News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Aflat în vizită la o fabrică de iaurturi din Capitală, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că micii fermieri vor putea beneficia în curând de un nou ajutor de minimis. Sprijinul va fi plătit crescătorilor de bovine care dețin efective sub 10 capete pentru a-și crește ferma și pentru a încasa sprijinul cuplat.

“Avem nevoie de ferme de familie pe care le vom dezvolta prin fonduri europene, dar și prin măsurile pe care le vom introduce începând cu anul 2015. Am insistat pe sprijinirea sectorului de lapte și implicit sprijinirea producătorilor pentru că este nevoie de investiții în acest sector de activitatea. În acest an introducem două forme de sprijin pentru sectorul de lapte: sprijinul cuplat pentru crescătorii de vaci de lapte care au un efectiv cuprins între 10 și 250 de capete și care vor primi un sprijin suplimentar de 250 de euro pe cap de animal și un ajutor de minimis”, a declarat Daniel Constantin.

Zonele montane vor avea prioritate

Astfel, potrivit declarațiilor făcute de șeful de la MADR, începând cu 2015, în sprijinul sectorului de lapte va fi acordat un ajutor de minimis care să ajute micile ferme de tip familial să-și mărească capacitatea de producție. ”Vom încerca anul acesta, să venim cu un ajutor de minimis, în mod special pentru cei din zonele montane, unde colectarea se face destul de dificil și cu costuri foarte mari. Vrem să-i ajutăm pe crescători să-și cumpere animale astfel încât să intre și acești fermieri în categoria celor care dețin între 10 și 250 de capete, deci să poată beneficia de sprijinul cuplat”, a spus Constantin.

Read more
Un Centru de Informare Turistica va aparea in orasul Lipova

U.A.T. Lipova, în calitate de beneficiar, anunţă lansarea proiectului „Reabilitare și modernizare clădire pentru amenajarea unui centru naţional de informare şi promovare turistică în orașul Lipova”. Autoritate de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar Organism Intermediar pentru Turism este Autoritatea Națională pentru Turism, prin Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.

Proiectul se desfășoară în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 — Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.3 — ‘Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică’, Operațiunea — Crearea Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) și dotarea acestora.

Valoarea totală a proiectului „Reabilitare și modernizare clădire pentru amenajarea unui centru naţional de informare şi promovare turistică în orașul Lipova” este de 629.143,24 lei, iar valoarea totală eligibilă este de 483.583,36 lei. Valoarea neeligibilă estimativă este de 145.559,88lei. Finanțarea nerambursabilă acoperă 98% din valoarea totală eligibilă a proiectului, în timp ce contribuția Primăriei Lipova este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Perioada de implementare a proiectului este de 9 luni.

„Implementarea proiectului va conduce la creşterea numărului de turişti din localitatea Lipova şi din zonele  învecinate ca urmare a îmbunătăţirii vizibilităţii regiunii şi a creşterii accesibilităţii vizitatorilor la instrumente moderne de informare şi promovare realizate în cadrul proiectului, precum un

centru de informare turistică modern, amplasat în centrul oraşului Lipova, angajarea şi instruirea de personal specializat în oferirea de servicii de informare turistică, prezentarea de materiale specifice (hărţi, pliante, CD-uri etc.) sau realizarea de programe informatice specifice turismului“, a declarat primarul oraşului Lipova, Mircea Jichici.

Sediul CNIPT va fi amplasat în centrul localităţii, la parterul unei clădiri existente aflată în proprietatea oraşului Lipova. Printre obiectivele turistice din oraşul Lipova care trebuie neapărat vizitate amintim: Biserica «Adormirea Maicii Domnului», Muzeul Oraşului Lipova, Piaţa Libertăţii, Şcoala Românească Lipova, Liceul Sever Bocu, Liceul Atanasie Marinescu, Bazarul turcesc, Podul de peste Mureş sau Mănăstirea Maria-Radna.

