News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Accident cu un jeep soldat cu victime, în județ

Detașamentul Sebiș, cu o autospeciala de descarcerare si o ambulanță SMURD, au intervenit în această după-masă la un accident cu un jeep care s-a răsturnat intre localitatile Chisindia si Păiuseni.

La sosirea echipajelor de intervenție au găsit o mașină de teren răsturnată. În mașină se aflau 2 bărbați de 30, respectiv 40 de ani și un minor de 10 ani. Bărbatul de 30 de ani era încarcerat si decedat. Celelalte 2 victime, aflate în stare bună, li s au acordat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
La intervenție s-a deplasat si elicopterul SMURD.
Read more
Unde găsești cele mai multe cote de fotbal?

Fotbalul este unul dintre sporturile care se bucură de cea mai mare apreciere și pentru care sunt disponibile zilnic numeroase meciuri din ligi, campionate naționale, calificări europene sau mondiale. Tocmai de aceea, dacă obișnuiești să pui pariuri pentru acest sport, merită să găsești o sursă cât mai bună de cote de fotbal, cu cât mai multe variante și opțiuni de joc.

De ce online cotele pentru fotbal sunt mai bune?

Preferințele de joc ale multor pariori s-au schimbat în ultima vreme. Și internetul pare să fie o sursă de informare și de plasare de pariuri din ce în ce mai utilizată și mai apreciată. Jucătorii profesioniști, generația mai tânără și cei pasionați de tehnologia actuală aleg întotdeauna pariurile online.

Avantajele oferite sunt simplu de evaluat și incontestabile. Printre cele mai importante menționăm:

  • Dacă vrei să ai acces rapid la toate cotele din fotbal pe care le dorești, platformele online sunt mult mai rapide și sigure.
  • Sunt disponibile cote de la toate meciurile, din toate ligile, campionatele, elita europeană de cluburi și fotbaliști.
  • Mai mult confort pentru a vizualiza cote și meciuri-live, a plasa, opri și retrage pariuri. Oriunde te-ai afla, în drum spre muncă, acasă, la birou, la lucru, poți vedea cotele și poți acționa.
  • Platformele de pariuri sportive sunt o alegere mult mai bună și pentru cei care vor să aibă mai mult control asupra ofertei, jocului, bugetului, pierderilor și profiturilor înregistrate.
  • Un payout mai bun, bonusuri, cote mărite, pariuri speciale, pariuri combinate ș.a., opțiuni pe care un jucător mai experimentat le va aprecia.
  • Platformele online sunt cea mai bună opțiune pentru jucătorii actuali, informați, care țin la timpul și la bugetul lor.
  • Nu trebuie să fii profesionist pentru a putea deschide un cont și folosi o astfel de platformă. Meniul este simplu, intuitiv, ușor de folosit și accesat.

Acestea sunt poate cele mai bune motive pentru a face o reevaluare de obiceiuri și a trece exclusiv la pariuri sportive online.

 

Cum influențează platformele online de pariuri sportive cotele și câștigurile?

Chiar dacă diferențele par minime, în ceea ce privește nivelul cotelor, la un calcul mai atent, după o anumită perioadă de timp, vei constata ca perceperea de comisioane de la agențiile stradale îți afectează jocul, câștigurile și profiturile.

Pe platformele online de pariuri sportive lipsa de comisioane și payout-ul mai bun au o influență pozitiva asupra jocului și bugetului. Online există și pagini dedicate, cu informații valoroase și ponturi pentru toți iubitorii de fotbal. De pe acestea poți afla pe ce pariază profesioniștii, cum își construiesc o strategie, ce date și elemente iau în calcul pentru a-și crește șansele și nivelul de predictibilitate.

Un jucător informat și experimantat va alege întotdeauna varianta cea mai simplă, accesibilă și avantajoasă de joc, respectiv varianta de platformă de pariuri cu cote de fotbal online.

Fie că aceste detalii te-au convins sau nu, oricum ai juca nu pierde niciodată din vedere că pariurile pe fotbal implică rezultate posibile. Joacă responsabil și deschide cont pe platforme licențiate doar dacă ai peste 18 ani.

