News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, este de părere că realitatea economiei româneşti este cu totul alta decât cea pe care încearcă s-o prezinte, din disperare, Emil Boc. „Propaganda PD-istă ne sufocă zi de zi cu cifre mincinoase, inventate, care amintesc de raportările ceauşiste de producţii la hectar. Realitatea este însă cu totul alta, cea resimţită de fiecare. Nu întâmplător aproape 80% dintre români consideră că România merge într-o direcţie greşită, iar 90% nu au încredere în actualii guvernanţi”, a declarat Ioan Cristina. În realitate, România se confruntă cu lipsa locurilor de muncă, preţuri tot mai mari, trai la limita subzistenţei, mediu ostil investiţiilor şi iniţiativei. Românii au ajuns să muncească doar pentru a trăi de pe o zi pe alta şi a plăti taxe. „În România anului 2011, cea mai mare parte a veniturilor unei familii se duce pe alimente şi pe facturi la întreţinere, lumină, căldură. În ţările dezvoltate procentul din venituri cheltuit pe mâncare este de 10-15%, în timp ce la noi depăşeşte 40%. Din acest punct de vedere România arată mai mult ca o ţară din lumea a treia decât ca un stat membru al Uniunii Europene. Comparativ, acest procent este de 20% în Polonia, 15% în Cehia, 16% în Ungaria. Chiar şi în Bulgaria ponderea cheltuielilor pentru alimentaţie este de doar 18%”, precizează Ioan Cristina.
Acesta s-a referit şi la ideea PD privind înfiinţarea unui minister al absorbţiei fondurilor europene. „Consider că un asemenea pas trebuia făcut cu mult înainte. Astăzi România este pe ultimul loc la absorbţia de fonduri europene, cu doar 7% iar rezultatele în unele sectoare sunt catastrofale: 1% rata de absorbţie la transporturi şi 2% la mediu. Am pierdut un timp preţios care nu mai poate fi recuperat”, a declarat liderul PNL.
În opinia sa, cauzele principale sunt incompetenţa autorităţilor şi lipsa cofinanţărilor. „Înfiinţarea unui minister în sine nu va rezolva problema absorbţiei fondurilor şi nu va aduce o creştere în acest sens dacă nu este dublată de competenţă. Să ne amintim că Emil Boc şi Elena Udrea, în campania lor electorală pentru alegerile din interiorul PD, şi-au cumpărat susţinerea politică a unor filiale promiţând nu doar bani de la bugetul de stat, ci şi contracte pe proiecte cu fonduri europene. Dacă se doreşte înfiinţarea unui minister doar pentru a coordona mai bine banii pentru PD şi clientela sa politică nu se va rezolva nimic”, a concluzionat Ioan Cristina. (comunicat PNL Arad)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *