News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

USR PLUS sesizează pericolul în care se află baza Constructorul

Grupul consilierilor locali municipali ai USR PLUS Arad a adresat o interpelare administrației locale, privitoare la legalitatea amenajării unei terase pe terenurile de sport ale bazei Constructorul. Totodată, a fost sesizată Poliția Locală, legat de respectarea legislației privind disciplina în construcții.

Recent, CLM Arad dat în folosință cu titlu gratuit terenul aferent bazei Constructorul, către Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, ca bază materială pentru disciplina Educație fizică și sport, cu obligația de a-l utiliza conform destinației stabilite prin contract. Amplasarea unei terase pe unul din terenurile de sport ale bazei amintite contravine acestei decizii a CLM.

Am cerut administrației locale să investigheze situația și să răspundă arădenilor la următoarele întrebări:

  1. Cine a construit terasa (AOA GARDEN) pe unul dintre terenurile de sport ale bazei Constructorul și dacă s-a eliberat o Autorizație de construire în acest sens?
  2. Cine administrează terasa (AOA GARDEN), construită pe unul dintre terenurile de sport ale bazei Constructorul?
  3. Cine a permis utilizarea terenului de sport al bazei Constructorul (aflat în proprietatea publică a Municipiului Arad) pentru amplasarea unei terase (AOA GARDEN)?
  4. Dacă s-a încasat vreo sumă de bani pentru ocuparea domeniului public sau pentru închirierea terenului unde a fost construită terasa (AOA GARDEN), de către municipiul Arad sau Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad?
  5. Dacă prin această acțiune s-au încălcat prevederile contractului de dare în folosință gratuită aprobat de CLM?

Dacă dorește mai multe oportunități de petrecere a timpului liber pentru arădeni, PNL trebuie să accepte transformarea în zonă pietonală a bulevardului, nu să desființeze terenuri de sport.

Nu vom accepta niciodată ca o nouă bază sportivă să dispară din municipiul nostru. Am fost aleși de arădeni pentru a le apăra interesele, iar practicarea sportului și o viață sănătoasă sunt printre obiectivele noastre în Arad.

Read more
Două accidente grave s-au produs în seara asta, în județul Arad

Update Cuvin:

Astăzi, în jurul orei 17,15, o femeie de 59 de ani, din Ghioroc, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Cuvin, la intersecția cu DJ 708/B, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Mândruloc.

În urma impactului a decedat conducătoarea autoturismului și a fost rănit un minor, pasager în același autoturism.

Testarea cu aparatul alcooltest a relevat că celălalt conducător auto nu consumase alcool.

Aproape simultan, acum puțin timp au avut loc două accidente în județ.

Unul in localitatea Gurahonţ, cu 3 victime, DN 79/a blocat pe ambele sensuri. La evenimentul de pe DN 79/a a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Al doilea, pe DJ 708, în Cuvin, o victimă.

Amândouă sunt grave, se așteaptă evaluarea SMURD și Poliția Arad.

Revenim cu UPDATE

Read more
La graniță cu Aradul, un primar și un afacerist și-au ”tras” conace în arii protejate

Ridicate în Munţii Codru Moma, la graniţa Bihorului cu Aradul, de-o parte şi de alta a Dâmbului Măgura – cum e impropriu denumit un versant înalt de 900 metri şi acoperit de o pădure uriaşă de foioase – celor două conace le-a mers vestea în toată ţara Beiuşului.

„La dom’ primar, acolo sus, a fost până şi Dragnea, cu elicopterul, or făcut chef pe vremuri. Are numa’ marmură înăuntru”, au povestit BIHOREANULUI localnici din Tărcaia despre domeniul ascuns al edilului PSD Aurel Ille. Fotografii nu avea niciunul, la fel cum nu aveau nici cu conacul protejatului acestuia, cel mai prosper om de afaceri din comună, Viorel Ile, patron de firmă de construcţii şi balastiere, ridicat tot pe vârful Măgurii. „Nu poţi ajunge la ele decât dacă te duc ei, că şi-or pus bariere şi au şi camere de supraveghere”, zic sătenii.

