News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

S-a inaugurat primul parc fotovoltaic de la NEPI Rockcastle, la Chișineu Criș

NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator, operator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est (CEE), marchează o etapă strategică în direcția sustenabilității și a tranziției energetice prin inaugurarea primului său parc fotovoltaic, în Chișineu-Criș, județul Arad.

Investiția face parte din programul de energie verde al NEPI Rockcastle, care prevede un plan de 110 milioane de euro pentru proiecte fotovoltaice în Europa Centrală și de Est, atât pe proprietăți comerciale existente, cât și prin două ample dezvoltări greenfield în România, însumând o capacitate totală de 159 MW.

„Prima noastră dezvoltare fotovoltaică greenfield reprezintă o etapă importantă în planul de a produce energie sustenabilă pe termen lung. Ne-am dorit ca această investiție să genereze nu doar energie curată, ci să aibă și un impact economic local, prin crearea a peste 100 de locuri de muncă în faza de construcție și colaborarea prioritară cu furnizorii și contractorii regionali. Le suntem recunoscători partenerilor de business LONGi, ENEVO Group și Electroechipament Industrial (EEI), pentru implicarea și know-how-ul prin care ne-au ajutat să finalizăm proiectul în mai puțin de un an, în cele mai bune condiții”, a declarat Andrei Radu, Group Development Director, NEPI Rockcastle.

Parcul fotovoltaic din vestul țării, a cărui valoare se ridică la aproximativ 30 milioane de euro și ocupă în jur de 51 de hectare, având o capacitate instalată de 54MW. Proiectul a fost construit în aproximativ zece luni, iar estimările companiei arată că va genera anual circa 70.000MWh de energie electrică regenerabilăechivalentul consumului a peste 29.000 de gospodării din România. În același timp, compania anticipează contribuția la protejarea mediului prin evitarea a peste 21.000 de tone de emisii de CO₂ anual.

Proiectul reprezintă cea mai amplă investiție în energie fotovoltaică dedicată infrastructurii comerciale din România, primul de acest gen implementat de un grup din zona de real estate comercial.

„Din perspectiva unui CFO, prioritatea este susținerea investițiilor care accelerează performanța financiară și operațională a companiei. Dezvoltarea greenfieldului de panouri fotovoltaice este o investiție strategică, susținută de Consiliul de Administratie, care aduce eficiență, optimizare a costurilor și consolidează fundația pe care construim creșterea viitoare a NEPI Rockcastle. În plus, acest proiect întărește relațiile cu partenerii noștri de afaceri și demonstrează modul în care disciplina financiară și sustenabilitatea pot genera valoare comună și durabilă”, a adăugat Eliza Predoiu, CFO, NEPI Rockcastle.

NEPI Rockcastle își propune să devină un jucător relevant în producția de energie regenerabilă, destinată exclusiv infrastructurii comerciale din Europa Centrală si de Est. Linia de business de energie integrează obiectivele sustenabile ale companiei în modelul său operațional, contribuind atât la reducerea costurilor energetice, cât și la valorificarea oportunităților comerciale din domeniul energiei verzi.

Read more
Bărbat prin sub un tractor, la Mermești

În această seară, în jurul orei 20:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în localitatea Mermesti pentru extragerea unei persoane de sub un utilaj agricol (tractor).

Pentru misiune au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț, cu o autospecială dotată cu modul pentru descarcerare. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.

Ajunși la fața locului, pompierii au extras victima; un bărbat care, din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind constatat de către echipajul medical.

Read more
Festivalul Toamnei și al Familiei, la Consiliul Județean Arad

Consiliul Județean Arad invită arădenii să participe la Festivalul Toamnei și al Familiei, care se va desfășura în perioada 10–12 octombrie, între orele 10.00 și 22.00, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad.

Pe parcursul celor trei zile, arădenii se vor putea bucura de Picnic Garden, unde vor putea găsi preparate tradiționale, mâncare bună și autentică, pentru cele mai pretențioase gusturi. Tradițiile arădene vor fi aduse în fața publicului de Grupurile de Acțiune Locală din județul Arad, unde producători din tot județul vor expune produse specifice sezonului. Copiii se vor distra la atelierele de joacă, organizate special pentru cei mici.

