Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, distrusă de un incendiu
NationalUltimele stiri 26 martie 2025 0
Noaptea trecută, un incendiu devastator a mistuit biserica de lemn aflată în incinta Muzeului Satului Bănățean din Timișoara.
Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 3 dimineața, iar la fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri de la Detașamentul 1. Flăcările s-au extins rapid, amenințând și clădirile din apropiere, precum casa parohială și o troiță. Deși salvatorii au reușit să limiteze propagarea incendiului, biserica a fost complet distrusă. Din fericire, nu au existat victime.
”La sosirea la locul interventie s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la biserică, cu pericol de propagare la casa parohială si la o troiță alaturata. Biserica era din lemn, cu o suprafață de 50 mp.
În urma incendiului a ars biserica în totalitate și a fost afectat pe o suprafață mică acoperișul troiței. Pompierii au limitat extinderea incendiului la casa parohială„, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Pompierii urmează să stabilească exact cauza incendiului.
Istoria bisericii de lemn
Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean a fost construită în anul 1746, în satul Topla, comuna Mănăștiur. Inițial, lăcașul purta hramul „Sfinții Arhangheli”.
În 1987, biserica a fost demontată și adusă la Timișoara, unde a fost reconstruită între anii 1994 și 1996. După finalizarea lucrărilor, a fost resfințită cu noul hram „Nașterea Maicii Domnului”.
Biserica era inclusă pe lista monumentelor istorice.
Read moreNoi detalii ies la iveală în urma perchezițiilor efectuate de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi București în Capitală și în opt județe, într-un dosar de fraudă și corupție care zguduie Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează activități ilegale desfășurate în perioada 2022–2023, în care sunt implicați 35 de angajați ai companiei, toți cu funcția de controlor de tren.
Sursele indică faptul că suspecții ar fi folosit tabletele repartizate nominal de către angajator pentru a accesa ilegal bazele de date ale instituției, atât în afara orelor de program, cât și în timpul serviciului. Aceștia ar fi rezervat în mod fraudulos locuri în vagoanele de tren, inclusiv în cele pe care nu le deserveau potrivit programării, blocând astfel locurile respective în sistemul informatic al CFR și împiedicând vânzarea lor prin canalele oficiale – case de bilete, automate de tip kiosk și platforma online.
O a doua componentă a schemei frauduloase vizează însoțitorii de vagoane de dormit și cușetă, care ar fi introdus în mod fals în aplicația XSell Mobile datele unor elevi care beneficiau de gratuitate la călătoria cu trenul. Biletele astfel emise nu au fost folosite de elevii respectivi, ci de persoane necunoscute, care nu achitau contravaloarea călătoriei.
Prin aceste metode, suspecții au generat rapoarte lunare fictive privind numărul de elevi transportați gratuit, determinând funcționari ai CFR Călători să inducă în eroare Autoritatea pentru Reformă Feroviară. În baza acestor raportări false, instituția ar fi solicitat decontarea contravalorii biletelor de la Ministerul Transporturilor, producând astfel o pagubă semnificativă în bugetul public.
În această cauză, toate cele 35 de persoane vizate vor fi aduse la audieri, în baza mandatelor de aducere emise, la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București.
Ancheta, coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, nu vizează membri ai conducerii CFR Călători sau angajați ai Ministerului Transporturilor, potrivit acelorași surse.
Investigația se află în plină desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească întinderea prejudiciului și eventualele conexiuni cu alte persoane sau structuri implicate, scrie stiripesurse.ro.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în lunile octombrie, noiembrie, decembrie și trimestrul IV, an 2024.
Suma plătită este în valoare de 11.387.628 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și
Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.
Read moreCu toate că e o prevedere cuprinsă în Statutul elevului și un drept pe care elevii români îl au, cei mai mulți dintre elevi nu au acordat feedback cadrelor didactice, motivând fie că demersul nu este necesar, fie că opinia lor oricum nu va fi luată în considerare.
Doar 2 din 10 elevi afirmă că au discutat cu un cadru didactic despre rezultatele feedbackului oferit, iar dintre aceștia, aproape 70% spun că sugestiile le-au fost luate în considerare în mică măsură sau deloc, arată rezultatele unui studiu Salvați Copiii România.
