News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Tu ce-ți dorești de la bucătăria ta? – Investește în ceea ce contează

Bucătăria ta găzduiește o mare varietate de sarcini și activități importante de zi cu zi, așa că trebuie să fie pregătită corespunzător pentru munca grea, dar să și arate bine. Indiferent dacă gătești zilnic, faci curățenie, mănânci sau este doar spațiul preferat de cafea și conversații cu prietenii, bucătăria ar trebui să fie un spațiu în care îți face plăcere să te afli. Designul atent elaborat al bucătăriei poate ajuta la realizarea acestui lucru, la redarea confortului.

Dacă plănuiești o renovare a bucătăriei sau proiectezi o nouă bucătărie, aceste sfaturi îți vor fi de ajutor în procesul amenajării unui spațiu pe care îl vei iubi. Trebuie să fii, în principiu, atent la planificarea, organizarea și caracteristicile obligatorii pentru amenajarea bucătăriei perfecte, adică aceea estetică și funcțională în raport cu nevoile tale.

Iată care sunt aspectele de luat în considerare atunci cât îți amenajezi bucătăria în funcție de propriile nevoi

Echipamentul de bucătărie

         Poate că ești pasionat de gătit sau poate că rețeta ta preferată este cafeaua de dimineață, iar pe restul le lași pe mâna profesioniștilor. Este cel mai bine să îți evaluezi din timp nevoile și cerințele, astfel încât să știi ce îți dorești de la bucătăria ta. Dacă nu ai tot timpul din lume pentru rețete elaborate, nu are rost să investești în roboți de bucătărie sau echipament costisitor. Pe de altă parte, dacă spațiul este foarte restrâns poți apela la echipament minimal. Alege să investești în plite pe gaz sau electrice de la Ideall.ro, decât într-un aragaz care ocupă mult spațiu. Dacă spațiul nu îți permite, dar gătitul este o plăcere personală, completează cu un cuptor electric mai mic și cochet.

Stilul de amenajare al bucătăriei

Bucătăria trebuie să spună și ea povestea stilului tău de viață. Când încerci să îți amenajezi bucătăria ca în reviste, optează pentru un stil similar celui abordat în celelalte încăperi. Dacă îți place stilul modern, minimal, încearcă să menții și o oarecare luminozitate și aerisirea spațiului, prin cabinete încăpătoare, de culoare deschisă. Poți fi și adeptul stilului vintage, iar în acest caz, accesoriile metalice din cupru sau alamă vor arăta perfect în bucătăria ta. Contează șă îți ofere confortul la care tânjești din punct de vedere estetic.

Spațiul tău verde

Grădinăritul urban a devenit un trend tot mai serios și în România. De ce să nu fie și bucătăria ta în joc? Într-un colț mai luminos poți pune câteva ghivece în care să plantezi plantele tale aromatice preferate. De asemenea, poți opta pentru o jardinieră suspendată, asortată stilului bucătăriei, care să fie la îndemâna bucătarului de fiecare dată când acesta are nevoie. Senzația de liniște pe care o oferă spațiul verde al bucătăriei este completată de pragmatism și o latură estetică deosebită.

Așadar, atunci când îți amenajezi bucătăria trebuie să iei în considerare atât aspectele estetice, cât și funcționalitatea spațiului. Gândește-te înainte de a investi în echipament luxos cât de mult gătești, ce stil te îmbie să îți petreci timpul aici, dar și cum să faci bucătăria cât mai practică și ecologică. În felul acesta vei investi doar în ceea ce contează.

Read more
Ce poti face pentru a te descurca mai ușor cu doi copii mici, de vârste diferite

Atunci când ai copii mici, vei trece printr-un carusel de emoții și de trăiri, în fiecare zi, niciun moment nefiind la fel ca celălalt, astfel că la finalul zilei vei fi obosită, dar și extrem de fericită. Jocuri, jucării, hrană, plimbare, plânsete, mers la cumpărături, momente de panică atunci când cel mic face febră sau tușește, toate acestea fac parte din viața unei mămici, a unui părinte care are grijă de copii mici.