În toate cele trei zile de festival vor avea loc spectacole de muzică populară și ușoară, evenimentul urmând a se încheia cu concertul lui Horia Brenciu.

Programul evenimentelor:

10–12 octombrie | 10.00 – 22.00

Picnic Garden – loc de relaxare și degustare de produse tradiționale

Tradiții arădene – prezentate de Grupurile de Acțiune Locală din județ

Vineri, 10 octombrie

18.00 – 22.00 – Spectacol al ansamblurilor minorităților etnice din județul Arad

Sâmbătă, 11 octombrie

12.00 – 16.30 – Ateliere și activități interactive pentru copii

17.00 – 22.00 – Concerte de muzică populară cu:

Grupul vocal „Sânzienele”, Ciprian Tărșan, Roberta Tomșa, Vlad Șerban, Cosmina Brădean, Nelu Barna, Daniela Dudaș, Claudia Volentir, Andrei Gurău și Feciorii Zărandului, Roxana Suciu, Daniela Han, Alex Pop Zărăndean, Marius de la Arad și Orchestra Rapsodia

Duminică, 12 octombrie

19.00 – 22.00 – Concerte de muzică ușoară cu Epicenter, Arthur și Horia Brenciu & HB Orchestra

„Vă invit la Consiliul Județean, să petreceți trei zile frumoase la Festivalul Toamnei, în perioada 10–12 octombrie, între orele 10.00 și 22.00, pe platoul din fața instituției. Haideți să ne bucurăm împreună de preparatele tradiționale la Picnic Garden, de tradițiile locale păstrate și promovate de producătorii locali, de ateliere pentru copii, spectacole folclorice și concerte de muzică ușoară. Duminică, 12 octombrie, de la ora 19.00, pe scenă va urca celebrul Horia Brenciu! Ne dorim ca acest sfârșit de săptămână să fie o sărbătoare a toamnei pentru toți cei care iubesc Aradul! Vă așteptăm cu drag!”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Read more
Action deschide al treilea magazin din România, în Arad

Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. Compania deschide al treilea magazin în orașul Arad.

Începând de joi, 9 octombrie, locuitorii din Arad și împrejurimi pot beneficia de formula Action: 14 categorii diferite, cu o selecție de 6.000 de produse de bună calitate și din ce în ce mai sustenabile, de la jucării și articole de bricolaj, la produse pentru casă, grădinărit și alimente, toate la cel mai mic preț. Action introduce săptămânal 150 de produse noi, și asigură un sortiment relevant, adaptat nevoilor și preferințelor diverse. 1.500 de produse Action costă sub 5 Lei.

„Suntem foarte bucuroși să deschidem al treilea nostru magazin în România, în Arad, la doar două săptămâni după inaugurarea primului magazin din Pitești. Clienții ne-au primit cu căldură în Pitești și suntem fericiți că putem aduce acum formula Action mai aproape de mai mulți români. Succesul nostru se bazează pe formula noastră puternică și pe angajamentul și implicarea echipelor noastre, de care suntem foarte mândri. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această realizare: clienților, colegilor, furnizorilor și tuturor celor care ne-au susținut”, spune Boyko Tchakarov, Director General Action România.

Action investește constant în calitatea produselor și sustenabilitate: reduce activ emisiile de gaze cu efect de seră generate de operațiunile interne, prin inițiative precum eliminarea racordurilor la gaze în magazinele proprii până la finalul anului 2024 și utilizarea exclusivă a iluminatului LED. De asemenea, mențin standarde clare privind furnizorii și aprovizionarea. Produsele sunt îmbunătățite prin reducerea amprentei de carbon și creșterea circularității. Exemple sunt toate produsele din bumbac sub brandul Action și white-label, care provin din surse sustenabile (99% conform programului Better Cotton, iar restul de 1% din bumbac organic). 100% din lemnul folosit în produsele Action provine din păduri gestionate durabil, fie sub certificarea FSC® sau PEFC și toate tipurile de cacao folosite în produsele sub brand Action sunt Fairtrade din 2022.

