News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cele doua graunte de grau

Local 25 februarie 2012 0

ciprian luca in parlament

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat grau. Un graunte de grau, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:

– Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.

Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele de grau ramas la vedere. In schimb, fratele sau, aflat sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte de grau, a iesit din pamant un spic de grau frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.

Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre – diavolul.

“Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har.”    (ciprian-luca.ro)

Read more

newsarad stiri arad

Serviciul teritorial Timişoara al DNA cercetează o grupare din care fac parte Codruţ Marta, fostul şef de cabinet la lui Sorin Blejnar, preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu, primarul Aradului Gheorghe Falcă şi alte persoane. În paralel, după  mai bine de o lună de când primarul Timişoarei , Gheorghe Ciuhandu, a făcut public faptul că firma “Confort S.A.”, deţinută de omul de afaceri Georgică Cornu, a depus la dosar acte falsificate, cazul a intrat în atenţia procurorilor arădeni. Asta după ce, în ciuda dovezilor prezentate, cazul a fost ignorat la cel mai înalt nivel, atât de autorităţile competente din Timiş cât şi din Arad. Un fals similar a fost descoperit şi la o licitaţie din judeţul Caraş- Severin. În paralel, asociatul lui Cornu, Lucian Caraiman, a fost condamnat în dosarul “Electrica II”, la cinci ani de închisoare. În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi fostul şef al Electrica Banat, Livius Milea, dar şi alţi directori din cadrul companiei, condamnaţi deja de două instanţe în dosarul “Electrica I”.

Senatorul Valer Marian a trimis o scrisoare deschisă Ministerului Administraţiei şi Internelor, privind modul în care Consiliul Judeţean Arad distribuie bani către cotidianul local “Glasul Aradului”, oficios de partid în serviciul preşedintelui CJ Arad Nicolae Ioţcu şi a primarului Gheorghe Falcă, ambii din PDL. Senatorul acuză că cei de la cotidianul local încheie abonamente cu primăriile din judeţ, iar subvenţionarea abonamentelor se face din bugetul CJ Arad. În scop electoral, primăriile care au abonament la acest ziar beneficiază de promovare, iar cele care nu au încheiat abonamente fac obiectul unor articole şi campanii de presă negative. “Glasul Aradului” este editat de către firma SC “La Reclama” SRL, controlată de către Codruţ Marta, nimeni altul decât fostul director de cabinet al preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar. Procurorii DNA au deschis un nou dosar pe nuemle lui Blejnar şi al lui Marta, pentru instigare la evaziune fiscală, ca protectori ai celei mai mari reţele de contrabandă cu benzină şi motorină. Cei doi au mai fost anchetaţi şi în 2008 de către DNA, tot pe o speţă privind comerţul cu carburanţi.  Scrisoarea deschisă a senatorului Valer Marian a fost plimbată de la M.A.I la IPJ Arad, care a încercat obţinerea unui număr unic de dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Atunci s-a aflat oficial că dosarul există deja şi a fost trimis către DNA Timişoara. De alftel, fostul şef de cabinet la lui Blejnar, Codruţ Marta nu se sfieşte să declare la diverse întâlniri că se va ocupa personal de reporterii Jurnalului Naţional care scriu despre aceste ilegalităţi.

