News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Au reînceput întâlnirile la cafea, prin zona Prefecturii!

Ne-au amețit o scurtă perioadă, probabil cafeau nu era cea mai bună, cu acțiunile și ședințele pe tema curentului electric, pupături, promisiuni, lacrimi și suspine și s-a ales praful peste inițiativele Prefecturii.

În primul rând, poate oamenii ăștia de lucră pe la Guvern, nu au înțeles, ce dreaq, ENEL este o firmă privată, vă bea cafea, vă face o listă de promisiuni și vă pune in hold.

Noua inițiativă, de astăzi, ce facem cu mâzga de pe DN7?

Întreg organul prefectural s-a mobilizat, a plouat de trei zile și avem temă nouă, bine, cea cu electrica prin comune am uitat-o, că oricum a fost un fâs, a reușit o mobilizare nouă și promisiuni exemplare, mâzga de pe șosea produsă datorită firmelor de transport și a balastierelor, să fie stopată.

Să fim serioși, CNAIR și IPJ Arad au instrumentele, de la semnarea contractelor, pentru penalizarea celor care nu respectă legea, pe DN7, între Lipova și Ilia, s-au produs accidente în care au fost implicate firme care conlucrează pentru refacerea infrastructurii culoarului Curtici-Simeria, încât se pot face albume foto din reportajele strânse în decursul anului, și majoritatea pe timp umed.
Sper că s-a schimbat cafeaua la instituția Prefecturii, să nu aibă gust de ENEL.

,,Ne interesează în mod deosebit securitatea traficului, drept care am considerat că se impun cu prisosință anumite reguli și repere pentru asigurarea unei stări optime a DN 7. Se anunță ploi, vreme nefavorabilă, astfel că nu putem admite ca pe drumul național să aibă loc situații nedorite, atâta timp cât, cu un efort concertat din partea tuturor celor prezenți astăzi aici, acestea pot fi prevenite” – Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad.

Read more
Rochii de seara ieftine pentru orice ocazie

Atunci cand avem un eveniment important la care trebuie sa participam, alegerea rochiei de seara poate fi un lucru dificil de realizat.

Cand alegem rochia de seara trebuie sa tinem cont de forma corpului, materialul din care este confectionata rochia, culoarea potrivita tenului, accesorizarea si evident ca trebuie sa tinem cont si de buget, de aceea va recomand sa va cumparati tinuta pentru urmatorul eveniment de la magazinul meu preferat de rochii de seara ieftine .

Majoritatea femeilor aleg sa poarte rochii negre, fiind sigure ca asa nu vor da gres, dar sunt si femei curajoase care aleg sa poarte culori vibrante care sar in ochii celor din jur.

Poti fi eleganta si senzuala in acelasi timp intr-o rochie lunga de culoare neagra, cu inserii fine din dantela sau broderie, accesorizata cu un clutch argintiu sau auriu si sandale fine cu toc cui.

Anul acesta se poarta imprimeurile indraznete, cu buline, flori sau forme geormetrice, in culori vibrante ca violet, corai, galben.

Daca esti bruneta alege sa porti o rochie violet sau burgundi, iar daca ai tenul deschis alege sa porti o rochie de un rosu aprins.

La petrecerea de nunta ideale sunt rochiile de seara lungi sau midi, dar adolescentele pot purta si rochii scurte.

Daca ai talia bine conturata poarta o rochie cu decoletu in V, midi, suprapusa, iar daca esti mica de inaltime alege sa porti o rochie baby doll. Femeile inalte pot purta cu succes rochii de seara  lungi, croite in functie de forma coprului, confectionate din catifea, paiete, satin sau voal.

Rochii-ieftine.com este un magazin online cu rochii de seara ieftine si frumoase pentru toate tipurile de siluete.

Read more
Afla AICI CUM sa surprinzi placut un iubitor de muzica!

Toata lumea asculta muzica si asteapta cu nerabdare sa vina formatia preferata in orasul natal sau sa piarda ore in sir in intimitatea camerei cu boxele date la maximum. Unii insa sunt pasionati cu adevarat si incearca sa isi realizeze un spatiu cat mai potrivit acestei activitati atat de placute pentru ei. Amenajarea unei camere in acest sens poate parea o chestiune amuzanta, insa este un adevarat cadou, pe care un meloman l-ar primi cu bratele deschise.

