de acţiuni pentru că unii oameni profită de mila şi bunele intenţii ale semenilor lor. Cetăţenii pot semnala orice astfel de faptă la dispeceratul inspectoratului apelând, la orice oră, numărul de telefon 0257.514900 sau 0257.514952.

Read more

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad a deschis, miercuri, două servicii de evidenţă a populaţiei, la Vladimirescu şi Târnova. Cele două birouri vor funcţiona în sediile primăriilor şi vor deservi cetăţenii care au domiciliul în localităţile: Vladimirescu, Cicir, Horia şi Mândruloc, şi pe cei domiciliaţi pe raza comunelor Târnova, Şilindia şi Tauţ.
Deschiderea noilor servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor constituie o componentă a programului de reformă a administraţiei publice, având ca principal scop apropierea serviciilor publice de cetăţeni. În acest sens, primăriile comunelor Vladimirescu şi Târnova, respectiv consiliile locale ale celor două localităţi, au adoptat hotărâri de înfiinţare, de atribuire a spaţiului şi dotare, hotărâri ce vor permite cetăţenilor lor evitarea deplasărilor pe distanţe mari în vederea punerii în legalitate cu acte de identitate.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

cipri luca birou

Un dezinteres cras față de tot ce este important pentru populație, începând de la   educație, sănătate și cu atât mai mult confort. În optica lui Boc se pare că un apartament încălzit este deja un lux pe care nu trebuie să și-l poată permite oricine. Și iată că pe lângă trierea celor care au parte de căldură în casă după buzunarul fiecăruia, Guvernul a impus un nou criteriu – acela al accesului populației la gaze! Așadar, unii chiar dacă au bani tot trebuie să stea în frig pentru că cei plătiți pentru a asigura stocurile de gaze, au avut alte preocupări. Când sunt întrebați despre aceste situații, oamenii lui Boc ridică din umeri și spun cu nonșalanță că sunt doar probleme „accidentale”. În realitate, avem o criza a gazelor pe care actuala putere încearcă să o ascundă, dar ea deja este resimțită de o parte a populației”, afirmă deputatul Ciprian Luca.

Acum este cazul ca premierul să-și asum răspunderea pentru actuala situație. L-am auzit pe Boc vorbind din nou despre cum „el și Guvernul știu exact ce au de făcut”, în general, legat de orice. Ce se întamplă în țară arată însă contrariul.  De fapt  Boc și ai lui nu au avut și nu au habar despre ce trebuie să facă!

Read more

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) deschide, astăzi, 1 februarie 2012, Campania de informare privind primirea cererilor de sprijin pe suprafaţă, având sloganul: “Lucrezi pământul, depui cerere, primeşti fonduri europene şi naţionale! APIA te aşteaptă”.

Obiectivul general al campaniei îl reprezintă informarea fermierilor cu privire la fondurile europene şi naţionale destinate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2012, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.

Se pune accent în continuare pe informarea eficientă a fermierilor cu privire la aplicaţia de identificare online a parcelelor agricole – IPA Online, prin care beneficiarii, prin conexiune la internet îşi pot vizualiza propriile parcele digitizate în campania anterioară şi îşi pot digitiza şi alte parcele prin identificare pe ortofotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a APIA.

Buna informare a fermierilor reprezintă una din primele şi cele mai importante condiţii pentru derularea la timp şi corectă a întregului proces de absorbţie a fondurilor europene alocate pentru sectorul agricol din România.

Pe durata Campaniei, centrele judeţene şi locale ale Agenţiei vor organiza sesiuni de informare şi instruire a fermierilor, şi deopotrivă a administraţiei agricole din primării, cu privire la perioada de depunere a cererilor de sprijn pentru plăţi pe suprafaţă în anul 2012, modalitatea de completare a acestora, condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, tipurile de controale impuse de regulamentele europene, precum şi la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafaţă. În cadrul sesiunilor de instruire se va acorda o atenţie deosebită procedurii de completare electronică a declaraţiei de suprafaţă şi identificare, respectiv schiţarea online a parcelelor agricole. De aceste instruiri vor beneficia atât fermierii cât şi administraţia agricolă din primării, respectiv personalul din bibliotecile judeţene şi comunale cuprinse în programul Biblionet.