Procurorii se ocupă de o speţă prezentată în premieră de către Jurnalul Naţional, în care omul de afaceri Georgică Cornu este cercetat pentru că societatea “Confort”, patronată de acesta, a prezentat la Primăria Arad, pentru două achiziţii publice de lucrări, un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de modernizare a două bulevarde din Timişoara, o recomandare în care apare calificativul de „foarte bun” pentru lucrarea din Timişoara executată de Confort şi încă o scrisoare de recomandare pentru un angajat al aceleiaşi societăţi, pe care apar semnătura primarului Gheorghe Ciuhandu şi ştampila Primăriei Timişoara. În realitate, primarul Timişoarei susţine că actele nu sunt valabile pentru că ele au fost falsificate. De altfel, Jurnalul Naţional a relatat încă din luna noiembrie 2011 despre legăturile de afaceri dintre Georgică Cornu, Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad. Cei doi edili au beneficiat, direct sau  prin intermediari, de avantaje materiale pentru că au acordat firmelor lui Cornu licitaţii cu valoare contractuală de mai multe zeci de milioane de euro. Numele societăţii Confort SA, prin diverse firme precum Conar, Magellan, Izometal, sau chiar compania mamă, toate aparţinând cuplului de afacerişti Georgică Cornu şi Lucian Caraiman, este o constantă în privinţa câştigătorilor lucrărilor realizate de Primăria Municipiului Arad şi Consiliul Judeţean Arad. Colaborarea Confort SA cu cele două instituţii publice arădene are legături strânse cu primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, prin intermediul căruia Cornu a şi ajuns în relaţii de amiciţie cu Nicolae Ioţcu. Intermediarul acestor relaţii este omul de afaceri Florin Paşca, vecin de duplex cu primarul Gheorghe Falcă, în casa de pe strada C.D. Loga din Arad. Florin Paşca este, începând cu data de 1 iunie 2011, manager al SC Confort SA, încheind un contract de ma­nagement pe judeţul Arad prin fir­ma sa, SC Univro SRL Arad. În anul 2009, Paşca şi Falcă îşi construiesc împreună duplexul pe ma­lul Mureşului. Între cei doi apare în­să o ruptură, iar Paşca se apropie de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliu­lui Judeţean. Prin Paşca, centrul de interes al societăţii Confort SA, care a cumpărat la Arad compania Conar şi o mare parte din acţiunile concurentului său de pe piaţa construc­ţiilor, ICIM, se mută de pe Primărie pe Consiliul Judeţean. Momentul coincide cu îmbunătăţirea bruscă a situaţiei materiale a preşedintelui Nicolae Ioţcu. Surse din cadrul CJ Arad susţin că locuinţa din comuna Vla­di­mi­rescu, jud. Arad, cu o su­pra­faţă de 366 metri pătraţi a lui Nicolae Ioţcu ar fi fost realizată de firma Clarine SRL, subcontractant al lucrării de refacere a sediului Companiei de Apă-Canal, aflată în subordinea Consiliu­lui Judeţean, lucrarea de la Compania Apă-Canal fiind câştigată de SC Univro SRL, care a angajat pentru execuţie firma Clarine SRL.

Acum procurorii cercetează lucrările contractate de către CJ Arad în anii 2010 şi 2011, unde majoritatea licitaţiilor au fost câştigate de către firma Confort, a tandemului Cornu – Caraiman. O categorie de lucrări, de întreâinere de drumuri, au fost contractate prin negociere directă, fără anunţ de participare,  de către SC Palcu Impex SRL, unde acţionar principal este finul primarului din Arad. Lucrările de infrastructură au fost contractate cu SC Confort SA, al cărei reprezentant în Ara deste tocmai inginerul Florin Paşca, vecin în duplexul de lux cu primarul arădean Gheorghe Falcă. Prin Paşca şi prin Falcă, “regele asfaltului” Georgică Cornu menâine o legătură personală cu preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu. Procurorii anchetează modul în care licitaţii la acre societatea Confort SA s-a clasata pe locuri inferiore, dar a câştigat licitaţiile, prin contestaţie, urmare a intervenţiilor făcute chiar de către preşedintele CJ Arad. Conform listelor, societăţile Palcu Impex şi Confort sunt abonate la lucrări din banii publici ai Consiliului Judeţean Arad de mai bine de doi ani dar şi pentru lucrări mai vechi.

În paralel, pentru o licitaţie din judeţul Caraş-Severin, s-a descoperit acelaşi tip de falsificare a semnăturii primarului din Timişoara, tot pentru ca societatea Confort să primească diverse contracte de întreţinere. Mai mult, asociatul lui Cornu în grupul de firme Confort-Izometal-Magelan, Lucian Caraiman, a fost condamnat în dosarul “Electrica II”, la cinci ani de închisoare.