O astfel de camera poate fi spatiul tau perfect pentru relaxare, acolo unde sa te simti cel mai bine cu gandurile tale si muzica preferata, in functie de starea sufleteasca. Pentru realizarea acestui spatiu nu ai nevoie de foarte multe lucruri, asa ca fa rost de un casetofon sau un laptop, achizitioneaza o boxa activa, aseaza cateva ghivece de flori si nu uita lumanarile parfumate.

Iata cateva sfaturi interesante pentru a-i aduce zambetul pe buze!

Fiecare are in familie pe cineva pasionat de muzica, acea persoana care pierde ore in sir cu castile pe urechi, care fredoneaza incantata diferite melodii sau care abia asteapta sa se retraga dupa scoala sau serviciu sa asculte formatia preferata. Probabil te-ai intrebat des cum ai putea sa surprinzi placut un astfel de om, ce i-ai putea oferi de ziua lui sau cu orice alta ocazie pentru a-l face sa zambeasca.

  1. Creeaza-i un studio la subsol sau in garaj daca are talent si isi doreste sa compuna chiar el diferite melodii sau doar o camera in care sa asculte ceea ce prefera in materie de muzica. Cumpara diferite echipamente necesare pentru o astfel de incapere, de preferat produse de ultima generatie si nu uita nici de difuzoare pentru frecvente inalte pentru ca ele ii vor oferi un sunet de calitate atunci cand va dori sa isi asculte muzica.

  1. Biletele la concertul formatiei preferate pot fi cea mai interesanta cale pentru a-l face fericit, ca si cand intreaga lume este a lui. Cauta pe internet unde va concerta si fa rezervarea din timp. Probabil va fi impresionat daca va avea locuri aproape de scena pentru a simti cu adevarat ca traieste la intensitate maxima aceasta clipa. Daca nu reusesti sa faci acest lucru posibil, descarca un concert mai vechi si organizeaza in curtea casei tale un cinema de vara. Cheama toti prietenii si creeaza atmosfera de la concert chiar atunci, pe loc.

 

  1. Cumpara-i viniluri pentru ca stie ce inseamna muzica de calitate si va aprecia gestul tau. Melomanii apreciaza calitatea sunetului, mult mai importanta decat comoditatea sau viteza pe care le pot obtine ascultand muzica pe alt tip de suport. De asemenea, un alt motiv pentru care va aprecia cadoul tau este faptul ca sunt nostalgici si ca simt ascultarea melodiilor ca pe o experienta reala.

 

  1. Invita-l sa puna muzica la una dintre petrecerile tale pentru ca va fi cel mai bun Dj pe care l-ai putut avea vreodata. In plus, nici macar nu iti va cere vreun ban pentru ca nu-l va interesa acest aspect, el o va face de placere. Va fi multumit ca i-ai dat ocazia sa arate cat de bun este in acest domeniu si cat de bine alege melodiile pentru oaspetii tai.

In concluzie, un iubitor de muzica poate fi surprins cu adevarat daca pui suflet in ceea ce iti propui sa faci si daca nu uiti ca este un tip sensibil, romantic si nostalgic. Chiar daca vei fi tentat sa ii oferi lucruri banale, considerand ca le va aprecia oricum, incearca totusi sa renunti la idei precum boluri de cereale din vinil, ceasuri de perete in forma de CD, bibelouri ce infatiseaza pisici care mixeaza, cravate personalizate cu cheia sol etc.

 

Read more
Modele noi de Rochii vaporoase de la JojoFashion.ro

Rochiile vaporoase sunt perfecte atat pentru o tinuta casual, cat si pentru o tinuta de seara.

Feminine si extrem de confortabile datorita materialului vaporos si croiului lejer, rochiile vaporoase nu trebuie sa lipseasca din garderoba ta.

Pentru o tinuta de zi poti alege sa porti  rochii vaporoase cu imprimeuri florare sau geometrice, lunga, midi sau scurta.

Daca rochia este maxi o poti purta cu balerini, cu sandale cu talpa joasa sau cu platforme. Daca alegi o rochie midi sau scurta vaporoasa, poart-o cu sandale cu platforma si vei arata senzational.

Vaporoasa si fluida, cu un aer boem, este rochia perfecta pentru o plimbare pe malul marii.

La fel de bine o putem folosi in zilele caniculare de vara deoarece acest tip de material si croi lasa pielea sa respire.