Însă, deși este extrem de dificil să faci față unei asemenea perioade, mai ales dacă ai doi copii mici, de vârste apropiate, există câteva soluții pe care, dacă le vei pune în practică, vei reuși să ai puțin mai mult timp pentru tine (ceea ce înseamnă o mămică mai odihnită, cu mai multă energie), iar cei mici vor fi mai fericiți.

Dar, pentru a ușura puțin treaba mămicilor care stau acasă cu copiii, în materialul de mai jos vei găsi câteva sfaturi pe care le poți pune în practică atunci când simți că nu mai ai idei și plânsul copiiilor te copleșește.

Iată cum poți face față mai ușor atunci când ai în îngrijire doi copii mici

Să ai copii este o adevărată bucurie, o binecuvântare divină, însă numai cei care nu au copii sau care nu au stat niciodată cu nepoți, veri, frați mai mici, etc, doar aceia pot spune că timpul petrecut acasă cu cei mici este mereu magic. De fapt, perioada în care un părinte își crește copiii este extrem de dificilă, stresul atingând limite inimaginabile, iar oboseala cote alarmante. Însă, dincolo de acestea, este o perioadă absolut superbă, cu care nu te vei mai întâlni niciodată.

Ce poți face pentru a te descurca mai ușor

Chiar dacă atunci când îl alăptezi pe cel mic pare a fi mai simplu să îl pui să pui să doarmă sau să stea în pat lângă tine, pe termen lung, acest lucru te va stresa și chiar îți va îngreuna ziua. Însă, un pătuț din lemn de la Babyneeds va fi perfect pentru copilașul tău, mai ales peste zi, când vei avea nevoie să ieși din cameră chiar și pentru câteva secunde, iar din patul tău se va putea rostogoli și chiar cădea pe podea. (Căzăturile pentru cei mici sunt extrem de periculoase, mai ales loviturile în zona capului). În plus, în timpul nopții te vei putea odihni mai bine atunci când cel mic va dormi liniștit în pătuțul său, deoarece nu vei mai avea grija faptului că te poți mișca în somn și rostogoli peste copil.

Situația poate deveni și mai complicată atunci când ai un sugar și un copil de numai câțiva ani, mai ales dacă bebelușul tău drag de altădată se transformă în copilul neascultător despre care citeai și nu îți venea să crezi că ție și se poate întâmpla! Comportamentul rebel al copilului mai mare poate apare atunci când apare un nou membru al familiei, iar atenția părinților devine, dintr-o dată, împărțită. Ba mai mult, în primele săptămâni după naștere, mămica petrece foarte mult timp cu bebelușul, astfel că fratele (sau sora) mai mare simte emoții contradictorii.

Pentru a reuși să potolești excesele de furie ale copilului cel mare, e nevoie să încerci să îți faci timp doar pentru el. Dacă nu reușești atunci când bebelușul doarme, roagă tăticul, o bunică, o prietenă să te ajute, iar tu fă ceva ce făceați amândoi înainte de a mai avea un copil.

În timp, lucrurile vor deveni mai liniștite iar micuțul va înțelege că nu a pierdut iubirea părinților, iar tu te vei bucura de doi copii fericiți și cuminți.

Read more
Colectarea brazilor se face de angajații primăriei

În fiecare iarnă, una dintre problemele fiecărei comunități o constituie brazii uscați, îmbodobiți de sărbătoarea sfântă a Nașterii Doamnului. Ce facem cu ei și cum se pot aceștia colecta selectiv, iată întrebări la care, dacă se vrea, se poate găsi un răspuns.

Primăria Oraşului Pecica vine și la începutul acestui an în sprijinul cetățenilor, cu colectarea brazilor de Crăciun.

Odată cu încheierea sărbătorilor de iarnă, majoritatea au despodobit deja pomul de Crăciun, motiv pentru care angajații administrației locale vor merge pe toate străzile.

