News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

volei_budapesta

Săptămâna trecută a avut loc Campionatul Naţional de volei pe plajă, competiţie gazduită deobicei la Mamaia, zic deobicei pentru că anul acesta federaţia de volei a fost mai maleabilă şi a dat curs organizării la Oradea. Competiţia a atras un număr mare de echipe, în special din vestul ţării, numai oraşul nostru având cel puţin şase echipe, la secţiunea masculină. Pe lângă clubul CSM Arad anul acesta a mai apărut în peisajul voleibalistic şi clubul Fan Arad, nu aş zice că CSM Arad rupe gura târgului la acest sport, care prin neobositul şi inimosul Ştefan Gog a reuşit, în ciuda piedicilor şi ameninţărilor „marilor glorii” arădene, să-şi încropească o echipă, de mulţi bârfită ca eşuată. Ce-i drept începutul nu a fost de bun augur, perechea Cătălin Lelea – Adrian Holhoş a pierdut un meci în optimi, fiind nevoită să intre în recalificări. Pe partea cealaltă CSM Arad a venit cu campioana en-titre, Marius Mascovits – Moisă Abrudan, şi parcursul fără cusur o dădeau ca favorita principală la titlul naţional. Nu a fost să se întâmple, sorţii au dat ca duel în semifinale Fan Arad versus CSM Arad şi meciul a fost tranşat pentru echipa Lelea-Holhoş fapt ce a dus la accederea, pentru prima dată în istoria proaspătă de 3 luni a clubului, în finala campionatului. Evident finala a fost doar o formalitate, „neamţul” (Holhoş) în zi mare nu a lăsat nimic să treacă, Fan Arad reuşind să se impună cu scorul de 2-0 (-15, -14). Astfel Pişti Gog a reuşit să ridice un trofeu pe care mulţi îl râvnesc şi iată cum un mic club neajutat de autorităţi poate să facă performanţă în ciuda opreliştilor. Zic oprelişti pentru că înaintea turneului si în timpul lui au fost multe ameninţări la adresa clubului din partea aşa „ziselor legende ale voleiului”, de când avem noi aşa ceva nu-mi dau seama, mai ales că acum 5 ani erau toţi cu pantalonii rupţi în fund, o pată pentru tot ce înseamna sport arădean şi nu e de mirare nivelul cel mai de jos a judeţului în ceea ce priveşte sportul. Nu mă mir că te poţi da mare când păstoreşti club cu bani de la stat, şi eu aş fi cel mai bun manager cu banii statului sau al altuia, şi eşti cât mai bucuros săi dai în cap unui mic om amărât care se implică cu banii săi.

La capitolul mulţumiri, că in mai toate ziarele serioase este şi un asemenea capitol de pupături, mă văd obligat să nu laud pe nimeni pentru că administraţia locală străluceşte în neimplicarea în sport. Şi aici pot să enumăr o seamă de exemple, de la scandalurile anuale ale echipei fanion a fotbalului, la baschetul ce se târăşte de pe o zi pe alta prin neplata jucătoarelor şi înscrierea în competiţii de cupă europene săteşti, la handbalul care defapt nu mai e, la rugby-ul ajuns în anonimatul ligii secunde, polo-ul care cu greu se menţine pe linia de plutire şi exemplele pot continua. Am ajuns să fim pe ultimul loc la bugetele alocate pentru sport şi asta de 8 ani de zile în care bani se duc la tot felul de acţiuni gen „ziua vecinului’, dar nu-i nimic sperăm că vom avea mai mult noroc în noul sport care face furori printre funcţionari: squashul.
Şi nu pot să închei înainte de a vă spune o alta ştire stupidă, UVVG Arad va renunţa şi la terenul de beach volei de pe faleză, teren pe care cu chiu cu vai am reuşit eu şi profesorul Radu Sabău să-l ridicăm, şi credeţi-mă nu a fost un lucru gratuit, pentru că nu ştiu ce decan a hotărât că este ruşinos să joci volei pe plajă in costum de baie şi mai bine s-ar face o parcare. Unde a ajuns moralitatea şi unde a ajuns idioţenia, dar ce te mai poate mira!

sportularadean.ro

Read more

middleton

După o perioadă de aşteptare s-a produs şi mult aşteptatul eveniment, ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a născut primul copil prinţului William. În spitalul St.Marry’s din Paddington Kate Middleton a născut un băieţel, la naştere asistând şi prinţul William. Micuţul cântăreşte 3,79 kilograme. Atât Kate Middletone, cât şi fiul ei se simt bine şi vor rămâne în spital peste noapte. Micul prinţ va purta titulatura de Prinţul de Cambridge.