Feedbackul este anonim și se colectează de la elevii înscriși în clasele din învățământul gimnazial, profesional și liceal. Cadrele didactice primesc feedback doar de la elevii claselor unde sunt încadrate. Astfel, elevii pot evalua cât sunt de motivați la lecții, dacă profesorul folosește tehnologii digitale și dacă opinia lor este încurajată.
Astfel, există un formular semestrial anonim, care ar trebui, conform Statutului Elevului, completat de către elevi cu privire la fiecare profesor. Fișele completate ar trebui colectate apoi de diriginte, care le analizează și transmite rezultatele agregate, în termen de 10 zile, către cadrele didactice vizate.
Raportul final nu este analizat de terțe persoane, astfel că inspectoratele nu se implică și nu se iau măsuri, dacă rezultatele sunt îngrijorătoare în legătură cu un profesor.
Alte date din studiu:
* 66% dintre copii afirmă că au fost informați cu privire la posibilitatea de a acorda feedback profesorilor, însă doar 47% știu că există o metodologie care reglementează acest lucru. Nivelul minim îl întâlnim în cazul elevilor din București, unde 30% răspund afirmativ, întrebați dacă au auzit de metodologia de feedback.
* 43% dintre elevi au acordat feedback cadrelor didactice, dintre aceștia aproximativ două treimi au făcut acest lucru completând un chestionar, iar în cazul altor 16% dintre cei care au completat, chestionarul nu era anonim. Extrapolând, din 100 de elevi, doar 43 acordă feedback și aproximativ 24 conform metodologiei.
* Dintre elevii care știau că pot oferi feedback, dar nu au făcut acest lucru, cei mai mulți motivează alegerea spunând că demersul nu este necesar sau că opinia nu le va fi luată în seamă (aprox. 4 din 10 respondenți).
* Doar 2 din 10 elevi afirmă că au discutat cu un cadru didactic despre rezultatele feedbackului oferit. Dintre aceștia, aproape 70% spun că opiniile / sugestiile le-au fost luate în considerare în mică măsură sau deloc.
* 8% dintre elevi spun că au fost sancționați ca urmare a oferirii de feedback, principalele sancțiuni fiind note mai scăzute sau avertizarea verbală.
* Deși 75% dintre elevi știu de existența unei asociații / consiliu a elevilor în școala în care învață, peste 80% dintre aceștia nu au apelat niciodată la această asociație.
Read moreOMV Petrom și Romgaz au început forajul pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud și Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.
Conform unui comunicat remis, marți, AGERPRES, proiectul avansează conform planului, cu prima producție estimată pentru 2027. Neptun Deep va contribui la producția de gaze a României cu circa 8 miliarde de metri cubi anual, odată atins platoul de producție.
‘Începerea forajului este un reper important pentru progresul proiectului Neptun Deep – un proiect de importanță strategică pentru România. Prin dezvoltarea acestui proiect, România își poate asigura necesarul de gaze naturale din surse interne și va deveni un jucător important pe piața europeană. În plus, proiectul are o contribuție pozitivă în economia românească – se estimează că va aduce venituri de circa 20 miliarde de euro la bugetul de stat, pe durata de viață a proiectului. Depunem toate eforturile pentru a implementa proiectul Neptun Deep în condiții de siguranță și eficiență, astfel încât să avem primele livrări de gaze în 2027’, a declarat directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, citată în comunicat.
Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție, a precizat că prima sondă va fi forată pe zăcământul Pelican Sud, situat în ape cu adâncime de circa 120 de metri, rezervorul de gaze fiind situat la circa 2.000 de metri sub fundul mării.
‘Suntem entuziasmați să trecem la următoarea etapă a proiectului Neptun Deep, respectiv forajul celor zece sonde care vor asigura producția de gaze naturale, din care patru pe zăcământul Pelican Sud și șase pe zăcământul Domino. Prima sondă va fi forată pe zăcământul Pelican Sud situat în ape cu adâncime de circa 120 de metri, rezervorul de gaze fiind situat la circa 2.000 de metri sub fundul mării. Estimăm că lucrările de foraj pentru cele zece sonde vor dura până în trimestrul patru din 2026’, a spus Cristian Hubati.