Read more
Proiectul privind obligativitatea certificatului digital COVID-19, respins de Senat

Plenul Senatului a respins, miercuri, un proiect potrivit căruia personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19.

Proiectul a fost respins cu 67 de voturi „pentru”, 60 „contra” şi două abţineri.

Potrivit formei iniţiatorilor, parlamentari de la PNL şi UDMR, propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Proiectul de act normativ prevede că personalul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

Printr-un amendament, a fost adăugat personalul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente.

„Dispoziţiile (…) se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi”, se arată în amendamente.

Preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a menţionat că şi vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli.

Costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul unităţilor publice, de membrii Camerei Deputaţilor şi Senatului, de persoanele care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, de persoanele fizice – furnizori de servicii medicale, de dispozitive şi de medicamente. Pentru personalul din cadrul unităţilor publice şi private care face dovada unei afecţiuni ce reprezintă contraindicaţie la vaccinare şi e stabilită de un medic de specialitate conform normelor medicale în vigoare, activitatea de testare se organizează cu suportarea costurilor de către angajator. Pentru unităţile private, costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, se mai arată în propunerea legislativă amendată în comisiile de specialitate ale Senatului.

Conducerea unităţilor publice şi private verifică certificatele digitale prin intermediul aplicaţiei mobile „Check DCC”.

Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere al unităţii. În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu încetează de drept.

Potrivit unui amendament al lui Florin Cîţu însuşit de comisie, suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin. În acest caz, persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligaţia încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale. Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverinţa de vaccinare.

Nerespectarea obligaţiilor care revin în sarcina persoanelor juridice reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, mai prevede proiectul.

Prevederile nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, fiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19.

Propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private a fost trimis spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES

Read more
Se lansează platforma de e-commerce dedicată fermierilor români

Fermierii români în căutarea unor oportunități de colaborare cu diferite companii din segmentul HoReCa, precum și de acces mai bun la clienți persoane juridice și persoane fizice, au acum la dispoziție platforma de e-commerce Farmvio, lansată de antreprenorii Andrei Mihăiță și Dragoș Popescu. Investiția inițială în acest proiect se ridică la 50.000 euro, urmând ca ea să crească odată cu dezvoltarea afacerii. Conform estimărilor, în 2022 Farmvio va face primii pași spre extinderea regională, intrând pe următoarele piețe din Europa Centrală  și de Est: Polonia, Cehia și Ungaria. Potrivit prognozelor, cifra de afaceri a companiei va atinge aproximativ 500.000 euro, la finalul lui 2022. Fondatorii Farmvio au în plan ca, până la sfârșitul lui 2021, să ajungă la un număr de 2.000 de fermieri activi pe site, iar în primul an de la lansare, platforma să înglobeze 10.000 de fermieri și 50.000 de clienți, atât persoane fizice cât și companii din domenii ca HoReCa sau procesare.

“Farmvio este, din toate observațiile noastre, cea mai complexă platformă de acest tip, ca mecanism de funcționare. Practic, site-ul integrează un algoritm bazat pe Inteligența Artificială, care ne permite să preluăm diferite date de la fermieri, cum ar fi recolta disponibilă sau prețul și să generăm oferte foarte specializate pentru segmentul HoReCa. Creăm un ecosistem în care încorporăm tehnologia, cu ofertele furnizorilor și instrumentele logistice și de marketing, scopul fiind acela de a-i ajuta pe fermieri să vină cu oferte competitive, în raport cu marii retaileri”, a explicat Dragoș Popescu, fondator Farmvio.

Fermierii vor fi acceptați pe baza actelor doveditoare că sunt producători, Farmvio fiind gândit ca un magazin virtual de unde vor putea fi cumpărate toate categoriile de alimente care pot fi produse într-o fermă: legume, fructe, carne și specialități din carne, lactate și ouă, produse de panificație, conserve și dulcețuri, băuturi naturale non-alcoolice și alcoolice etc. Fondatorii platformei au gândit un sistem care folosește, pe lângă sisteme pe bază de AI, și IoT, pentru a potrivi perfect clienții cu furnizorii, în funcție de nevoile exacte, stocurile disponibile și proximitate.