Pentru o tinuta de ocazie poti alege sa porti rochii vaporoase din voal sau matase, culoare uni, cu broderie, dantela sau paiete in partea superioara si vaporoasa in partea inferioara. Pentru ocaziile speciale, ideal ar fi ca rochia sa fie lunga pana in pamant.

Acest tip de rochie poate fi purtata cu o pereche de sandale fine cu toc inalt si subtire si o poate fi accesorizata cu un clutch fin.

Daca nu stii de unde sa-ti cumperi rochii vaporoase, intra pe JojoFashion. Ro si cu siguranta vei gasi rochia potrivita!

Pentru banchet ideale sunt rochiile vaporoase scurte sau midi, croi baby doll in nuante de roz, lila, bleu, etc. Rochiile vaporoase scurte sau midi au un aer tineresc si jucaus, perfecte adolescentelor.

Pentru bal sunt ideale atat rochiile vaporoase lungi, cat si cele midi sau scurte realizate din materiale pretioase in nuante de verde, mov, pruna, rosu, violet, etc.

Rochiile vaporoase sunt perfecte pentru orice tip de silueta deoarece acest tip de croi ascunde imperfectiunile, indiferent ca esti prea slaba sau plinuta.

Eu ador rochiile si imi cumpar de pe JojoFashion. De fiecare data revin cu placere pe acest magazin online deoarece gasesc o gama larga de rochii vaporoase.

Read more
Primăria Arad va supraimpozita cladirile istorice nerenovate

Primăria Municipiului Arad a definitivat lista cu imobile care urmează să fie supraimpozitate începând cu data de 1 ianuarie 2019. În conformitate cu prevederile art.489 alin.(5) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru clădirile și terenurile neîngrijite, situate în intravilan, consiliul local poate majora impozitul pe clădiri și impozitul pe teren cu până la 500%.

În cursul acestui an, toate clădirile din municipiu Arad au fost inventariate de către o comisie de specialitate, care a elaborat câte o fișă tehnică pentru fiecare imobil în parte. Pe baza acestei evaluări, a fost calculat procentul de majorare al impozitului în cazul fiecărei proprietăţi.

Comisia de specialitate constituită în scopul inventarierii clădirilor și terenurilor neîngrijite, a emis, până la data de 15 mai 2018, aproximativ 1.600 de somații. Prin intermediul acestora, proprietarilor li s-a recomandat demararea lucrărilor de reabilitare a clădirilor aflate în proprietate.

În acest moment, Primăria Arad are o evidenţă clară a imobilelor degradate din municipiu care, începând cu data de 1 ianuarie 2019, vor intra la supraimpozitare. 210 imobile sunt în această situaţie.  În consecinţă, 1032 de proprietari vor plăti de anul viitor un impozit majorat cu până la 500%.

Nu vor intra sub incidența impozitului majorat, clădirile pentru care s-au obținut autorizații de construire şi a fost anunțată începerea lucrărilor  până cel târziu la data de 31.12.2018.

Suntem bucuroși că, în anul 2018, un număr destul de mare de clădiri au primit autorizație de construcție şi peste 12 clădiri au fost deja  reabilitate. Cu regret însă, trebuie să spunem că mai avem încă 210 clădiri la care se impune intervenția de reabilitare. Pentru anul 2019, 73 de clădiri vor plăti impozit majorat cu 100%, 59 de clădiri, cu 200%, 34 de clădiri cu 300% , 27 de clădiri cu 400% și 17 clădiri, cu 500%. Cele 17 clădiri sunt într-un stadiu foarte avansat de degradare.”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Unul dintre cele mai elocvente exemple de impozit majorat este cel al clădirii situate pe str. Gh. Lazăr nr.3 (Teatrul vechi). Până acum, valoarea impozitul a fost 3.209 lei, iar de la 1 ianuarie 2019, proprietarul va plăti 19.254 lei.

Legea ne obligă să aplicăm această supraimpozitare. Municipalitatea este, în continuare, dispusă să devină partener cu deținătorii acestor proprietăți. Acordăm scutire de la impozit pe 5 ani, pentru cei care își reabilitează proprietățile. Mai mult decât atât, putem să realizăm reabilitarea acestor fațade pe banii municipalității, iar apoi, în 5 ani, cetățenii să ramburseze costurile de reabilitare a clădirilor ai căror proprietari sunt. Încercăm să îi convingem că este imperativ necesar să se intervină pentru reabilitarea fațadelor. Sperăm să înceapă această procedură măcar în anul 2019”, a explicat edilul Gheorghe Falcă.