Procurorii mai verifică la Arad şi inadvertenţe şi omisiuni din declaraţiile de avere ale preşedintelui Nicolae Ioţcu şi a primarului Gheorghe Falcă. Surse din rândul anchetatorilor susţin că prin intermediul soţiei primarului arădean, Ela Falcă, în ultimii ani, s-au încasat sume în jurul a 7 milioane de euro pe an, prin intermediul unui biroude arhitectură. Din declaraţia de avere a lui Falcă pe anul 2011 reiese că acesta are active financiare şi venituri de la firma SC Pro Arhitectura SRL, firmă la care soţia sa, Ela Falcă este director arhitect. Sumele din declaraţie nu sunt clar specificate in lei sau în valută.  În 2010, Falcă cesionează firmei Pro Arhitectura o casă în construcţie, cu suma de 316 224 lei. Tot din declaraţia de avere pe 2010 reiese că Falcă deţinea şi atunci active la aceeaşi firmă iar soţia era angajată acolo tot ca director arhitect. Procurorii analizează şi declaraţiile de avere ale preşedintelui CJ Arad, Nicolae Ioţcu. (sursa jurnalul.ro)

Read more

newsarad

Marţi, 21.02.2012, la punctul de trecere a frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 21.500 kg de făină de grâu, în valoare estimată la 14.000 lei, după ce au constatat nereguli referitoare la datele înscrise în documentele legale de însoţire a mărfii.

„În urma analizei bazelor de date informatice, comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat că firma beneficiară era dată în consemn la frontieră pentru faptul că nu funcționează la sediul social declarat și reprezentantul legal al firmei a refuzat să se  prezinte la control. Suplimentar, s-a constatat că societatea destinatară a acestei achiziţii are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri și nu a mai depus din luna septembrie 2011 la organul fiscal teritorial declaraţiile fiscale aferente, iar pe parcursul lunii noiembrie 2011 i-au fost cesionate parțile sociale. Contravenientului i s-a aplicat o amendă de 20.000 lei, iar marfa transportată a fost confiscată și va fi valorificată conform prevederilor legale, contravaloarea acesteia va constitui venit la bugetul de stat. Atragem atenţia asupra necesităţii prezentării si completării corespunzătoare a documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, pentru evitarea confiscării acestora”, a precizat domnul Sorin CIRŢI, comisar şef secţie Garda Financiară Arad.

Read more

Drept la replica

Politica 24 februarie 2012 0

cipri luca birou

În virtutea dreptului la replică mă adresez Dumneavoastră cu solicitarea de a-mi publica în numărul de mâine, 24 februarie a.c., punctul de vedere față de informațiile denigratoare la adresa mea regăsite în articolul ”Deputat „la ruletă” al PSD, traseistul politic Ciprian Luca se cere înapoi în PD-L”, publicat în numărul din 23 februarie al ziarului „Glasul Aradului“. Încep prin a informa cititorii ziarului “Glasul Aradului” că eu, Ciprian Luca, sunt membru al PSD, sunt ales în Parlamentul României prin votul arădenilor din colegiul 5 și nu intenționez să îmi schimb culoarea politică. Asta chiar dacă unii și-ar dori acest lucru. Apreciez că articolul defăimător scris la adresa mea este unul comandat tocmai de unii apropiați ai actualei Puteri, adică ai PDL, deranjați de reacțiile mele publice față de abuzurile portocaliilor. E adevărat că am fost membru al Partidului Democrat Liberal, e adevărat că am fost șeful de cabinet al președinților CJA, de asemenea membri PDL. Nu mi-am ascuns trecutul și întotdeauna mi-am asumat  consecințele faptelor mele. De aceea apreciez că încercarea celor care au comandat articolul de a-mi păta imaginea nu demonstrează altceva decât frustrările unora dintre cei care, vremelnic, conduc acest oraș.