Spațios și ușor accesibil, noul magazin are aproximativ 875 metri pătrați și are o echipă formată din 19 angajați. Este situat pe strada Aurel Vlaicu 225-235, în Agora Mall și este deschis începând de joi, 9 octombrie, de luni până duminică, între orele 9:00 și 21:00.

Read more
Regatul Unit o numește pe Mullally prima femeie Arhiepiscop care conduce Biserica Anglicană

Marea Britanie a numit-o vineri pe Sarah Mullally ca noul Arhiepiscop de Canterbury, fiind pentru prima dată în istoria de 1.400 de ani a acestei funcții când o femeie este desemnată lider al Bisericii Anglicane.
Mullally devine, de asemenea, conducătorul ceremonial al celor aproximativ 85 de milioane de anglicani din întreaga lume, numirea unei femei riscând să adâncească diviziunile teologice cu unele dintre ramurile mai conservatoare ale bisericii din națiunile africane.

Prim-ministrul Keir Starmer salută numirea lui Dame Sarah Mullally ca primul Arhiepiscop de sex feminin de la Canterbury.
„Biserica Anglicană are o importanță profundă pentru această țară.
Bisericile, catedralele, școlile și organizațiile sale caritabile fac parte din țesătura comunităților noastre”, afirmă el.
„Arhiepiscopul de Canterbury va juca un rol esențial în viața noastră națională. Îi doresc mult succes și aștept cu nerăbdare să colaborăm.”

Dame Sarah Mullally este numită prima femeie Arhiepiscop de Canterbury din istoria de aproape 500 de ani a Bisericii Anglicane.

Read more
Over €7,900 for each child with disabilities. Pre-registration for e-vouchers has begun

Over €7,900 is available for each child with disabilities under the „Tech-Assist” project, and pre-registration for e-vouchers begins on Wednesday, October 1, announced the Minister of Labor, Petre-Florin Manole.

„Over €7,900 for each child with disabilities. Starting October 1, pre-registration opens for the e-vouchers within the ‘Tech-Assist’ project. This is a real chance for thousands of children to become more independent and for parents to know they are not alone. I encourage you to get informed and apply, so that every child can receive the support they need,” wrote the Minister of Labor on Facebook.

At the same time, the National Authority for the Protection of Children’s Rights and Adoption (ANPDCA) announced on its social media page that the „Tech-Assist” project aims to increase the social inclusion and autonomy of children.

„The National Authority for the Protection of the Rights of Persons with Disabilities (ANPDPD) provides support to children with disabilities by granting e-vouchers for the purchase of assistive and access technologies. This initiative is part of the ‘Tech-Assist’ project and aims to enhance the social inclusion and autonomy of children. Pre-registration begins on October 1, 2025, at 10:00 AM!” the announcement states.

According to the source, the program is available to minors who reside in Romania, hold a valid disability certificate, are legally represented by parents/guardians, and have not benefited in the past year from public funding for the same type of technology.

With this e-voucher, families can purchase a wide range of products and technologies designed to improve daily life, including wheelchairs, walking frames, orthoses and prostheses, hearing aids, screen readers, specialized software, adapted furniture, alarm systems, and other devices that increase autonomy.

According to the cited source, the maximum value of an e-voucher is 39,900 lei, VAT included. „Up to three products and three compatible accessories can be purchased, depending on the child’s specific needs,” the institution specifies.

Read more
Grupul Sports Festival preia managementul imaginii Simonei Halep

Grupul Sports Festival, echipa care organizează cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, va prelua managementul imaginii Simonei Halep. Parteneriatul cu fostul lider mondial WTA a fost semnat la finalul săptămânii trecute, la București. Colaborarea vine firesc, ca urmare a unei relații construite în timp, prin proiecte și momente memorabile care au legat-o pe Simona Halep de Cluj și de echipa Sports Festival.

Sports Festival va gestiona de acum înainte parteneriatele strategice ale Simonei Halep, colaborările de imagine și procesul de negociere a contractelor.

După o carieră excepțională, încununată cu două titluri de Grand Slam, clasarea pe locul 1 mondial WTA și sute de meciuri care au inspirat generații întregi, Simona Halep este poate cel mai indrăgit sportiv al României, iar performanțele ei pot inspira initiative noi, parteneriate strategice și cu siguranță, noi generații de sportivi.