Read more
Florin Tripa : Zona de Nord a judeţului Arad va renaşte sub impulsul Programului naţional de încurajare a investiţiilor din zona montană

La iniţiativa grupului PSD-ALDE din Parlament, Camera Deputaţilor a adoptat Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană. Programul naţional prevede facilitarea accesului la finanţare pentru producătorii şi crescătorii de animale din zona montană, în valoare totală de 1 miliard de euro, sumă care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

„Măsura legislativă are o importanţă considerabilă pentru că încurajează investițiile pentru înființarea de centre de colectare și procesare a laptelui, cărnii, fructelor și plantelor medicinale, precum și de stâne montane, în vederea valorificării integrale a producției, evitării pierderilor și creșterii veniturilor producătorilor agricoli, precum și pentru o bună aprovizionare a consumatorilor. Ştim cu toţii şi apreciem valoarea în sine a produselor agricole primare obținute în zona montană, ce se remarcă prin calitate, fiind alimente cu o valoare nutritivă foarte mare, gustoase, sănătoase, nepoluate și necontaminate. La finele lunii august, ministrul Agriculturii, Petre Daea preciza că statul va acorda un miliard de euro prin noua Lege a muntelui pentru asigurarea, valorificarea durabilă a resurselor muntelui, conservarea peisajului şi a biodiversităţii, dar şi pentru dezvoltarea activităţilor economice specifice zonei. În mod cert economia judeţului Arad va avea numai de câştigat de pe urma acestui proiect naţional de finanţare şi mă refer aici la zona de Nord, la localităţi precum Archiş, Hălmăgel, Sebiş, fără a uita bineînţeles Moneasa şi Dezna”, spune deputatul PSD de Arad Florin Tripa

Read more
Afla acum topul hobby-urile preferate de femei in 2018

Reprezentantele sexului frumos au fost mereu pasionate de cultura si de arta, insa printre centrele lor de interes nu a lipsit niciodata curiozitatea fata de inovatiile aparute in orice alt domeniu de activitate. Setea acestora de cunoastere, de experimentare si diversificare a centrelor de interes a condus de-a lungul timpului la dezvoltarea complexa a personalitatii si gandirii doamnelor din intreaga lumea. Odata cu evolutia sociala si schimbarile mentalitatilor, abordarilor si structurilor politice, femeile activeaza in prezent in toate industriile din campul muncii, dar si din sfera conducerii acestora. Desi exista regiuni geografice al caror regim politic face exceptie schimbarilor sociale asociate lor, in majoritatea tarilor si culturilor din intreaga lume, femeia are posibilitatea sa isi aleaga fara nicio constrangere industria in care doreste sa lucreze, putand avea hobby-uri legate de orice domeniu de activitate.

 

Topul hobby-urilor preferate de femei in 2018

 

1.Sfera fashion a fost mereu o pasiune a sexului frumos, aceasta fiind o nisa dominanta in societate a artelor vizuale, a frumosului. Hainele, vesmintele, precum poti citi in acest articol, au avut roluri diverse care au depins de contextul istoric si cultural al fiecarei regiuni si natiuni. Ele au reprezentat atat o protectie in fata mediului inconjurator, cat si un statement in fata regimurilor politice, fiind totodata parti importante ale delimitarilor statuturilor sociale si nu numai.

Moda, intreaga industrie a modei este regasita la femeile din intreaga lume, fie ca tinute traditionale, specifice culturii din care fac parte, fie ca alegeri personale, influentate de trend-urile mondiale date de marile case de moda. Pentru descoperirea unui stil vestimentar propriu, este esential sa experimentezi atat cu haine pentru femei, cat si cu accesorii sau articole masculine, construindu-ti seturi de look-uri ce au la baza personalitatea ta. Nu te lasa constransa de nicio bariera, bucura-te de libertatea de alegere, explorand toate posibilitatile care te inconjoara, jucandu-te cu elementele unei industrii pentru a-ti perpetua pasiunea pentru moda prin satisfacerea curiozitatii de noi experiente vizuale, textile, cromatice si stilistice.

Fiind pasionate de frumos, tinzand continuu sa aprofundeze misterele si istoricul operelor de arta, fie moderne si contemporane, fie clasice ori traditionale, femeile aprofundeaza constant evolutia culturilor universale, incercand sa foloseasca experienta istorica a industriei, pentru a crea lucrari inovatoare.