Reporterii BIHOREANULUI au reuşit, totuşi, să le găsească şi să le imortalizeze cu ajutorul unei drone, descoperind – deloc de mirare – că ambele conace au fost construite ilegal, într-o arie naturală protejată, de interes naţional…

Conace pe pisc

De la şosea până la cele două „bârloguri” de lux din vârful muntelui, drumurile sunt accesibile doar cu maşini de teren, urcând abrupt pe stânci, şerpuind prin păduri unde roiesc tăietori de lemne cu TAF-uri şi camioane cu buşteni, fără să se sinchisească vreunul de indicatorul ce anunţă intrarea în zona protejată.

Căile de acces sunt blocate cu bariere pe care sunt montate, aşa cum spuneau şi sătenii, camere de supraveghere. Celelalte, folosite de ciobani şi de sătenii care deţin păşuni alpine, sunt aproape impracticabile.

De pe culme, conacul primarului din Tărcaia (foto jos) sare imediat în ochi. E întins pe 1,6 hectare, format din două căsoaie cu etaj şi mai multe acareturi, inclusiv un bazin uriaş săpat în stâncă, plus încă o fundaţie, semn că şantierul nu e terminat. Proprietatea are panouri fotovoltaice, antenă GSM, ba chiar şi un observator pentru vânătoare, pe care a fost montată o oglindă al cărei rost îl ştiu doar vânătorii experimentaţi: să orbească vânatul…

Vecin de munte

Ceva mai mare, pe cealaltă parte a vârfului, este conacul omului de afaceri Viorel Ile (foto jos). Întins pe 1,8 hectare, domeniul e mai cochet. Două case elegante, ambele fără etaj, dar cu terase acoperite, asemenea ranch-urilor americane, mărginesc o livadă în care, separată cu garduri, se află şi o grădină cu legume.

Ambele proprietăţi sunt înconjurate de copaci seculari, care le ascund privirilor, şi sunt îngrădite doar pe laturile dinspre drum. Costurile unor astfel de amenajări făcute în vârf de munte sunt uriaşe, după cum spun specialiştii, din cauza distanţelor mari pe care trebuie transportate materialele de construcţii şi, mai ales, a terenului accidentat. Dar pentru proprietari n-a contat. Culmea aroganţei, aceştia şi-au pavat şi aleile de acces, pe sute de metri, cu dale din beton.

Fără autorizaţii

Cele două conace se află în extravilanul comunei Tărcaia, într-o arie naturală protejată de interes naţional, după cum a constatat BIHOREANUL, verificând coordonatele geografice ale acestora şi harta sitului Natura 2000 – Codru Moma.

Pentru a putea construi aici, proprietarii ar trebui să fie autorizaţi de Primărie în baza unor aprobări din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) şi a celei pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).

Nici primarul şi nici omul de afaceri, însă, nu a solicitat vreodată un aviz din partea celor două instituţii, după cum atestă şeful ANANP, Adi Croitoru, şi purtătorul de cuvânt al APM Bihor, Dorina Radoveţ, cărora BIHOREANUL le-a solicitat să comunice dacă vilele au fost ridicate cu respectarea reglementărilor în vigoare.

„Confirmăm localizarea celor două imobile pe suprafaţa sitului Natura 2000 – Codru Moma. În baza de date a APM Bihor nu au fost identificate solicitări de emitere a actelor de reglementare pentru imobilele de pe aceste amplasamente. În consecinţă, APM Bihor nu a emis aviz sau acord pentru aceste locaţii”, se arată în răspunsul transmis redacţiei de APM Bihor.

Solicitări similare au fost înaintate şi Gărzii de Mediu Bihor, respectiv Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (citește răspunsurile instituțiilor mai jos). Urmarea? Pe 19 iulie, o echipă comună de inspectori ANANP şi comisari conduşi chiar de şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu, le-a făcut o vizită „mogulilor” din Tărcaia, chiar în vârful muntelui.

„Asemenea dihănii de case în vârf de munte, mai rar. Le-am numit, mai în glumă, mai în serios, Machu Picchu de Tărcaia”, a spus Şerbănescu, cu trimitere la ruinele incaşe găsite în vârful munţilor din Peru.