La rândul său, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a subliniat că începerea lucrărilor de foraj reprezintă atingerea unui obiectiv esențial în dezvoltarea proiectului, Neptun Deep fiind de importanță strategică pentru companie.
‘Finalizarea acestui proiect investițional și punerea sa în producția comercială începând cu anul 2027 va consolida profilul grupului Romgaz pe piața energetică din România și din regiune, atât pe dimensiunea producției de gaze naturale, dar și pe segmentele de furnizare și de producție de electricitate. De asemenea, va înscrie pe termen lung activitățile de business ale grupului Romgaz, îi va consolida capacitățile investiționale și va oferi sustenabilitate măsurilor cuprinse în strategia de tranziție energetică’, a afirmat Răzvan Popescu.
Potrivit comunicatului, structurile de ancoraj pentru Pelican au fost instalate cu succes utilizând o tehnologie avansată pentru forajul offshore, CAN-ductor de la Neodrill, care minimizează amprenta totală de mediu a procesului de foraj. Forarea primei sonde este estimată să dureze aproximativ 2-3 luni.
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna februarie 2025 cu 0,3% față de luna anterioară, până la nivelul de 626,552 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,8% (2,6% în termeni reali), informează Banca Națională a României printr-un comunicat.
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 70% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,4% față de ianuarie 2025, până la 438,592 miliarde lei. Comparativ cu februarie 2024, acestea s-au majorat cu 7,8% (2,6% în termeni reali).
Potrivit BNR, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,5% comparativ cu luna anterioară, până la 253,202 miliarde lei și cu 13,2% (7,8% în termeni reali) raportat la aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,2% (până la 185,390 miliarde lei) față de luna precedentă, iar comparativ cu februarie 2024 au înregistrat o creștere de 1,1% (-3,7% în termeni reali).
Pe de altă parte, depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 30% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 0,01% față de luna ianuarie 2025, ajungând până la nivelul de aproape 187,96 miliarde lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna februarie 2024, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 7,8% (7,6% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 0,5% raportat la ianuarie 2025, până la 127,808 miliarde lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 6,6% (6,4% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 1% față de luna ianuarie 2025, până la 60,151 miliarde lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu februarie 2024, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 10,4% (10,2% în cazul exprimării indicatorului în euro), scrie agerpres.ro.
Temperaturile vor înregistra scăderi în aproape toată ţara, de la mijlocul acestei săptămâni, după care vor creşte uşor, iar minimele se vor menţine în intervalul pozitiv, în timp ce probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în următoarele două săptămâni în aproape toată ţara, conform prognozei pentru intervalul 24 martie – 6 aprilie, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În Banat, primele două zile indică o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 20 – 21 de grade Celsius. Ulterior, valorile termice diurne vor scădea până la o valoare medie de 14 grade, în data de 28 martie. După această zi, maximele termice vor creşte treptat, iar mediat, vor fi de 16-17 grade până spre sfârşitul intervalului de analiză.
Din punct de vedere al temperaturilor minime, media acestora va fi de 9 grade în primele trei zile (24-26 martie), apoi va scădea uşor până în data de 30 martie, când va fi de aproximativ 6 grade; această valoare se va menţine până la finalul celei de-a doua săptămâni de referinţă.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în ambele săptămâni analizate, iar cantităţile de apă vor fi local însemnate în perioada 24-28 martie.
Şi, în Crişana, la începutul intervalului, temperaturile maxime se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei, astfel că, mediat, vor fi de 18 – 19 grade, în zilele de 24 şi 25 martie. După aceasta, maximele termice vor scădea uşor, până la valori mediate de 15…17 grade şi nu vor avea variaţii semnificative până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de referinţă.
În ceea ce priveşte temperaturile minime, în primele zile, media acestora se va situa în jurul a 8 grade; ulterior se poate remarca o scădere treptată a temperaturilor din timpul nopţilor, astfel încât, după data de 28 martie, se vor înregistra 5 – 6 grade Celsius.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de analiză, iar în intervalul 24-29 martie local vor fi cantităţi de apă însemnate, scrie antena3.ro.
4 din 10 maşini controlate anul trecut în trafic de inspectorii Registrului Auto Român aveau probleme serioase, multe dintre autoturisme la sistemele de frânare şi de direcţie. Poliţia Rutieră a dat 27 de mii de amenzi şi a retras aproape 23 de mii de certificate de înmatriculare.