 

2.Calatoria este unul dintre hobby-urile preferate ale femeilor aventuroase, dornice sa-si testeze limitele si sa descopere frumusetile lumii. Multitudinea culturala care poate fi descoperita si explorata alimenteaza constant setea de cunoastere a reprezentantelor sexului frumos care sunt dispuse sa iasa din zona de confort pentru a afla istoria lumii, chiar din locurile geografice in care s-au intamplat cele mai importante evenimente mondiale. Totodata, peisajele de basm pe care natura le gazduieste in zonele sale salbatice, ascunzatorile pe care flora le-a creat pentru fauna pe care o ocroteste prin orice mijloace.

 

3.Sportul si mentinerea siluetei sunt activitati care conduc de cele mai multe ori la crearea unui lifestyle sanatos, care pune foarte mult accent pe mentinerea unui fizic si psihic in forma maxima, rezistent la o multitudine de factori negativi.

 

4.Independenta si dezvoltarea propriei persoane sunt pasiuni des intalnite ale femeilor moderne, in mod special datorita nevoii acestora de libertate fata de o alta persoana sau de un singur loc in care sa isi creeze o zona de confort. Desi nu este un hobby sau o investitie des intalnita, grija de sine este foarte importanta deoarece sta la baza evolutiei individuale si ii este necesara oricarei persoane, fie femeie, fie barbat. In societatea de astazi, ingrijirea sinelui este o activitate pe care din ce in ce mai multe persoane o fac, alegand sa urmeze diverse cursuri pentru a se perfectiona sau descoperi, pentru a experimenta si cunoaste noi medii, noi persoane, punandu-se in situatii care sa le provoace creativitatea si capacitatea de adaptare, de improvizatie.

 

Sugestii de hobby-uri:

  • Gradinaritul;
  • Arta culinara;
  • Design-ul;
  • Crearea de continut (scris, materiale grafice, etc.)
  • Crafting;
  • Teatrul;
  • Cinematografia;
  • Practicarea artelor (sculptura, croitorie, pictura, fotografie, etc.)

 

Fii tu insati si urmeaza-ti pasiunile! Creaza-ti principii de viata care sa te ghideze catre implinirea propriilor teluri, bazandu-te pe propriile forte si cunostinte, fiind mereu dispusa sa inveti mai mult, sa experimentezi noi activitati, depasindu-ti constant limitele.

 

Read more
Succese arădene la Naţionalele de gimnastică aerobică

În weekend, sala de sport din Izvorani a fost gazda Campionatelor Naționale de gimnastică aerobică, combinata CS Universitatea-Urania Arad numărându-se printre performere.

Sportivii pregătiţi de Ramona Haidu, Elena Odorog, Denisa Maxinan și Damaris Pană au urcat de nu mai puțin de 9 ori pe podiumul de premiere, rezultatele aducându-le și un loc trei la echipe pe plan național, după Farul Constanța și UNEFS București.

Medaliile combinatei arădene sunt următoarele:

Aur

Gabriel Bocșer – individual seniori

Anna Meszar / Daniel Țavoc – pereche mixtă, jun. 15-17 ani

Hanna Cojiță/ Beniamin Mujdei – pereche mixtă, jun. 9-11 ani

Argint

Francesca Morar – individual seniori

Daniel Țavoc Daniel – individual jun. 15-17 ani

Alexandra Popa / Vlăduț Popa – pereche mixtă, jun. 12-14 ani

Darius Branda / Alexandra Popa / Vlăduț Popa – trio jun. 12-14 ani

Bronz

Kalista Brișan/Hanna Cojiță / Beniamin Mujdei – jun. 9-11 ani

Alessia Coman / Dora Rubinstein / Andreea Dragoș / Laura Cirimpei – Iasmina Varga – grup, jun. 9-11 ani.

Read more

Investiţiile străine directe au scăzut cu 5,74% în primele nouă luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 3,517 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate marţi.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,517 miliarde de euro (comparativ cu 3,731 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,152 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 365 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primele opt luni ale acestui an, cu 4,5%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4.195 unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 4.195 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 40,6 milioane dolari, în creştere cu 15,6% comparativ perioada ianuarie-septembrie 2017. (agerpres.ro)

Read more
Trei companii salvate de comunicate de presa

Un comunicat de presa se refera la o comunicare scrisa sau inregistrata, care se adreseaza unei intregi comunitati, deoarece anunta anumite informatii importante pentru o companie. Desi de cele mai multe ori aceste comunicate de presa se potrivesc in contexte precum pornirea unei noi afaceri, introducerea unui produs pe piata, sarbatorirea unui eveniment, etc sunt deosebit de utile si atunci cand o companie doreste sa faca declaratii de luare de pozitie referitor la o problema, la o situatie de criza sau o provocare neobisnuita.