Read more

gheorghe falca primar arad

Printr-un comunicat de presă primarul Aradului, Gheorghe Falcă, işi exprimă nemulţumirea şi regretul pentru hotărârile luate de BPN a PDL în şedinţa de astăzi din Bucureşti. Tonul a fost dat de mişcările ce au avut loc în acest weekend, prin anunţul a 22 de primari din judeţul Argeş care s-au pronunţat pentru trecerea la Mişcarea Populară precum şi prin hotărârea PDL de a demite toată conducerea din judeţ precum şi pe cei 22 de primari.

„Am avertizat, în urmă cu scurt timp, când a fost demisă conducerea PDL Dâmboviţa că partidul nu are o direcţie bună şi nu este condus eficient. Astăzi, situaţia se repetă şi avem un nou exemplu, la Argeş, unde PDL pierde 22 de primari! Este foarte grav că liderii de la Bucureşti îşi permit cu nonşalanţă să minimalizeze orice plecare.  PDL, în situaţia în care este azi, nu îşi permite să piardă niciun primar. În doar câţiva ani, PDL a ajuns de la «partidul primarilor», la plecări în masă provocate de o conducere incapabilă să vadă legătura esenţială între performanţa administrativă şi cea electorală. Devine, din păcate, din ce în ce mai clar că actuala conducerea a partidului nu înţelege ce înseamnă să fii ales de cetăţeni. Politica eficientă este confirmată de votul cetăţenilor, nu de numiri şi destituiri în interiorul partidului”, afirmă Gheorghe Falcă.

Gheorghe Falcă critică modul de acţiune al conducerii centrale care, în opinia sa, nu înţelege că politica nu înseamnă doar apariţii TV, circulare imperative trimise organizaţiilor judeţene, ci munca de reorganizare cu activul partidului, care trebuie mobilizat în jurul valorilor doctrinare şi a celor care au performanţă administrativă. „Partidul are nevoie de o conducere corectă şi eficientă, dar în momentul de faţă este condus de perdanţi, de oameni care nu au în spate votul cetăţenilor. Sper ca oamenii valoroşi ai PDL să se ridice şi să nu mai aştepte ca alţii să ia decizii în locul lor“, a mai spus Falcă. 

 

 

Read more

caprar31.01.13

Deputatul PSD, Dorel Căprar atrage atenţia asupra faptului că noul acord de tip preventiv cu FMI reprezintă o „garanţie de sănătate” a finanţelor romăneşti. Politicianul arădean doreşte să dezamorseze falsele prejudecăţi propagandistice conform cărora un acord de acest tip ar presupune o nouă curbă de sacrificiu pentru populaţie.

„Continuarea Parteneriatului cu FMI înseamnă continuarea consolidării fiscale, o accelerare a reformelor structurale, şi nu în ultimul rând înseamnă o încredere mai puternică a investitorilor străini în special, în potenţialul economic enorm pe care îl are economia românească în momentul de faţă.Trebuie înţeles faptul că spre deosebire de guvernarea PDL, cabinetul Ponta promovează, de mai bine de un an de zile, o linie strategică bazată pe crearea de noi locuri de muncă si creştere economică şi nu pe măsuri de austeritate, chipurile dictate de FMI, cum s-a întîmplat pe vremea guvernelor Boc şi Ungureanu.Se ştie bine ce consecinţe dezastruoase asupra economiei naţionale şi a nivelului de trai au avut cele peste 740.000 de disponibilizări operate în intervalul 2008-2011. Guvernul USL se poate lăuda cu aproape 100 000 de noi contracte de muncă înregistrate în ultimul an, numărul salariaţilor stabili ajungând la 4,37 de milioane- a conchis deputatul PSD Dorel Căprar