CNIPT va fi dotat cu mobilier şi aparatură specifică, va dispune de materiale promoţionale specifice (pagina WEB, CD-uri informare) şi va avea angajate două persoane (din care una cu normă întreagă şi una cu jumătate de normă).

CNIPT Lipova va fi integrat şi conectat la reţeaua şi baza de date naţională a CNIT putând oferi informaţii turistice de interes general şi local prin pagina WEB realizată, inclusiv promovarea evenimentelor locale, a hotelurilor şi pensiunilor din zonă, a atelierelor meşteşugăreşti, a agenţiilor de turism, precum şi a celorlalţi agenţi economici implicaţi în servicii turistice şi conexe.

 

Read more
Marin Lupaş: "PSD se opune intenţiei de majorare a tarifelor pentru parcare!"

Bugetul transmis de SC Recons SA spre aprobare consilierilor municipali cuprinde propunerea de majorare a tarifelor pentru parcare şi pentru acces la spaţiile de agrement în medie cu 24%. „Intenţia de majorare a tarifelor pentru parcare este inacceptabilă. Nu este normal să impunem tot mai multe obligaţii arădenilor, fără să le oferim absolut nimic în schimb. Justificarea sistemului de parcare cu plată din Arad, aşa cum susţine şi administraţia locală, este disciplinarea şi fluidizarea traficului. Sistemul de parcare cu plată nu este gândit pentru a salva de la faliment societăţi comerciale cu management defectuos. Nu este normal să punem în spatele arădenilor managementul greşit al unor societăţi comerciale din subordinea CLM, conduse sub influenţa unor politicieni şi care nu ştiu să performeze. În acelaşi sens, aşa cum am precizat deja, nu suntem de acord cu majorarea preţului biletelor şi abonamentelor pentru ştrand. Este vorba despre principala bază de agrement a Aradului şi ea trebuie să rămână accesibilă pentru arădenii cu putere medie de cumpărare. De altfel, când am aprobat trecerea ştrandului în administrarea Recons, am primit asigurări că nu se vor majora tarifele. Este normal acum ca atât conducerea Primăriei cât şi conducerea societăţii să se ţină de cuvânt şi să nu îi împovăreze pe arădeni. Sper ca în CLM consilierii să îşi amintească rostul lor, faptul că îi reprezintă pe cetăţeni. În special foştii noştri colegi din USL trebuie să îşi respecte cuvântul dat arădenilor, să îşi amintească promisiunile de a nu-i împovăra cu noi obligaţii”, a spus consilierul municipal PSD Marin Lupaş.

 

Read more
AJOFM Arad organizează  Bursa generală a locurilor de muncă în data de 24 Aprilie

AJOFM Arad organizează  Bursa generală a locurilor de muncă în data de 24 Aprilie,  la Galleria Mall Arad, calea Aurel Vlaicu nr. 225-235,  etaj 1, cu începere de la orele 9 :00.

Bursa generală a locurilor de muncă se  va desfăşura în aceeași zi la nivelul tuturor celor 41 de agenţii judeţene pentru ocuparea forței de muncă şi cea a municipiului Bucureşti şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor avea ocazia de a se întâlni în mod direct cu angajatorii, de a lua contact cu cerințele agenților economici precum și cu oferta de locuri disponibile. Sunt oferite astfel cele mai bune oportunități de găsire a unui loc de muncă .

De asemenea acţiunea urmăreşte informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă  cu privire la măsurile destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare.

Read more
Au fost activate aproximativ 4 milioane de carduri de sănătate

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a afirmat că începând de la 1 mai serviciile de sănătate vor fi decontate de Casă doar pe baza cardului de sănătate, până în prezent fiind validate aproximativ 4 milioane de carduri din cele 14 milioane tipărite.