 

De aceea, comunicatele de presa sunt extrem de importante mai ales pentru companiile care chiar au afaceri profitabile, deoarece acestea le pot salva imaginea. In ziua de astazi, criza a devenit pentru o companie o stare cotidiana, mai ales ca exista jurnalisti sau persoane de la concurenta care astepta orice informatie pentru a denigra o companie. Desigur, exita pur si simplu si situatii reale care pot aparea si care pateaza imaginea unei companii. Unele crize pot fi previzibile, altele nu pot fi nici macar banuite si nici anticipate.

 

Comunicarea este cheia in timpul crizei, pentru a putea atenua si impiedica reactiile negative ale publicului, dar poate aduce si o reputatie mai buna companiei. Companiile trebuie urgent sa genereze comunicate de presa pentru a transmite detalii despre eveniment, modul si masurile cu care se rezolva problema, deoarece o criza eficient si rapid gestionata poate chiar ajunge sa sporeasca popularitatea si increderea clientilor. Iata trei exemple ale unor companii care au fost salvate de comunicatele de presa:

 

  1. Danone

 

In anul 2007 compania Danone a fost pe primele pagini ale ziarelor de stiri, confruntandu-se astfel cu o criza de imagine. Stirea spunea ca unele iaurturi Danone contineau dioxina in cantitati nepermise. Din cauza unei alerte de la nivelul Uniunii Europene au fost retrase de pe piata aproximativ 700 kg de iaurt Danone care era suspectat ca este infestat cu aceasta dioxina. Cu toate ca analizele ulterioare au dovedit faptul ca procentul de acea substanta era mult sub limita admisa de lege, la momentul respectiv compania a intrat intr-o criza de imagine, deoarece lumea incepuse sa nu mai aiba incredere in marca Danone. Compania Danone a sustinut de urgenta o conferinta de presa si a dat si comunicate de presa prin care a comunicat rezultatele pentru a linisti populatia.

 

  1. Kaufland

 

In vara anului 2017 magazinul Kaufland din Odorheiul Secuiesc s-a aflat in atentia presei intr-un mod negativ. Un reprezentant comercial se pare ca nu ar fi vrut sa serveasca cu mici un cumparator pe motiv ca era roman. Acest eveniment a fost atat de mediatizat negativ si a adus nemultumiri in randul clientilor pentru compania Kaufland si presupuneri cum ca fac discriminari etnice. Kaufland s-a simtit datoare cu un comunicat de presa si si-a exprimat public regretul pentru atitudinea angajatei din acel magazin. Totodata au sustinut faptul ca ei detin o serie de principii ce pun pe primul loc respectul fata de clientii, dar si amabilitatea. Au mai spus si faptul ca vor lua masuri pentru a preveni astfel de situatii, inclusiv sa introduca cursuri de limba romana. Imaginea companiei Kaufland a fost astfel salvata de la un posibil dezastru prin acel comunicat de presa. Prin exprimarea grijii fata de cumparatori si prin faptul ca ei nu au incurajat niciodata un astfel de comportament.

 

  1. Pepsi

 

O stire mai veche din anul 1993 a avut in vedere zvonuri false referitoare la compania Pepsi. La vremea respectiva a circulat zvonul cum ca un ac de seringa a fost gasit intr-o cutie de pepsi dietetic in Washington. In urmatoarea saptamana au mai aparut cam 50 de reclamatii asemanatoare. Compania PepsiCo a reactionat imediat si a iesiti  public pentru a se apara de acuzatiile aduse. A realizat chiar si filmulete prin care arata oamenilor procesul de imbuteliere a sucului. CEO-ul Pepsico de la vremea respectiva a avut de partea lui si suportul administratiei alimentelor atunci cand a aparut si pe posturile de televiziune. O astfel de reactie rapida prin comunicate de presa si nu numai a facut ca zvonul sa dispara in doua saptamani, iar persoanele care au adus false acuzatii au fost arestate.

Read more