Read more

newsarad

În data de 19 august 2013 se încheie activităţile proiectului “Perfecţionare profesională şi personală în formarea funcţionarilor de penitenciare“. Astfel, pe parcursul a două săptămâni din lunile aprilie și mai 2013 (13–21 aprilie, respectiv 04–19 mai), 12 agenţi și 2 ofițeri din sectorul operativ al Penitenciarului Arad au efectuat un stagiu de pregătire profesionala la Penitenciarului Alhaurin de la Torre din Malaga, Spania.

Plasamentul de pregătire a fost finanțat de către Comisia Europeană prin programul „Învățare pe tot parcursul vieții”, subprogramul Leonardo Da Vinci – PLM, în cadrul proiectului LLP-LdV/PLM/2012/RO/321, şi a beneficiat de un grant în valoare de 37.324 euro.

Obiectivul principal al acestui proiect a constat în diversificarea şi aprofundarea formării profesionale continue a membrilor grupului ţintă, a competenţelor, cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale, într-un context non-formal, prin lucrul şi schimbul de experinţe cu alt mediu penitenciar european, cel spaniol.

Cei 14 lucrători de penitenciare au avut ocazia să cunoască cum funcționează sistemul penitenciar spaniol și să exercite, alături de omologii lor, atribuţii specifice serviciului de pază, escortare şi supraveghere a deţinuţilor. În paralel, ei au beneficiat şi de un program zilnic de pregătire fizică în care au fost perfecţionate şi însuşite tehnici şi proceduri specifice de apărare, imobilizare și conducere dirijată.

Plasamentul a inclus și un program de pregătire culturală și lingvistică, participanții beneficiind înainte de plecare de un curs de 40 de ore de limba spaniolă, iar pe parcursul plasamentului de vizite la obiective culturale și turistice din Malaga, Granada și Gibraltar.

Sustenabilitatea proiectului a fost asigurată printr-un „seminar de defensă personală şi proceduri poliţieneşti”, susținut în perioada 14 – 16 iunie 2013 la Arad, de către domnul Cesar Pelegrin, tutorele de stagiu al participanților, cu personalul din sectorul operativ al Penitenciarului Arad.

Read more

marin-lupas3

PSD Arad atrage atenţia asupra intenţiei administraţiei locale de a concesiona Ştrandul „Neptun” societăţii Recons. „Credem că deciziile importante pentru administrarea ştrandului trebuie luate în mod transparent, prin dezbaterea publică. Este posibil ca intenţia de a transfera ştrandul în administrarea Recons să aibă ca scop tocmai adoptarea unor decizii cu privire la baza de agrement în spatele uşilor închise. Cred că prin păstrarea controlului Consiliului Local Municipal, asigurăm un plus de transparenţă cu privire la viitorul ştrandului. Chiar dacă CLM este acţionar majoritar la Recons, transferarea ştrandului către o societate comercială ridică unele semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât societatea respectivă nu a demonstrat că este un exemplu pozitiv la capitolul management. Noi am atras atenţia de mai multe ori cu privire la anumite interese foarte vizibile prin care s-a urmărit distrugerea zonei comerciale a ştrandului. Am atras atenţia că se doreşte într-o formă sau alta concesionarea ştrandului, printr-un proces ascuns opiniei publice. Nu suntem şi nu vom fi niciodată de acord cu înstrăinarea ştrandului, este baza de agrement tradiţională a arădenilor şi este bine ca administraţia locală să controleze viitorul ştrandului, în interesul arădenilor. În perioada următoare, vom solicita o dezbatere publică, legat de proiectul iniţiat de administraţia locală. Justificarea legată de locurile de muncă nu stă în picioare: nu credem că Primăria Arad nu trebuie să facă disponibilizări şi nu are nevoie de artificii pentru a majora numărul funcţionarilor” a spus consilierul municipal PSD Marin Lupaş.  