Acțiunea de colectare are loc marți, 18 ianuarie, în orașul Pecica și miercuri, 19 ianuarie, în satele aparținătoare Turnu, Sederhat și Bodrogu Vechi.

Cetăţenii sunt rugaţi să scoată brazii cu o seară înainte sau dimineața la prima oră, pentru a fi siguri că vor fi ridicați!

Read more
O mașină iese în decor la Ghioroc, din cauza poleiului

În această dimineață, în jurul orei 6.25, a avut loc un accident rutier ușor pe D.J.708 C, în afara localității Ghioroc.

Din cercetări a reieșit că o femeie de 31 de ani, din Ghioroc a condus un autoturism pe D.J.709C, din direcția Ghioroc spre Sâmbăteni iar la km 2+500 a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducatoarei autoturismului care se afla singură în vehicul.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.

Read more
Vânzarea biletelor de tren va fi realizată la ghişee după o defecţiune la sistemul electronic de rezervări

Activitatea de vânzare a biletelor de tren va fi realizată la ghişeele CFR Călători din staţiile şi agenţiile de voiaj, în urma unei defecţiuni la sistemul electronic de rezervări survenite vineri dimineaţa, informează CFR Călători.

„În cursul dimineţii a apărut o defecţiune la sistemul electronic de rezervări. Specialiştii de la SC Informatică Feroviară SA depun toate eforturile pentru a remediat cât mai rapid avaria. Până la remediere, activitatea de vânzare a biletelor va fi realizată la ghişeele CFR Călători din staţiile şi agenţiile de voiaj. Ne cerem scuze pasagerilor pentru eventualele neplăceri care pot apărea”, precizează sursa citată. AGERPRES

Read more
UTA l-a prezentat oficial şi pe Filip Otele! Nigerianul vine de la Kauno Zalgiris

În cele din urmă, UTA l-a prezentat oficial astăzi şi pe jucătorul anunţat de noi încă de marţi, Philip Otele, asta după ce aseară a oficializat şi transferul atacantului canadian Easton Ongaro! Fotbalistul nigerian de 22 de ani s-a născut pe 15 aprilie 1999, în Port Harcourt, Nigeria. Acesta evoluează pe postul de mijlocaş lateral stânga, dar poate evolua şi în partea dreaptă sau chiar şi atacant. Şi-a făcut junioratul în Anglia şi a evoluat în carieră pentru Teesside University şi Wolvinston FC din Anglia, iar la echipa arădeană a ajuns din Lituania, de la Kauno Zalgiris. Cu echipă lituaniană a evoluat în preliminariile Conference League, unde a oferit şi o pasă de gol în meciul cu FC Europa. În total, pentru Kauno Zalgiris a evoluat în 70 de meciuri, a înscris de 13 ori şi a oferit 5 pase decisive. Venirea nigerianului cade cumva la fix, după ce brazilianul Roger nu a mai prelungit cu UTA şi s-a decis să plece la CFR Cluj.

Otele este optimist şi anunţă: „Fanii să aibă încredere, vom accede în play-off!”

„Sunt foarte bucuros că am semnat cu UTA Arad. Abia aştept să am un impact în această echipă şi să îmi ajut colegii, antrenorii şi pe toată lumea implicată. Cred că avem o echipă foarte bună, cu un staff bun în jurul nostru. Nu am vorbit cu jucătorii care au evoluat în Lituania şi sunt acum la UTA (Vorobjovas, Baravykas, Laukzemis), dar am jucat împotriva lui Vorobjovas. Am rugat câţiva oameni să îi contacteze pentru a lua informaţii despre UTA şi despre cum sunt lucrurile aici, iar ei s-au întors cu păreri pozitive, acest lucru este important pentru mine. Cantonamentul este foarte bun, avem facilităţi excelente, ne antrenăm de două ori pe zi. Abia aşteptăm primul joc oficial, sunt convins că toată lumea va fi pregătită. Fanilor le transmit să îşi păstreze încrederea în noi pentru că le vom aduce victorii şi vom accede în play-off”, au fost primele cuvinte ale lui Philip Otele după semnarea contractului.