Farmvio se distinge de alte platforme pe care fermierii își pot comercializa produsele, prin mai multe caracteristici. Printre acestea se numără posibilitatea de a-ți administra contul, a-ți construi o identitate vizuală, a comercializa produsele și a primi feedback direct din partea clienților, care rămâne gratuită pe toată perioada în care fermierul este activ pe platformă. Potrivit fondatorilor, un alt atu este reprezentat de trasabilitatea produselor, proces prin intermediul căruia clienții pot ști întotdeauna din ce fermă și lot provin produsele, în ce sezoane sunt disponibile sau când se pot face precomenzile. De asemenea, Farmvio a creat un ecosistem prin care fermierii activi pe platformă se vor putea ajuta între ei, pe sistem de cerere și ofertă.

„Dacă, de exemplu, unul dintre fermieri are nevoie de bondari pentru polenizare, îi poate primi în cel mai scurt timp de la alt fermier, care are cont pe Farmvio. Vom juca și rol de agregator, în situațiile în care o comandă depășește capacitatea de livrare a unei singure ferme. Am gândit această platformă ca pe un mod de a-i încuraja pe fermieri și de a-i sprijini în procesul de găsire a clienților. Antreprenoriatul pe segmentul agricol este unul dintre motoarele creșterii acestui sector în România, iar scopul nostru este să le ușurăm fermierilor viața cât se poate de mult. Ne-am dorit să le oferim ocazia de a-și spune povestea în cuvinte și imagini relevante și să-i ajutăm să ajungă la clienți de toate tipurile, fie că vorbim despre jucători din HoReCa sau despre oameni care își doresc să mănânce cât mai sănătos și fac achiziții pentru consumul propriu”, a adăugat Dragoș Popescu.

Farmvio este un concept finanțat inițial prin resurse proprii, iar pentru următoarele etape de dezvoltare, cei doi antreprenori vor apela la fonduri europene și investitori privați. „Simplul fapt că am reușit să lansăm această platformă, la care ne gândim de un an,  este un motiv de bucurie. Am foarte mare încredere în șansele de reușită, pentru că oferă un sprijin real fermierilor mici și medii, cărora nu le era ușor să găsească clienți nici înainte, iar odată cu pandemia, situația a devenit și mai dificilă. Ideea de a pune bazele Farmvio ne-a venit atunci când am observat lipsa majoră de produse locale din supermarketurile din țară. Avem produse de calitate foarte bună care merg la export, iar noi importăm. Acest dezechilibru afectează atât producătorii, cât și clienții, afaceri sau oameni interesați să mănânce curat și sănătos. De asemenea, cred că tehnologizarea sectorului agricol și suportul acordat antreprenorilor din agribusiness este una dintre cele mai bune direcții de creștere economică a României. Tranzacțiile online alimentare vor continua să crească în următoarea perioadă, pe fondul pandemiei, așadar lansarea acestui proiect vine într-un moment propice. Cât despre businessul nostru, una dintre direcțiilor pe care ne vom concentra în viitor este găsirea unor investitori privați, care să ne ajute să ne dezvoltăm în continuare conform planurilor pe termen mediu”, a completat Andrei Mihăiță.

În primele trei luni de la lansare, toți fermierii înscriși pe www.farmvio.com vor beneficia de o reducere de 12% din taxa de transport pentru produsele neperisabile.

Read more
Serul Johnson&Johnson este accesibil în mai multe centre de vaccinare din municipiul Arad

Începând de joi, 28 octombrie 2021, vaccinul Johnson&Johnson va fi administrat și în centrul amenajat în incinta Sălii de Sport CSS (str. Predeal nr.8A), unde în prezent imunizarea se face doar cu Pfizer. Astfel la nivelul municipiului Arad, serul administrat în doză unică va fi disponibil în 2 centre de vaccinare – Cinema Grădiște (str. Petru Rareș nr.25) și Sala Sport CSS (str. Predeal nr.8A) – iar în weekend la centrul deschis temporar în Piața Obor.

În plus, la maratonul vaccinării organizat la sfârșitul acestei săptămâni se vor administra serurile Johnson&Johnson și Pfizer.