 

Read more

Concernul farmaceutic elvetian Roche anunta o crestere a vanzarilor globale ale grupului, in anul 2011, cu 2% in moneda locala la 42.5 miliarde franci elvetieni. Aprecierea francului elvetian fata de celelalte valute, in special fata de dolarul american si moneda euro, a avut un impact negativ semnificativ asupra rezultatelor exprimate in franci elvetieni. Severin Schwan, CEO al Roche, a declarat cu privire la rezultatele companiei in anul 2011: „Ne-am atins tintele prognozate de vanzari pentru anul 2011 si am inregistrat progrese semnificative in dezvoltarea de noi entitati moleculare care, impreuna cu cele 17 studii clinice aflate in faze finale, reprezinta o baza solida pentru succesul viitor al companiei in dezvoltarea de produse inovative. Mai mult, achizitia planificata a companiei Illumina ne va intari prezenta pe o piata foarte segmentata si in continua crestere si ne va permite sa descoperim noi  biomarkeri.” Divizia de Farmaceutice 2011Vanzarile Diviziei de Farmaceutice a Roche, in anul 2011, au crescut cu 1%, in moneda locala (excluzand Tamiflu), la 32,79 miliarde de franci elvetieni, reflectand cresterea solida a vanzarilor medicamentelor destinate ariilor terapeutice cheie, inclusiv ale produsele recent lansate. La acestea s-au adaugat vanzari importante inregistrate de moleculele destinate tratamentului cancerului, artritei reumatoide si anemiei.  Performante deosebite in cercetare si dezvoltareIn ultimul trimestru al anului 2011, Roche a inregistrat rezultate importante in domeniul inregistrarii de medicamente de ultima generatie si teste destinate tratarii personalizate a melanomului, carcinomului bazocelular, cancerului de san si a celui pulmonar: lansarea in august, in SUA a testului BRAF pentru melanomul metastatic, obtinerea aprobarii de comercializare a unui nou medicament pentru aceasta boala in Statele Unite, Elvetia si Brazilia, medicament ce a primit si opinia pozitiva din partea Comitetului pentru Produse Medicale de Uz Uman in Europa.   Un alt medicament oncologic al Roche a primit aprobare europeana pentru utilizare in tratamentul de prima linie (dupa interventie chirurgicala) al pacientelor recent diagnosticate cu cancer ovarian avansat. Recent, Roche a primit aprobarea Food and Drug Administration din Statele Unite pentru un nou medicament destinat tratamentului adultilor diagnosticati cu cel mai frecvent tip de cancer de piele numit carcinom bazocelular, in forma metastazata, care a recidivat dupa o interventie chirurgicala sau nu poate fi tratat printr-o interventie chirurgicala sau radioterapie. Vanzarile Diviziei de Diagnostice in 2011Vanzarile Diviziei de Diagnostice au inregistrat in anul 2011 o valoare de 9,73 miliarde de franci elvetieni, crescand cu 6% in moneda locala si consolidandu-si astfel pozitia de lider pe piata de diagnostice in vitro cu o cota de piata de 20%. Toate cele cinci domenii de activitate ale diviziei au contribuit la cresterea vanzarilor peste media pietei, evidentiindu-se  Professional Diagnostics cu o crestere de 9% si Tissue Diagnostics cu o crestere de 15%. Alte domenii care au adus cresteri substantiale sunt Diabetes Care si Molecular Diagnostic datorita noii generatii de kit-uri de monitorizare a glicemiei, Accu-Check si a testelor de incarcatura virala destinate bolile infectioase. Oferta pentru Illumina Inc.Pe 25 ianuarie 2012, Roche a anuntat propunerea pentru achizitionarea tuturor actiunilor restante de la Illumina, Inc. pentru 44.50 de dolari per actiune in numerar. In urma acestei achizitii, Roche Diagnostics Division si Illumina vor deveni un important furnizor de sisteme integrate pentru secventierea ADN. Roche isi va consolida pozitia in genetica si secventierea genomului pentru a raspunde cererii in crestere pentru solutii genetice. Estimari pentru 2012.Pentru anul 2012, se estimeaza ca vanzarile Grupului si ale Diviziei de Farmaceutice (cu exceptia Tamiflu) vor creste cu un procent de o singura cifra, in moneda locala. Este de asteptat ca vanzarile Diviziei de Farmaceutice sa creasca intr-un ritm mai accelerat datorita consolidarii portofoliului de produse dar si lansarii de noi medicamente. Pentru Divizia de Diagnostice se estimeaza din nou o crestere semnificativa peste media pietei.

Read more

Deputata Claudia Boghicevi consideră că, prin ieşirile sale interne şi internaţionale, actuala opoziţie subminează poziţia României, aducându-i grave prejudicii de imagine, care s-ar putea muta şi într-un context concret, prin scăderea încrederii partenerilor străini.