UTA a reacţionat în „speţa Roger”: oferta CFR-ului, mult superioară!

Altfel, UTA a reacţionat după ce campioana CFR Cluj a anunţat oficial că l-atransferat din vară pe utistul Roger! „Clubul nostru respectă și înțelege decizia jucătorului Roger Junio Rodrigues Figueira de a semna cu un alt club din sezonul următor, este dreptul și alegerea lui, fiind în ultimele 6 luni de contract. Clubul cu care a semnat a oferit o sumă mult peste suma oferită de clubul nostru pentru prelungirea contractului, atât salarial cât și primă la semnătură”, se menţionează în comunicatul celor de la UTA. Rămâne de văzut dacă brazilianul va pleca încă din iarnă în Gruia, sub comanda lui Dan Petrescu, dar pentru asta e nevoie de o sumă de bani. Se pare că în aceste zile vor fi tratative, suma vehiculată fiind undeva între 100 şi 200 de mii de euro. Dacă, totuşi, îşi va încheia contractul la Arad, UTA îl pierde practic pe gratis pe Roger!

 

Read more
Americanca Shereen Sutherland întăreşte Aradul!

Aflată în cursa pentru finala campionatului şi momentan lider al Ligii Naţionale, FCC Baschet UAV avea nevoie de întăriri la nivel de lot. Iar conducerea clubului arădean a reuşit să obţină semnătura jucătoarei Shereen Sutherland.

„Americanca în vârstă de 27 de ani a evoluat sezonul acesta în puternicul campionat din Turcia, la Tarsus Belediyesi, dar şi în Germania, la Eigner Angels Noerdlingen, iar acum a venit la Arad pentru a pune umărul la evoluţia “galben-albastrelor” în a doua parte a campionatului. Noua achiziţie a trupei antrenate de Jose Araujo a avut câteva evoluţii importante în liga turcă. Cea mai bună prestaţie pe parchet a fost în duelul cu Urla Bld, atunci când Sutherlanda contribuit decisiv la victoria la limită a echipei sale (73-72), totalizând nu mai puţin de 29 de puncte şi 15 recuperări„, se menţionează pe site-ul oficial al FCC UAV Arad. Jucătoarea de forţă, de 1,88 metri, a mai jucat de-a lungul carierei profesioniste la Helios Basket Valais (Elveția), Uppsala Basket (Elveția), Club Basket Ifs (Franţa), dar şi în România, la Phoenix CSU Constanţa. În prima ligă din ţara noastră, americanca a avut medii pe meci de 10.3 puncte şi 8.3 recuperări, cu un indice al eficienţei de 13.2 unităţi. Aradul ajunge acum la patru straniere în lot, Hadzovic, Keys, Sutherland şi Vitulova, Akathiotou având şi cetăţenie română, în vreme ce rivalele Sepsi şi Satu Mare dispun de cinci jucătoare străine.

Se aprinde lupta la titlu: Satu Mare i-a suflat-o campioanei Sepsi pe grecoaica Sotiriou!

Sutherland evoluează pe poziţia 4 şi a absolvit acum cinci ani Colegiul Irvine Riverside din California, unde în sezonul 2016-2017 a avut medii statistice de 11.7 puncte și 6.6 recuperări în cele 31 de partide în care a fost prezentă pe teren. Altfel, lovitura iernii a dat-o una din rivalele Aradului: Aikaterina Sotiriou a ajuns în cele din urmă la CSM Satu Mare, după ce unele surse o dădeau inițial la Sepsi Sfântu Gheorghe. Se pare că oferta clubului din Sătmar a fost superioară ca şi salariu şi grecoaica a preferat să joace la CSM, un alt aspect important al opţiunii sale fiind că la Satu Mare e antrenor spaniolul Miguel Lopez. În actuala stagiune, Sotiriou a jucat în Spania, la Movistar Estudiantes Madrid, având medii de 4.4 puncte și 2.8 pase decisive în nouă apariții. De asemenea, sportiva a jucat alături de clubul iberic în EuroCup, unde în opt partide a strâns medii de 6.8 puncte şi 2.9 recuperări, marcând în două rânduri 14 puncte. Grecoaica a plecat din Spania la finalul lunii decembrie 2021, de atunci fiind liberă de contract. Vicecampioana României s-a despărțit zilele trecute de Sierra Moore, înlocuită de Sotiriou.