Ca parlamentar social democrat am dat publicității, în repetate rânduri, mizeriile făcute de oamenii Puterii. Se pare că acest fapt i-a deranjat într-atât pe unii încât încearcă să distragă atenția de la jocurile lor,  găsind un “țap ispășitor” în Ciprian Luca.

Nu am intrat vreodată și nu voi intra nici pe viitor în acest gen de scandaluri de prost gust. În semn de respect pentru arădenii care citesc acest cotidian am recurs la acest drept la replică. Oamenii trebuie să știe ce se ascunde în spatele acestor demersuri publicistice, făcute din păcate prin ziare finanțate de partide politice. Este deja cunoscut că “Glasul Aradului” este un ziar finanțat de PDL, prin diverse mijloace, fie prin primăriile cu edili portocalii,  prin diverse contracte publicitare, fie prin acest gen de demersuri, cum este articolul publicat la adresa mea. Cât despre autorii articolului, ce pot să spun?! Cosmin Mihuța este un personaj destul de insignifiant în peisajul mediatic arădean. Personal nu l-aș fi remarcat prin vreun material cu greutate care să îi câștige notorietate în presa arădeană. Mi-a atras doar atenția în vremea cand Gavril Popescu era vicepreședinte al CJA și acest Cosmin Mihuța își petrecea mai multe ore pe zi în cabinetul acestuia decât în redacția în care lucra. Acum, se pare că, ajuns redactor șef al unei publicații, și-a schimbat optica, odată cu schimbarea și sursei de finanțare. Acum își petrece cam tot atatea ore prin Primărie. De ce oare?! Prietenii știu de ce.

Tot acest scandal mediatic, această încercare de denigrare a mea, are în spate neînțelegerile  interne din PDL. Nu intru în scandaluri politice, cu atât mai mult ale PDL, iar demersul concretizat prin semnătura lui Mihuța nu mă afectează. E vorba despre luptele lui Falcă și ale lui Ioțcu, lupte care nu sunt ale mele și care nu mă interesează. Singura mea luptă este aceea împotriva actualei Puteri, care, după cum am spus în repetate rânduri, are scopul de a distruge țara, din toate punctele de vedere. Înțeleg oarecum încercarea disperată a conducerii ziarului “Glasul Aradului” de a se implica în spălarea imaginii PDL, pentru că de acolo își asigură pâinea. Dar asta nu e problema mea. E problema lor și nu îmi voi pierde timpul cu astfel de practici.

Este prima dată când răspund public acestui gen de atacuri. Am decis să fac asta pentru că în articol mi s-au adus prejudicii de imagine nu doar mie, ci și familiei mele. E de-a dreptul jenant din partea unei publicații care vrea să se erijeze într-o structură de presă obiectivă să amestece viața profesională cu cea personală. E dureros că personaje care, culmea, sunt formatori de opinie nu știu ce înseamnă deontologia în profesia pe care o practică, nu știu ce înseamnă respectul și informarea nepărtinitoare. Regret că familia mea este etichetată de oameni fără caracter, cumpărați de cei de la Putere, și că din cauza lor, oameni nevinovați au de suferit.

La fel  regret acuzele nefondate aduse domnului senator Valer Marian. Colegul meu, domnul Marian, este președinte al PSD Satu Mare. Țin să îi informez pe cei care nu știu sau nu au capacitatea de a se documenta serios, că domnul Marian nu este interesat de a candida la Arad. Cât despre teama unora dintre colegii mei de la PSD, țin să le spun că nu au de ce să își facă griji. Nu sunt “turnător”. Dar mă întreb oare ce au de ascuns cei care mă acuză că îi “pârăsc” la București. Au ceva de ascuns ? Comit anumite ilegalități de care le-ar fi teamă să nu fie date în vileag ? Sunt cumva personaje în Opoziție dar aservite Puterii și le teamă să nu se afle asta? Altfel nu îmi explic de unde atâta frustrare!

Închei aici exprimându-mi regretul că oamenii care cred în mine trebuie să asiste la un asemenea spectacol mediatic ieftin, menit să mă discrediteze. Apreciez că demersul publicației “Glasul Aradului” nu face decât să se denigreze pe sine!

