News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Primarul Gheorghe Falcă a participat la Sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă a participat la Sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR) care a avut loc la Bruxelles în zilele de 16-17 aprilie.

Principala temă care a făcut obiectul dezbaterilor a fost garantarea faptului că toate orașele și regiunile UE beneficiază de pe urma Planului de investiții al UE în valoare de 315 miliarde euro. Planul promovat de preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a fost lansat de Comisia Europeană în luna noiembrie 2014. Avizul privind Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) a fost adoptat de către membrii Comitetului, cu scopul de a dezbate potențialul impact regional al planului. „Prin intermediul unui aviz regiunile și orașele din UE își vor prezenta propunerile de îmbunătățire a Regulamentului FEIS. Printre principalele obiective se numără consolidarea capacității de mobilizare a investitorilor privaţi de la nivel regional, precum și garantarea faptului că și teritoriile mai puțin dezvoltate și proiectele la scară mică pot beneficia de intervenția noului fond”, a declarat Gheorghe Falcă.

Un alt subiect de interes l-a constituit îmbunătățirea punerii în aplicare a Agendei teritoriale a Uniunii Europene 2020.  „În Agenda teritorială 2020 se solicită statelor, regiunilor și orașelor (inclusiv celor mici și mijlocii) să contribuie la prioritățile teritoriale comune europene.  În acest sens, este nevoie ca autoritățile locale și regionale să fie  tratate egal cu alte părți interesate în procesul de luare a deciziilor privind aceste chestiuni. Autoritățile trebuie să reacționeze eficient la cele mai importante provocări teritoriale din Europa” a afirmat Gheorghe Falcă

Pe lângă Planul Junker și Agenda Teritorială 2020, pe ordinea de zi a ședinței plenare a CorR din această săptămână s-au mai aflat utilizarea eficientă a resurselor în clădiri și eliminarea cotelor de lapte în UE. Întrucât la 31 martie a expirat sistemul UE al cotelor de lapte, CoR își exprimă preocuparea față de consecinţele îngrijorătoare ale reducerii sau abandonării producţiei de lapte în regiunile dezavantajate sau vulnerabile unde producţia de lapte este vitală pentru păstrarea locurilor de muncă și constituie un pilon esenţial al economiei regionale. De asemenea, CoR solicită ca UE să ia măsuri urgente pentru a salvgarda venitul tuturor producătorilor de lactate, solicitând o creștere imediată a nivelului plasei de siguranță pentru aceștia, în așteptarea introducerii unui alt mecanism.

Read more
Top 5 zodii care se îndrăgostesc imediat

Este greu de crezut în dragoste la prima vedere. Tocmai numele, “dragoste la prima vedere” sună atât de înșelător. Prima dată observăm aspectul fizic al persoanei care ne poate atrage foarte tare. Dar de mentalitate de îndrăgostim, nu de fizic. Este ca și diferența dintre a plăcea pe cineva și a iubi pe cineva.

Gesturile, mimica, felul de a gândi și a comunica dau viață persoanei pe care o placem și sunt elementele decisive atunci când ajungem să iubim . Când te îndrăgostești mental de o persoană, fizicul parcă dispare.

Pești

Peștii ies în oraș în căutare de aventuri, dar se întorc acasă îndrăgostiți. Este periculos să vorbești cu un nativ Pești căci a doua zi îți poate mărturisi că te iubește. Nu acceptă refuzuri până nu îi dai motive clare. O dată ce ajungi să ieși cu un Pește există posibilitatea ca la rândul tău să te îndrăgostești de el. Îți transmite starea de confort a dragostei și îți poate face o listă întreagă de calități ce îl recomandă ca și partener de viață.

Gemeni

Gemenilor nu le este frică să se îndrăgostească. Starea lor generală de spirit este veșnic îndrăgostită.

Citeste tot articolul pe YVE.ro

Read more
Un bărbat a ajuns de urgenţă la spital după ce a jucat CANDY CRUSH fără oprire

candy crush game

Read more
Sol&Mar dă startul fiestei gusturilor iberice la Lidl

La Lidl, toate gusturile Peninsulei Iberice s-au adunat în colecţia de peste 100 de produse din gama Sol&Mar. În perioada 20-29 aprilie, vino la Lidl şi ia parte la o adevărată fiestă culinară!