Sâmbătă seara e mare derby în secuime! Aradul are meci acasă, cu Rapid

Sepsi SIC a anunţat şi ea până la urmă un transfer, dar nu pe atât de sonor precum cele reuşite de Satu Mare şi Arad, este vorba despre tânăra Anamaria Pop. „Baschetbalista de 19 ani din Sfântu Gheorghe a îmbrăcat recent tricoul lui Atőmeromű KSC Szekszárd. Era componentă a echipei din județul Tolna de la vârsta de 16 ani, anterior activând la CSU Brașov. Jucătoarea, care poate fi folosită și pe post de coordonator de joc și ca fundaș ofensiv, a făcut primii pași în baschet la clubul Bball 6 din Sfântu Gheorghe”, anunţă Sepsi. Interesant este că principalele candidate la titlu şi în acest sezon din LNBF, Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSM Satu Mare, se înfruntă sâmbătă, ora 19, în derby-ul etapei a 15-a, a doua a returului. În meciul tur, sătmărencele obţineau o victorie surprinzător de categorică în faţa campioanei “en-titre”, Sepsi, scor 78-56! FCC UAV Arad joacă tot sâmbătă, dar de la ora 12, cu Rapid Bucureşti. Vă reamintim că în clasamentul la zi al campionatului conduce FCC UAV Arad, 27 de puncte, urmată de CSM Satu Mare şi Sepsi, ambele cu 23 de puncte dar şi cu două meciuri mai puţin disputate.

Read more
ANPC înfiinţează Comandamentul pentru Energie, pentru verificarea neregulilor din facturi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) înfiinţează Comandamentul pentru Energie, ca urmare a numărului mare de reclamaţii depuse de cetăţeni în contextul facturării consumului de energie electrică şi de gaze naturale către consumatorii persoane fizice, se menţionează într-un comunicat remis joi de instituţie.

Totodată, ANPC a decis înfiinţarea Comandamentului pentru Energie din cauza complexităţii neregulilor constatate în teren în cele 5 zile de când au început verificările în acest domeniu, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei, noua structură va reuni comisari ANPC din toată ţara şi va include echipe de control suplimentare în zonele în care numărul de reclamaţii din partea cetăţenilor este mai mare, pentru a putea efectua cu celeritate verificările necesare.

Comandamentul pentru Energie are rolul de a gestiona rapid volumul de informaţii sosite în urma controalelor de pe întreg teritoriul ţării şi de a asigura colaborarea cu alte instituţii ale statului abilitate în soluţionarea problemelor evidenţiate de control atunci când acestea exced competenţele ANPC.

Comandamentul pentru Energie va fi coordonat de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, şi de directorul general al ANPC, Paul Anghel, şi va funcţiona până la data de 31 martie 2022, termenul până la care acţionează Legea 259/2021.

ANPC transmite consumatorilor etapele pe care aceştia trebuie să le parcurgă atunci când primesc o factură pe care o consideră incorectă: să verifice dacă valoarea consumului din factură este în limitele celei prevăzute în contract; să verifice dacă preţul unitar pentru consumul măsurat după data de 1 noiembrie 2021 este de maxim 0,525 lei/kWh la energie electrică şi 0,25 lei/kWh la gaze naturale, astfel încât preţul total, cu toate taxele incluse, să nu depăşească 1 leu/kWh la energie electrică şi 0,37 lei/kWh, la gaze naturale; să existe rubrica de preţ compensat/plafonat pe factura corespunzătoare consumului de energie după 1 noiembrie 2021.