Read more

01_sibex

Activitatea operaţională a Sibex s-a îmbunătăţit simţitor în al doilea trimestru, numărul de contracte realizate fiind în creştere cu peste 41% în comparaţie cu primele trei luni ale anului, de la  84,154 contracte in T1, la 118.923 contracte in T2.

Ca urmare a măsurilor adoptate de conducerea Sibex pentru dezvoltarea pieţei, dublate de o serie de evenimente punctuale vizibile în lichiditate, creşterea înregistrată în prima jumătate a anului a fost organică şi constantă.

Din punct de vedere al lichidităţii, recordul a fost atins în luna iunie, când s-au realizat 49.214 contracte, dublu faţă de volumul din prima parte a anului – 24.026 contracte în luna ianuarie.

De la începutul acestui an, conducerea Sibex a adoptat o serie de măsuri menite să crească lichiditatea, să dezvolte piaţa şi să asigure o creştere durabilă şi fundamentată.

Astfel, au fost introduse o serie de noi contracte (cu activ suport pe perechile valutare euro/yen japonez şi lira sterlină/dolar), au fost stimulaţi market makerii prin programul 50% money-back şi au fost introduse facilităţi pentru tranzacţiile intra-day.

De asemenea, Sibex a organizat cursuri de promovare a ofertei, cu finalitate în atragerea de noi clienţi şi a menţinut o relaţie strânsă cu intermediarii, realizându-se consultări permanente pe subiecte actuale. În prima jumătate a anului, echipa Sibex a pregătit proiecte şi produse noi, ce se vor concretiza în perioada următoare.

Read more

newsarad

Valorea facturii la electricitate se va diminua în medie cu 4% în august, ca efect al amânării acordării de către stat a unor certificate pentru producătorii de energie regenerabilă. Elementele din OUG 57 care sunt conforme cu legislaţia cadru naţională şi europeană intră în vigoare din 1 iulie. Informaţia a fost prezentată de vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă.

Astfel, apar primele efecte ale preocupării Guvernului Ponta pentru reducerea preţului utilităţilor suportat de populaţie şi de agenţii economici. Se urmăreşte reducerea impactului social şi economic al liberalizării preţului energiei, convenit în calendarul de negociere cu Uniunea Europeană.

Reeşalonarea plăţii certificatelor verzi reduce presiunea asupra consumatorului român, care are un nivel al veniturilor mult sub media din Uniunea Europeană. Este o măsură complementară stabilirii unor subvenţii pentru familiile cu venituri reduse, cele mai afectate de liberalizarea preţului energiei.

Read more

galleria arad-10

Primele două săptămâni ale Şcolii de vară s-au încheiat cu reuşite, copiii integrându-se în programă fără nici o problemă. Pe lângă tematica proiectului pentru 2013, “continentele lumii”, micii şcolari au avut parte de întâlniri speciale, cu membrii filialei arădene de Cruce Roşie, cu reprezentanţi ai Luncii Mureşului, ai Poliţiei Locale, ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi cu profesori ai Centrului Cultural Judeţean.

În contextul sărbătoririi a 137 de ani de  Cruce Roşie, cei mici au învăţat despre activitatea organizaţiei, despre însemnătatea acesteia. Mai mult, copiii au vizionat un documentar legat de modul în care, în diverse situaţii critice, intervenţia Crucii Roşii poate salva vieţi omeneşti.

Într-o altă zi, cursanţii au învăţat despre diverse specii de păsări care trăiesc în Lunca Mureşului. Aceştia au putut descoperi farmecul zonei ascultând sunetele produse de fiecare pasăre în parte. Tot în cadrul cursurilor susţinute de partenerii de la Lunca Mureşului,  copiii au participat la un program de reciclare a materialelor.

În cursul acestei săptămâni, voluntarii le-au explicat copiilor noţiunea de voluntariat şi mai mult, implicaţiile unei asemenea activităţi de ajutorare a semenilor.  Ca un prim pas în acest scop, cei mici au confecţionat câte un obiect pentru  copiii abandonaţi în spitale.