Potrivit Registrului Auto Român, din aproape 90.000 de maşini controlate anul trecut în trafic, 40% dintre ele aveau deficienţe tehnice majore, motiv pentru care au declarate neconforme.
Cele mai multe nereguli au fost constatate la: instalația electrică de iluminare-semnalizare (24,51%); emisiile poluante (18,91%); punți, jante, anvelope și suspensie (11,29%); vizibilitate (11,23%); si şasiu (10,40%).
Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,12% dintre vehiculele controlate şi în 1,68% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie.
Potrivit datelor comunicate de RAR, 2,2% dintre vehiculele verificate aveau ITP-ul fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor făcute de RAR şi Poliţia Rutieră anul trecut, s-au dat 27.000 de sancțiuni si s-au retras aproape 23.000 de certificate de înmatriculare. Rezultatele controalelor nu arată, însă, starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile ca au defecțiuni, scrie tvrinfo.ro.
Cu o lună înainte de Paște vin date alarmante pentru bugetele românilor care se pregătesc de marea sărbătoare. Se anunță scumpiri exact la produsele alimentare care nu lipsesc de la masa festivă și care sunt folosite în toate preparatele tradiționale. Ouăle s-ar putea scumpi cu până la 30%. Crescătorii de oi au și ei probleme. În Capitală a apărut deja la vânzare carnea de miel.
Prețul ouălor a crescut deja în România. De exemplu, luna februarie era mai mare în medie cu aproape 2% decât în perioada similară a anului trecut, arată statisticile oficiale. Mai mult decât atât unii producători vorbesc de scumpiri cuprinse între 15 și 18% în primul trimestru, scumpiri punctuale, spun aceștia.
Fermierii se așteaptă ca în perioada următoare prețurile să crească și mai mult și asta din cauza că, spun ei, la 1 ianuarie au fost eliminate facilitățile fiscale pentru agricultura și pentru industria alimentară. Iar plus de asta, pe piața europeană a apărut mai nou o cerere artificială. Se așteaptă la o cerere din ce în ce mai mare în condițiile în care Statele Unite ale Americii au anunțat că vor importa sute de milioane de ouă în perioada următoare din cauza faptului că în Statele Unite a fost gripă aviară și din acest motiv producția a scăzut substanțial.
Și în ceea ce privește carnea de miel și aici prețurile sunt ceva mai mari decât erau în urmă cu un an. De exemplu, acum în piețele din București kilogramul se vinde cu 42 de lei, cu câțiva lei în plus față de cât costa în urmă cu un an, spun comercianții. Și aici sunt probleme mai ales de natură internă și asta după ce în județul Bihor a apărut un focar de pesta micilor rumegătoare. O maladie din pricina căreia ciobanii români nu mai pot vinde animale vii în spațiul comunitar. Tocmai acesta este și motivul pentru care foarte mulți ciobani au început astăzi protestele în Capitală solicitând autorităților să renunțe la această restricție, scrie tvrinfo.ro.
Veşti bune pentru românii care au credite în lei, calculate în funcţie de IRCC. 1 aprilie le aduce rate mai mici. Însă bucuria ar putea să nu dureze prea mult, avertizează economiştii, care spun că dacă vor creşte taxele şi impozitele după alegeri am putea asista la noi majorări de rate. Chiar şi aşa, ratele rămân o povară pentru români. Vara, însă, vine cu incertitudini în ceea ce priveşte modul în care vor evolua ratele.
Rezultatele alegerilor prezidenţiale de la noi din ţară ar putea duce chiar la o creştere a dobânzilor, dacă noul Guvern format va decide să crească TVA-ul şi impozitul pe profit.
Contextul economic mondial va influenţa şi el modul în care se vor calcula creditele românilor. Cel mai optimist scenariu luat în calcul de economişti arată că ratele ar putea rămâne la aceeaşi valoare pentru următoarele 6 luni.
Cum Banca Naţională menţine dobânda cheie la valoarea de 6,5% ratele nu vor scădea considerabil prea curând, scrie tvrinfo.ro.