Atunci când consumatorii constatată că cel puţin una dintre aceste situaţii este reală în cazul facturilor pe care le-au primit, trebuie să solicite clarificări furnizorului de energie respectiv, se menţionează în comunicatul ANPC.

În continuare, dacă acest demers nu se soluţionează, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris către Comisariatele Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor, însoţită de o copie a facturii, precum şi de o copie a răspunsului furnizorului în urma sesizării realizate de către consumator.

Totodată, ANPC alocă un număr de telefon şi o adresă de e-mail dedicate îmbunătăţirii comunicării cu consumatorii pe tema energiei electrice şi a a gazelor naturale.

Astfel, pentru reclamaţii, consumatorii pot apela numărul de telefon 021.307.67.89, de luni până vineri, între orele 8.00-16.00, sau le pot transmite la adresa de e-mail [email protected]. AGERPRES

Read more
Decebal Fordon: „Faleza Mureşului şi-a schimbat faţa”

Faleza Mureşului, una dintre zonele de promenadă ale Aradului, şi-a schimbat faţa, proiectele Primăriei pentru acestă zonă transformându-se în realitate.

„Administraţia locală liberală a investit în reabilitarea rampelor şi scărilor de acces pe digul Mureşului, în modernizarea sistemului de iluminat, a fost asfaltată zona centrală a falezei, a fost refăcut zidul aflat în zona Alfa, Fântana Cap de Leu a fost reabilitată în parteneriat cu societatea civilă, iar în apropierea acesteia a fost amenajată o zonă care a primit denumirea de «La băncuţe», pentru confortul şi plăcerea arădenilor, aici fiind organizate o serie de evenimente în aer liber”, a declarat consilierul local municipal Decebal Fordon.

Acesta susţine că Aradul are nevoie de zone de agrement, are nevoie de parcuri, proiectul de reamenajare a malurilor Mureşului, între Parcul Europa şi Podul Decebal fiind realizat tocmai pentru a veni în întâmpinarea nevoii de mişcare în aer liber, dar în spaţii bine întreţinute, a locuitorilor municipiului.

Read more
Glad Varga: „81 de unităţi de învăţământ din judeţ sunt eligibile pentru finanţare PNNR”

Deputatul liberal arădean Glad Varga susţine că 81 de unităţi de învăţământ de pe raza judeţului ar putea obţine finanţare prin intermediul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, fondurile provenind prin intermediul PNRR. Fiecare grant poate avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității. Atenţie însă, data limită de transmitere a declaraţiilor de intenţie este 17 ianuarie.

„81 unităţi de învăţământ din judeţul Arad sunt eligibile pentru finanţare în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă «România Educată», cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.

Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), cu scopul de a identifica elevii cu risc de abandon şcolar şi de a planifica și implementa măsuri de prevenire și reducere a abandonului la nivelul școlii.

Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de trei ani”, susţine deputatul Glad Varga.

De menţionat că activităţile eligibile se referă la:

– activități pedagogice și de sprijin – cursuri remediale, școală după școală, asigurarea consilierilor şi mediatorilor școlari în comunitățile cu copii de etnie romă, orientare școlară, cursuri de educație parentală, metode de predare pentru elevii cu CES, sprijin pentru concursuri școlare și orice alte activități adaptate elevilor din grupuri vulnerabile;

– activități outdoor, recreative, cercuri școlare, activități de sprijin individualizat, subvenții, activități extracurriculare, vizite de documentare, excursii, tabere, festivaluri, activități nonformale, activități culturale comunitare, sportive, susținerea unor parteneriate între școli și alte entități, sprijin pentru participare la concursuri, activități de networking școlar etc;

– achiziția de echipamente IT, software, echipamente sportive, birotică, amenajare spații de lectură, amenajarea curții școlii, abonamente internet, kituri științifice, abonamente la platforme educaționale, cheltuieli cu mentenanța.

„Declaraţiile de intenţie se pot transmite până la data de 17 ianuarie 2022”, a ţinut să precizeze Glad Varga, deputat PNL de Arad.

 

Read more