Read more

Florin Galis presedinte PNL municipiul Arad

P.N.L  Arad protestează față de practicile total nedemocratice și lipsite de un elementar bun simț, dezvoltate de conducerile politice ale companiilor de stat: CFA Marfă, CFR Călători și CFR Infrastructură, care au amenințat disponibilizarea, de la 1 aprilie, a zeci de angajați, procedând la această dramatică acțiune fără a ține cont de valoarea oamenilor, ci mai mult luând în calcul “ culoarea” de partid și pilele și relațiile.

P.N.L  Arad se solidarizează cu d-l Florin Matei ( lider sindical al Uniunii Sindicatelor Mișcare-Comercial Arad) pentru a apăra drepturile angajaților din CFR, ce în mod obiectiv urmează să fie disponibilizați și în acest sens va anunța Conducerea Centrală a partidului, iar factorii de resort din cadrul partidului vor depune o sesizare în acest sens la Ministerul Transporturilor, pentru a încerca stoparea unor astfel  de abuzuri.

Read more

Camera de Comerţ şi Industrie Arad, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad – furnizor de servicii de mediu în cadrul proiectului GREEN, a organizat Marţi, 21 februarie 2012, ora 11:00,  la Expo Arad, Pavilion A, sesiunea de training

 

SIGURANTA ALIMENTARA VRS. MANAGEMENTUL DE MEDIU IN INDUSTRIA ALIMENTARA

–  Politici si reglementari europene si nationale

 

în cadrul proiectului GREEN – Afaceri eco prin Reţeaua Europeană a Întreprinderilor, finanţat de Comisia Europeană sub  Programul cadru de Inovaţie şi Antreprenoriat, ca parte a Programului de Competitivitate şi Inovare 2007- 2013.

Proiectul are ca scop îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale IMM din Europa şi susţine Reţeaua Europeană a Întreprinderilor prin faptul că oferă servicii de mediu IMM din sectorul alimentar, construcţii şi servicii conexe acestora. GREEN propune o reţea de sisteme locale care să coordoneze furnizorii de servicii de mediu  pentru a oferi IMM-urilor acces la servicii de mediu gratuite sau cu cost redus, datorită sprijinului oferit de administraţiile locale, asociaţiile de IMM şi parteneri cheie implicaţi în proiect.

Sesiunea de training a reunit reprezentanti ai unor companii de profil din Arad, cu preponderenta din sectorul morarit, brutarie – patiserie si prelucrarea carnii, precum si ai unor institutii ablitate in indrumarea, verificarea si controlarea respectarii reglementarilor specifice in materie: Directia Sanitar Veterinara, prin domnul Director Gheorghe Ban – medic veterinar,domnul Dacian Iosif de la Agentia pentru Protectia  Mediului, dna conf. dr. Oana Brinzan de la Universitatea Aurel Vlaicu.

Au fost prezentate si dezbatute subiecte de actualitate legate de importanta implementarii si respectarii regimului de siguranta alimentara si managementul de mediu in industria alimentara. Pe parcursul workshopului participantii s-au angrenat in discutii punctuale legate de probleme de mediu  intampinate in activitatea curenta si au interactionat cu reprezentantii institutiilor de profil.

Un alt aspect discutat a abordat necesitatea implementarii unui sistem integrat de management care sa vizeze atat managementul calitatii, cat si al sigurantei alimentare si mediu (dna conf. univ. dr. Oana Brinzan). In finalul intrevederii, reprezentanta CNIPMMR ARAD, dna Mihaela BREAZ a prezentat auditorului posibilitatea accesarii de finantari pentru implementarea acestor standarde din familia ISO prin POS CCE Standardizare si internationalizare.