O relație construită în timp, cu încredere și respect reciproc

De-a lungul anilor, Simona Halep a fost prezentă în repetate rânduri la evenimente organizate de echipa Sports Festival care organizează și turneul de tenis feminin Transylvania Open WTA 250. În 2019, a fost protagonista unui moment de gală dedicat carierei sale în cadrul Sports Festival, când a jucat în fața a mii de fani alături de Marius Copil, Fabio Fognini și Daniela Hantuchova, într-un spectacol care a umplut BTarena și care a inclus și o apariție a antrenorului ei de atunci, Darren Cahill.

În 2022, Simona Halep a fost invitată specială la meciul de retragere al lui Horia Tecău, organizat tot la Cluj, în cadrul Sports Festival. A jucat pe teren alături de Robert Lindstedt și Marius Copil, într-un moment cu o puternică încărcătură emoțională pentru fanii tenisului.

În 2024, în cadrul celei de-a cincea ediții Sports Festival, Simona Halep a revenit pe teren pentru un demonstrativ de excepție alături de Andre Agassi, Steffi Graf și Andrei Pavel. Prezența sa în BTarena a marcat, din nou, unul dintre cele mai puternice și emoționante momente ale festivalului.

Simona Halep a participat la prima ediție a Transylvania Open WTA 250, unde a ajuns în finală alături de Anett Kontaveit. În 2025, tot aici, Simona Halep și-a anunțat oficial retragerea din activitatea competițională, în fața publicului și în cadrul turneul care i-a fost mereu aproape și unde și-a încheiat cariera în mod simbolic.

Moment istoric: meciul oficial de retragere al Simonei Halep va avea loc în cadrul Sports Festival 2026

Simona Halep își va încheia cariera sportivă într-un cadru festiv, în fața fanilor din România, în cadrul Sports Festival 2026 care va avea loc în perioada 11–14 iunie. Meciul oficial de retragere va avea loc pe 13 iunie 2026, în BTarena din Cluj-Napoca, și va fi punctul culminant al celei de-a șaptea ediții a festivalului. Anunțul a fost făcut în cadrul meciului demonstrativ Ronaldinho and Friends, în fața unei sălii de 10.000 de oameni.

Despre Sports Festival

Sports Festival este cel mai mare eveniment multi-sport din România, ajuns în 2025 la a șasea ediție. De-a lungul anilor, a adus pe aceeași scenă nume legendare precum Generația de Aur, Barcelona Legends, Galatasaray Legends, dar și sportivi de renume mondial: Simona Halep, Horia Tecău, Darren Cahill, Goran Ivanišević, iar în 2024, Andre Agassi și Steffi Graf. Festivalul reunește anual zone de inițiere în sport, Sports Talks, masterclass-uri pentru profesioniști, competiții, parada cluburilor sportive și demonstrații spectaculoase. „Biletul de sănătate” și „Urban Playfield” sunt concepte originale dezvoltate în cadrul Sports Festival.

Aceeași echipă organizează și Transylvania Open, cel mai important turneu de tenis din România, eveniment care face parte din circuitul WTA. Distins în 2022 și 2023 cu titlul de „Cel mai bun turneu WTA 250”, în urma votului jucătoarelor, Transylvania Open se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și este transmis anual în peste 150 de țări.

Read more
Ghidul concentrațiilor de CBD: ce înseamnă procentele și cum le interpretezi corect?

Ce înseamnă, de fapt, procentele de CBD și cum pot influența acestea experiența personală? Acest articol îți oferă sfaturi importante despre cum să interpretezi concentrația de CBD, astfel încât să faci o alegere informată și să găsești produsul care se potrivește cel mai bine nevoilor tale.

Cuprins:

  1. Diferențele dintre uleiurile CBD cu 10%, 20%, 30%, și 40%
  2. De ce este importantă concentrația de CBD?
  3. Impactul concentrației asupra efectului terapeutic
  4. Cum să alegi concentrația potrivită pentru nevoile tale?
  5. Sfaturi pentru începători în utilizarea uleiurilor CBD

    1. Diferențele dintre uleiurile CBD cu 10%, 20%, 30%, și 40% 

Când vine vorba de uleiuri CBD, diferențele de concentrație influențează direct efectele resimțite de utilizator.