Ţi-e dor de gusturile minunate pe care le poţi regăsi oricând, cu plăcere, în vacanţele petrecute pe tărâmurile de vis ale Peninsulei Iberice? Lidl îţi va satisface toate poftele cu ajutorul produselor Sol&Mar pe care ţi le-a pregătit în Săptămâna Iberică, de la preparate irezistibile cu peşte şi fructe de mare sau specialităţi din carne de porc, până la deserturi care te poartă cu gândul la plajele însorite ale Spaniei şi Portugaliei.

Încearcă tradiţionala paella (12.99 lei), preferata tuturor celor cu „sangre caliente” şi şunca Serrano Gran Reserva (5.99 lei), unul dintre cele mai apreciate preparate spaniole. Pregăteşte delicioasele tapas în vasele de ceramică iberia (4 modele la 34.99 lei) folosind şi măslinele verzi umplute cu pastă de anşoa (3.33 lei), şunca afumată în stil iberic „Pata Negra” (9.99 lei) sau şunca Serrano feliată (9.99 lei).

Gusturile şi aromele Spaniei se regăsesc şi în supa de legume gaspacho (9.99 lei) sau în tortilla (diverse sortimente, 9.99 lei). Condimentează pizza cu salam chorizo (6.99 lei) folosind sosul picant Piri Piri (2.99 lei), iar pentru o masă perfectă, nu uita de brânza spaniolă Manchego (16.99 lei), de brânza Mahón (14.99 lei) sau de bruschetele în diverse sortimente (4.99 lei).

Nimic nu poate aduce mai aproape aromele zonei iberice decât o masă îmbelşugată, plină cu preparate din fructe de mare. Creveţii (fierţi, 44.99 lei) n-au fost niciodată mai delicioşi decât în compania sosului condimentat Mojo (diverse sortimente, 6.99 lei). Completează această masă exotică adăugând şi tonul alb în ulei de măsline (24.99 lei), fileul de macrou în ulei de floarea soarelui (4.99 lei), midiile în marinată cu ulei de măsline (6.99 lei) sau sardinele în ulei (9.99 lei). Iar dacă vrei să-ţi impresionezi cu adevărat invitaţii, alege un preparat inedit precum sepia în cerneală proprie, cu ulei de măsline (7.49 lei) sau surimi în panadă cu aromă de crab (5.99 lei)

La desert, îndulceşte-ţi invitaţii oferindu-le gogoşile spaniole Churros (5.99 lei), selecţia de nuga spaniolă (14.99 lei) sau minunatul desert din lapte cu glazură de caramel (5.99 lei).

Complimentează orice masă în stil iberic alegând un vin roşu sec Cepa Lebrel „Joven” – Rioja (9.99 lei) sau un vin alb demisec Velada Moscatel – Valencia (9.99 lei).

În perioada 20-29 aprilie, dă frâu liber imaginaţiei culinare şi ia parte la fiesta gusturilor iberice: o sărbătoare cu multă mâncare bună, unde tot ce trebuie să faci este să ţii ritmul cu pofta ta.

Read more
Întâlniri stilistice remarcabile, în concertul de joi seara, al filarmonicii arădene

„Atât Rachmaninov, dar mai ales Brahms au preluat, fiecare în felul lui, dramaturgia și arhitectonica simfonică beethoveniană, reașezând, după exacerbarea romantismului, muzica pură în primul plan al preocupărilor lor.
Întâlnirea stilistică Brahms (Haydn) / Rachmaninov, de după Festivalul de Muzică Contemporană, reprezintă un popas neoclasic în programele noastre.” a precizat Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad.
Chiar dacă un număr mare de “complimente muzicale” i-au fost adresate lui Joseph Haydn încă în timpul vieţii – capetele de serie fiind considerate cele şase cvartete mozartiene şi sonatele pentru pian op.2 de Ludwig van Beethoven – cel mai consistent şi arătos omagiu adus părintelui clasicismului vienez este acela al lui Johannes Brahms. Variaţiunile pe o temă de Haydn op.56 a, o creaţie imaginativă şi plină de fantezie a anului 1873, este ópusul care precede prima simfonie brahmsiană, cea în do minor op. 68, audiată la Karlsruhe, la 4 noiembrie 1876, sub direcţia lui Felix Otto Dessof.
Ambele capodopere sunt cuprinse în concertul simfonic din seara de 16 aprilie 2015, dirijată de Cristian Neagu, care îl are ca invitat şi partener de scenă pe Daniel Goiţi. Tema pianistică a programului, care completează tabloul brahmsian este un alt celebru do minor, Concertul nr. 2 de Serghei Rahmaninov, finalizat la răspântia dintre două secole, XIX şi XX, ca ópus de cotitură pentru pianistica momentului. Opulenţa melodică neobişnuită şi extraordinarele valenţe lirice ale partiturii trădează deopotrivă perioada de maturitate a compozitorului dar şi mijloacele pianistice ale lui Serghei Rahmaninov, cel care a semnat cele mai spectaculoase şi dificile pietre de încercare pentru pianiştii generaţiilor secolului XX şi ale aceluia de după.