Am remarcat un interes crescut pentru serul în doză unică, fapt reflectat în activitatea crescută la singurul centru de vaccinare din municipiu care administra acest ser, respectiv centrul din Grădiște. Prin urmare, pentru a degreva situația de acolo și pentru a face serul mult mai accesibil, am luat decizia ca acesta să fie distribuit și altor centre din municipiu.”, a explicat viceprimarul Lazăr Faur.

Read more
Nu trebuie să mergeți  la un cabinet de manichiură pentru îngrijirea unghiilor!

Îndepărtarea gelului de pe unghii este un lucru pe care îl puteți realiza și singură acasă. Dacă s-a rupt o unghie sau dacă manichiura modernă cu gel a fost afectată sau dacă doriți altceva, deoarece v-ați plictisit de felul în care arăta manichiura veche, puteți îndepărta gelul de pe unghii într-un mod foarte simplu.

De ce aveți nevoie?

Pentru a îndepărta gelul sau oja semipermanentă de pe unghii vă trebuie câteva dischete pentru demachiere, o soluție bună de acetonă și folie de aluminiu. Fiecare unghie trebuie înfășurată bine în dischetele de bumbac, îmbibate în acetonă. Apoi, fiecare deget va trebui acoperit cu folie de aluminiu. Aceasta se va menține timp de 10-15 minute. Există posibilitatea ca să simțiți o căldură la un moment dat. Este momentul în care acetona începe să acționeze, în adevăratul sens al cuvântului.

După ce au trecut cele 10-15 minute, puteți îndepărta foliile și dischetele și, cu ajutorul unui băț special, puteți îndepărta și restul de gel care a rămas pe unghie.

Hidratarea unghiilor și a mâinilor este esențială

Acetona este o substanță care deshidratează mult și unghiile și cuticulele, precum și pielea mâinilor. Mai ales atunci când o folosiți în mod frecvent, va trebui să utilizați o cremă grasă pentru mâini și ulei foarte gras pentru cuticule. Acestea, este recomandat, să fie hidratate zilnic.

Pentru produse de foarte bună calitate cu care va puteți îngriji unghiile și manichiura, puteți apela la oferta generoasă a magazin produse unghii Everin. Este vorba despre un magazin online care comercializează produse profesionale și semiprofesionale marca EVERIN, care sunt deja recunoscute și apreciate în multe țări din Europa, precum și în România.

Gama de produse este foarte generoasă, calitatea lor este bună, se lucrează foarte ușor cu ele. Aici sunt disponibile în momentul de față foarte multe categorii de geluri construcții, geluri UV, pudre acrilice, oje semipermanente, soluții de tip bază și soluții de tip top, Primere, aparate și ustensile, lămpi UV, accesorii, decoruri unghii și produse pentru Nail Art, soluții pentru îndepărtarea cuticulelor, uleiuri pentru cuticule, soluții pentru degresarea unghiilor, etc.

Oferta acestui magazin este foarte potrivită atât pentru centrele de manichiuri și pedichiuri, cât și pentru persoanele particulare care își îngrijesc singure unghiile acasă.

Uleiurile marca EVERIN pentru hidratarea unghiilor pot fi utilizate zilnic. Pentru mâini puteți alege uleiuri naturale procurate de la magazinele de produse naturiste sau creme grase.

În felul acesta veți ajuta pielea și unghiile să se recupereze de la deshidratarea accentuată, determinată de către folosirea în mod periodic a acetonei.

Toate produsele pentru unghii false si accesorii marca EVERIN au prețuri foarte avantajoase. Oferta aceasta merită studiată periodic, pentru marele avantaj de a lucra o manichiură interesantă, cu produse profesionale fabricate de același producător, prezent acum și în România.

Read more
Polițiștii arădeni, donatori de sânge și plasmă

La solicitarea cadrelor centrelor de transfuzie sanguină din toată țara, Ministerul Afacerilor Interne a demarat o campanie de donare de sânge și plasmă recoltată de la cei care au trecut prin boala cauzată de virusul SARS-CoV-2.