De asemenea, săptămânal, cei mici au prilejul de a-l întâlni pe Trombi, personaj atât de îndrăgit de ei.

Zilnic, între orele 9:00 – 16:00, copiii sunt implicaţi într-o gamă largă de activităţi, începând cu dans, cursuri de teatru, unde au făcut exerciţii de dicţie şi jocuri de improvizaţie, engleză şi zumba.

În privinţa preferinţelor copiilor, acestea sunt împărţite:

Ranca Marius Laurenţiu, 6 ani: “Îmi place la şcoala de vară şi de doamna mea pentru că m-a învăţat să confecţionăm steguleţe şi pentru că am colorat multe animale din America de Nord. Mi-a plăcut  ce ne-a învăţat domnul de la Crucea Roşie”.

Nyeki Vanessa, 8 ani: Îmi plac activităţile, tricourile, ghiozdanul, cărţile şi jocurile. M-a impresionat decorul, dansul pe scenă. Avem activităţi interesante cu doamna”.

Marc Andreea Maria, 9 ani: “Mie îmi place la şcoala de vară pentru că ne distrăm, facem lucruri educative, zumba e foarte faină. Am aflat lucruri interesante despre păsările din Lunca Mureşului şi despre activităţile desfăşurate de Crucea Roşie”. 

Read more

Foto Cris

În acest an, Chișineu-Criș aniversează 45 de ani de istorie ca oraș. Pentru ca acest moment semnificativ să nu treacă neobservat, cabinetul europarlamentarului Iosif Matula împreună cu Old Lady’s Pub organizează un eveniment inedit – Expoziție și concurs de fotografie, având ca temă principală „Crișul de ieri – Crișul de azi, prin obiectivul camerei de fotografiat”.

Cel mai frecventat pub din Chișineu-Criș va găzdui în 11 august o expoziție de fotografii, adunate de peste ani, dar și din prezent, având ca scop creionarea unei altfel de imagini a orașului nostru.

Regulament concurs de fotografie

În cadrul evenimentului se va desfășura concursul de fotografie pe două mari categorii, Crișul de ieriCrișul de azi:

Crișul de ieri – sunt invitați să participe toți iubitorii de artă fotografică sau cei care au colecționat de-a lungul timpului fotografii cu orașul Chișineu-Criș, punându-și la dispoziție pozele pentru ziua expoziției. Se vor acorda premii pentru cea mai reprezentativă fotografie, cea mai veche fotografie sau chiar fotografia venită de peste hotare, de la cea mai mare distanță.

Crișul de azi – se adresează atât fotografilor profesioniști, cât și amatorilor, provocându-i în realizarea celor mai autentice, creative și, de ce nu, năstrușnice fotografii.

Concurenții se vor înscrie cu un număr de maximum 3 fotografii. Pozele pot reprezenta un peisaj extra-urban, o imagine care să înfățișeze Crișul ca oraș sau oamenii locului. Se va puncta originalitatea, reprezentativitatea, creativitatea și tehnica fotografică. De asemenea, fiecare poză trebuie să fie intitulată și să vină însoțită de o scurtă descriere a mesajului transmis.

Cea mai bună fotografie din cadrul fiecărei secțiuni menționate va fi aleasă de către membrii juriului prezenți în ziua expoziției. Pozele prezentate la expoziție vor fi ulterior postate pe pagina de Facebook a Ziarului Crișul, urmând să fie acordat un premiu special fotografiei cu cele mai multe like-uri.

Participanții sunt invitați să trimită fotografiile la sediul cabinetului europarlamentar Iosif Matula din Chișineu-Criș, strada Înfrățirii nr. 89 sau la adresa de e-mail [email protected] până pe data de 6 august 2013, acestea urmând să fie imprimate de către organizatori. Vor fi acceptate și fotografiile realizate cu telefonul mobil. Informații suplimentare se pot obține la numerele 0741/016468; 0741/143314 sau la adresele de e-mail [email protected][email protected].

Premiile vor consta într-o excursie pentru două persoane la Bruxelles, un televizor și alte surprize pentru toți expozanții.

Read more