Read more
Dorel Caprar: "ROMANIA POATE AJUNGE IN 2016 LA O CRESTERE ECONOMICE DE 3%"

Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere la 2,7% estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României în acest an, potrivit raportului World Economic Outlook publicat de instituția financiară internațională. Inițial, în raportul publicat în toamna anului trecut, FMI estima o creștere de 2,4% pentru economia românească în 2015. „După cum aprecia și premierul Victor Ponta, în ședința de Guvern, România poate ajunge în 2016 la o creștere economică de 3%, în contextul menținerii unor politici monetare relaxante, esențială pentru susținerea activității economice. Reamintesc aici faptul că executivul a decis să reducă taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţie publică, de la 24% la 9%, începând cu 1 iunie. Am afirmat, când a fost luată această decizie, că Guvernul Ponta dovedeşte curaj şi determinare în a aplica măsuri cerute de mediul economic, menite a relansa economia. Experții FMI apreciază că țara noastră va avea o creștere economică de 2,9% în 2016, iar principalul factor care va sta la baza acestei evoluții este consolidarea consumului privat pe fondul unei creșteri puternice a salariului real, al prețurilor scăzute la petrol și al unor rate ale dobânzii ce au atins niveluri minime record. România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare” a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.

Read more
Veste bună pentru toţi românii: se ieftinesc produsele agro-alimentare!

dorel caprar,deputat psd de arad anunta reducerea tva la alimente

Read more
Simona Halep se marita!

Simona Halep se marita!

Read more
ITM amendează agenţii economici care nu dau liber angajaţilor de sărbători

ITM amendează agenţii economici care nu dau liber angajaţilor de sărbători

Read more
Țară, țară, vrem regizori!

Mesaj important pentru adolescenții din întreaga țară, tineri regizor și pasionați de film: până pe 20 aprilie aveți șansa să vă înscrieți filmul la cea de-a treia ediție a SUPER, festivalul de filme făcute de adolescenți. Cerem creativitate și un scurtmetraj pe un subiect la alergerea voastră. Condiții de participare sunt puține: să aveți între 14 – 19 ani și să fiți încă la liceu.

 

Festivalul SUPER e primul pas către Cannes, Berlin sau Sundance. El vine în susținerea tinerelor talente în domeniul cinematografiei, în contextul lipsei de educație cinematografică în licee și de încurajare în acest domeniu. Ne puteți trimite scurtmetrajul sau link-ul unde acesta poate fi vizionat și datele de înscriere la adresa de e-mail [email protected] sau ca mesaj către https://www.facebook.com/Superadolescentii.

 

Festivalul Super, ajuns la a III-a ediție, va avea loc între 11 și 14 iunie, la Cinema Studio și Cărturești. Ediția din acest an va fi precedată de organizarea de către Asociația Vira, pe parcursul lunii mai, a atelierului „Primul meu film documentar”, dedicat liceenilor. Asociația Vira a dezvoltat în ultimii trei ani un model de educație nonformală prin implicarea activă a tinerilor în problemele comunității și în realizarea de filme documentare. Conex celor trei zile în care se vor proiecta filme, programul festivalului cuprinde și o expoziție de fotografie realizată de adolescenți pasionați, dar și o incursiune în cinematografie prin intermediul cursului de istorie a filmului susținut de criticul de film Ileana Bîrsan.

 

Festivalul SUPER a fost creat la inițiativa unui grup de liceeni din București cu scopul de a oferi adolescenților ocazia să-și proiecteze propriile filme la un festival ce le este dedicat, să înveţe cum se face un film documentar şi să realizeze prima producţie de acest gen, precum și să învețe despre istoria filmului. Ediția din acest an a SUPER nu ar fi putut avea loc fără sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Uniunii Cineaștilor din România și Cărturești. Regulamentul complet pentru înscrierea scurtmetrajelor se găsește pe pagina Facebook și pe website-ul festivalului, www.superfestival.ro.

Read more