„De la 1 mai, cardul de sănătate intră în vigoare și vom valida doar acele servicii confirmate de card. Pentru cetățenii care încă nu au primit cardul vom elibera o adeverință dacă cardul nu a fost tipărit sau nu-l doresc din motive de conștiință, religie sau altceva. Dacă nu a fost trimis de Casă și cardul este la Casă, îl pot ridica de acolo cu o cerere sau de la medicul de familie. (…) Sunt aproximativ 4 milioane de carduri activate din aproximativ 14 milioane tipărite”, a afirmat marți Ciurchea la Senat, după ce a participat la dezbaterea „Drepturile pacienților — între teorie și practică”, organizată de Comisia pentru drepturile omului și Comisia pentru sănătate din Senat.

El le-a transmis pacienților să nu lase cardul la niciun furnizor de servicii medicale și să îl prezinte ori de câte ori beneficiază de un serviciu medical.

„Să ținem cont că importante sunt cardurile activate pentru un serviciu medical, și nu doar să-mi activez cardul pentru că vreau să fie activat. Nu există termen pentru activare. Pot să-l activez și peste doi ani, dacă nu ai nevoie de niciun serviciu medical. Nu expiră cardul, nu se întâmplă absolut nimic”, a explicat Ciurchea.

De asemenea, el a subliniat că spitalele trebuie să se doteze cu cititoare de carduri până la 1 mai pentru a-și putea deconta serviciile medicale oferite.

„Spitalele trebuie să fie pregătite cu cititoare, pentru că de validarea serviciului cu cititorul depinde rambursarea. Nu pot să-mi imaginez că un spital care face nu știu câte servicii nu dorește să-i fie și rambursate. Și atunci, sigur și-au luat cititoare sau își vor cumpăra.

Nu vreau să se înțeleagă că în spitale există atâtea cititoare câți pacienți sunt. În spital cardul se folosește la internare și la externare. Ne interesează perioada cât pacientul a stat în spital, pentru a nu exista servicii suprapuse pentru această perioadă”, a adăugat Ciurchea. (agerpres.ro)

Read more
Trupa X-Style kids Arad a luat loculI la concursul "Bounce 2015" de la Satu Mare

La Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare s-a desfăşurat sâmbătă cea de-a VII-a ediţie a Concursului de hip-hop şi b-boying “Bounce 2015”, eveniment organizat de Clubul Crazy Dancers în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare şi Centrul Cultural “G.M.Zamfirescu”. La această competiţie au participat sute de dansatori de la 57 de echipe, din localităţi precum Oradea, Arad, București, Cluj, Bistrița, Valea lui Mihai, Marghita, Satu Mare, Craiova, Botoșani, Timișoara și din Ungaria – Mateszalka.

Dansatorii din Satu Mare au obţinut trei premii la acest concurs, printre care două locuri II şi un loc III.

Astfel, la categoria solo fete, sub 7 ani, locul I i-a revenit lui Rianna Bir din Arad. La categoria 7-11 ani, locul I – Csekodi Larisa din Oradea; 12-17 ani, locul I – Iulia Ciurdărean din Bistriţa, iar +18 ani, locul III – Kajtar Beatrix din Satu Mare, în timp ce primul loc a fost câştigat de Ştefana Popa din Oradea. La categoria solo băieţi, 7 – 11 ani, locul I a fost obţinut de Tudor Petruţiu din Arad. La categoria 12-17 ani, locul I – Denis Ozcan din Botoşani, iar la categoria +18 ani, Mohamed Irksousi din Timişoara. La secţiunea duo 7-11 ani, locul I – Larisa Csegodi şi Ruxandra Todoran din Oradea, la 12-17 ani, locul I – Iulia Ciurdărean şi Mara Mare din Bistriţa, iar la +18 ani, locul I – Patricia Teuşdea şi Ştefana Popa din Oradea.

La secţiunea hip hop crew au fost obţinute următoarele premii: sub 11 ani, locul I – X-Style Kids din Arad; 12-17 ani, locul I – Reborn Flavours din Bistriţa, la categoria 18-29 ani, locul II a fost obţinut de sătmărenii de la Crazy Dancers, iar pe primul loc s-au situat cei de la Unique din Oradea.