Astfel, în această dimineață, mai mult de 10 polițiști au răspuns “prezent”, urmând ca pe tot parcursul acestei zile și săptămâni să se prezinte și alți colegi pentru donare.

Marea majoritate a polițiștilor nu sunt la prima donare, iar cei care au fost astăzi vor veni și în viitor.

Donarea de sânge și plasmă poate salva vieți, și în contextul pandemic actual, fiind o acută lipsă de sânge și plasmă, fiecare picătură contează.

Polițiștii arădeni au fost, sunt si vor fi întotdeauna alături de cei care au nevoie de sânge și plasmă, prin gestul fiecăruia dintre noi dorindu-se conștientizarea importanței celor 20-30 de minute pe care le “pierdem”, pentru ca alții să “câștige” viață.

Read more
Vești pentru Felnac, aprobările pentru gaze intră în linie dreaptă

Primăria Felnac a primit o veste cât se poate de bună din partea Ministerului Fondurilor Europene, la mijlocul săptămânii trecute. Printr-o adresă oficială, Primăria Felnac a fost informată că „cererea de finanțare la proiectul „Alimentare cu gaze naturale a comunelor Felnac (satele Felnac și Călugăreni) și Zădăreni (sat Bodrogu Nou)“/149063 a fost ADMISĂ, după verificarea administrativă și de eligibilitate“.

„Practic, era cel mai important pas de făcut în demersul nostru de a obține finanțare europeană pentru această investiție. Am trecut de comisia tehnică, iar acum urmează analiza financiară și dacă totul este conform planului, până la finalul anului vom semna contractul de finanțare. Din câte știu, la nivel de județ ne batem cu Șagu și Zărand, care au depus și ele cereri de finanțare pentru gaz, de fapt mai mult cu Șagu, care merge ca și noi pe extindere. Însă noi avem un avantaj, faptul că suntem împreună cu Zădăreniul, ceea ce ne dă un punctaj mai mare. Sper să nu avem probleme și să primim această finanțare, fiindcă gazul, la ora actuală, este principala noastră prioritate“, spune primarul Ioan Malița.

Read more
Coronavirus: Noile reguli şi restricţii în vigoare de luni

Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, stabilind măsuri suplimentare de control al pandemiei de COVID-19, prin care se interzice, începând de luni, pentru o perioadă de 30 de zile, organizarea de evenimente private, devine obligatorie masca de protecţie, iar pentru multe activităţi va fi necesar certificatul de vaccinare sau de trecere prin boală.

Toate măsurile se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată la 14 zile.

Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, de la ora 22,00 şi până la 5,00, pe întreg teritoriul ţării, va fi interzisă circulaţia, excepţie făcând persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care trebuie să prezinte organelor de control certificatul verde.

Excepţii de la prevederea referitoare la circulaţie: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi; b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de
persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Astfel, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise.

Accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale se face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală.

„În magazinele esenţiale se intră cu măsurile de sănătate publică, dar fără certificat verde. În rest, se intră cu certificat verde, pentru persoane vaccinate sau trecute prin boală. Copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spaţiile respective decât dacă sunt însoţiţi de un adult care este cu certificat valabil de vaccinare sau trecut prin boală”, a explicat Arafat într-o conferinţă de presă.

Însă, în magazinele alimentare din interiorul centrelor comerciale de tip mall se va putea intra doar cu certificatul verde.

„Tot ce este în mall, numai cu certificat verde. Dacă n-ai certificat verde, te duci la o farmacie care nu este în mall. Dacă nu ai certificat verde, te duci la magazine care nu sunt în mall, adică la magazine alimentare”, a arătat Arafat, menţionând că există şi varianta comenzilor la domiciliu.

Totodată, conform hotărârii adoptate de Guvern, „accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcaşurile de cult, unde se desfăşoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară”.

Masca devine obligatorie „peste tot”, fiind anulate toate excepţiile.

Competiţiile sportive se vor desfăşura fără public, concertele şi spectacolele în aer liber vor fi interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la capacitate de 30%, însă cu certificat verde sau dovada trecerii prin boală.

Programul restaurantelor va fi limitat la ora 21,00 şi vor putea intra doar persoanele cu cerificat verde COVID sau care au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi s-au vindecat.