Deşi printre tărcăieni este de notorietate că atât primarul Aurel Ille, cât şi omul de afaceri Viorel Ile s-au ocupat de şantierele celor două conace şi tot ei le folosesc ca adevăraţi stăpâni, în faţa echipei de control ambii s-au eschivat, ascunzându-se în spatele unor bătrâni.

Viorel Ile a susţinut că terenul şi construcţiile au fost ridicate în 2011 şi îi aparţin socrului său, Ioan Şarba. Atâta doar că acesta are menţionat în actul de proprietate 1,4 hectare, iar domeniul împrejmuit cuprinde încă 0,4 hectare din pădurea statului. Şi, mult mai important, în document nu sunt trecute casele, ci doar o şură din lemn de 25 metri pătraţi construită în 1961.

În cazul conacelor de pe Măgura, comisarii de mediu au consemnat în notele de control că proprietarii „nu deţin avizul administratorului ariei naturale protejate şi nici acord de mediu pentru realizarea construcţiilor”, motiv pentru care au sesizat Parchetul Beiuş, solicitând tragerea la răspundere penală a vinovaţilor.

Cele două dosare penale nu sunt primele pe numele edilului şi cel al afaceristului. Firma lui Viorel Ile e cunoscută în zona Beiuşului ca apropiată PSD, înflorind în timpul guvernării acestui partid. Localnicii din Tărcaia acuzau încă din 2014 că patronul se bucura de protecţia Gărzii de Mediu şi a ABA Crişuri din vremea când instituţiile erau conduse tot de PSD-işti, dar şi de cea a primarului Aurel Ille, care i-a autorizat ilegal balastiera ce funcţionează la câţiva metri de casele sătenilor, contrar legii ce prevede să fie la cel puţin 500 metri de marginea localităţii.

Mai grav, după cum a dezvăluit BIHOREANUL, statul va plăti 2,5 milioane de lei ca să salveze podul de pe DN 76 din Drăgăneşti, distrus de săpăturile ilegale practicate de angajaţii balastierei, care, în ciuda anchetei penale pornite tocmai din acest motiv, şi-au continuat manoperele ilegale, fiind prinşi în flagrant pe 26 iunie a.c. în timp ce săpau cu utilajele la câţiva metri de un alt pod, de astă dată în Tărcaia, astfel că firma s-a ales cu un nou dosar penal.

Read more
Accident grav cu 7 victime în județul Timiș

Grav accident de circulație astăzi, pe DJ 592, șoseaua care leagă Timișoara de Buziaș. În urma impactului dintre un autocamion și un automobil și-au pierdut viața trei persoane, iar alte patru au fost rănite. Accidentul a avut loc în zona localității Albina.

Conform primelor informații, accidentul s-a produs când o mașină care a virat la stânga a fost izbită în plin de un autocamion care circula din sens opus, fiind aruncată în alte două automobile, o altă mașină fiind lovită de remorca autocamionului.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenție, între care trei trei echipaje SMURD și trei ambulanțe SAJ. Conform ISU Timiș, în accident au fost implicate șapte persoane, dintre care trei (doi bărbați și o femeie), au murit. Două persoane au fost transportate la spital, iar alte două victime primesc îngrijiri la fața locului.

„Din primele verificări, rezultă ca șoferul, un bărbat de 54 de ani, care conducea un autocamion dinspre Timișoara înspre Buziaș a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sensul opus de mers, ulterior alte trei autoturisme intrând în coliziune cu autoturismul acroșat de către autocamion. În urma impactului trei persoane au decedat (conducătorii primelor doua autoturisme și o femeie pasager în al doilea autoturism) și alte două persoane au fost rănite (bărbat și femeie). Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru a stabili toate cauzele și împrejurărilor producerii accidentului”, a transmis IPJ Timiș. Cele trei persoane care și-au pierdut viața sunt doi bărbați de 39 si 53 de ani, și o femeie de 74 de ani, toți din Timisoara.

https://www.pressalert.ro/2021/08/accident-grav-apropiere-de-timisoara-trei-persoane-au-murit/

Read more
O vedetă Antena 3 s-a îmbolnăvit de COVID. Testul PCR a ieșit pozitiv, deși s-a vaccinat în februarie

O prezentatoare a postului de televiziune Antena 3 s-a îmbolnăvit de COVID în condițiile în care s-a vaccinat împotriva bolii, încă din luna februarie.