„Actuala opoziţie s-a reunit fără nicio idee constructivă, fără un program doctrinar, iar principalul scop nu e înlăturarea actualei puteri, după cum demagogic anunţă peste tot, la Bruxelles sau la Bucureşti, ci accederea la putere. Înlăturarea actualei majorităţi parlamentare şi forţarea alegerilor anticipate este doar instrumentul prin care USL, o alianţă de de stânga-centru-dreapta, vrea să ajungă la Putere”, afirmă Claudia Boghicevici.

Pentru a descrie ciudata alianţă, care întruneşte partide total opuse doctrinar, deputata arădeană îi citează pe liberalii germani, care sunt contrariaţi de „alianţa «extrem de fragilă»,existand riscul ca înţelegerile încheiate în spatele uşilor închise să nu fie respectate”, după cum arată un raport al Fundaţiei Friedrich Naumann. Această fundaţie este considerată barometrul liberalilor germani.

„În setea sa de putere, Crin Antonescu, liderul PNL, a călcat în picioare tot ceea ce înseamnă iniţialele PNL. Actuala formaţiune a lui Antonescu nu mai e nici partid, ci

d oar o remorcă a PSD, nu mai are nici filonul naţionalist, deoarece are acţiuni profund antiromâneşti, precum recenta delaţiune a României la Bruxelles, iar componenta liberală a abandonat-o de mult, asociindu-se cu «comunismul cu faţă umană» promovat de Ion Iliescu şi continuat de Năstase şi, mai apoi, Ponta”, a concluzionat Claudia Boghicevici.

Read more

Conform Metodologiei cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, Anexă la OMECTS Nr. 5560 din 7 octombrie 2011, în această perioadă se desfăşoară etapa de constituire a catedrelor, de încadrare a titularilor din unităţile de învăţământ preuniversitar/consorţii şcolare, de avizare a proiectelor de încadrare şi a ofertei de posturi didactice/catedre vacante/rezervate de către ISJ Arad, etapă care se va încheia în 8 februarie 2012. După această dată, în Calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru 2012-2013, Anexa Nr. 25 la Metodologie, sunt prevăzute următoarele etape:

  • transferarea personalului didactic titular al sistemului naţional de învăţământ preuniversitar disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare;

  • organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivat;

  • ocuparea prin concurs a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar;

  • ocuparea   posturilor   didactice/catedrelor   rămase   vacante/rezervate   la   nivelul inspectoratului şcolar;

  • ocuparea  posturilor didactice/catedrelor ramase vacante/rezervate prin plata cu ora la nivelul unităţilor de învăţământ.

În aceea ce priveşte etapa următoare, de transferare a titularilor aflaţi în restrângere de activitate (RA), vă facem cunoscut următorul mini-calendar:

15.02.2012:             afişarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi a listei cadrelor didactice care intră în RA începând cu 1 septembrie 2012;

16-22.02.2012:        depunerea solicitărilor de către cadrele didactice aflate în RA pentru obţinerea consimţământului în vederea soluţionării RA;

23-27.02.2012:        acordarea/neacordarea consimţământului prin analiză în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ;

28.02-6.03.2012:     înregistrarea cererilor personalului didactic care solicită soluţionarea RA la comisia de mobilitate a inspectoratului şcolar;

7-9.03.2012:            desfăşurarea probelor practice/orale şi afişarea la ISJ Arad a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluţionarea RA;

12-13.03.2012:        înregistrarea contestaţiilor la punctajele acordate;

14.03.2012:             soluţionarea contestaţiilor în Consiliul de Administraţie al ISJ Arad şi afişarea punctajelor finale;

15-16.03.2012:        soluţionarea cererilor de RA în şedinţă publică;

19-20.03.2012:        înregistrarea contestaţiilor la ISJ Arad cu privire la modul de soluţionare a RA;

21.03.2012:             soluţionarea contestaţiilor în Consiliul de Administraţie al ISJ Arad;

22.03.2012:             emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare.

Read more

Luni, 30 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, un echipaj al subunităţii de jandarmi din oraşul Chişineu Criş, aflat în serviciu de menţinere a ordinii publice, a observat, pe o stradă din oraş, o persoană care transporta, cu ajutorul unui cărucior, două balustrade din fier.

Întrebată despre provenienţa balustradelor, persoana în cauză a declarat că le-a găsit în zona podului rutier de peste Crişul Alb. După verificările efectuate s-a stabilit faptul că, profitând de întuneric şi că în apropiere nu s-a aflat nici o persoană, numitul Ioan B., în vârstă de 41 ani, domiciliat în oraşul Chişineu Criş a sustras cele două balustrade, de patru metri lungime respectiv un metru lăţime, de la podul care se află în lucrări de reabilitare.

Întreaga cantitate de fier sustrasă a fost restituită părţii vătămate.

Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat”. Dosarul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, pentru continuarea cercetărilor.

Read more