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00; activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00”, mai prevede hotărârea.

Barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise. La piscine şi săli de jocuri de noroc este permis accesul în limita a 30% din spaţiu pentru cei vaccinaţi cu schemă completă şi trecuţi prin boală, în intervalul orar 5,00-21,00. Aceleaşi condiţii sunt şi la locurile de joacă pentru copii.

Cultele religioase pot organiza slujbele şi rugăciuni colective în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, precum şi procesiuni.

Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite. Există şi varianta organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie sanitară.

Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

Elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor intra în vacanţă în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie. Activităţile de tip after-school se suspendă pe o perioadă de 14 zile. AGERPRES

Read more
Descoperă 3 lucruri interesante despre purtarea genții

Te-ai gândit vreodată care este locul potrivit pentru a-ți așeza geanta atunci când iei cina în oraș? Asta este o dilema obișnuită pentru multe doamne și domnișoare. Modul în care porți geanta spune multe despre tine, nu doar despre personalitatea și stilul tău, ci și despre bunele maniere. Majoritatea femeilor depun efort pentru a avea o postură corectă sau pentru a face contact vizual îndelungat, însă prea puține se gândesc ce dezvăluie despre personalitatea lor felul în care își poartă geanta. Dacă vrei să descoperi lucruri interesante despre purtarea genții și să îți îmbunătățești manierele, citește în continuare acest articol.

TOP 3 lucruri pe care trebuie să le știi despre purtarea genții

Nu pune geanta pe masă

Indiferent de ocazie, regula de bază este să nu îți pui geanta pe masă, fiindcă este considerat un gest grosolan. Acest lucru este complet adevărat, dacă te gândești că geanta ta a fost așezată pe mai multe podele și suprafețe publice, însă nu doar din motive de igienă nu ar trebui să așezi geanta pe masă, ci și din bun simț. Gențile de zi tind să fie voluminoase, astfel încât în ele să încapă toate lucrurile de care ai nevoie, precum portofelul, trusa de machiaj sau laptop. Dacă trebuie să ajungi la un prânz sau te întâlnești cu cineva la cafea, este indicat să îți așezi geanta  pe scaunul rămas gol. Dacă nu exista un scaun disponibil, folosește-te de un cârlig de de poșetă, de colțul scaunului sau așează geanta pe jos.

Curăță geanta

Indiferent de valoarea poșetei tale, aceasta nu va atrage niciodată admirație dacă este murdară. Folosește produse de igienizare, astfel încât păstrezi în stare optimă și să te ferești de nivelul ridicat de microbi. Studiile arată unele dintre cele mai dăunătoare bacterii se pot afla pe gențile femeilor. Nu doar exteriorul este important, ci și în interior este indicat să ai lucrurile organizate. Evită să cari după tine lucruri voluminoase și inutile, fiindcă vei părea dezorganizată.

Cum să ții geanta

Te-ai gândit vreodată cum trebuie să ții geanta? Răspunsul poate fi diferit în funcție de tipul de poșetă pe care îl ai. Gențile de mână trebuie ținute tot timpul în mâna stângă, astfel încât mâna dreaptă să fie liberă pentru a da mâna și a socializa. Dacă ai o geantă de damă de umăr, atunci aceasta trebuie purtată, pur și simplu, pe umăr. De asemenea este indicat să păstrezi mâna dreaptă liberă, astfel încât să poți socializa. Există mai multe tipuri și modele de genți din care poți alege, în funcție de preferințele tale, dar și de buget. Magazinul de specialitate Barneystore.ro este cunoscut pentru produsele de calitate la prețuri avantajoase, iar aici poți să găsești o gamă largă de produse potrivite pentru tine.

Indiferent de evenimentul la care participi sau de momentul zilei, geanta este accesoriul care te însoțește pretutindeni. Există multe modele pe care le poți achiziționa din magazine de specialitate, care să te ajute să îți completezi ținutele și să îți exprimi personalitatea. Totuși regulile de etică sunt universale, așa că folosește-te de oricare din sfaturile de mai sus pentru a-ți îmbunătăți manierele.

 

Sursă foto: pexels.com

Read more