Maria Coman este cea care a contactat virusul, deși s-a imunizat împotriva acestuia. Vedeta Antena 3 a precizat că se simte bine, dar că boala i-a dat peste cap planurile de vacanță. Ea avea planificat un weekend la Paris, în Franța, însă nu va mai putea pleca.

„Am ratat liniștită, ca mulți alții, primele 3 valuri de pandemie, dar nu avea cum să fie atât de simplu încât să îl ratez și pe al patrulea. Dar, să o luăm cu începutul. A venit și vaccinul, m-am și vaccinat, a mai trecut niște timp, a trecut și vârful crizei, părea că în sfârșit e o perioadă bună, așa că m-am apucat de cumpărat bilete de avion și planificat diverse. Cum concedii prea multe nu sunt pe timpul verii, m-am înghesuit cât am putut prin weekenduri, cu o singură excepție (pe lângă Grecia, care a rămas cum am stabilit mai sus), un week-end prelungit la Paris.

De plecat trebuia să plecăm joi, adică poimâine. Pe weather zicea cam 22 de grade și ploaie, mi-am notat să îmi iau umbrela, pentru că de obicei când îmi iau umbrela nu plouă. Și deja speram că o să îmi găsesc și un parfum nou și că, oricum, dacă nu îmi găsesc, măcar testez ce a mai apărut”, a povestit prezentatoarea TV experiența prin care trece.

Read more
Prins că a furat o ladă frigorifică de la un supermarket

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 20 de ani, din Arad, bănuit de tâlhărie.

Din cercetări a reieșit că acesta, în dimineața zilei de 30 iulie a.c., după ce ar fi sustras o ladă frigorifică dintr-un supermarket de pe str. Aurel Ardelean din municipiu, ar fi fost surprins de agentul de pază, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței, după care ar fi fugit de la fața locului, transportând bunul furat cu o bicicletă.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar magistrații Judecătoriei Arad au dispus arestarea preventivă a acestuia.

Read more
Mama ministrului Sportului susține refacerea Ungariei Mari

Margit Novak, mama ministrului Tineretului și Sportului Eduard Novak, a distribuit mai multe postări, pe Facebook, prin care susține alipirea Transilvaniei la Ungaria. Margit Novak a distribuit și o postare-atac la adresa președintelui României, Klaus Iohannis, al cărei text a fost regăsit în cadrul unei petiții pentru Ținutul Secuiesc, semnată de mai mulți maghiari, informează Evenimentul Zilei.

În cadrul unei postări distribuite pe data de 30 aprilie 2020, Margit Novak susține că șeful statului poate trăi în România, în prezent, pentru că regele András al Ungariei a oferit autonomie strămoșilor nemți aflați în Transilvania. „Bună ziua, domnule Klaus Werner! Trăiești în România, astăzi, pentru că în 1224, regele András al Ungariei a dat autonomie strămoșilor săi germani din Transilvania!”, arată textul redactat de un anume Gere László, postare care a fost preluată de Margit Novak, mama ministrului Eduard Novak, pe contul ei de Facebook.

Textul continuă cu atacuri la adresa șefului statului și invită maghiarii să semneze o petiție pe site-ul Irdala.hu (în română, semnează.hu – n.r.), prin care să sprijine necondiționat autonomia Ținutului Secuiesc și inițiativele secesioniste maghiare privind teritorii din România.

Read more
Aradul are – 1 caz, 233 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore

Un număr de 233 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 33.867 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.711 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.047.915 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.723.697 de teste RT-PCR şi 1.882.726 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 14.561 de teste RT-PCR (6.294 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.267 la cerere) şi 19.306 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 34 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pentru județul Arad sunt raportate – 1 cazuri.

Read more