 

Read more

newsarad stiri arad

10.000 de perne au pornit deja spre cele trei oraşe în care astăzi se va da cea mai mare bătaie cu perne din România. Clujul este unul dintre oraşele care îşi aşteaptă locuitorii să sărbătorească iubirea într-un  mod distractiv şi original alături de Antena 1. Burlacul Vladimir Drăghia va fi aproape de ardeleni la cea mai mare bătaie cu perne din România. Surprizele nu se opresc aici. Diana Hetea, finalista X Factor va cânta la evenimentul organizat de Antena 1, iar clujenii vor avea ocazia să câştige numeroase premii tentante.

Atsăzi, Antena 1 ne invită la Pufstock, cea mai mare bătaie cu perne din România.  Pregătirile sunt în toi, iar vedetele Antenei 1 sunt nerăbdătoare să repete experienţa de anul trecut. Clujul, Iaşiul şi Constanţa sunt în acest an oraşele în care Antena 1 va organiza de Dragobete cea mai mare bătaie cu perne.

La Cluj, Vladimir Drăghia va aduce iubirea mai aproape de ardeleni. Pe Burlac îl va însoţi Diana Hetea. Aceştia le dau întâlnire îndrăgostiţilor la ora 16.00, în Iulius Mall Cluj, câmpul de lupta pentru o super bătaie cu perne. Nu vor lipsi nici premiile. În Cluj, Antena 1 pune la bătaie 10 abonamente de câte o luna şi un abonament pentru un cuplu de şase luni la World Class, unul dintre cele mai bine cotate centre de întreţinere corporală din ţara noastră.

Telespectatorii care însă nu vor putea ajunge la Pufstock, pot să ţină dragostea în puf pe Facebook, pe pagina evenimentului: http://www.facebook.com/pufstock sau pe site-ul dedicat: www.pufstock.a1.ro. De asemenea, aceştia vor putea urmări cum decurge evenimentul în intervenţiile live de la Observatoarele zilei de vineri şi din emisiunea Acces Direct.

 

Read more

Constituirea unei asociatii

Local 22 februarie 2012 0

Tot mai multe persoane se asociaza in vederea crearii unei fundatii sau a unei asociatii, unii dintr-un spirit civic de laudat, altii avand scopuri proprii

Dupa ce am reusit sa ne eliberam din corsetul comunismului, libertatile dobandite s-au tradus si prin tot soiul de initiative, organizatii, fundatii, care mai de care orientata sa serveasca respectarea principiilor fundamentale privind drepturile omului si nu numai. Organizatiile non-profit au cunoscut o popularitate mult ovationata de catre cetateni, mai ales ca s-au ingrijit de golurile societatii, uitate sa mai fie umplute de catre stat.

Asociatiile, reglementate prin ordonanta de Guvern 26/2000, sunt niste entitati create pentru a deservi unui anumit scop. Acestea nu au un caracter patrimonial, deci nu urmaresc castiguri materiale, si pot fi constituite doar daca s-au strans cel putin 3 persoane care sa adere la acelasi tel.

Fundatiile, pe cealalta parte, au un caracter patrimonial, acesta implicand salariul minim brut pe economie multiplicat de 100 de ori.

Botezul asociatiei

Cum e firesc, primul pas practic in constituirea unei asociatii il reprezinta rezervarea denumirii, care se face in cadrul Ministerului Justitiei. Cu taxa de 5 lei achitata la trezorerie, se depune o cerere de rezervare, urmand ca raspunsul din partea autoritatilor sa vina la un interval de o saptamana.

Atunci cand se face propunerea de denumire, foarte importanta este eligibilitatea numelui, articolul 7 din ordonanta 26/2000 facand referire clara la sintagmele interzise pentru a fi folosite. De aceea, este imperios necesar ca numele sa nu lase loc interpretarilor sau confuziilor. Pe site-ul oficial al Ministerului Justitiei se gaseste un fisier in format PDF care poate ajuta in evitarea anumitor denumiri, deja existente, de altfel.

Cine face legea in asociatie?