Anul acesta s-a introdus şi categoria + 30 de ani, unde pe locul II s-au clasat Crazy Zoom din Satu Mare, iar locul I a fost obţinut de Aristo Cats din Cluj. Cel mai aşteptat moment al serii a fost desemnarea câştigătorului, la crew vârstă mixtă, locul I fiind obţinut de cei de la New Generation din Arad.

La secţiunea de breakdance sau b-boying, au concurat şapte trupe în format battle showcase şi care trebuiau să impresioneze juriul pentru a ajunge în finală. În cele din urmă, locul I le-a revenit celor de la Jump In din Cluj, pe doi s-au clasat cei de la Elit Crew din Arad, iar podiumul a fost completat de Cypher munkeez din Oradea.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Read more
A murit artistul aradean Mihai Takacs!

În această dimineaţă, pe pagina de facebook am fost anunţaţi de către membrii familiei că artistul arădean Mijai Takacs a trecut în nefiinţă, „Cu adâncă durere vă anunțăm trecerea în neființă a iubitului nostru soț, tată, bunic, socru, prieten, Mihai Takacs”.

Artistul, implicat atât în pictură cât şi în sculptură, avea vârsta de 61 de ani şi suferea de câţiva ani de o boală.

Născut la 23 ianuarie 1954 în comuna Şilindia, judeţul Arad, a fost absolvent al Facultăţii de Arte vizuale în cadrul Universităţii de Artă din Oradea. A fost membru al artiştilor „Place de Tertre” din Paris, preşedintele Fundaţiei Takacs şi membru al artiştilor „Asociazione Sicilianus pel le Lettere e le Arte” (ASLA)Palermo, Sicilia, Italia. Deasemenea a fost membru Uniuni Artiştilor Plastici din România.

Dumnezeu să-l odihnească!

Read more
Rodica Talmaciu a primit distinctie de la Ambasada Austriaca

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a participat la un eveniment cultural la Ambasada Austriei la Bucureşti. Cu acest prilej Rodica Tălmaciu, fosta directoare a Filarmonicii de Stat din Arad, a primit, din partea Ambasadorului Republicii Austria la Bucureşti, Gerhard Reiweger, Ordinul de Onoare în Aur pentru merite aduse Republicii Austria

Rodica Tălmaciu a subliniat, în discursul de mulţumire rostit cu această ocazie, sprijinul generos venit din partea Consiliului Judeţean Arad pe parcursul timpului şi în mod special pentru parteneriatul pentru realizarea Zilelor Culturii Austriece la Arad. „În România, nu există mulţi politicieni care sprijină cultura şi care înţeleg importanţa contribuţiei acestui sprijin pentru dezvoltarea societăţii româneşti contemporane orientată spre viitor. Judeţul Arad are norocul să fie, astăzi, condus de către o personalitate care respectă moştenirea multi-culturală a acestei regiuni şi contribuie la dezvoltarea unei vieţi culturale adaptate la cerinţele actuale la nivel european şi internaţional. În acest context multi-cultural benefic, marcat în istoria sa de tradiţia austriacă, am reuşit şi sper să reuşim şi în viitor să dezvoltăm proiectele noastre culturale bilaterale româno-austriece. Vă rog să îmi permiteţi în acest sens să mulţumesc personal domnului preşedinte al CJA, Nicolae Ioţcu, care astăzi ne onorează cu prezenţa”, a spus Rodica Tălmaciu în faţa oficialilor austrieci şi a personalităţilor prezente la ceremonie.

