News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Pensiile pentru luna aprilie și drepturile salariale pentru luna martie ale personalului din sistemul public vor fi plătite în avans, până pe 10 aprilie, astfel încât banii să fie încasați înaintea Sărbătorilor de Paști.

Începând de mâine, 3 aprilie, vor fi distribuite drepturile pensionarilor care își primesc pensiile prin Poștă. Pensionarii care își primesc pensia pe card vor primi aceste drepturi începând cu data de 7 aprilie.

Salariile pentru luna martie ale persoanelor angajate în sistemul public vor fi plătite în perioada 6-10 aprilie.

Decizia a fost luată la solicitarea Primului-Ministru Victor Ponta. Premierul a arătat că plata în avans a pensiilor și salariilor din sistemul public este posibilă în condițiile în care există lichidități în Trezorerie.

Read more
Flavius Maduta: "Primăria Arad nu a solicitat apartamente ANL pentru militari!"

Deputatul Flavius Măduţa a luat act de interesul comunităţii locale pentru trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil. În acest sens, s-a preocupat să informeze corect opinia publică referitor la stadiul demersurilor administraţiei locale pe lângă instituţiile guvernamentale. „Eu nu doresc să creez polemică sau discuţii politice inutile. Cred însă că arădenii merită să fie corect informaţi, pentru a nu cădea victime unor tentative de manipulare. Înainte de a aborda acest subiect, am căutat informaţii oficiale pe care sunt dator să le aduc la cunoştinţa opiniei publice din Arad.  Orice dezbatere şi orice demers pentru obţinerea Cetăţii trebuie să plece de la documente şi lucruri concrete, nu de la discursuri politice. Încă din 2010, protocolul semnat de administraţia locală din Arad, prin Consiliul Local Municipal şi primarul Gheorghe Falcă pe de o parte şi Guvernul Boc pe de altă parte a presupus asumarea unor obligaţii din partea administraţiei locale. Principalele obligaţii se referă la realizarea unor investiţii pentru unitatea militară din Gai şi construcţia a 250 de  apartamente ANL pentru militari. Aceleaşi obligaţii sunt amintite şi acum, când se pune problema unui nou protocol. În acest sens, m-am adresat conducerii ANL, pentru a afla care este stadiul demersurilor administraţiei locale pentru a obţine cele 250 de apartamente ANL pentru militari. Din răspunsul primit de la ministrul Liviu Dragnea, pe care îl pun integral la dispoziţia opiniei publice din Arad, se desprind următoarele concluzii. 1. ANL poate, în anumite condiţii, să pună la dispoziţia personalului din Armată, apartamente ANL. 2. Nu există nici o solicitare a administraţiei locale din Arad pentru apartamente destinate cadrelor militare. Aradul este cuprins în lista-sinteză a amplasamentelor locuinţelor pentru tineri cu 408 unităţi locative, în cartierul Micălaca, dar acestea nu sunt destinate cadrelor militare. Conform art 9 din legea 152/1998, locuinţele destinate militarilor sunt administrate de instituţiile din sectorul de apărare naţională şi sunt repartizate de conducătorul instituţiei care a preluat locuinţele, după criteriile pe care le stabileşte. Este vorba, în mod evident, de obiective distincte, care nu pot fi confundate cu cele 408 locuinţe destinate tinerilor.  Potrivit protocolului din anul 2010, responsabilitatea pentru construirea apartamentelor ANL este asumată de CLM Arad. Nu înţeleg de ce administraţia locală îşi asumă o responsabilitate fără să facă nimic pentru a o îndeplini pe de o parte, iar pe de altă parte, acuză Guvernul că nu este de bună credinţă. Consider că aspiraţiile arădenilor de a valorifica Cetatea Aradului sunt pe deplin justificate. Sper ca prin clarificările aduse de răspunsul Ministerului Dezvoltării să contribui la înţelegerea situaţiei de fapt şi, în perspectivă, la stabilirea unor demersuri corecte care să permită trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil”, a spus deputatul PSD Flavius Măduţa.

Read more

Pe 23 martie 2015, am lansat petiția ”Salvați Județul Arad de cleptocrația PSD”. Inițiativa noastră este un răspuns la deciziile cu caracter clientelar ale Guvernului Ponta, decizii care riscă să afecteze dezvoltarea Județului Arad. Prin schimbarea formulei de alocare a fondurilor din bugetul de stat către bugetele locale, Județul Arad a primit, față de 2014, cu 45 milioane de lei mai puțin. O sumă considerabilă, care practic împiedică autoritățile arădene să mai facă investiții în sănătate, în infrastructură sau în cultură. Banii au fost alocați altor județe, în speță județelor controlate de PSD.

În acest fel, Aradului i s-a făcut o mare nedreptate. Aradul nu este însă singurul județ nedreptățit. Timișoara, Sibiu, Brașov, precum și alte județe, în special din Vestul României, se află exact în aceeași situație. Practic, toate județele care au avut proiecte, care au făcut investiții și au avut cele mai mari contribuții la bugetul de stat, au primit în schimb… tăieri de fonduri. Nu putem accepta ca practicile cleptocrate ale PSD să ne afecteze interesele și să împiedice dezvoltarea județelor noastre. Nu putem lăsa PSD să dispună discreționar de banii noștri.

Vă invit, de aceea, să aduceți la cunoștința oamenilor acest lucru și să încurajați autoritățile locale să ia atitudine. Vă invit să ne unim forțele și să cerem Guvernului Ponta să redea urgent județelor din Vestul României, dar și tuturor celorlalte administrații cărora li s-au luat fonduri din cauză că au avut proiecte, banii care le aparțin. Vă invit să semnați petiția ”Salvați Județul Arad de cleptocrația PSD”. Cu cât vor fi mai mulți semnatari, cu atât Guvernul Ponta va simți mai mult forța solidarității noastre. Să-l facem împreună să repare răul. Cât mai repede!

comunicat Nicolae Iotcu, presedinte CJA

Read more