Inainte de a depune dosarul de infiintare a asociatiei la Ministerul Justitiei, trebuie parcurse cateva etape birocratice, deosebit de importante pentru buna functionare a viitoarei asociatii. Trebuie stabilite reglementarile de functionare interna, cine face parte din forumul de decizie, consiliul director, trezorierul, se stabileste persoana mandatata sa inainteze toate demersurile in numele asociatiei, si se face autentificarea notariala a actului constitutiv sau datarea certa a acestuia in fata unui notar.

In ceea ce priveste stabilirea sediului, printr-un simplu contract de comodat, chiar si unul din membrii asociatiei isi poate folosi locuinta personala pentru a asigura asociatiei un “acoperis” decent.

Pentru a evita probleme de ordin administrativ sau juridic, cel mai bine este ca in contractul de comodat sa fie data, de exemplu, o singura camera dintr-un apartament de 3, deoarece asociatiei ii trebuie asigurata o anumita independenta. Totodata, se poate apela si la varianta inchirierii unui spatiu, fiind posibila decontarea acestuia. La capitolul patrimoniu, este nevoie de salariul minim brut pe economie, adica 700 de lei, fiind considerat un depozit in actiunea de constituire a asociatiei.

Ulterior, avand actul constitutiv, sediul, aceasta suma minima si un act de identitate, te poti prezenta la banca pentru a depozita garantia respectiva.

Membrii fondatori, adica cel putin 3 persoane, vor trebui sa-si scoata cazierele fiscale de la unitatile administrative, in urma achitarii unei taxe de 20 de lei iar dosarul cu toate actele obtinute din aceste demersuri se depune la judecatoria de care apartine sediul asociatiei, pentru a putea fi validat.

Pentru detalii, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Aici, avocat Bogdan Curelea, alaturi de invitata sa, Madalina Turza, discuta pe larg despre constituirea unei asociatii.

Read more

Guvernarea PDL afundă şi mai mult în sărăcie zeci de mii de familii. Este vorba despre aproximativ 175 000 de oameni pentru care a fost sistat ajutorul minim garantat şi indemnizaţia de creştere a copilului, începând cu 1 ianuarie. Motivul: neplata impozitelor către stat.

„Guvernanţii arată de fapt că nu înţeleg ce se întâmplă în ţară şi nici nu îi interesează. În acest caz este vorba despre oameni care nu au practic nicio sursă de venit, motiv pentru care au şi cerut ajutor din partea statului. Este absurd ca aceşti oameni să fie lăsaţi fără nicio sursă de venit pentru că nu şi-au plătit impozitele. Practic, aceşti oameni au rămas fără niciun venit de la 1 ianuarie, în plină iarnă. Este un act de cruzime din partea guvernanţilor, care nu ţin cont de anumite evoluţii istorice în societatea românească. Eu nu cred că în lume civilizată există oameni care nu au niciun venit, cât de mic şi niciun fel de ajutor din partea autorităţilor publice” a spus Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Arad.

Statul român are de onorat plăţi către mai multe categorii de bugetari, care şi-au câştigat anumite drepturi salariale în instanţă. Guvernul PDL a decis să nu plătească aceste sume, până când se vor mai atenua efectele crizei şi vor exista mai mulţi bani la buget. „Iată că guvernanţii gândesc într-un fel când este vorba despre ei şi în alt fel când este vorba despre cei mai săraci dintre români. În loc să fie intransigenţi cu marii datornici la bugetul de stat, guvernanţii au găsit de cuviinţă să fie duri cu cei care nu au nicio apărare. Este o atitudine nedemnă şi duplicitară” apreciază Laurenţiu Hălmăgean.

PSD Arad întreabă noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, Claudia Boghicevici, cum înţelege ajutorarea acestor categorii defavorizate, adică principalii beneficiari ai serviciilor de asistenţă socială? Pentru a evita situaţiile care nu au ce căuta într-o lume civilizată – oameni care mor de frig şi de foame – PSD Arad solicită abrogarea de îndată a Ordonanţei de urgenţă nr.124 /27 decembrie 2011, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2012. Social-democraţii solicită revizuirea condiţiilor de acordare a venitului minim garantat în sensul că acestor categorii defavorizate să li se aplice scutiri, reeşalonăi la plata datoriilor pe o perioadă mai lungă de timp.