Read more
Aradul organizeaza cel mai mare festival ecvestru

Asociația Agroturism Club Sportiv Slătioara din județul Arad, în colaborare cu Romsilva Arad, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad organizează la Hipodromul din Arad, în perioada 24 – 26 aprilie 2015, Festivalul Ecvestru – Cupa “Sfântul Gheorghe”, ediția I-a.
Evenimentul este organizat sub egida Federației Ecvestre Române, cu 20 de probe propuse. Peste 80 de cai din ţară cât şi din strainătate vor intra în competiție, concurenții având să îndeplinească criterii de calificare pentru Finalele de Campionat Național la disciplinele la care iau parte.
Conceptul festivalului – concurs este unul nou pentru țara noastră, fiind organizat în concordanță cu alternativa creată de Federația Ecvestră Internațională la formatul olimpic. Cu alte cuvinte, dezvoltă un cadru de exprimare a tuturor disciplinelor ecvestre, nu doar celor recunoscute de CIO. Așadar, vom vedea la „treabă” pe lângă concurenții de obstacole, probă completă și dresaj, și pe cei de la atelaje și voltije. Evenimentul se adresează cu precădere copiilor, juniorilor și cailor tineri și se urmărește evaluarea performanței cailor în competiție.
În 1993 s-a organizat la Arad, pentru ultima dată, concursul oficial Cupa Federației Române la Obstacole. De atunci Aradul nu a mai abordat într-un cadru oficial și la un asemenea nivel sportul ecvestru.
Organizatorii își propun ca Festivalul Ecvestru Cupa “Sfântul Gheorghe” să devină o tradiție în Arad și un punct de reper pentru concursurile de la nivel european, Consiliul Județean introducându-l în platforma Aradul Contează !
Ineditul din cadrul competiției constă în desfășurarea probelor în cinci discipline, după cum urmează:
Atelaje: CAN 1* format 3 (dresaj + conuri în aceeași zi).
Concurs Complet: Derby nivel Prenovici / Novici (dresaj + derby).
Dresaj: copii, juniori, seniori (câte două teste).
Obstacole: Cai tineri, copii, Nivel E, D, C, Ștafetă, „Ride & Drive”.
Voltije: Începători.
PROGRAM

Vineri, 24.04
09:00 Proba 1 Dresaj Copii (A) progresia FEI Preliminară
10:00 Proba 2 Dresaj Juniori (A) progresia FEI Preliminară
11:00 Proba 3 Dresaj Seniori (A) progresia FEI Elementară
13:00 Proba 4 Obstacole Cai tineri (4 și 5 ani) cu handicap
Art. 238.1.2 (h= 80 cm)
15:00 Proba 5 Obstacole Copii Arbitrat conform REG. FN Britanice 2015 (h = 90 cm)
16:30 Proba 6 Obstacole Nivel E art. 238.2.1 (h = 1,00 m)
17:30 Proba 7 Obstacole Nivel C art. 274.5.5 (h = 1,20 m)

Sâmbătă, 25.04
09:00 Proba 8 Dresaj Copii (B) progresia FEI Echipe
10:00 Proba 9 Dresaj Juniori (B) progresia FEI Echipe
11:00 Proba 10 Dresaj Seniori (B) progresia FEI CI 1*A / 2015
13:00 Proba 11 Progresia pentru Atelaje perechi nr. 11
15:00 Proba 12 Ride & Drive / Ride & Bike (h = 80 cm)
16:00 Proba 13 Obstacole Nivel E/D, art, 274.5.3
17:00 Proba 14 Proba nivel C 238,2,1
18:30 Proba 15 Atelaje Conuri

Duminică, 26.04
09:30 Proba 16 Obstacole Copii art. 238.1.2 (h = 100 cm)
11:00 Proba 17 Obstacole Cai tineri (4 și 5 ani) cu handicap
Art. 238.2.1 (h = 90 cm)
12:30 Proba 18 Voltije Program impus
13:00 Demonstratie atelaje și dresaj spaniol
14:00 Proba 19 Voltije Program liber
15:00 Proba 20 Derby Pre Novici și Novici (Pr. 1 + 20 / Pr. 10 + 20)
16:30 Proba 21 Probă de Nivel C art. 269 Acumulator (h = 1,20 m)
18:00 Proba 22 Ştafeta prieteniei art 268.2.4 (h = 100 cm)

Read more
Incepe distributia ajutoarelor sociale pentru cei aflati pe listele suplimentare

distribuirea ajutoarelor sociale la arad

Read more