Un ulei CBD de 10% este considerat o opțiune potrivită pentru începători sau pentru cei care doresc o abordare mai delicată, oferind un suport blând pentru starea generală de bine. Pe de altă parte, concentrațiile de 20% și 30% sunt adesea alese de către cei care au o experiență preexistentă cu CBD și caută efecte mai puternice, cum ar fi gestionarea stresului sau susținerea somnului de calitate. Uleiul CBD de 40% este destinat persoanelor care au nevoie de beneficii terapeutice semnificative sau celor care suferă de afecțiuni cronice ce necesită o intervenție mai robustă. Pentru orice tip de concentrație, vezi gama de uleiuri CBD de pe Planet420.ro și alege varianta ideală pentru tine.

Totuși, nu uita că alegerea concentrației trebuie să fie făcută în funcție de nevoile tale specifice, dar și de cum reacționează organismul tău la CBD, astfel încât să poți obține efectul dorit într-un mod sigur și eficient.

    2. De ce este importantă concentrația de CBD? 

Importanța concentrației de CBD în alegerea unui produs nu poate fi subestimată, deoarece influențează în mod direct gradul de eficacitate și experiența generală pe care o poți avea.

Concentrația determină cantitatea de canabidiol activ prezentă în fiecare doză de ulei, fiind esențial să alegi un produs care să corespundă nevoilor tale individuale de sănătate și bunăstare. De exemplu, o concentrație mai mică poate fi potrivită pentru menținerea unui nivel de relaxare zilnic și pentru sprijinul general al stării de bine. În contrapondere, concentrațiile mai mari sunt ideale pentru simptome mai severe, oferind o acțiune mai intensă și mai rapidă. Înțelegerea concentrației adecvate te ajută să administrezi corect uleiul CBD, optimizând astfel atât efectele, cât și costurile.

    3. Impactul concentrației asupra efectului terapeutic 

Concentrația de CBD dintr-un produs joacă un rol esențial în efectul său terapeutic, determinând atât intensitatea, cât și durata efectelor resimțite.

Un nivel redus de CBD, cum ar fi 10%, poate oferi beneficii subtile, adresându-se unor nevoi generale, precum relaxarea ușoară și îmbunătățirea stării de bine. În schimb, concentrațiile mai mari, de 30% sau 40%, sunt concepute pentru a aborda probleme mai severe, oferind un sprijin semnificativ în gestionarea durerii, a inflamației sau a anxietății acute. Este important să înțelegi că fiecare organism reacționează diferit la CBD, iar alegerea unei concentrații adecvate trebuie să fie corelată cu scopul terapeutic dorit și cu răspunsul individual al corpului tău.

În consecință, ajustarea concentrației contribuie la personalizarea experienței tale, maximizând eficacitatea tratamentului și asigurând un raport optim între beneficii și posibile efecte secundare.

    4. Cum să alegi concentrația potrivită pentru nevoile tale? 

Alegerea concentrației potrivite de CBD pentru nevoile tale implică o evaluare atentă a mai multor factori personali și de sănătate.

Este esențial să începi prin identificarea obiectivelor pe care le urmărești cu utilizarea CBD-ului, fie că este vorba despre reducerea stresului, îmbunătățirea somnului sau gestionarea durerii cronice. Pentru începători sau pentru cei cu simptome ușoare, o concentrație de 10% ar putea fi un punct de plecare sigur, permițându-ți să observi cum reacționează corpul tău. Dacă simptomele sunt mai pronunțate sau dacă ai experiență anterioară cu CBD, concentrații de 20% sau mai mari ar putea oferi un sprijin mai puternic. De asemenea, ia în considerare factori precum greutatea corporală, metabolismul, și sensibilitatea individuală, care pot influența dozajul ideal.

Poate fi util să începi cu o doză mică, monitorizând atent efectele și ajustând treptat concentrația și cantitatea până când găsești echilibrul optim.