De asemenea, social-democraţii solicită ocuparea locurilor de muncă vacante în sistemul de asistenţă socială, tocmai pentru a evalua exact situaţia acestor beneficiari şi a propune măsurile necesare de care au nevoie pentru a ieşi din starea de risc în care se află. Noul ministru trebuie să ştie că asistenţa socială nu se face la telefon, din birou, nu se face cu 300 de cazuri la un asistent social, cum propune noua lege a asistenţei sociale.

Read more

newsarad stiri arad

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va pune la dispoziția tuturor celor interesați să-și împădurească terenurile agricole peste 176 de milioane de euro. Fondurile sunt acoperite în proporție de 100% din bani publici (nu există obligativitatea cofinanțării) și vor fi disponibile în câte patru sesiuni pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 221Prima împădurire a terenurilor agricole”. Pentru fiecare sesiune sunt disponibili câte 44 de milioane de euro.

Aceste fonduri vor fi acordate sub formă de plăți directe acordate pe an şi pe hectar, calculate în funcție de forma de relief (câmpie, deal, munte). De exemplu, pentru împădurirea unui hectar de teren agricol, la câmpie, beneficiarul va primi 1.330 de euro.

Proiectele finanțate prin Măsura 221 pot include lucrări care să prevină pagubele produse de factorii naturali dăunători, să reducă eroziunea solurilor, să poată îmbunătăţi capacitatea de retenţie a apei și să poată crește calitatea aerului. De asemenea, pot asigura producerea de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau, după caz, creşterea biodiversităţii. Pe scurt, prin Măsura 221 se îmbunătățesc condițiile de mediu în spațiul rural prin folosirea și gospodărirea durabilă a terenurilor agricole.

Cu ajutorul acestei Măsuri pot fi împădurite toate terenurile agricole la nivelul întregii ţări. Excepţie fac pajiştile permanente neafectate de procese de degradare a solului. Totodată, se poate asigura şi împădurirea terenurilor agricole din jurul oraşelor numai cu condiţia respectării cerinţelor specifice ale acestei Măsuri de finanţare. Pot fi împădurite inclusiv terenurile care conţin soluri nisipoase şi/ sau mobile, terenurile din luncile râurilor, lunca Dunării, dar şi terenurile afectate de eroziune sau deşertificare.

Beneficiarii fondurilor europene nerambursabile acordate prin această măsură de investiţii pot fi: persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociațiile de persoane fizice sau juridice, precum și autoritățile publice locale deținătoare de teren agricol.

Pentru ca un potențial beneficiar să îşi poată realiza o astfel de plantaţie forestieră, trebuie să deţină parcele agricole cu o suprafaţă mai mare de 0,5 hectare (5.000 mp). Apoi, fermierul va întocmi, împreună cu persoanele autorizate în acest sens, un proiect de împădurire.

Terenurile agricole deținute, care vor fi împădurite, trebuie să fi fost declarate la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în urmă cu cel puțin 2 ani, iar pentru terenul respectiv să fi fost respectate, în toată această perioadă, Bunele Condiții Agricole și de Mediu (GAEC).

Pentru a fi selectat spre finanţare, proiectul trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în Ghidul Solicitantului. Procedura de selecţie şi documentele de informare pentru depunerea proiectelor sunt afişate pe pagina oficială de Internet a APDRP, www.apdrp.ro.

Cererile de finanţare pentru proiectele de investiţii se vor putea depune la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP în fiecare zi, între orele 9 şi 14:00, în perioada desfăşurării unei sesiuni de primire a proiectelor.

Prima sesiune de primire a proiectelor va fi deschisă în perioada 1 – 30 martie, a doua va începe în 2 mai şi se va termina pe 31 mai, a treia sesiune are loc în perioada 16 august – 14 septembrie, iar ultima se va desfășura în perioada 15 noiembrie – 14 decembrie.

 

Read more