    5. Sfaturi pentru începători în utilizarea uleiurilor CBD 

Dacă ești la început și explorezi universul uleiurilor CBD, este important să te informezi și să abordezi cu grijă acest proces. În primul rând, începe cu o concentrație mai mică, cum ar fi 10%, pentru a observa cum reacționează corpul tău.

Este recomandat să realizezi un jurnal în care să notezi zilnic dozajul și efectele resimțite, facilitând astfel ajustările ulterioare. Fii atent la faptul că efectele pot varia de la o persoană la alta, deci răbdarea este fundamentală. Când începi, administrează câteva picături sublingual și așteaptă să vezi reacția înainte de a mări doza. De asemenea, asigură-te că achiziționezi produse de la furnizori de încredere, care oferă informații clare despre procesul de fabricație și testările de laborator ale produselor lor.

Dacă ai preocupări serioase de sănătate sau iei alte medicamente, consultarea unui medic sau a unui specialist în sănătate rămâne un pas vital.

Prin urmare, alegerea concentrării potrivite de CBD poate transforma experiența ta cu acest supliment, transformând-o într-una pozitivă și eficientă. Prin înțelegerea diferențelor dintre diversele concentrații și impactul lor terapeutic, îți poți personaliza utilizarea în funcție de nevoile specifice și simptomele tale. Este important să începi cu cantități mici și să ajustezi treptat doza, ținând cont de cum reacționează corpul tău. Totodată, informarea corectă și respectarea sfaturilor medicale îți oferă încrederea necesară pentru a integra corect uleiul CBD în rutina ta zilnică.

Read more
Tribut Robert Redford. Filmul „Bătrânul și arma“, proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad

Filmul „Bătrânul și arma“/„The Old Man & the Gun“ (r. David Lowery) va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad în semn de omagiu în memoria regretatului Robert Redford care a decedat în 16 septembrie la vârsta de 89 de ani.

Filmul va putea fi văzut miercuri, 24 septembrie, de la ora 19.00.

Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Filmul poate fi considerat un omagiu adus lui Robert Redford, care a jucat unul dintre ultimele sale roluri înainte de retragerea din actorie. Redford, pe atunci în vârstă de 82 de ani, a menționat că acest film ar putea fi ultima sa lucrare.

Filmul, bazat pe un articol din The New Yorker de David Grann, îl urmărește pe Tucker (Robert Redford), care a evadat din închisoarea San Quentin la 70 de ani, și pe detectivul John Hunt (Casey Affleck), atras de angajamentul lui Tucker față de meseria sa. Sissy Spacek joacă rolul unei femei care se îndrăgostește de el, în ciuda profesiei sale.

Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

SINOPSIS:

Regizor: David Lowery

Anul lansării: 2018

Gen: Biografic, Crimă, Dramă

Durată: 93 minute

Distribuție principală: Robert Redford, Casey Affleck, Sissy Spacek, Danny Glover, Tom Waits

Filmul prezintă povestea lui Forrest Tucker, care a evadat din închisoarea San Quentin la vârsta de 70 de ani și a continuat să comită o serie de jafuri.

Detectivul John Hunt, interpretat de Casey Affleck, devine captivat de Tucker, în timp ce un alt personaj, interpretat de Sissy Spacek, se îndrăgostește de el, deși profesia lui nu este pe placul ei.

Read more
Polițiștii de prevenire, în mijlocul comunității

Inspectoratul de Poliție Județean Arad, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară constant activități de prevenire, menite să consolideze siguranța publică și să întărească relația de încredere cu cetățenii.

Acțiunile preventive includ campanii de informare în spații publice, participarea la manifestări culturale, sportive și sociale cu public numeros, din municipiu și județ, precum și dialogul direct cu cetățenii, pe teme precum siguranța rutieră, prevenirea violenței domestice și protejarea bunurilor personale. Prin aceste demersuri, urmărim creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare în rândul populației.

Toți polițiștii arădeni sunt prezenți în comunitate, în primul rând pentru a oferi sprijin și consiliere.

Totodată, sunt pregătiți să intervină prompt în situații care impun atenție sporită sau cele de risc.

Apropierea de cetățeni, implicarea activă și colaborarea interinstituțională sunt pilonii unei relații durabile, bazate pe încredere și respect reciproc.

Read more